REVIEWS (1982-2022) different languages 

(Extrase din critica de specialitate și publicații despre Simona Noja)

1982, 25.02. Cutezătorii, revista săptămânală editată de  Consiliul Național al Organizației pionierilor, Rozeta săptămânii: “Semafor de mărțișor” 

“Pentru Simona Noja, Liceul de artă  – Cluj-Napoca: 

Un profil de balerină

Pe o “poantă” de lumină!

Eu i-aș da ca mărțișor -

Ce? Un fluture în zbor!”

1982, 17.06 Cutezătorii, revista săptămânală editată de  Consiliul Național al Organizației pionierilor, “Distincțiile pe care Simona Noja – elevă la Liceul de artă din Cluj-Napoca- le-a cucerit confirmă și răsplătesc meritele ei la învățătură și în activitatea pionierească. Dar Simona este totodată și o talentată dansatoare, ea urmând, de altfel, profilul coregrafie în cadrul liceului unde învață.”

1982, 18.11.  Tribuna, “10 elevi de nota 10”  –  “Despre plutire” de Tudor Vlad:

 “Așteptând-o pe Simona Noja în curtea Liceului de coregrafie, i-am privit pe elevii care coborau în pauză din coridoarele labirintice și am bănuit o trăsătură comună tuturor, grația, evidentă în mers, în felul de-a păși pe trepte și în ținută. Când am întâlnit-o pe cea recomandată nu numai de note, ci și de opiniile specialiștilor, drept mare speranță a baletului clujean, convingerea mi s-a cristalizat; există un farmec al gesturilor pe care fata selecționată acum câțiva ani în tabăra națională de gimnastică de la Onești îl sporește, poate prin vioiciunea privirilor sau zâmbetul deschis, poate datorită modului în care urmărește întrebările interlocutorului, adesea anticipându-le poate prin cuvintele rostite ușor, aproape șoptit, într-o prelungă plutire a frazei - semn al timidității, credeam...Și m-am întrebat imediat dacă nu reprezintă aceasta un dezavantaj pentru viitorul artist în continuu dialog cu publicul. 

Răspunsul l-am avut în ziua următoare, în sala de balet încălzită de evoluția tinerelor vegheate de  maestrul coregraf Vasile Solomon, ale cărui har și pasiune se transmit la cote înalte întregii trupe: am văzut o altă Simona Noja, cu fața strălucitoare chiar în plin efort, descoperind mereu bucuria de-a comunica prin mișcare, dând corpului elanul blând al frazei sale plutitoare, pe care, iată, abia acum am înțeles-o. Exersa și în scurtele momente de pauză oferite de profesorul Solomon, care-mi mărturisea cum o pregătise pentru apariția la televiziune în “Moartea lebedei” și succesul repurtat cu acea ocazie, lucruri nerelatate mie, din modestie extremă, de eleva sa. (Dacă o judecăm după amplitudinea năzuințelor, atunci alegerea modelului  – Maya Plisetskaya  – de către Simona, nu ne va dezamăgi.) Restricțiile impuse de dificila disciplină aleasă nu o indispun, ba chiar vorbește despre ele cu o anumită duioșenie, ca și cum suprimarea cinei ar fi o poznă acceptată cu bucurie.

E greu să scriem despre dificultăți când ni s-a vorbit numai despre satisfacții, esențial fiind nu modul de-a percepe această muncă epuizantă de către martorii mai mult sau mai puțin întâmplători la antrenamente, ci dragostea pentru artă a balerinei. În fond, noi nu vom contempla în final decât scena străbătută de zborurile suple, lipsite de efort sau imperfecțiuni, ale Simonei Noja.”

1983, 10.02. Tribuna, “Premieră la Opera Română/ Spărgătorul de nuci” de Elena Maria Șorban: “...Un  moment de maximă dezinvoltură expresivă aparține celor două paiațe, ale căror variate elemente de tehnică au fost plastic compuse de Simona Noja și Anca Opriș – încă eleve ale Liceului de artă, devin, prin calitatea acestui debut, certitudini ale solisticii de balet.”

1985, Anul Internațional al Tineretului, “Spectacolul elevilor balerini”: “Dintre interpreți au impresionat Simona Noja, cu înclinație remarcabilă pentru rolurile lirice…”

1985, 15.05. Făclia, “Premii pentru elevii Liceului de artă”, de Ilie Călian, “Tot 25 de elevi au participat la concurs ( pe meserii de la Tg. Mureș) și din partea profilului de coregrafie, obținând 45 de premii: 10 premii I - din care 5 absolute: … Simona Noja (clasa XI, prof. V. Solomon)...”

1986, 30.04.  Făclia, “Succese ale Liceului de artă” “Faza pe țară a concursului pe meserii (muzică, arte plastice, coregrafie), desfășurată la Craiova (7-10 aprilie 1986) a prilejuit  obținerea de către Liceul de artă din Cluj-Napoca a unor frumoase succese… Simona Noja, clasa a XII-a două premii I…”

1986/10 Táncművészet, Budapest:

“Ujdonságok Romániában A Kolozsvári Koreográfiai Liceum évzárója A músor részletes elemzését ezúttai nem érezzúk kötelezönek; annál inkább az elöadók teljesitményének részietes ismertetését részietes ismertetését, hiszen fiatal tehetségek indulásáról van szó.

Simona Noja magabisztos és kifejezö arcú balerina, a legnehezebb klasszikus vituozitások ura. Nem hanyagolható el hallatian elönyem hogy korábban a mehyei sportgimnasztikai válogatott tagjaként müködött. Fénypontjy ezen az estén a Fekete hattyú tánca volt, ahol túllépett a  büvós 32 ronde jambe fouéttén. Örömmel mondhatjuk: máris vállalhatja a klasszikus balettrepertoár legigényesebb szerepköreit. Felkészitéséröl, vizsgai szerepléséröl, Larissa Sorban gondoskodott.” 

(Dans, Budapesta, 1986/10 “Știri în România Sfârșitul anului Liceului Coregrafic Cluj-Napoca, O analiză detaliată a programului nu pare obligatorie de data aceasta; cu atât mai mult ca o descriere parțială a performanței interpreților, deoarece este un start-up pentru tinerele talente.

Simona Noja este o balerină încrezătoare și expresivă, stăpână a celor mai dificile ritualuri clasice. Avantajul ei vizibil este că a lucrat anterior ca membru al echipei naționale de gimnastică sportive. Punctul său culminant în această seară a fost Dansul Lebedei Negre, unde a depășit magia celor 32 de fouetté-uri. Suntem bucuroși să spunem că poate prelua deja cele mai exigente roluri din repertoriul clasic de balet. Larissa Sorban s-a ocupat de pregătirea și performanța ei si la examenul de diplomă.” traducere din 1986/10 Táncművészet)

1986, 4.12. în Făclia, “Debuturi în “Lacul lebedelor” de Alexandru Iorga, “Ultimul afiș al Operei Române anunță debutul balerinei Simona Noja în rolurile Odette-Odilia din Lacul lebedelor. Or, dacă la un spectacol de debut, de obicei publicul vine dispus spre concesii, de data aceasta asemenea… sentimente nu și-au avut rostul. Simona Noja s-a prezentat ca o artistă de înaltă ținută, capabilă să ridice spectacolul în care evoluează la rang de sărbătoare. Spectatorul obișnuit cu artiști de mare valoare se poate întreba  – pe bună dreptate  – de unde atâta putere de convingere la o interpretă abia ieșită din adolescență? Dintr-o mirabilă și totodată ingenuă Odette, firesc trece la o Odillie ce domină imaginativa forță a enigmaticului. Să adăugăm că tânăra artista trece cu atâta siguranță și ușurință peste cele mai dificile elemente de virtuozități clasice, încât ne scutește cu totul de acele emoții negative pe care le simțim îndeobște în fața marilor variații. Cele 32 de fouétté-uri Simona le execută cu atâta precizie și grație totodată, încât zici că ai în față o prim-balerină rodată pe cele mai prestigioase scene. Aici găsim necesar a face o cuvenită precizare. Așa cum un tenor, fără Si-bemol nu poate fi considerat prim-tenor, nici o balerină fără 32 de fouétté-uri  nu poate fi prim-balerină. Or, Simona Noja, jonglează cu acest “si bemol”.

1986, 26.12. Contemporanul, “Un debut in Lacul lebedelor” de Mircea Ghițulescu:

“Spectacolul clujean cu Lacul lebedelor nu este nou: dimpotrivă, el figurează de câteva decenii pe afișele Operei Române, așa cum se și cuvine într-un teatru liric ce își onorează cartea de vizită. Noi sunt, uneori, soliștii care își încearcă norocul în această lucrare de căpătâi a artei coregrafice. Cu o distribuție parțial renovată, Opera Română din Cluj-Napoca a prezentat recent un spectacol cu Lacul lebedelor ce a devenit un punct de atracție al stagiunii prin debutul de excepție al Simonei Noja în rolurile Odette-Odille, prin apariția lui Florin Brândușe  – clujean pribegit la Constanța  –  în Siegfried și a foarte tânărului  Ioan Dorin Coșeriu ( debut de asemenea) în rolul Bufonului. (...) Cu acest spectacol, Opera Română lansează însă prin Simona Noja nu o balerină în înțelesul strâmt al cuvântulu,i ci o sensibilitate autentică, susținută de o siguranță tehnică deosebită, mereu aceeași, oricât de dificile ar fi fost combinațiile coregrafice abordate. Nu performanțele tehnice, nici pasajele de virtuozitate – care au făcut, de altfel deliciul spectatorilor – ci subordonarea acestor mijloace sensului poetic și dramatic al rolului, au dat valoarea debutului său. O maturitate a atitudinii ce o determină să nu lase nimic la voia întâmplării ori a liberei fantezii, îi asigură Simonei Noja preciziunea efectelor...”

1987, 29.01. Tribuna, “Un talent de primă mărime” de Virgil Mihaiu

“Recentul succes al tinerei balerine Simona Noja în rolul titular din “Lacul lebedelor” nu ne-a luat prin surprindere: de câțiva ani încoace am mai elogiat, cu diverse ocazii, talentul acestei stele în devenire a școlii clujene de coregrafie. De dată această însă, la vârstă de 18 ani și la doar câteva luni de la absolvirea Liceului de Artă, Simona Noja abordează un rol-cheie pentru afirmarea oricărei prim-balerine, rolul ce concentrează acel summum de cunoștințe de specialitate prin care poate fi testată o riguroasă formație clasică. Veritabilul examen de maturitate artistică susținut pe scena Operei Române din Cluj-Napoca a fost trecut cu bine: depășind convenționalismul desuet al desfășurării scenice moștenite din secolul trecut, interpreta principală a știut să-și pună în valoare personalitatea dinamică – întrunind atât atu-uri de ordin tehnic, cât și o doză de inteligentă distanțare/ luciditate față de personaj. Acest echilibru, coroborat și cu o armonioasă prezență fizică, generează o reacție pozitivă, stenică s-ar putea zice, printre spectatori, consonantă mai degrabă cu orizontul de așteptări caracteristic auditoriului modern. Este îmbucurător faptul că, după destul de mult timp, un talent de primă mărime s-a decis (a avut ocazia și a reușit) să își lege succesul debutului de orașul care pregătește, an de an, jumătate din noile forțe coregrafice ale țării noastre. (...) În opinia cronicarului de față, reușita Simonei Noja sub auspiciile clasicismului de factură ceaikovskiană nu trebuie să reprezinte decât o premisă a unor ulterioare perfecționări și deschideri spre orizonturi coregrafice diversificate. Inteligența și hărnicia tinerei balerine, apetitul ei pentru o pregătire culturală cât mai complexă (după absolvirea liceului, a reușit la examenul de admitere în cadrul Facultății de Filologie a Universității clujene), iată, doar câteva date ce anunță o carieră demnă de tot interesul, în acest atât de dificil domeniu al artei.”

1987, 13.02. Contemporanul, Realitatea științifică, literară și artistică ilustrată, “Planetă de ...Balerină” de Ioana Voicu: “O nouă Ileana Iliescu!” exclamau unii dintre iubitorii (și totodată cunoscătorii) de balet prezenți în sala Operei Române din București miercurea trecută, la reprezentația cu Lacul lebedelor – reprezentație ce cumula interesul produs de marcarea aniversării de 70 de ani de către semnatarul montării, coregraful Oleg Danovski,  și pe acela stârnit de evoluția, în dificilul dublu rol Odette-Odile,  a balerinei Simona Noja, de la Opera Română din Cluj-Napoca. Comparația cu una dintre stelele baletului românesc este cu atât mai elogioasă, cu cât se referă, desigur, la imaginea Ileanei Iliescu în plin apogeu al carierei sale, atunci când experiența ei în interpretarea celor două lebede se măsura în zeci și zeci de reprezentații – în vreme ce Simona Noja are numai 19 ani (a absolvit anul trecut Liceul de coregrafie din Cluj-Napoca, unde a lucrat cu profesorul Vasile Solomon), Lacul lebedelor a constituit pentru ea debutul (la 24 noiembrie 1986, pe scena Operei Române din Cluj-Napoca), iar spectacolul de la București era abia al treilea pe care l-a dansat. Talentul său ieșit din comun a fost însă remarcat de pe băncile școlii, când Simona Noja a obținut în mod constant Premiul I la Concursul pe meserii din ultimii patru ani și la ultimele două ediții ale Festivalului național “Cântarea României”. Iar succesul acestui spectacol debut se datorează în bună măsură și faptului că, fructificând cu răbdare și pricepere remarcabilele calități ale foarte tinerei balerine, o mare maestră a scenei coregrafice clujene, Larissa Sorban, i-a îndrumat primii pași într-o carieră ce se anunță a fi strălucită.”

