developed by Dr. Simona Noja-Nebyla developed by Dr. Simona Noja-Nebyla

Book Presentation: Techniques and Methods in Classical Dance, by Dr. Nicoleta Demian

Nicoleta Demian

The volume Techniques and Methods in Classical Dance, authored by Nicoleta Demian, is a specialized work dedicated to the in-depth study of classical dance, focusing on its technical, aesthetic, and methodological aspects. The book is rigorously structured, with a clear orientation towards pedagogical and artistic training, addressing students in choreography, as well as teachers, ballet masters, coaches, and all those passionate about ballet who wish to deeply understand the complexity of this artistic language.

Structure of the Work:

  • Argument

  • Part I – Fundamentals of Classical Dance

  • Part II – The Classical Dance Lesson: Spatial-Temporal Dimension and Expressivity

  • Part III – The Pedagogical Dimension of Classical Dance

  • Conclusion

Purpose of the Work: The work proposes a theoretical, analytical, and systematic approach to classical dance technique, aiming to define and clarify the essential concepts of ballet through a proprietary system of analysis. The book updates and supplements the information previously presented in the volumes published in 2010 and 2012, building a solid foundation for the choreographic educational process.

Author's Vision: The author asserts that the methodology of teaching classical dance is essential in the scientific research of this field and in the development of current choreographic education. Nicoleta Demian considers the dancer's body as an expressive instrument that must be "tuned" and harmonized with the mind to convey emotions and ideas. The learning process, in her view, is profoundly practical but also requires a solid theoretical foundation and a deep understanding of technical principles.

Furthermore, the author acknowledges the importance of the over 350-year tradition of classical ballet but emphasizes its dynamism, highlighting the influence of contemporary choreography innovations in the teaching process. She advocates for terminological clarity and conceptual rigor, rejecting erroneous theories propagated by some charismatic but scientifically unfounded pedagogues.

Fundamental Principles of Classical Dance Technique, According to Nicoleta Demian:

  1. Outward rotation (en dehors) of the leg muscles

  2. Specific positions of the body, legs, and arms

  3. Fundamental movements (executed par terre, en l’air, through jumps, or en pointes)

  4. Realization of the dance form

Content and Utility: The book is structured into three parts, preceded by an introduction and concluded with a conclusion, offering a solid theoretical and methodological foundation. It analyzes exercises at the barre and center, along with didactic guidelines regarding the organization of lessons in the context of vocational artistic education.

The tone of the work is academic and formative, combining the author's pedagogical experience with critical reflection on current practices in classical dance.

Consolidation of Classical Dance as an Academic Discipline: The book makes a significant contribution to the academization of classical dance, proposing a unified professional vocabulary and a structured approach in a field often perceived as exclusively practical or artistic. Within higher education institutions with a choreographic profile, such a work enables:

  • Building a solid theoretical framework for courses, exams, and research activities;

  • Alignment with international standards in choreographic education;

  • Facilitating coherent and reproducible teaching, comparable to methods used in prestigious ballet schools worldwide.

University Professors and Trainers of Future Dancers or Choreographers Benefit From:

  • Clear lesson structures with well-defined methodological stages;

  • Applicable didactic methodologies in various contexts;

  • Technically analyzed exercises in rhythm, style, and space, adaptable to each student's level.

     For Students in Choreography, Dance Pedagogy, or Performing Arts Specializations, the Work Offers:

  • A reference theoretical manual;

  • Learning and self-evaluation guides are essential for individual development;

  • Tools for conceptualizing movement beyond the intuitive level, towards a reflective and rational understanding of the moving body.

   Support for Scientific Research in Performing Arts: In the current context of developing research in the performing arts field in Romania, this work represents:

  • A valuable scientific resource for bachelor's, master's, and doctoral theses;

  • Support for comparative and interdisciplinary studies in areas such as psychopedagogy, movement biomechanics, or applied aesthetics;

  • A starting point for professionalizing the discourse on dance, promoting a transition from artistic impression to rigorous and argumentative analysis.

Moreover, in a context where classical dance is often dominated by Russian or French models, such a Romanian work:

  • Affirms the value of academic training in Romania;

  • Demonstrates the existence of authentic local expertise in classical dance pedagogy;

  • It can serve as a methodological benchmark in the national choreography curriculum.