1987. 14.02.  Scânteia tineretului, Suplimentul literar-artistic, “O nouă stea” de Paul Antipa:

“A interpreta personajul Odette-Odile din Lacul lebedelor, la vârsta de 18 ani, când pentru multe balerine reprezintă culmea unei cariere, este, să recunoaștem, un fapt de excepție. Și care trebuie salutat, fie și ca performanță în sine. Autoarea lui este Simona Noja, solistă a Operei Române din Cluj-Napoca, la o vârstă, repet, cand marea majoritate a absolvenților liceelor coregrafice își încep ucenicia în ansambluri. Premiera a avut loc in noiembrie la Cluj-Napoca, pentru ca în 4 februarie, Simona Noja sa evolueze, ca invitată în rolul principal din celebrul balet ceaikovskian pe scena Operei din București. Gestul are o dublă semnificație întrucât a coincis cu sărbătorirea maestrului Oleg Danovski (căruia arta coregrafică românească îi datorează enorm), cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viață; este vorba nu numai de un sigiliu al valorii foarte tinerei soliste dar și de-o simbolică întâlnire între generații în planul artei. Sub această îndoită emblemă interpretarea Simonei Noja a fost la înălțime. M-au impresionat în primul rând siguranța și maturitatea cu care a abordat rolul. Nici unul dintre procedeele tehnice nu era prea dificil, nici o figură oricât de complicată nu i-a provocat ezitări. Balerina cu picioare puternice, cu un mode surprinzator de eficace de a lucra pe poante – părea că se înșurubează, pur și simplu, în podea – a executat cu brio, într-un stil curat, întreaga “partitură” coregrafică. Și mai interesant, în pas de deux și în variația din actul III, a avut chiar și combinatii de elemente personale, ce conveneau temperamentului și manierei ei viguroase de interpretare. Tot în acest act am asistat și la faimoasa serie de fouétté-uri, care s-a distins atat prin număr, peste 32, dintre care ultimele duble, cât și prin acuratețea lor.  Tocmai pentru ca este un mare talent, este bine să nu uite că este și perfectibilă... Simona Noja este un diamant la care bijutierul mai are încă de șlefuit pentru a-i da întreaga puritate și frumusețe.”

1987, 28.02. Făclia, “Cenușăreasa” în coregrafia lui Oleg Danovski, cu Baletul Fantasio, articol de Demostene Sofron: “...O apariție încântătoare și plină de farmec: Simona Noja, într-un rol diferit ca factură și întindere: Zâna bună. Desigur, și acest rol reprezintă pentru tânăra și talentată balerină clujeană o etapă, un pas înainte pe drumul perfecționării și desăvârșirii artistice.”

1987, februarie, Revista STEAUA, “Debut la Opera Romana” de Irina Petraș: 

"Opera Română și Teatrul Național au traversat împreună cu noi, spectatorii, o toamnă bogată... Spectacolul cu debutanți Lacul lebedelor a avut, așadar, o bună vecinătate. Cu atât mai remarcabilă performanța de a se constitui ca o surpriză încântătoare, aliniindu-se, totodată, unei serii. 

O sală plină ochi, receptivă, caldă a urmărit jocul Simonei Noja în rolul Odille-Odette. Evoluția Simonei Noja a fost pentru publicul clujean un prilej de cunoaștere și recunoaștere a unei valori, deopotrivă. Fosta gimnastă la Deva, elevă de excepție a Liceului clujean de coregrafie, laureată constantă a premiului întâi la concursurile naționale de meserii, aclamată de colegi din toată țară, intervievată de Tribuna elevului, Simona Noja era deja mai mult decât o promisiune. În seara debutului balerina s-a depășit pe sine. Rolul, rolurile au fost gândite până la cea mai măruntă nuanță. Numai zile, luni și ani de muncă asiduă, de efort și concentrare, de sacrificii, în cele din urmă, au putut conduce către o partitură atât de firesc, de armonios, de artist interpretată. Intrarea pe scenă a fost realizată de o asemenea manieră încât a acaparat atenția și admirația sălii, a promis, într-un moment de dăruire, totul. Nici o crispare, nici o clipă de nesiguranță. Delicată, discretă cu naturalețe și farmec, cu o distincție matură zbătându-se fericit pe prospețimea figurii, Simona Noja a probat un deosebit profesionalism, precizie și eleganță, complexitate a jocului scenic. Ireală, fragilă, diafană, sfâșăitoarea Lebădă albă urmată de explosiva, dinamica, exuberanta Lebădă neagră. Două caractere de mare sugestivitate, antagonice și complementare acoperite am zice, magistral dacă n-ar trebui să ne drămuim superlativele cu gândul la ceea ce arta Simonei Noja va aduce de aci înainte. Fiindcă artista mărturisește cu luciditate și perfectă cunoaștere a forțelor proprii o alegere premeditată, deliberată a acestui spectacol care "poate reprezenta deopotrivă început și apogeu de carieră". Muzica lui Ceaikovski, tentația de a egală nume celebre, generozitatea și deschiderea rolurilor sunt argumente suficiente pentru un debutant dornic să-și încerce puterile. Și Simona Noja o face într-un joc adânc.

Celebrele fouétté-uri izbucnesc într-o înlănțuire și ritmicitate perfecte. Plutire energică, explozivă. Evoluție oximoronică, amestec de fragilitate și forță, de subtilă impetuozitate, de siguranță și neliniște.

Școala clujeană de balet nu-și dezminte tradițiile. A știut, încă o dată, să transforme în certitudine un dat promițător. Salutăm, așadar, în Simona Noja un talent căruia i ne putem încrede.”

1987, 13.03 Contemporanul, "Tur de orizont – Un nou debut" "La scurt timp după răsunătorul succes cu dublul rol principal din Lacul lebedelor, în spectacolul Operei Române din București, Simona Noja – tânăra și talentata solistă a Operei Române din Cluj-Napoca – a evoluat din nou pe prima scenă a țării, în rolul Zânei din baletul Cenușăreasa, realizat cu trupa "Fantasio" de către același mare maestru al coregrafiei românești care este Oleg Danovschi."

1987, 12.06. Contemporanul, "Don Quijote" la Opera Română din Cluj-Napoca”, de Emilia Enache, "...Spectacolul cu Don Quijote s-a bucurat totuși de succes datorită în primul rând cuplului solistic alcătuit de Simona Noja și Florin Brândușe care au dat echilibru și strălucire rare reprezentației.(...) Cât despre Simona Noja care la numai nouăsprezece ani atacă rolurile cele mai grele din repertoriul clasic, cu dezinvoltura unei balerine cu mulți ani de experiență, putem spune că este o adevărată revelație. O primă dovadă a calităților ei deosebite a făcut-o nu demult în rolul principal din Lacul lebedelor, în cadrul unui spectacol festiv dedicat maestrului de balet Oleg Danovschi la Opera din București. Precocitatea talentului ei, sensibilitatea și inteligența scenică au ajutat-o să-și însușească cel mai complex rol din literatura genului în care s-au adăugat apoi Giselle și Don Quijote. Simona Noja și-a datorat pregătirea inițială gimnasticii, debutând la o vârstă fragedă în lotul național de gimnastică și strălucind câțiva ani în constelația urmașelor Nadiei Comăneci promițând să ajungă o mare vedetă. Antrenamentul asiduu și disciplina severă a gimnasticii, exercițiile complicate la aparate i-au imprimat o capacitate de muncă, o rezistență și o putere de concentrare deosebite la care se adaugă un perfect simț al echilibrului și lejeritatea în execuție a celor mai dificile pasaje tehnice, cum ar fi cele treizeci de fouétté-uri redate cu ușurința cu care s-ar fi relaxat rotindu-se pe un singur picior într-o cascadă de piruete fără să se clintească dintr-un punct fix. Lecțiile de balet predate în cadrul cursurilor de gimnastică au câștigat-o pe micuța Noja definitiv pentru arta dansului pe care l-a studiat în cadrul Liceului de coregrafie din Cluj-Napoca. Spectacolele în care a evoluat până acum Simona Noja au adus girul unui talent indiscutabil ce posedă toate datele unui remarcabil artist dansator, la care acumularea unor nuanțe și detalii de interpretare constituie doar o simplă problemă de rutină ce se rezolvă în timp. Așadar spectacolul Don Quijote prezentat pe scena clujană a oferit, în primul rând, satisfacția de a admira un tânăr talent valoros ce și-a impus numele în galeria celor mai buni dansatori și căruia îi urăm deplin succes și împlinire pentru realizările viitoare..."

1987, 25.06. în România literară, “Debut coregrafic” de Virgil Mihaiu “Spre finalul stagiunii, Opera Română din Cluj-Napoca ne-a oferit o plăcută surpriză: debutul Simonei Noja în rolul Quiteriei din baletul Don Quijote de Ludwig Minkus. La numai un an de la absolvirea liceului de specialitate din Cluj-Napoca, și doar la câteva luni după o mult apreciată apariție ca protagonistă în Lacul lebedelor, tânăra balerină abordează, cu un sesizabil plus de aplomb, altă partitură din repertoriul clasic. Impresionantele calități tehnice ale interpretei își află, de la o evoluție la alta, o tot mai organică subsumare a ideilor dramatice și expresivității poetice proprii. În acest demers, Simona Noja pare a-și fi găsit un ideal partener scenic în persoana balerinului Florin Brândușe: calm, inspirând siguranță, fără a friza rutina, foarte agil – în pofida masivei prezente  fizice...“ 

1987, iulie, FAMILIA, "Don Quijote - Opera Română din Cluj-Napoca" de Irina Petraș, "Opera Română din Cluj-Napoca și-a înscris din nou în repertoriu baletul Don Quijote, de această dată cu Simona Noja și Florin Brândușe în rolurile principale. (...) Vedeta incontestabilă a spectacolului și argumentul succesului înregistrat a fost cuplul Simona Noja și Florin Brândușe, Quiteria și Basilio. Remarcasem la Simona Noja, foarte tânăra solistă a Operei Române din Cluj-Napoca, cea din Lacul lebedelor, spectacolul său de debut din toamnă – și acolo secondată perfect de același Florin Brândușe – delicatețea, farmecul discret, aplombul de veritabilă profesionistă, tehnica stăpânită cu degajarea pe care, de obicei, o mai lungă experiență scenică o poate asigura. A mai interpretat, de atunci, rolul Mirthei în Giselle și a avut o fructuoasă colaborare cu baletul "Fantasio". La nici douăzeci de ani, iat-o atacând un nou, dificil, rol principal. Pentru Simona Noja dansul este o bogată  modalitate de expresie, este mișcarea controlată, armonică, în stare să alunge, frica funciarmente omenească. Timidă și reținută, fragilă, tatonând înainte de a-și spune cuvântul, adică Simona Noja din viață de fiecare zi, dovedește o surprinzătoare tenacitate, forță și independență de îndată ce ritmul matematic, pretențios al dansului o solicită,  o stăpânește. Fapta ei artistică este de o impetuozitate impresionantă, apariția ei pe scenă captează total de fiecare dată. Cu calități evidente de actriță Simona Noja își compune atent rolul, nici un detaliu al mimicii, al gestului, al ținutei nu este lăsat la voia întâmplării. Efortul, concentrarea sunt mascate perfect, dansul ei aspiră la imponderabilitatea zborului. Știe să impună trupului două structuri simultane – una fizică, legată strict de tehnică – alta mentală, garantând subtile compoziții. Așa se explică ușurința cu care interpretează secvențele de virtuozitate, spectaculoasele fouétté-uri, piruetele amețitoare, salturile ample, adică secvențele cu cea mai mare priză la public. Tot astfel se explică, însă, și complexitatea interpretativă a secvențelor de compoziție. Dacă primul și ultimul act au probat știința balerinei, actul al doilea, impunând ralenti-ul, aparența ignorare a gravității, mișcările calm-voluptoase, ca-n vis, a demonstrat calitățile artistice ale Simonei Noja, adevărata măsură a talentului sau. Alături de Florin Brândușe, și el absolvent al școlii clujene de balet, solist al Operei Române bucureștene, Simona Noja a strălucit din nou, devenind o certitudine după ce începuse prin a fi o mare promisiune."

1988, 14.04. TRIBUNA, “Giselle cu Simona Noja și Mihai Babușca" de Mircea Ghițulescu, "De un romantism dulce amărui, halucinant și tenebros, libretul baletului Giselle, descins parcă din ficțiunile lui Poe, continuă să fascineze, convertindu-se într-un elogiu al iubirii fără moarte, de un sentimentalism oniric și sepulcral. Ultimul Giselle de pe afișul Operei Române clujene este, fără îndoială, un eveniment prin calitatea apariției Simonei Noja în rolul titular, alături de Mihai Babușca (de la Opera Română București)... După Lacul lebedelor, în care performanța tehnică devenea oarecum obligatorie performanță artistică, Simona Noja își apropie - cu dezinvoltură - partitura mult mai dificilă din Giselle, un amestec în proporții aproximativ egale de balet și teatru, de artă coregrafică și artă dramatică. Asupra calităților coregrafice de excepție ale tinerei soliste clujene s-au rostit elogii la debutul ei în Lacul lebedelor. Grația în armonie cu stăpânirea de sine, acuratețea obținută prin controlul sever și artistic exercitat asupra detaliilor, acel ceva în plus pe care îl adaugă totdeauna desemnului coregrafic tradițional, o disting pe Simona Noja printre balerinele generației sale. Ceea ce aduce nou în Giselle este expresivitatea ei dramatică. În baletele "de intrigă" sunt dezagreabile de obicei, momentele de "teatru" rezolvate de balerini printr-o pantomimă simplistă redusă la un set de gesturi stereotipe. Subiectul însuși, în Giselle, este periculos de melodramatic (moartea eroinei în plină exuberanță a vârstei) și duce cu ușurință în ispita supralicitării.  Cu un bun gust ce poate fi genuin sau cultivat, Simona Noja ne dovedește că baletul "de intrigă" nu este doar pantomimă neînsuflețită ci teatru al tăcerii dinamice. Construiește cu precizie psihologică principalele situații dramatice: revelația iubirii -alcătuită din elanuri pure și incantari naive, a morții - cu o ignoranță a suferinței și echilibru al reprezentării, la care se adaugă transparența onirică din partea a doua a spectacolului sunt doar câteva porțiuni în care pericolul era supralicitarea dramatică, supraexpresivitatea."

1988, almanahul SPECTACOL, "Starea de grație" de I.C. "La douăzeci de ani de curând împliniți, ani de aripi și vazduhuri prielnice zborului, Simona Noja, absolventă Liceului de artă din Cluj-Napoca, astăzi solistă pe scena Operei Române din orașul natal, nu este , ceea ce ar fi firesc să se spună despre o dansatoare la început de drum, o speranță a baletului românesc, ci un nume al lui, un talent dintre cele rare ce apar în momente de privilegiu pentru orice gen de artă. Laureată patru ani consecutivi, din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, a olimpiadelor de balet pe țară, distinsă cu premiul I la trei ediții ale Festivalului "Cântarea României ", la activ cu câteva turnee de răsunet împreună cu "Teatrul Fantasio" în Israel, Belgia, Olanda, R.F.G., dar mai ales după uimitorul sau debut, în urmă cu un an, în Lacul lebedelor, Simona Noja a cucerit deopotrivă publicul și critică, harul ei a fascinat, ea, dansatoarea, fiind aci un miracol și transfigurare de lujer de crin sub lună, aci revărsare de lumină lină peste fraged chip de nufăr. Confirmări și înălțări au fost și celelalte două apariții ce au urmat în răstimp: în "Don Quijote" și "Giselle". Fata aceasta inteligență și cultă, crescută în respect față de carte și lectură, anume parcă spre a ne face să nu uităm că e fiică de poet, întruchipează, atât prin poezia străvezimilor de azur ale lăuntrului ființei sale, adică prin simțire și sensibilitate, cât și prin tehnica prea puțin obișnuită pentru o dansatoare de vârsta și experiența ei, prin temperament  și puterea de "a arde de tot", starea de grație a baletului. Simona Noja deține, fără îndoială, atributele unei stele. O precizare însă: strălucirea ei va fi hotărâtă de șansa unor întâlniri creatoare cu mari coregrafi. Drumul triumfului vocației de excepție trece sigur în cazul Simonei Noja prin marile școli ale baletului contemporan."

1990, June 29th, The Atlanta Journal, and Constitution, by Helen C. Smith: “Two Romanians may be the prize for Ballet Rotaru” “...Miss Noja is among 27 finalists from 10 countries, including seven American dancers and eight Soviets (the largest number ever), awaiting word today about how they fared. Winners will perform Saturday at an awards gala in the 2,300-seat Municipal Auditorium, sold out for months...Romanian´s Simona Noja, 22, who dances for the Opera House of Cluj-Napoca, won the $5,000 senior women silver medal. She impressed many during the contest finals on Thursday with a Swan Lake pas de deux in which she gave more than 25 neat fouéttés. She also won cheers with her work in a modern choreography to Schubert's Ave Maria.”

(„Doi români ar putea fi premiul pentru Baletul Rotaru” „... Domnișoara Noja se numără printre cei 27 de finaliști din 10 țări, incluzând șapte dansatori americani și opt sovietici (cel mai mare număr vreodată), așteaptă astăzi distribuția în gală. Câștigătorii vor concerta sâmbătă la o gală de premiere în Auditoriul Municipal cu 2.300 de locuri, epuizată de luni de zile ... Românca Simona Noja, 22 de ani, care dansează pentru Opera din Cluj-Napoca, a câștigat medalia de argint la categoria femei-seniori in valoare de 5.000 de dolari. Ea i-a impresionat pe mulți cu ocazia finalei concursului de joi, cu un pas de deux din Lacul Lebedelor în care a oferit mai mult de 25 de fouétte-uri îngrijite. De asemenea, a câștigat urale prin evoluția ei într-o coregrafie modernă: Ave Maria de Schubert.”

1990, June 30th, Memphis, Jackson, Mss, by Helen C. Smith, “American dancers took two gold medals and the Soviets won none at the fourth U.S.A. International Ballet Competition (IBC) - known as ballet´s Olympics. And a Romanian dancer who hopes to move to Atlanta won a silver medal….Atlanta-bound Romanian dancer Simona Noja earned a silver medal in the senior´s women´s division.”

(traducere: „Dansatorii americani au luat două medalii de aur, iar sovieticii nu au câștigat niciuna la cea de-a patra competiție internațională de balet din SUA (IBC) - cunoscută sub numele de Jocurile Olimpice în balet. Și o dansatoare româncă, care speră să se mute la Atlanta, a câștigat o medalie de argint .... Dansatoarea româncă legată de Atlanta, Simona Noja, a câștigat o medalie de argint în divizia feminină de seniori. ”

1990, Georgia, USA, The Atlanta Journal “Ballet coach brings touch of Bolshoi here”, by Helen C. Smith: “Natalia Zolotova, for 20 years a coach at Moscow's Bolshoi Ballet...molds winners. Her student Nina Ananiashvili won the grand prix in the 1986 International Ballet Competition in Jackson… and I would have given the Romanian dancer (Simona Noja, now with Atlanta´s Ballet Rotaru) the gold. So beautiful, she is, such character in her face.”

(traducere:„Maestra de balet aduce aici atingerea Bolșoiului”, de Helen C. Smith: „Natalia Zolotova, de 20 de ani maestră de balet la Baletul Bolșoi din Moscova ... este creatoare de învingători. Studenta ei, Nina Ananiashvili, a câștigat marele premiu la Concursul Internațional de Balet din Jackson din 1986 ... Zolotova declară: " eu i-aș fi dat aurului dansatoarei românce (Simona Noja, acum cu Baletul Rotaru din Atlanta). Este atât de frumoasă, așa un caracter de puternic i se citește pe fața ei.)

1990, August 5th, The Atlanta Journal and The Atlanta Constitution, “Rotaru plans 4 full-length ballets in ´90-91” by Helen Smith: “The good-fortune story began when two Romanian competitors - Simona Noja and her partner Mugur-Mitrut Valsami, both 22 - arrived at the Jackson competition without a coach. Romanian-born Pavel Rotaru, the founding director of Ballet Rotaru, … came to their aid at the barre. “He helped me win the silver” Ms. Noja says enthusiastically... during the interview at Rotaru School of Ballet. (...) The Romanian partners, who rejected invitations to such major companies as the National Ballet of Canada, will perform the leads in “Swan Lake” (Sept. 14-15), “Giselle” (Oct. 26-27), “Don Quixote” (Feb 1-2) and “Romeo and Juliet” (April 26-27).”

(traducere: „Rotaru are în plan 4 balete de acțiune în stagiunea´90-91”, de Helen Smith: „Povestea aducătoare de noroc a început atunci când cei doi concurenți români  – Simona Noja și partenerul ei Mugur-Mitruț Valsami, ambii în vârstă de 22 de ani – au ajuns la competiția de la Jackson fără profesor. Pavel Rotaru, născut în România, directorul fondator al Baletui Rotaru, ... le-a venit în ajutor la exercițiile de la bară. „ M-a ajutat să câștig argintul”, spune cu entuziasm doamna Noja ... în timpul interviului de la Școala de Balet Rotaru. (...) Partenerii români, care au respins invitații la companii importante precum Baletul Național al Canadei, vor interpreta rolurile principale în „Lacul lebedelor” (14-15 septembrie), „Giselle” (26-27 octombrie) , „Don Quijote” (1-2 februarie) și „Romeo și Julieta” (26-27 aprilie).”

1990, 29. 08., Adevărul – în libertate, „Eu i-aş fi dat româncei aurul!”, Irina Petraş

         Iată, cu o întârziere greu de motivat în era ştirilor fierbinţi, amănunte despre un mare (şi răsunător) succes al baletului românesc

         Între 14 şi 30 iunie s-a desfăşurat în Statele Unite, la Jackson (Mississippi), o importantă competiţie internaţională de balet. Selecţionarea s-a operat în trei etape, rămânând în cele din urmă 27 de finalişti din 10 ţări. Printre aceştia: 7 americani şi 8 sovietici, cifra din urmă – o performanţă comentată de presă ca atare. La feminin – junioare – s-au acordat următoarele medalii: aur (7.000 dolari): Marta Butter, Houston, S.U.A.; argint (5.000 dolari): Simona Noja, Cluj, România; bronz (3.000 dolari): Irma Nioradze, Tibilisi, U.R.S.S., Natalia Zolotova, maestră de balet la „Balşoi Teatr” din Moscova, acum profesor invitat la Şcoala de balet din Atlanta, a declarat presei următoarele: „Eu i-aş fi dat dansatoarei românce aurul! E minunată şi are o figură atât de expresivă!”

         Simona Noja şi partenerul ei, Mugur Mitruţ Valsani (eliminat în semifinale), au cucerit juriul şi publicul de la început. La un concurs în care se angajau aproape 200 de participanţi din toate ţările lumii ei erau singurii care s-au înfiinţat  acolo fără antrenor, fără impresar, „doar” cu talent şi cu dorinţa de a arăta de ce sunt în stare. Presa consemnează entuziastă fiecare pas câştigat: „Simona a impresionat cu un pas de deux din Lacul lebedelor, în care a executat 25 de feutté-uri consecutive, ireproşabil. Minunată şi Ave Maria de Schubert, dansată de româncă într-o coregrafie modernă” („Memphis”). „Sunt superbi!” exclamă publicul. „The Atlanta Journal ne informează pe larg asupra „poveştii norocoase”.  Câştigătoarea argintului a primit imediat după concurs şase oferte de contract atrăgătoare (printre ele din partea „Baletului Național din Canada”. Ea a ales cea mai tânără companie de balet din America, mai exact, din Atlanta condusă de… Pavel Rotaru. Românul a sărit în ajutorul compatrioţilor lui din prima zi. Bagajele Simonei s-au rătăcit pe drum – costume, caseta cu muzica imprimată, poante. Întâmplarea a fost, însă, norocoasă: Simona Noja a câştigat argintul, iar Pavel Rotaru – o balerină de excepţie pentru o stagiune întreagă. Va dansa în Lacul lebedelor, Giselle, Don Quijote, Romeo şi Julieta. Presa de specialitate este convinsă că „Baletul Rotaru” va face minuni cu o dansatoare de asemenea calitate, iar Rotaru este mai mult decât încântat.

         Natalia Zolotova este considerată în lumea baletului „plămăditoare de învingători” şi la noi. Dacă ar fi întrebată cum a ajuns la performanţele de astăzi, cu siguranţă Simona Noja ar spune două nume: Larisa Şorban şi Vasile Solomon.

         În noiembrie, Simona Noja va participa la un concurs internaţional în Franţa. Cu acest prilej va da, desigur, o fugă până acasă şi va putea răspunde la întrebările noastre. Oricum, şi eu i-aş fi dat româncei aurul!

1990, September 2nd The Atlanta Journal and Constitution by Helen C. Smith: “Ballet Rotaru persuaded Romanian dancer Simona Noja, silver medalist at the International Ballet Competition in Jackson, Miss., and her partner... to dance as senior principals this season.” 

(traducere: „Baletul Rotaru a convins-o pe dansatoarea româncă Simona Noja, medaliată cu argint la Concursul Internațional de Balet din Jackson, Mississippi și pe partenerul ei ... să danseze în calitate de solişti în acest sezon.”)