Techniques and Methods in Classical Dance, authored by Nicoleta Demian, serves as a comprehensive and well-documented methodological tool for the profound understanding and rigorous teaching of classical dance. Offering both theoretical foundations and practical applications, the author successfully articulates a modern didactic approach, well anchored in the tradition of academic ballet, yet open to innovation and interdisciplinarity. Through the clarity of its structure and richness of content, the volume stands as an essential guide in the training of dancers and educators in contemporary choreography.

soon available here

Read More

Amintindu-mi-l pe Béla Karoly sau despre gimnastica de performanță și înțelegerea depășirii de sine

În toamna târzie a lui 1977, la un concurs național de gimnastică, antrenorul Echipei olimpice de gimnastică sportivă a României, nimeni altul decât Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci, în căutare de talente, m-a remarcat în concursul de la sol, unde, uitând coregrafia, am improvizat toată evoluția. Cu atât mai mare a fost surpriza mea, când am aflat că în urma concursului au fost selecționate doar două gimnaste să intre în Echipa olimpică de la Onești. Una dintre ele eram eu. Aveam 9 ani.

Cantonamentul de două săptămâni la Oradea în ianuarie 1978 cu echipa olimpică, din care între timp Nadia Comăneci plecase, urmat de călătoria la București, de stagiul de la Onești și perioada de tranziție a întregii echipe la Deva în Transilvania, la noul centru specializat de antrenament sportiv, sunt primele mele întâlniri cu marea performanță.

Aveam două antrenamente pe zi: între orele 8-11 și după amiaza între orele 17-20. Între timp luam masa de amiază și aveam scoală. Cred că eram în totalitate nu mai mult de 10 gimnaste, care ne antrenam cu Béla Károly, cu soția lui, Márta Károlyi și profesorul de dans, Geza Pozsar. Aveam un medic specializat și o guvernantă. Prietena mea era Lelia Cristina Itu, gimnastă și ea, mai mare decât mine, tot din Cluj. 

Pentru cei dinafară sportului de performanță, a te antrena 6 ore pe zi, a te cântari săptămânal și a-ți dedica în întregime timpul în ceea ce crezi înseamnă sacrificiu. Pentru mine, copilul de atunci a fost pasiune și bucurie, stare sufletească pe care din fericire am trăit-o apoi și ca adult. 

Desigur că nu au fost doar momente fericite. Într-o după-amiază trebuia să execut un salt complicat pe bârnă, aparatul preferat al Mártei Károlyi și i-am mărturisit că îmi era frică. Mi-a spus să fac genoflexiuni în locul exercițiului. Am făcut. Am ajuns la 1000 de repetiții când mi-a dat voie să mă opresc. În mod ciudat, nu am avut nicio febră musculară. Doar la discuția telefonică cu părinții mei, aflând vestea pe care le-am dat-o cu seninătate, amândoi au intrat în panică. Ei mă vedeau încă foarte fragilă… Bănuiam eu că ceva era poate ușor exagerat… dar nu știam cu exactitate dacă era de bine sau de rău… 

Am ales să cred că era de bine. Mă gândeam că experiența îmi va servi cândva. Așteptam cu nerăbdare viitorul... 

Aventura mea în Lotul olimpic avea să se încheie înainte de olimpiadă. Dincolo de grija părinților mei față de fragilitatea mea, mai era o cauză, ce ținea de concepția lor față de prioritatea pe care cultura generală trebuie să o ocupe în educația copilului lor. Și aici lucrurile nu erau chiar în ordine din punctul lor de vedere. În Lotul olimpic eram fete între clasa a IV și clasa a XII-a, iar cursurile se țineau în același spatiu, în același timp, cu aceeași profesori. Era cert că în Lotul Olimpic performanta gimnasticii sportive devansa performanța intelectuală. Perspectiva de a avea o fiică mai mult sau mai puțin analfabetă, nu intra deloc în planurile familiei Noja. 

Era de bine? Era de rău?

Aveam 10 ani. După o carantină provocată de îmbolnăvirea cu rujeola, în care am fost îngrijită de bunica mea maternă, Buna, venită de la Mănăstireni la internatul din Deva special pentru a mă îngriji, zarurile destinului meu au fost aruncate. La începutul verii anului 1978 am fost retrasă cu acordul meu tacit din Lotul olimpic de gimnastică. Și totuși, în adâncul sufletului, credeam că orice șansă de a deveni celebră (doar doream să devin o noua Nadia Comăneci!) mi-a fost spulberată. Dacă nu voi deveni celebră în gimnastica sportivă, în ce direcție mă vă purta oare destinul? 

Probabil că atunci s-a născut ideea mea de a deveni bibliotecară. În percepția mea de copil la 10 ani, căruia îi placea să citească, consideram bibliotecarii ca pe niște privilegiați ai sorții. Se află atât de aproape de înțelepciune…O pot atinge cu mâna. Oricând. A medita în liniștea unei biblioteci, a trăi în vecinătatea cărților, departe de tumultul lumii, a citi la liberă alegere texte plină de inspirație și a avea libertatea de a ignora textele “neprietenoase” au fost atunci, și au rămas până în ziua de azi, dorințe profunde. 