1990, September 9th The Atlanta Journal and Constitution, by Helen C. Smith,  “I miss that the most” says Ms. Noja, who has a good command of English coupled with expressive body language. “Everyone is very nice here, but it's a big problem in America to find someone to talk to about the substance of life. In Romania, because of the harshness of life, you have to see the depth of it… Mr. Rotaru calls their meeting “destiny.” Ms. Noja was contracted to dance with the Zagreb Ballet in Yugoslavia this season. which was the last company Mr. Rotaru belonged to before emigrating to the United States in 1982. “Just a coincidence maybe, maybe not” he says with a who-can-tell shrug… Even Robert Barnett, director of the veteran Atlanta Ballet, is impressed with Ballet Rotaru´s new lead female dancer. He compares Ms. Noja to the lyrically expressive Irena Pasaric - the Yugolslavian-born  and Kirov-trained dancer who was a principal with Atlanta Ballet for two years (1984-1986) before returning to dance in Europe. As a child, Ms. Noja dreamed of winning an Olympic medal, not one in ballet. She was a member of the Romanian Olympic gymnastic team at age of 9. 

My mother saw how thin I was (about 48 pounds) and she thought I was going to die, so she made me quit.” Ms. Noja says. “I felt very bad, but when I was 10, Daddy asked me if I wanted to go to ballet school. It was my good luck that I did… Lorita Travaglia (another principal dancer of the company): When I watch Simona dance, the dance is her. She becomes the movement. She is a swan, not just a girl trying to be a swan.”

(traducere: „Îmi lipsește cel mai mult”, spune doamna Noja, care stăpânește bine limba engleză, împreună cu limbajul expresiv al corpului. „Toată lumea este foarte drăguță aici, dar este o mare problemă în America să găsești pe cineva cu care să vorbești despre substanța vieții. În România, din cauza durității vieții, trebuie să vedeți profunzimea ei ... Domnul Rotaru numește întâlnirea lor „destin”. Doamnei Noja i s-a oferit să danseze cu Baletul din Zagreb în Iugoslavia în acest sezon, care a fost ultima companie la care a aparținut domnul Rotaru înainte de a emigra în Statele Unite în 1982. „Doar o coincidență poate, poate nu”, spune el, ridicând din umeri ... Chiar și Robert Barnett, directorul veteran de la Atlanta Ballet, este impresionat de noua prim-balerină a Baletului Rotaru. El o compară pe doamna Noja cu Irena Pasaric, expresivă din punct de vedere liric - dansatoarea iugoslavă, educată la Kirov, care a fost prim-balerina la Atlanta Ballet timp de doi ani (1984-1986), înainte de a reveni în Europa. În copilărie, doamna Noja visa să câștige o medalie olimpică la gimnastică, nu una în balet. A fost membră a echipei olimpice românești de gimnastică de la vârsta de 9 ani.

Mama mea a văzut cât de subțire eram (aproximativ 22 de kg) și a crezut că voi muri, așa că m-a făcut retras ”, spune doamna Noja. „M-am simțit foarte rău, dar când aveam 10 ani, tatăl meu m-a întrebat dacă vreau să merg la școala de balet. Norocul meu a fost că am fost de acord...Lorita Travaglia (o altă prim-balerină a companiei): Când o privesc pe Simona dansând, dansul este ea. Ea devine mișcarea. Ea este o lebădă, nu doar o fată care încearcă să fie o lebădă ”.)

1990, September 15th The Atlanta Journal and Constitution, by Helen Smith “Time will perfect Rotaru rendition of “Swan Lake”: “...Performing the demanding dual role of Odette-Odile, Miss Noja was yielding vulnerable as Odette, the pure White Swan who is betrayed by Prince Siegfried. In contrast, she was arrogantly seductive as Odile, the evil Black Swan who tricks the prince into betraying Odette.

The Romanian ballerina has exceeding long legs, which she deploys in dramatic angular arabesques and attitudes, as if  sprung from well-oiled hinges.”

(traducere: „Timpul va testa interpretarea lui Rotaru a „ Lacului lebedelor ”: "...Interpretând solicitantul rol dublu: Odette-Odile, domnișoara Noja devine vulnerabilă ca Odette – Lebăda albă serafică, care este trădată de prințul Siegfried; în schimb devine arogant seducătoare ca Odile – Lebăda Neagră malefică, care reușește să-l păcălească pe prinț să o trădeze pe Odette.

Balerina româncă are picioare foarte lungi, pe care le desfășoară în arabescuri și atitudini unghiulare dramatice, parcă ar fi rodul provenit din mecanisme bine unse. ”

27.10.1990, Georgia, USA, The Atlanta Journal and Constitution, C-12, Dance Review, “Simona Noja is compelling in Ballet Rotaru´s Giselle”, by Helen Smith:  „If anyone were handing them out, Simona Noja should win another medal for her heart-rending performance Friday of the betrayed peasant girl in Ballet Rotaru´s thoroughly satisfying production of Giselle. Ms. Noja, who took the silver at the Jackson (Miss.) International Ballet Competition in June, was particularly  compelling in the ballet´s otherworldly second act… Ms. Noja’s Giselle-as-spirit is as effervescent and intangible as the moon kissed clouds that light the grave from which she arises.This woundly, lovely creature (bowed head and shoulders, soft expressive arms, exquisitely light steps)  also has the strength and will to outlast the impervious Queen Myrtha… and her legion of Willis – unhappy spirits who died before their wedding day and take revenge on men by forcing them to dance to death… More points for Ms. Noja for her interpretation of this dramatic scene. Giselle, pulling down her hair, gets a vacant look in her eyes and alternates between sad memories of her romance … and lashing out at the feet of her friends with Albrecht´s sword. Ms. Noja made us feel her despair – both as a dancer and as an actress.“

(traducere: Critică de dans: „Simona Noja este convingătoare în Giselle cu Baletul Rotaru”, de Helen Smith: „Dacă cineva i-ar înmâna o nouă distincție, Simona Noja ar trebui să câștige încă o medalie pentru performanța ei sfâșietoare de vineri, a țărăncutei trădate, din Baletul Rotaru”... Doamna Noja, care a câștigat argintul la Concursul Internațional de Balet Jackson (Mississippi) în iunie, a fost deosebit de convingătoare în al doilea act al lumii de dincolo de viață ... Rolul Giselle-Spirit al doamnei Noja este la fel de efervescent și intangibil că luna sărutata de nori, luminând mormântul din care Giselle se înalță. Această creatură plăcută și încântătoare (capul și umerii încovoiați, brațele moi expresive, pașii ușor rafinați) are, de asemenea, puterea și voința de a supraviețui irevocabilei Regine Myrtha ... și legiunii ei de Willis - spirite nefericite, care au murit înainte de ziua nunții și se răzbună pe bărbați forțându-i să danseze până la moarte ... Mai multe puncte în favoarea doamnei Noja pentru interpretarea ei din acesta scenă dramatică. Giselle, în scena nebuniei, smulgându-și în disperare părul, are o privire pierdută și alternează între amintirile triste ale romantismului ei ... lovindu-se cu sabia lui Albrecht de picioarele prietenilor. Doamna Noja ne-a făcut să-i simțim disperarea - atât ca dansatoare, cât și ca actriță. ”)

1990. 2.11. Revista Tribuna,  Artistul – conştiinţă a epocii sale, Radu Mareş

         Simona Noja: „Baletul este viaţă; viaţa mea nu e însă numai balet”

- Simona Noja, mă număr printre cei care te-au aplaudat încă de la debut. Faci parte din categoria privilegiată a celor cu debut spectaculos, urmat de o consacrare rapidă. Eşti o rara avis, deci.  Propun să discutăm mai amănunţit toate astea, dar şi să te prezinţi.

- Am absolvit Liceul de coregrafie în anul 1986. Din toamna aceluiaşi an am debutat la Opera Română din Cluj-Napoca în rolul principal din  Lacul lebedelor. „Debut spectaculos? Da, dacă în spatele lui nu s-ar afla 13 ani de muncă asiduă – gimnastică sportivă şi coregrafie, momente de căutare, de încordare, câte o relativă izbândă, apoi iarăşi căutări, aspiraţii…. Munca sisifică din sala cu oglinzi îţi oferă zilnic aspectul corpului propriu în complexele lui mutaţii. Maurice Béjart: „Déchiré, detruit et reconstruit…”. Pe lângă toate astea rămâne preocuparea  constantă de a-ţi forma o personalitate artistică prin educaţie şi cultură. Ca pe acest drum să dobândeşti şi conştiinţa acută că de fapt el, drumul căutărilor, nu se va termina niciodată, consacrarea nefiind o ţintă atinsă ci căutarea însăşi, în continua ei neodihnă.

- Ce se întâmplă de fapt astăzi în baletul românesc? Dar la cel din Cluj-Napoca?

- În lipsa unei istorii închegate a baletului românesc, generaţia mea cunoaşte devenirea acestei arte doar din memoria afectivă a înaintaşilor. Este chiar aproape unanimă părerea că în domeniul baletului s-au afirmat în timp personalităţi puternice precum Irinel Liciu, Larissa Şorban, Ileana Iliescu, Petre Corpade, Gheorghe Cotovelea ca interpreţi, alături de câţiva creatori-coregrafi meritorii, din rândul cărora se detaşează decisiv prin amploarea şi calitatea realizărilor maestrul Oleg Danovschi. Şi totuşi, pe baza faptelor, vorbind despre ce se petrece în baletul românesc, suntem obligaţi, după părerea mea, mai mult să ne punem întrebări decât să dăm răspunsuri. Cum se explică, bunăoară, că dansul popular românesc, cunoscut şi apreciat pretutindeni pentru diversitatea, complexitatea şi forţa sa de expresie, n-a fost până în prezent decât parţial şi în cazuri extrem de rare transpus în coregrafii de marcă în balete clasice şi moderne de largă rezonanţă? În ce măsură se creează la noi muzică pentru balet? Pentru că începuse a se înfiripa o tradiţie, nu lipsesc nici compozitorii de valoare, nici motivele de inspiraţie. Sunt apoi nenumărate dovezi ce atestă înclinaţia  noastră naturală, firească, spre această artă a mişcării. Dar se ridică oare la nivelul exigenţelor competitive actuale sistemul de pregătire şi cizelare a talentelor reale existente în balet? Se face tot ce trebuie ca tinerii, în şcoală şi după absolvire, în cadrul instituţiilor profesioniste de spectacole pentru obţinerea valorii şi afirmarea ei?

- Cam asta întrebam şi eu.

- Asemenea întrebări îşi au fără îndoială temeiul lor deplin justificat. Şi, spre a fi mulţumitoare, răspunsurile impun în prealabil, sau ar presupune primeniri substanţiale în realitatea de referinţă. Spun asta gândindu-mă, printre altele, şi la faptul că până în prezent am întâlnit în sau pe lângă profesia mea foarte mulţi din categoria celor care-mi spun „ce trebuie făcut”, şi supărător de puţini din categoria celor capabili să mă înveţe „cum trebuie făcut”, Nu pricep mecanismele administrative care au dus la ea şi menţin această situaţie. Trebuie să avem curajul să spunem deschis că, fapt cert, singura noastră trupă de balet cu adevărat competitivă pe plan internaţional este „Fantasio” din Constanţe, de sub îndrumarea maestrului Oleg Danovschi. Cel puţin pentru mine e o mare bucurie şi un privilegiu al confruntării de aleasă ţinută orice spectacol pe care-l dansez ca invitată la „Fantasio”. 

1990, 23.11., Adevărul în libertate, Dialog transoceanic, Irina Petraş

         Balerina Simona Noja, „Pentru mine centrul lumii e Clujul”

         Între 14 şi 30 iunie s-a desfăşurat, în Statele Unite, la Jackson (Mississippi), o importantă competiţie internaţională de balet. Au intrat în finală 27 de balerini din 10 ţări. Simona Noja a câştigat  argintul. Natalia Zolotova, maestră de balet la „Balşoi Teatr” din Moscova, a declarat presei următoarele: „Eu i-aş fi dat dansatoarei românce aurul! E minunată şi are o figură atât de expresivă!”

         Simonei i s-au oferit, îndată după concurs, contracte atrăgătoare. A ales „International Balet Rotaru”, din Atlanta, pentru un an de zile. I-am pus câteva întrebări „transoceanice”. Iată răspunsurile:

         I.P.:  Cum ai ajuns la Jackson, Simona Noja?

         S.N.: Simplu, cum par să se întâmple toate din decembrie încoace. În ’88 ar fi trebuit să fiu la două concursuri internaţionale – unul în iulie, la Varna, altul în noiembrie la Osaka. Nu s-a putut. N-am primit aprobările necesare. Acum a fost cu totul altceva. Tocmai obţinusem la Bucureşti locul I la Concursul soliştilor şi cochetam cu ideea de a ajunge prim-balerină la Opera română din Capitală. Idee la care între timp, cu mare, durere, am renunţat. Ei, nu s-au schimbat chiar toate pe la noi…

         I.P.: Ştiu că drumul spre America a fost plin de peripeţii, dar, deocamdată, nu asta ne interesează. Ce culoare are succesul?

         S.N.: Trebuie să-ţi spun că pentru mine n-a fost neapărat o surpriză. Ştiu că pot şi mai mult! (Îţi aminteşti când îmi spuneai că nimic cu adevărat mare nu se poate face cu exces de modestie? Cu toate astea, recunosc că succesul e un … curcubeu de culori! Când am văzut afişele uriaşe, tipic americane, tricourile, ziarele cu poza mea colorată sub care scria „star” lângă nume, mi-am amintit cât de cumplit am suferit în copilărie când ai mei m-au retras din echipa olimpică de gimnastică. Credeam că n-o să mai ajung niciodată „cineva”. Aveam 10 ani şi văzusem primul spectacol de balet din viaţa mea: „Lacul lebedelor”. Îmi amintesc perfect manejul lebedei negre din actul III! Nu mi se pare deloc întâmplător, şi nici nu este, că spectacolul de debut a fost cu „Lacul lebedelor”. Am lucrat cu doamna Larissa Şorban – am simţit într-un mod obscur, dar adânc că mi-a predat o ştafetă. Argintul de la Jackson îl datorez în mare măsură tot „Lacului…”.