Contactul meu cu echipa olimpică a fost primul meu pas spre extrema performanță. Trăind prin experiența imediată minunile de care corpul uman este în stare, într-un mediu benefic de stimulație și înțelegere profundă a fenomenului, antrenându-mă cu o echipă competentă de antrenori și medici, alături de alte gimnaste cu aceleași vise și aspirații ca și mine, am înțeles că totul este posibil. 

Atunci și acolo am învățat că prin munca asiduă orice piedică poate fi depășită. 

Faptul că toți cei trei antenori (Béla, Marta și Gesza) erau în fiecare zi în sală timp de 6 ore, fără cea mai mică urmă de oboseală sau plictiseală, faptul că în timpul său liber medicul echipei alegea să opereze pacienți în spital pentru a nu-i lasă să moară, au devenit etaloane de înaltă moralitate educațională. Acele memorii îndepărtate s-au făcut vizible instantaneu și cu mare exactitate  în momentul când am început să devin eu însămi pedagog și mentor și au devenit făclii incandescente, deschizătoare de drumuri, în momentul teoretizării propriei mele experiențe. Chiar dacă profesia de balerin este diferită de cea de gimnast, modele umane de pedagogi avuți în copilărie și pe tot parcursul educațional, m-au influențat profund. Acum, decenii mai târziu, le sunt mai mult decât recunoscătoare tuturor antrenorilor din sport, care conștient sau nu, prin propriul model mi-au format caracterul și gustul mișcării performante. 

În cazul meu, prin sport l-am înțeles pe Protagoras și dictonul său conform căruia “Omul este măsura lucrurilor”.

Oricum, gimnastica mi-a dat o rezistență fizica cu urmări benefice pentru condiția de balerină și mi-a sugerat convingerea că performanța începe odată cu concurența ta cu tine însăți, că de fapt, piedicile pe care viață ți le scoate în cale nu sunt decât măsurători oficiale ale unei permanente competiții cu tine însăți.

Și timpul mi-a dat dreptate. Nouă ani mai târziu, în 1987, la debutul meu în rolul principal “Kitri” din baletul “Don Quijote”  tempo-ul fouétte-urilor din actul al treilea a fost atât de rar, încât în loc de 32 a trebuit să fac 64 de fouétte-uri. Având experiența celor 1000 de genoflexiuni făcute fără pauză, a te învârti cu viteza și cu o coordonare precisă pe un picior doar de 64 de ori, a fost doar o încercare neprietenoasă. Avusesem o inspirație de bun augur  în urmă cu 9 ani să nu mă victimizez. 

Performanța începe în momentul în care îți asumi destinul și decizi … fără a ști cu exactitate ce se va întâmpla după.

Acest crez mi s-a confirmat în cadrul aceluiași spectacol, când dirijorul a luat niște decizii stângace. Era o stare de maximă concentrare, o tensiune ridicată, ca de premieră, când în actul al treilea după ce variația mea a dirijat-o mai mult decât dezlânat, partea cea mai spectaculoasă din spectacol, coda cu fouétte-urile a ratat-o grandios cum am amintit mai sus...și cea de-a doua codă a mea, care ar fi trebuit să fie culminația apoteotică a unui pas de deux de mare temperament,  în loc de allegro o începuse ca un adagio… Aveam 19 ani, era debutul meu într-un rol de bravură la care lucrasem cu dăruire de-a lungul mai multor luni, sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca plină ochi și eu ...pornisem deja furibund într-un manej de pique-uri... 

Sunt momente în existența noastră, unde totul se joacă pe o carte. Diferența între a fi și a nu fi este la distanță de o membrană cum spunea Bainbridge Cohen, inițiatoarea disciplinei somatice numită  Body-Mind-Centering… Spațiul devine câmp deschis, imponderabil, timpul se eliberează de ritm, devenind atemporal…. Este momentul în care o secundă poate fi o eternitate (Lewis Caroll)...Este momentul când rațiunea și-a epuizat resursele. Momentul prezent devine doar emoție… un câmp atemporal și aspațial… 

În acel moment, îmi place să cred, că mișcarea mea a devenit cuvânt. Cuvânt eliberat de materie, cuvânt care prefera să-și poarte/ înțelesul pe dinafară (Ion Noja).  Și l-am strigat din adâncul sufletului în plin manej:TEMPO! A fost cu totul neașteptat. Dirijorul l-a auzit, orchestra l-a auzit, o sală întreagă l-a auzit.,, și a început să aplaude frenetic; și eu, finalizând entuziast spectacolul... eliberată de prejudicii în căutarea adevărului, începeam să înțeleg menirea mea artistică... Nu doar gândul, ci și mișcarea putea deveni cuvânt. Era un început? Era un sfârșit? Era de bine? Era de rău?