         I.P.: Câtă „minune” este în succesul tău?

         S.N.: Multă şi deloc! Mi-o doream, ştiam că pot şi, cu toate astea, victoria mi-a apărut „minunată”. O minune a fost considerată evoluţia mea în concurs şi de Magdalena Popa (maestră de balet la „National Ballet of Canada”) şi de Pavel Rotaru, actualul meu boss. După ce m-au văzut în Lebăda neagră, alături de Mugur Valsami, mi-au mărturisit că nu mai credeam că se vor naşte în România dansatori de talie mondială. Pe de altă parte, argintul, prin care mă situam înaintea concurenţilor sovietici mereu redutabili, imediat după o dansatoare din America (au fost multe voci autorizate care mi-ar fi acordat mie aurul!), n-a fost o minune, ci rezultatul unor ani de muncă istovitoare, de acumulări trainice. Ani în care mi-au fost alături: Veturia şi Ion, părinţii mei, Vasile Solomon, Larissa Şorban, Florin Brânduşe, Ştefan Bănică, Alexa Mezincescu, Mugur Valsani. Ei pot depune mărturie câtă minune şi câtă trudă presupune un argint internaţional. Datorez ceea ce sunt astăzi mai ales lui Vasile Solomon şi Larissei Şorban, doi profesori excepţionali, pe care şcoala clujeană de coregrafie şi Opera Română din Cluj n-au ştiut să-i preţuiască. E păcat! Nu avem atât de mulţi oameni de valoare încât să ne putem permite să risipim două talente de rangul lor…

         I.P.: Cum e viaţa în stil american?

         S.N.: palpitantă şi confortabilă, desigur. Însă cea mai mare parte a timpului mi-o împart între repetiţii şi spectacole, ca şi acasă. Vreau să-ţi povestesc un singur „incident”: imediat după concurs am fost asaltată de reporteri, impresari, invitaţii la dineuri şi recepţii. La un moment dat am fost întrebată cum mă simt, atât de răsfăţată fiind de „lumea bună”. Iritată de subtextul pe care-l bănuiam întrebării, am răspuns că nu sunt foarte impresionată, dat fiind faptul că eu vin dintr-o ţară  mică în care „high-life”-ul se stabileşte după numărul cărţilor citite, nu după milioane. Răspunsul a apărut întocmai şi a fost şi recepţionat, de vreme ce, a doua seară, un miliardar excentric m-a invitat la dans şi a ţinut să-mi spună: „Să ştiţi, domnişoară, că mai citim şi noi câte  ceva”. I-am răspuns că e foarte posibil, dar eu n-am întâlnit încă un astfel de exemplar!

         I.P.: Cum arată agenda unui „star” pentru lunile care urmează?

         S.N.: Stagiunea aceasta, dansez în Atlanta „Lacul…”, „Giselle”, „Don Quijote”, „Romeo şi Julieta”. În noiembrie particip la concursul internaţional de la Paris. În decembrie – la 8 spectacole cu „Spărgătorul de nuci” în Detroit, un turneu în Iugoslavia – poate şi în România – cu „Giselle” şi „Carmen”. În martie ’91 voi avea două spectacole de gală la Stockholm, Suedia.

         I.P.: Simona Noja, îţi ţin pumnii pentru Paris!

         S.N.: Aş vrea să mai notezi ceva foarte important. Acum, la 22 de ani, am înţeles că, pentru mine, centrul lumii e Clujul. Oricât de departe mă poartă spectacolele de balet, „casa” mea este şi va rămâne mereu acolo…

1990, 23.11., Adevărul în libertate, „Simona înalţă dansul la perfecţiune”, Demostene Şofron

         Acesta este titlul unei elogioase cronici semnată de Michael-Georg Müller în „Zeitung für Düsseldorf”, pe marginea ultimei performanţe a balerinei Simona NOJA, în rolul principal din baletul romantic „Giselle”, pe scena lui Deutsche Oper am Rhein. Este un bun prilej pentru cronicarul german de-a face prin interviu, o incursiune în biografia artistică a Simonei, o carte de vizită tot mai cuprinzătoare şi cu tot mai multe momente notabile: tatăl,scriitorul Ion Noja, care i-a dezvoltat severitatea spirituală, dorinţa pentru desăvârşirea profesională şi aplecarea spre literatură, obţinerea medaliei de argint – Jackson/Mississippi (Statele Unite), descoperirea Simonei de către directorul Heinz Spoerli, care a văzut-o şi a adus-o ca oaspete la Basel, pregătirea premierei la „Goldberg-Variationen” de Bach, balet de Heinz Spoerli, ca şi la “Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski. Să-i dăm însă cuvântul Simonei Noja: „Idolul meu a fost şi va rămâne profesoara mea, larisa Şorban. Cu ea am făcut primii paşi în „lebăda albă” în „Giselle”. Ea mi-a dezvăluit secretele, tainele dansului artistic. Aşa cum face acum Spoerli. Mai întâi, trebuie să „descopăr” personajele cărora le voi da viaţă, pe care le voi întruchipa. Un dansator, un balerin, nu are voie să se creadă mai important decât rolul pe care âl interpretează. Doar starurile îşi modelează rolurile după bunul lor plac şi după propria asemănare şi cred că lumea începe şi se termină cu ei”.

         Pe treptele afirmării internaţionale – Simona Noja.

1991, January 27 The Atlanta Journal, by Helen C. Smith, “Dancing with him (Florin Brandusa) as Kitri is Simona Noja, the silver medalist at the Jackson (Miss.) International Ballet Competition last year. Mr. Brandusa coached her and danced as her partner for her 1986 Romanian debuts in three classics: “Swan Lake”, “Giselle” and “Don Quijote”.

“He´s great, he helped me get started,” the 21-year-old ballerina says in English. “I was so happy when I heard he was coming.”

(traducere: „Dansând cu Florin Brândușă (ca Basil) în rolul Kitri, Simona Noja, medaliată cu argint la Concursul Internațional de la Jackson (Miss.) de anul trecut. Domnul Brândușă a studiat cu ea trei roluri și a dansat ca partener pentru debuturile sale românești din 1986 în trei balete clasice: „Lacul lebedelor”, „Giselle” și „Don Quijote”.

„Este minunat că vom dansa din nou împreună, m-a ajutat mult la începuturile carierei mele”, spune balerina de 21 de ani în engleză. „Am fost atât de fericită când am auzit că vine.”)

1991, 21-27.03., Tribuna, Simona Noja – o certitudine, Irina Petraş

         “Scriam, nu cu mult timp în urmă, despre un proaspăt succes al balerinei clujene: medalia de argint la Concursul internaţional de balet de Jackson – Mississippi, în iunie, anul trecut. Medalia i-a adus o binemeritată publicitate – postere, tricouri, ilustrate cu „zborurile” ei de pasăre măiastră, interviuri, articole elogioase. Totodată, oferte care mai de care mai atrăgătoare. Simona Noja alege, şi din motive subiective, asupra cărora voi reveni, „International Ballet Rotaru” din Atlanta. Între timp mai dansează la Paris şi în Olanda. La începutul acestui martie este invitată să onoreze două spectacole de gală pe scena „Companiei regale de balet” din Stockholm unde izbuteşte o evoluţie „regal㔺i este aplaudată frenetic de glacialii nordici. I se propune, entuziast, reveniri…

         Dar, aflându-se ăn Europa, Simona e aproape de casă – va trece aşadar, prin ţară (e şi studentă la Facultatea de litere din Cluj) înainte de a pleca  la New-York unde, în februarie anul acesta, tocmai a realizat o performanţă prezentându-se la un concurs de selecţie la „American Ballet Theater”, uimeşte comisia şi obţine un contract de prim-balerină. Repertoriul ei clasic – din care noi, clujenii, am avut prilejul de a o aplauda – e copleşitor. La cei 23 de ani ai săi (pe care i-a împlinit în 9 martie) Simona Noja dansează „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci”, „Don Quijote”, „Romeo şi Julieta”, „Carmen”. Fiecare pas al Simonei confirmă opţiunea Nataliei Zolotova, maestră de balet la „Balşoi Teatr”, care declarase în iunie presei americane: „Eu i-aş fi dat româncei aurul!”

        Fiindcă Simona Noja  este o certitudine, o stea cu care ne putem mândri, nu văd de ce am aştepta să treacă anii pentru a recunoaşte deschis? Harul se sprijină pe muncă istovitoare, pe renunţări şi sacrificii, pe acumulări trudnice care pot şi merită să fie descrise, „numărate”. E bine să se ştie cât de multe spuneri sunt necesare pentru a atinge Nespusul.

      A venit vremea să ne recunoaştem zeii cei adevăraţi, cei ai culturii, aşa cum o fac toate neamurile car enu vor să-şi primejduiască verticalitatea. De ce n-am scrie „Povestea unei stele”, chiar dacă drumul ei e departe de a se fi încheiat? Vom încerca s-o facem în numerele viitoare. Merită să vorbim despre luciditatea şi voinţa aproape tăietoare de respiraţie cu care lucrează Simona pentru a-i fi plini toţi anii pe care profesiunea i-i poate promite: despre felul în care ştie să ceară, ştiind minunat să dea, la rândul ei; despre amestecul de fragilitate şi tăioasă asprime; despre prospeţime şi ingenuitate alături de aplombul talentului copt, matur, despre cât poate fi de retractilă, dar şi de impetuoasă, despre eternităţile de o clipă ale dansului, despre splendidele dantelării de gheaţă care ascund trudă şi sudoare. Despre cum ştie să dea Simona Noja şi cum ştim noi să-i primim darurile…”

1991, 21-27.03., Tribuna, Staruri de lângă noi. Povestea unei stele: Simona Noja (II) , Irina Petraş:

“Aşadar, în 1978, Simona părăseşte Echipa Olimpică de gimnastică de la Oneşti-Deva. Printre colegele de acolo, Emilia Eberle, Marilena Neacşu, Cristina Itu (actuala antrenoare a echipei de gimnastică din Cluj).

         Bănuiesc „drame” – oricum, e a doua mare „tragedie” după despărţirea de casa bunicilor. O întreb despre prieteni lăsaţi acasă, despre cei noi. Are o ezitare. Îmi mărturiseşte că lasă, regretându-le, locuri, „lumi”, nu oameni anume. Mereu în tensiune, pregătind roluri, concursuri, spectacole, are multe cunoştinţe, adică legături întemeiate pe tot soiul de obligaţii şi nevoi sociale. Cunoştinţele apropiate şi dragi, multe dintre ele, dar extrem de puţini prieteni. Un prieten, îmi explică Simona, este un om pe care îl cauţi dintr-un simplu şi pur impuls interior; fiindcă vrei să-l vezi o clipă, să afli ce mai face, să-i vorbeşti despre o carte, despre un film,despre un film urât. Unul cu care poţi să fii tu însăţi fără nici un calcul şi nicio premeditare, cu care poţi să taci când sunteţi împreună şi pe care să-l ai în gând când eşti departe de el. Şi el să ştie că e aşa, fără dovezi şi „probe materiale”.

         Îmi povesteşte despre o asemenea prietenă – o tânără doamnă din Atlanta: „absolut întâmplător, milionară”, râde Simona. O plăcuse văzând-o cum dansează şi se întâlneau uneori la o simplă „salată”, ori o suna, milionara, s-o întrebe dacă e totul O.K. O tânără doamnă cu un soţ ocupat până peste cap cu afacerile, mamă a unor copii deja mari. Călătoare pasionată având prieteni în toate colţurile lumii. Prieteni pe care-i vedea rar şi cu care nu coresponda din principiu pentru a evita neplăcerile, oboseala, plictisul unor obligaţii convenţionale, corvoada de a răspunde regulat la scrisori. Prieteni la care ţinea, la care se gândea şi despre care ştia că se gândesc la ea. (Mie îmi vine în minte o povestire a lui Pirandello: moartea mamei este insuportabilă fiindcă încetează gândul acesteia la fiul rătăcit prin lume, gând – suportat, dătător de siguranţă, de forţă…). Întâlnirile rare, dar totdeauna încântătoare, calde. Cu un asemenea prieten nu se văzuse, nu vorbise de vreo zece ani. Într-o bună zi primeşte de la el un plic uriaş. Îl deschide aşteptându-se să găsească înăuntru un roman” – darea de seamă asupra celor întâmplate într-un atât de lung răstimp. Dar, surpriză: plicul conţinea doar câteva file albe şi un bileţel cu un singur cuvânt: „Hello!”, mai valoros decât orice destăinuire. Cei zece ani de viaţă separată nu mai puteau fi, oricum, recuperaţi – ar fi fost să-şi plictisească prietena cu o poveste searbădă, fără fior şi fără căldură. Aşa, totul era clar şi minunat: „Mi s-au întâmplat multe, prea multe ca să-ţi pot povesti totul, dar esenţial rămâne că în toţi aceşti ani m-am gândit, uneori, la tine: Hello!”…

         Revenim: Din ’78 lucrurile intră într-un fel de rutină. Devine eleva Liceului de Artă – secţia coregrafie. Îi are profesori pe Tereza Mocuţa şi pe Vasile Solomon. Este mereu premiată la cultură generală – mi-o amintesc venind spre seară de la sală, încordată ca un arc, schimbând două vorbe cu musafirii şi retrăgându-se după câteva minute fiindcă a doua zi avea teză la fizică, ori extemporal la română. Subţirică, aparent fragilă, dar cu ochii arzând de o voinţă puţin obişnuită. Era cu neputinţă să nu te tulbure forţa şi maturitatea acestei fetiţe care ştia, deja, care este drumul ei şi nu vroia să-l străbată oricum. Era cu neputinţă ca tu, omul matur, să nu te simţi cumva, vinovat de slăbiciunile şi delăsările tale.

1991, martie, România literară, Simona Noja povestind, cu ochii pe planiglob…, Monica Gheţ

         “E impresionant să vezi această tânără subţire, palidă, cu priviri de căprioară, urmărită de gândul perfecţiunii – după cum e greu de întâlnit o vedetă în devenire iubind atât de mult literatura, încât s-a decis să o studieze la Facultatea de litere din Cluj.

- Simona, spune-mi te rog ce reprezintă concursul de la Jackson, la care ai obţinut în acest an Medalia de Argint?

         - În Europa există două mari concursuri pentru balet: „Ceaikovski” la Moscova şi altul la Varna. În afara continentului nostru mai are loc o competiţie foarte serioasă la Osaka, în Japonia. Însă este doar concurs de cupluri, ca şi cel de la Paris. Concursul de la Jackson s-a organizat prin bunăvoinţa unor mari coregrafi americani, care au dorit ca şi Statele Unite să aibă un loc unde baletul clasic să fie bine exprimat.

         - Cine este Pavel Rotaru?

         - Pavel Rotaru este directorul companiei care se numeşte International Ballet Rotaru. E, în acelaşi timp, directorul şcolii care-i poartă numele. S-a stabilit între noi o relaţie de muncă şi de prietenie foarte serioasă şi îndrăznesc să spun că o parte din succesul avut, mică, poate, dar foarte importantă i se datorează lui Pavel Rotaru.

         - Înţeleg că ai angajamente în S.U.A.?

         - Pe baza acestui concurs am fost invitată să dansez în mai multe locuri. Cea mai importantă invitaţie e la Buenos Aires, la Teatrul Cologne, pentru a dansa cu „London Festival” şi cu un dansator ce are un box office foarte puternic.

         - Ce este recentul Festival de la Paris unde ai fost premiată?

         - Concursul de la Paris de desfăşoară fără o dată fixă. Eu am participat, aşadar, la al doilea concurs de la Paris, primul fiind acela în care Magdalena Popa a luat Medalia de Aur acum cincisprezece-douăzeci de ani. A fost un concurs numai de cupluri la care m-am bucurat să fim premiaţi.

         - Spune-mi, cum îţi explici tăcerea în jurul numelor importante din dansul românesc? Mă refer, în primul rând la generaţia de după Magdalena Popa, generaţia intermediară şi în ultimă instanţă chiar la voi, la tine, pe care te ştim de la Cluj, dar te cunoaşte mai puţin publicul din ţară – problema fiind valabilă şi în cazul partenerului tău Mugur Valsami?

         - Ajungând în America, am descoperit un dansator de excepţie, pe care presa şi publicul îl divinizează. Surpriza şi plăcerea mea au fost să văd că se numeşte Marin Boeru, este român şi a terminat liceul la Cluj. În ţară auzisem doar legende despre el, dar văzându-l, starea mea a fost de perplexitate. Mi-ar fi folosit foarte mult să-l văd în ţară, fie şi pe video-casetă.

         - Marele public nu ştie nimic. Poţi să-mi dai şi alte exemple?

         -  Alt caz este George Bodnarciuc – tot din generaţia medie (38 de ani).

         - Cum îţi explici tăcerea?

         - Cred că prin indiferenţă – dar publicul nu are nicio vină că nu poate să-i vadă.

         - Unde eşti aşteptată acum?

         - Sunt aşteptată la Atlanta, Statul Georgia, la „International Ballet Rotaru”, unde trebuie să dansez în Don Quijote şi Romeo şi Julieta. În martie am o invitaţie la care ţin foarte mult, la Stockholm, la două spectacole de gală, fiindcă în cadrul acestor spectacole dansează mari personalităţi artistice ale baletului.

         - Cui datorezi formarea ta?

         - În primul rând părinţilor mei. Pedagog mi-a fost Vasile Solomon din Cluj – de la Liceul de Coregrafie – deci sunt formată de acest pedagog minunat, care a îndrumat dansatori importanţi şi despre care se ştie mult prea puţin – ca şi despre marii lui elevi, de altfel. Dar şi rodul muncii doamnei Larissa Şorban, care a fost o personalitate a baletului românesc şi a scenei clujene. Cu ea am lucrat premierele tuturor spectacolelor.

         - Ai dansat şi la „Fantasio” în formaţia lui Oleg Danovski. Ce poţi spune despre prezenţa ta la „Fantasio” şi colaborarea cu Danovski?

         - Oleg Danovski este şi, cred, va rămâne o puternică personalitate coregrafică. E primul maestru cu care eu am lucrat. Am dansat la multe spectacole, la „Fantasio”: Lacul lebedelor, Giselle, Don Quijote – dar coregrafia pentru mine a făcut-o întâi Danovski. E o aventură a cunoaşterii să stai lângă acest om. Mi-a deschis uşi care poate ar fi rămas închise pentru mine, multă vreme.”

1991, 4-10.IV., Tribuna, Staruri de lângă noi. Povestea unei stele: Simona Noja, Irina Petraş

         Într-o sâmbătă dimineaţa, în martie 1968 – într-o primăvară europeană convulsionată – se naşte o fetiţă obişnuită, într-o familie obişnuită. Niciun semn că se ivise o stea -  învolburarea subită a norilor pe cer, schimbările capricioase ale feţei zilei sunt fireşti la început de martie. „Acţiunea” se petrece la Huedin. Firavă şi bolnăvicioasă, tânăra creşte în casa bunicilor din partea mamei, la Mănăstireni. Nepoată unică plăpândă, e alintată până-ntratât încât primii şase ani de viaţă par şi sunt de paradis terestru. Nici un semn al viitoarei pasiuni pentru dans. Dragostea bunicilor şi albăstrele din curtea grădiniţei în ajung deocamdată.

         Prima „tragedie”. În condiţiile date, va fi desprinderea de acest univers din motive „prozaice!; începe şcoala! Fetiţa delicată se supune noilor legi, dar nimic nu-i poate stinge dorul. Nici căldura doamnei învăţătoare, nici premiile de sfârşit de an…

         În august 1974, părinţii o înscriu la Clubul Sportiv Municipal. Molnar – Fredi-bacsi şi Iuţi-neni – o supun unor teste. I se descoperă, astfel, deschiderea foarte mare, uşurinţa cu care executa „sforile”. Suntem în 22 august. A doua zi Simona va face sfoara pe unul dintre carele alegorice care defilează în faţa tribunei oficiale. Primul „rol” solistic, prima dovadă a forţei pe care o ascundea un trup până atunci de slăbiciune. Începutul era făcut. urmează o serie de concursuri câştigate. Mici victorii un după alta. La un concurs asistă soţii Karoly, în căutare de talente. Simona execută un exerciţiu la sol. De emoţii, uită coregrafia şi improvizează. E selectată în Echipa Olimpică de gimnastică. Lucrează în ’77 la Oneşti, în ’78 la Deva. Programul este dur – 7 ore  de antrenament de zi. Nu se iartă nimic. Simona, fetiţă de 10 ani, se teme să execute un salt înapoi pe bârnă. Ezitarea e plătită scump: 1000 de genoflexiuni! Martha Karoly nu glumeşte! Cele 24 de kilograme ale Simonei sunt socotite supraponderale – face saună şi nu primeşte desert opt zile la rând. Într-o zi îndrăzneşte să-şi cumpere pe stradă o plăcintă. E văzută şi supusă de îndată oprobiului echipei întregi: „Cred că atunci am trăit cea mai mare ruşine din viaţa mea”.

         Severă, aspră, disciplinată, perioada petrecută în Echipa Olimpică se va dovedi extrem de folositoare. Mişcările Simonei capătă siguranţă, aplomb, forţă. Învaţă să-şi supun grupul, să-l oblige la performanţe riguros pregătite.

         Părinţii sunt nemulţumiţi de nivelul de cultură generală al şcolii – antrenamentele  înghit tot timpul – şi o retrag în 1978: „Părăseam Echipa Olimpică disperată, convinsă că orice şansă de a ajunge vedetă internaţională îmi este spulberată!”.

1991, 25.11.  Rheinische Post “Heinz Spoerli choreographierte Tschaikowskys “Schwanensee” in Düsseldorf” von Helmut Scheier: “ Hier stellt ein erfahrener, stilsicherer Choreograph seine neue junge Truppe vor, und zeigt sich in blendender Form. Aus der lockeren Studio-Atmosphäre hebt sich schon bald die präzise charakterisierende  Rumänin Simona Noja mit einem Solo heraus, das ihre ungekünstelte Allüre und ihre partnerschaftlichen Fähigkeiten im Pas de deux des dritten Bildes ahnen läßt...Zwei Höhepunkte bewahrt Spoerlis Ballett in den beiden letzten Bildern noch auf: zum einen den Schwarze-Schwan- Pas de deux, dessen Entrée, Adagio, Variationen und Coda besonders glücklich in die Handlung eingebunden sind und überdies von Simona Noja und Sergei Vanaev, ohne auftrumpfen, perfekt getanzt werden.”

(traducere: „Heinz Spoerli a coregrafiat „ Lacul lebedelor ” a lui  Ceaikovski în Düsseldorf” de Helmut Scheier: „Aici, un coregraf experimentat și elegant își prezintă noua trupă tânără și se arată într-o formă orbitoare. Românca Simona Noja iese repede în evidență din atmosfera relaxată de studio cu un solo care sugerează alura ei neafectată, care o caracterizează exact, și abilitățile sale de parteneră în pas de deux-ul din al treilea act... Baletul lui Spoerli păstrează două puncte culminante în ultimele două tablouri: pe de o parte, pas de deux-ul Lebădă neagră, ale cărui entré, adagio, variații și coda sunt deosebit de fericit integrate în complot și, în plus, sunt perfect dansate și fără afectare de Simona Noja și Sergei Vanaev. ”

1991, 25.11 NRZ “Der Tanz - ein Traumspiel” von NRZ Redakteur Johannes K. Glauber: “Nun denn, tänzerisch steht sie auf beträchtlichem Niveau. Da gab Simona Noja eine höchst virtuose, kühl-präzise Primaballerina (Odile). Insbesondere ihre “Spitze”-Kunst verdient höchste Bewunderung.”

(traducere: „Dansul - un joc de vis” de editorul NRZ Johannes K. Glauber: „Ei bine, în ceea ce privește dansul, ea se află la un nivel considerabil: Simona Noja a oferit o primbalerină (Odile) extrem de virtuoasă, și de o precizie de cristal. Arta ei „de top” în special, merită cea mai mare admirație.”)

1991, 14.12. Rheinische Post, “Solisten aus aller Welt kommen zu Spoerli” von Herbert Slevogt :”Simona Noja begeisterte das Publikum in der “Schwanensee”-Premiere, in der sie mit Sergei Vanaev den Schwarze-Schwan-Pas de deux faszinierend getanzt habe. Die Rumänin stammt aus Cluj-Napoca. Sie war zunächst, im Alter von zehn Jahren, Bodenturnerin. Dabei fiel ihr Vater tänzerisches Talent auf, und ihr Vater war Feuer und Flamme, daß seine Tochter Tänzerin werden sollte. Sie besuchte die Staatliche Ballett-Schule und wurde von der Oper ihrer Heimatstadt als Solotänzerin verpflichtet. Spoerli lernte die Künstlerin bei einem internationalen Tanzwettbewerb in Jackson, Mississippi, kennen. Simona Noja gewann dort 1990 eine Silberne Medaille, und in der Jury saß Spoerli. 

Der Choreograph holte die Rumänin, die hervorragend Englisch spricht und neuerdings auch Deutsch lernt, mit nach Basel. Dort trat sie bei der Abschiedsgala für Spoerli auf und folgte ihm an das Ballett der Rheinoper. Simona Noja gilt als außerordentlich vielseitig. Die Stadt Düsseldorf, betont sie, gefalle ihr sehr.”

(traducere: „Soliști din întreaga lume vin la Spoerli” de Herbert Slevogt: ”Simona Noja a încântat publicul la premiera cu „Lacul lebedelor ”, în care a dansat fascinantul  pas de deux "Lebăda neagră" cu Sergei Vanaev. Românca vine din Cluj-Napoca. A început ca gimnastă sportiva la vârsta de zece ani. Tatăl ei i-a observat talentul pentru dans, si i-a condus pașii spre o educatie corespunzatoare. A urmat școala de balet statală și a fost angajată ca primbalerina în orașul natal. Spoerli a cunoscut-o pe artistă la un concurs internațional de dans din Jackson, Mississippi, unde era in juriu. Simona Noja a câștigat acolo o medalie de argint în 1990.

Coregraful a invitat românca, care vorbește o engleză excelentă și a învățat recent și germană, la Basel. Acolo a apărut la gala de adio pentru Spoerli și l-a urmat la baletul Operei Rinului. Simona Noja este considerată o interpreta cu un diapazon de interpretare ieșit din comun de mare. Ea subliniază că îi place foarte mult orașul Düsseldorf. "

1992, Internationales Ballett-Theater: „Exquisites Programm“ 3x neo-klassischer Tanz in der Deutschen Oper am Rhein, von Marieluise Jeitschko Seite 14: „Zum Schluß William Forsythes „In the Middle…Somewhat Elevated“(…) In nüchternen Proben-Atmosphäre zeigt jeder seine „Kur“. Tanz wird hier zum Hochleistungssport. Als heiße Favoritin für eine Goldmedaille qualifiziert sich Simona  Noja…“ 

(traducere: „Program rafinat” 3 x dans neo-clasic la Deutsche Oper am Rhein, de Marieluise Jeitschko (pagina 149: „La sfârșitul programului: "In the Middle...Somewhat Elevated” de William Forsythe (...) Toată lumea își expune specialitatea  ”într-o atmosferă sobră, similară unei repetiții" . Dansul devine aici un sport performant. Pe poziția de cea mai mare favorită la o medalie de aur se califică Simona Noja ...")

1992, 6.09. NRZ am SONNTAG, “Ein Mitglied des Düsseldorfer Balletts studierte während des Sommers Philologie in Rumänien / Die zwei Leben der Tänzerin Simona Noja” von L.S.:

“Tanzen ist für mich das Leben” sagt (in englischer Sprache) die junge grazile Frau im Foyer der Düsseldorfer Oper.

Tanzen ist in diesem besonderen Falle zugleich auch Teil eines komplizierteren Ganzen.

Die Tänzerin Simona Noja, 20, Tochter eines Schriftstellers und einer Architektin aus dem rumänischen Cluj (Klausenburg) war unmittelbar nach der politischen Wende in ihrer Heimat auf Gastspiel-Tour nach Stockholm, Basel und in den USA gegangen. In Jackson (USA) nahm sie an einem internationalen Tanzwettbewerb teil, gewann eine Silbermedaille und überzeugte einen der Juroren besonders: Düsseldorfs Ballettchef Heinz Spoerli. Der engagierte sie.

Schon mit ihrer Düsseldorfer Rolle (“Odile” im “Schwanensee”) hat sie die Aufmerksamkeit des Publikums geweckt. Man preist die Perfektion ihres Spitzentanzes, Feuer und Eleganz ihrer Bewegungen. In den neuen Spielzeit wird sie erneut als “Odile” auftreten, gelegentlich auch als deren Gegenspielerin “Odette”, außerdem wirkt sie mit in neuen Produktionen des Ballettchefs Heinz Spoerli wie “Nußknacker” oder “Verklärte Nacht”

In Düsseldorf hat sie inzwischen ihr erstes eigenes Auto erworben. Und mit dessen Hilfe hat sie während der Bühnenpause im Sommer an ihrem zweiten beruflichen Standbein arbeiten können: Simona Noja fuhr nach Hause, nutzte die Ferien zu intensiver Arbeit an der Universität von Cluj. Dort nämlich ist sie seit Jahren als Studentin der Philologie in den Fächern Rumänisch, rumänische Literatur und Englisch eingeschrieben. Von Düsseldorf aus hatte sie alles per Fernstudium fortgesetzt. Im nächsten Frühjahr soll das Abschlussexamen in Cluj folgen.

Die Philologie aber bleibt, was Politiker eine “Option” nennen. Ihr Herz hat Simona Noja an den Tanz verloren, seit sie mit 13 Jahren ihre Ballettausbildung begann. “Ich möchte mich am liebsten ganz mit meiner Rolle identifizieren” sagt sie.”

(traducere: „Un membru al baletului Düsseldorf a studiat filologia în România în timpul verii / Cele două vieți ale dansatoarei Simona Noja” de L.S .:

„Pentru mine, dansul este viață”, spune tânăra grațioasă în foaierul Operei din Düsseldorf.

În acest caz, dansul face parte, de asemenea, dintr-un tot mai complicat.

Dansatoarea Simona Noja, în vârstă de 20 de ani, fiica unui scriitor și a unei desenatoare din Clujul românesc (Klausenburg) a făcut turnee la Stockholm, Basel și SUA  imediat după schimbarea politică din țara să natală. La Jackson (SUA) a participat la un concurs internațional de dans, a câștigat o medalie de argint și a impresionat în mod deosebit pe unul dintre jurați: directorul de balet din Düsseldorf, Heinz Spoerli, care  a și angajat-o.

Deja cu interpretarea ei din Düsseldorf ( în rolul „Odile” din „Lacul lebedelor”) a atras atenția publicului. Perfecțiunea dansului ei pe pointe, ardoarea și eleganța mișcărilor sale sunt foarte apreciate. În noul sezon va apărea din nou ca „Odile” și ocazional ca și „Odette” și va fi implicată și în producții noi ale regizorului de balet Heinz Spoerli, precum „Spărgătorul de nuci” sau „Noaptea transfigurată”.

Între timp, ea și-a cumpărat în Düsseldorf și prima mașină proprie, cu ajutorul căreia a călătorit la Cluj.  Aici, în timpul vacanței, a reușit să lucreze la al doilea pilon profesionist al existenței sale. În timpul vacanței de vară, Simona Noja a folosit concediul pentru a-l dedica studiului, printr-o muncă intensivă la Universitatea din Cluj. Este înscrisă acolo ca studentă la filologie la disciplinele română, literatură română și engleză. De la Düsseldorf a continuat studiul la fară frecvență. Examenul final ar trebui să urmeze la Cluj în primăvara anului viitor.

Cu toate acestea, filologia rămâne ceea ce politicienii numesc o „opțiune”. Simona Noja și-a găsit pasiunea pentru dans la vârsta de 13 ani. „ Prefer să mă identific complet cu rolul meu de dansatoare”, spune ea.)

1992, 1.11.Düsseldorfer Heute, “In den USA entdeckt” Neu im Ballett der Rheinoper: die Rumänin Simona Noja, von Lis Schenk: “Ihre Interpretation der schwarzen Schwanprinzessin Odile machte sie zum Publikumsliebling in der Rheinoper. Die Rumänin Simona Noja bringt feinste Ausdrucksnuancen unwiderstehlicher, ekstatisch-rauschhafter, böser Verführungskunst in diese Figur ein. Wenn die sehr junge, sehr grazile Ballerina in Spoerlis Neuinszenierung von Tschaikowskys “Schwanensee” auf die Bühne wirbelt, fühlt sich mancher im Parkett sofort fasziniert: Denn Simona Noja erst seit kurzem Erste Solotänzerin im Ballettensemble der Rheinoper, zeigt perfekte Spitzenarbeit, Feuer und Eleganz der Bewegungen sowie körperlich-seelisch-geistige Ausdruckskraft.

In der Herbst-/Winterspielzeit tanzt die 20 jährige aus Siebenbürgen (Klausenburg) wieder die Odile in “Schwanensee”, außerdem in anderen neuen Spoerli-Balletten, wie “Der Nussknacker” (Tschaikowsky) und “Verklärte Nacht” (Schönberg). Man kann sich darauf freuen. “Tanzen ist für mich das Leben”, erklärt Simona Noja bei einem Gespräch im Opernfoyer. Dabei wird bald deutlich, daß der jungen ehrgeizigen Künstlerin vielmehr als etwa einer Tänzerin aus der heilen Welt daran liegen muß, in Westeuropa erfolgreich zu sein. Lange konnte sie nicht aus Rumänien heraus, ebensowenig wie andere Künstler im kommunistisch beherrschten Land. “Ich wollte schon damals schon an Tanzwettbewerben teilnehmen, so auch in Osaka (Japan) und Varna (Bulgarien)” sagt sie, aber das sei ihr nicht erlaubt worden. Übrigens habe sie schon vor Jahren vom Düsseldorfer Ballett und dessen hohem Niveau unter Erich Walter gehört. Sie hätte sie nicht träumen lassen, einmal ausgerechnet in diese Compagnie engagiert zu werden.

Aber bis dahin passierte noch viel. Eine Welt, die kommunistische, brach zusammen, und sie nutzte die neue Freiheit sofort, um auf Reisen zu gehen. Sie und ihr Partner gaben Gastspiele in Amerika, Stockholm und Basel, 1990 wurde Simona vom neuen rumänischen Kulturministerium zur Teilnahme an einem internationalen Tanzwettbewerb nach Jackson (USA) geschickt. In der Jury saß Heinz Spoerli. Die Ballerina errang nicht nur die Silbermedaille, sondern auch die Aufmerksamkeit des heutigen Düsseldorfer Ballettdirektors, der ihr einen Vewrtrag ab Herbst 1991 anbot. Sie nahm an und traf wenige Wochen vor der Premiere von “Schwanensee” (November 1991) in Düsseldorf ein.

Gespräche mit Simona Noja führen, heißt, aus dem Staunen nicht herauszukommen. Sie ist anders als die meisten Tänzerinnen und Tänzer, die sich allein auf ihre Bühnenkarriere konzentrieren. Ihre Aussage, daß Tanzen Leben für sie bedeutet, relativiert sie umgehend; “Mein Leben ist nicht nur Tanz.” Die Bühnenkarriere könne, gibt sie zu bedenken, irgendwann zu Ende sein, vielleicht sehr früh. Also empfehle sich ein zweites Existenz-Standbein, Ihres heißt Philologie-Studium. Es ist kaum nachzuvollziehen, daß die zarte, kleine Person in zwei Ländern nach beruflicher Perfektion in zwei ganz verschiedenen Sparten trachtet. An der renommierten alten Universität in Klausenburg, heute Cluj, ist sie seit Jahren als Philologiestudentin eingeschrieben (Fächer: Rumänisch und Rumänische Literatur sowie Englisch). Sie betreibt während ihrer Abwesenheit, also während der Spielzeit in Düsseldorf, Fernstudien. 

“Dabei bin ich ganz auf mich allein angewiesen”, sagt sie. Jetzt benutze sie die Sommerferien dazu, in ihre Stadt in Rumänien zu reisen - mit dem hier erstandenen, noch nicht abbezahlten Auto, auf das sie sehr stolz ist - um an der Uni in Kontakt mit den Professoren weiterzustudieren. Im kommenden Frühjahr will sie das Abschlußexamen machen.

Daß Simona Noja aus einer kulturbezogenen Familie stammt - der Vater ist Kulturdezernent und Schriftsteller, die Mutter - Architektin -. das beweist sie durch kluge, fast weise Bemerkungen. Geistesgrößen gehen im Elternhaus ein uns aus. Beschäftigung mit Musik, Literatur, Kunst und auch Sprechtheater sind ihr von früh auf ein Lebensbedürfnis. Aber “sehr wichtig ist die körperliche Bewegung”, deshalb gehe sie in Düsseldorf auch gern am Rhein spazieren. Ihr Bewegungsbedürfnis führte schon früh zu extremen Betätigungen: Sie wurde Bodenturnerin. Aber “ich wurde so dünn, daß meine Mutter mich aus dem Training herausnahm”, sagt sie.

Eines Tages bei einem Theaterbesuch fühlte sich Simona vom Theater, genauer vom Ballett angezogen. “Eine sehr schwere Zeit war das dort.” erinnert sie sich. Besonders hart seien die Prüfungen gewesen. Die zierliche Simona lernte nicht nur tanzen, sie lernte auch, äußerste Disziplin von sich zu verlangen, mithin durchzuhalten. Ganz offensichtlich war es wohl eine hervorragende, prägende Ballettausbildung. “Wenn ich auf Bühne tanze, versuche ich, mich mit der zu verkörpernde Person zu identifizieren, sie wenigstens zu berühren, auch wenn es ein böser Charakter ist.”

Daß sie das hinzufügt, zeigt, daß diese Simona Noja eben etwas Besonderes ist. Sie gibt zu verstehen, daß sie sich, was die Rollenauffassungen betrifft, weiterentwickeln möchte. “Wenn man kurz hintereinander unterschiedliche Parts tanzt - auch in Stücken von jeweils anderen Choreographen - kann man lernen, die Aussage immer flexibler zu gestalten.” Und sie sagt noch: “Ich will von de Bühne aus eine Botschaft aussenden. Sie besteht in meinem Bemühung, jede Pirouette, jeden Pas de deux so kreativ und perfekt wie möglich zu bringen; und daß die ZuschauerbZeuge einer gewissen Transformation zwischen mir und Rolle werden.” Daß sie dieses ZIel schon weitgehend erreicht hat, beweist der ihr entgegenbrausende Applaus. Apropos Applaus: “Ich fühle mich dadurch bestätigt und auch - befriedigt,” sagt Simona Noja.”

(traducere: „Descoperită în SUA” Nouă în baletul Operei Rinului: românca Simona Noja, de Lis Schenk: „Interpretarea ei despre Prințesa- Lebada Odile a făcut-o favorită publicului de la Opera Rinului. Românca Simona Noja aduce cele mai fine nuanțe de expresie, in irezistibila, extatica, îmbătătoara, malefica artei de seducție în aceast rol. Când balerina foarte tânără și foarte grațioasă se învârte pe scenă în noua producție a lui Spoerli din „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski, unii din parchet se simt imediat fascinați: Pentru că Simona Noja devenita abia de curând primbalerina a ansamblul de balet de la Opera de pe Rin, prezintă mișcări perfecte pe pointe, ardoare și eleganță, precum și expresivitate fizică, emoțională și spirituală.

În sezonul de toamnă / iarnă, tânăra de 20 de ani din Transilvania (Klausenburg) dansează din nou Odile în „Lacul lebedelor”, precum și în alte noi balete Spoerli precum „Spărgătorul de nuci” (Ceaikovski) și „Noaptea transfigurată” (Schönberg). Ne putem bucura cu nerabdare de asteptare. „Pentru mine, dansul este viață”, explică Simona Noja în timpul unei conversații în foaierul operei. Curând devine clar că tinerei artiste ambițioase ii este mai important să aibă succes în Europa de Vest decât, să zicem, unui oricare alt dansator din lumea vestica. Nu a putut să părăsească România mult timp, la fel ca alți artiști din țarile condusă de comuniști. „Chiar și atunci cand am vrut să particip la concursuri de dans, inclusiv la Osaka (Japonia) și Varna (Bulgaria)”, spune ea, nu i s-a permis să facă acest lucru. De altfel, ea a auzit despre baletul de la Düsseldorf și nivelul său ridicat sub Erich Walter cu ani în urmă. Nu ar fi visat niciodată să fie angajată vreodata in această companie.

Dar multe s-au întâmplat până atunci. O lume, cea comunistă, s-a prăbușit și ea (Simona Noja) a folosit imediat noua libertate de a călători. Ea și partenerul ei au dansat în America, Stockholm și Basel, în 1990 Simona a fost trimisă la Jackson (SUA) de către noul Minister al Culturii din România pentru a participa la un concurs internațional de dans. Heinz Spoerli a făcut parte din juriu. Balerina nu a câștigat doar medalia de argint, ci și atenția directorului de balet de la Düsseldorf de astăzi, care i-a oferit un contract din toamna anului 1991. A acceptat și a ajuns la Düsseldorf cu câteva săptămâni înainte de premiera baletului „Lacul lebedelor” (noiembrie 1991).

A purta conversații cu Simona Noja înseamnă a trai intr-o continua stare de uimire si admiratie. Ea este diferită de majoritatea dansatorilor care se concentrează exclusiv pe cariera lor pe scenă. Ea relativizează imediat afirmația că dansul înseamnă viață pentru ea; „Viața mea nu este doar dansul”. Ea subliniază că, cariera ei scenică ar putea să se încheie la un moment dat, poate foarte devreme. Așadar, se recomanda un al doilea pilon al existenței, in cazul ei, el se numeste diploma în filologie. Este greu de înțeles că persoana delicată și mică se străduiește să obțină perfecțiunea profesională în două domenii complet diferite din doua tari diferite. A fost înscrisă ca studentă la filologie la vechia si renumita universitate din Cluj-Napoca, (discipline: literatură română și limba română, precum și engleză). În timpul absenței sale din Cluj, adică în timpul sezonului din Düsseldorf, ea urmărește cursurile la fara frecventa. 

„Trebuie să mă bazez în totalitate doar pe mine”, spune ea. Acum folosește vacanța de vară pentru a călători în orașul ei din România - cu mașina pe care a cumpărat-o aici și de care este foarte mândră - pentru a continua să studieze la universitate si sa intre în contact cu profesorii. Plănuiește să susțină examenul final în primăvara anului viitor.

Că Simona Noja provine dintr-o familie legată de cultură - tatăl este scriitor, mama desenatoare-tehnica -dovedește acest lucru prin observații inteligente, aproape înțelepte. Minți luminate intra si ies din casa părintească. Preocuparea pentru muzică, literatură, artă și, de asemenea, teatrul  sunt o nevoie vitală pentru ea de la o vârstă fragedă. Dar „exercițiul fizic este foarte important”, motiv pentru care îi place să meargă la plimbare de-a lungul Rinului în Düsseldorf. Nevoia ei de mișcare a dus la activități extreme de la început: a devenit gimnastă sportiva... Într-o zi, mergând la teatru, Simona s-a simțit atrasă de teatru, mai exact de balet...Fetița delicată Simona nu numai că a învățat să danseze, a învățat  să ceară de la sine cea mai mare disciplină și astfel să persevereze. Evident, a fost un studiu de balet excelent, formativ. „Când dansez pe scenă, încerc să mă identific cu persoana care urmează să fie întruchipată, cel puțin să o ating, chiar dacă este un personaj malefic”.

Faptul că adaugă asta arată că această Simona Noja este ceva special. Ea indică faptul că ar dori să se dezvolte în continuare în ceea ce privește percepțiile de rol. „Dacă dansezi diferite roluri într-o succesiune rapidă de timp- și în balete ale diferiților coregrafi - poți învăța să discerni mesajul esențial cu mai mare flexibilitate.” Și mai spune: „Vreau să transmit de pe scenă un mesaj. Depinde doar de efortul meu de a concepe fiecare piruetă, fiecare pas de deux, cât mai creativ și cât mai aproape de perfecțiune posibil; publicul devine astfel martorul unei anumite transformări între mine și rol. " Aplauzele furtunoase demonstrează că ea a atins deja în mare măsură acest obiectiv. Apropo de aplauze: „Mă simt prin ele aprobată și de asemenea, mulțumită”, spune Simona Noja.”)

1992, 24.11. Düsseldorfer Stadtpost, “Keine Angst von tiefen Gefühlen” über “Verklärte Nacht” von Ria Theens :”Simona Noja - erst vor drei Wochen in einer Premierenrolle zu sehen- beweist dieses Mal ihre künstlerische Vielseitigkeit in der Rolle der verzweifelt Liebenden.”

(traducere: „Nu vă temeți de sentimente profunde” despre „Noaptea transfigurată” de Ria Theens: „Simona Noja - văzută doar în urmă cu trei săptămâni  într-un rol de premieră - de această dată dovedește versatilitatea ei artistică în rolul îndrăgostiților disperați.”)

1992, 24.11 Westdeutsche Zeitung, “Ballett: Spoerlis “Verklärte Nacht” von Andreas Wilink: “Die Choreographie von “Verklärte Nacht”  - die lyrische Vertonung des Richard- Dehmel-Gedichts über eine Frau , die von einem anderen schwanger wurde, und ihrem Mann, der ihr verzeiht und das Kind annimmt- legt die Rivalen (Peter Mason und Olivier Deguine) fast ununterscheidbar an: den einen als und im Schatten des anderen. Dazwischen die hervorragende Simona Noja und ihre Figuren von Schmerz und Scham im Beugen und Einknicken des Lebens.” 

(traducere:  (Noaptea transfigurata) în coregrafia lui Spoerli, de Andreas Wilink: „ Coregrafia - decorul liric al poemului Richard Dehmel despre o femeie care a rămas însărcinată cu un alt bărbat și soțul ei care o iartă și acceptă copilul; bărbații rivali (Peter Mason și Olivier Deguine) sunt aproape de nedistins: unul în umbra celuilalt. Între ei, excepționala Simona Noja, interpretând sentimentele de durere și rușine în încercarea dură a destinului.")

1992, November, Pressespiegel Deutsche Oper am Rhein, von der Rheinische Post (Hartmut Regitz) “Simona Noja… die Solistin aus Rumänien, agiert als Frau, luzide in der Technik und lebendig im Ausdruck.”

(traducere: „Simona Noja ... solista din România, acționează ca o femeie, lucidă în tehnică și plină de viață în expresie.”)

1993, 4.05. NRZ “Simona treibt den Tanz auf die Spitze” von Michael-Georg Müller : “Lyrisch und temperamentvoll: Ob als klassische “Giselle” oder Ultramoderne  in dem “Goldberg Variationen” - Simona Noja ist die Neuentdeckung des Balletts”

“Mit atemberaubenden Hexenkunststücken entlockt die “kleine” mit den offenen roten Haaren in Forsythes ultramodernem “In the Middle…” dem Publikum wahre Begeisterungsstürme. Sie will “nur” ihr Bestes geben - im Tanz und im Studium der Literaturwissenschaft. “At the top” lächelt Simona Noja, seit langer Zeit bestimmt eine der außergewöhnlichsten Tänzerinnen der Deutschen Oper am Rhein, die gerade ihr Staatsexamen in Rumänien mit Bravour bestand. Vor knapp zwei Jahren kam die 24 jährige Rumänin im Troß von Ballettdirektor Heinz Spoerli nach Düsseldorf und eilt seitdem von einem Erfolg zum anderen. Nach “Schwanensee” will die emsige Noja erneut beweisen, daß sie auch im klassischen Repertoire an der Spitze ist. Sie tanzt die Hauptrolle im romantischen Ballett “Giselle”. Premiere Sonntag, 19.30.

Schon mit 18 während ihres ersten Engagements in ihrer Heimatstadt Cluj (früher Klausenburg) arbeitete das freundliche und zielstrebige Energiebündel nicht nur körperlich sondern auch geistig an sich. Gefühle und Intellekt, beides muß bei Tänzern ausgebildet sein. Besonders, wenn man täglich in neue Rollen schlüpfen muß, erklärt die Tochter eines rumänischen Schriftstellers. Das muß ein “high professional” schon bringen. So tanzte sie im März zehn Abende hintereinander, jeweils in anderen Stücken. Eine kaum vorstellbare Belastung, die sie achselzuckend kommentiert: “Wenn das Ergebnis stimmt…”

Von der geistigen Strenge ihres Vaters geprägt, aber auch von ihm in ihrem Berufswunsch tatkräftig gefördert, gewann sie vor drei Jahren die Silbermedaille in Jackson/Mississippi. Spoerli sah und holte sie als Gast nach Basel. Bevor sie an den Rhein kam, verdiente sie sich als Solistin ihre ersten Dollars in der Kompanie von Atlanta. Die selbst für Tänzer ungewöhnlich geschmeidige Noja hat als Kind, noch vor der Ballettakademie, viel am Barren und Schwebebalken geturnt. Ob ihr das später geholfen hat? Vielleicht, aber “mein Idol war meine Lehrerin Larissa Sorban.” schwärmt sie.

Mit ihr hat sie schon früh am lyrischen Ausdruck im “weißen Schwan” und in “Giselle” gearbeitet. Sie hat der Noja die Geheimnisse des künstlerischen Weges gelüftet. Wie heute Spoerli, so hat sie den Ausdruck “aus mir herausgeholt”. Sie versucht das Wesen der Charaktere zu studieren, bei dem modernen “Goldberg.Variationen” genauso wie beim “Nußknacker”. “Die Person, die ich später verkörpern soll, will ich zuerst entdecken.” Sie überzeugt, wenn sie bescheiden, aber auch selbstbewusst erklärt: “Der Tänzer darf sich nicht wichtiger nehmen als die Figur die er tanzt”. Eine fast vergessene, für manche gar altmodische Ansicht, daß auch Tänzer der Kunst verpflichtet sind. Nur die “Stars” modellieren die Rollen nach ihrem eigenen Geschmack und glauben, “dass mit ihnen die Welt beginnt und endet”.

Ihre Familie vermisst sie. Nur dreimal im Jahr reist sie nach Cluj. Leider erlebten ihre Eltern, die die junge Tänzerin finanziell unterstützt, noch keine Vorstellung in Düsseldorf. Für die Visa müßten sie lange vor der Botschaft warten. “Das kann ich ihnen nicht zumuten” meint sie nachdenklich.

Der Anfang für sie war schwer: Sprache, Menschen und Repertoire, alles neu. Aufgeschlossen und redegewandt, hat sie inzwischen viele Freunde gewonnen. Dazu zählt auch eine Deutschlehrerin, mit der sie regelmäßig übt. Sie will perfekt deutsch sprechen und schreiben. Eben - “at the top”.

(traducere: „Simona ridică dansul la marile înălțimi” de Michael-Georg Müller: „Lirică și plină de temperament: fie ca și balerină clasică ( în „ Giselle ”) sau ca și balerină ultra-modernă ( în„ Variațiile Goldberg ”) - Simona Noja este noua descoperire a baletului”

„Cu elemente magice care îți taie respirația „ micuța ”cu părul roșu despletit în ultramodernul „ In the Middle... Somewhat Elevated" al lui Forsythe, seduce publicul, declansând o furtună de aplauze frenetice. Vrea „doar” să facă tot ce-i stă în putință - în dans și în studiul literaturii. „În vârf”, zâmbește Simona Noja, de multă vreme cu siguranță una dintre cele mai extraordinare dansatoare de la Deutsche Oper am Rhein, care tocmai și-a dat cu brio examenul de licență din România. În urmă cu aproape doi ani, românca de 24 de ani a venit la Düsseldorf împreuna cu coregraful Heinz Spoerli și de atunci se grăbește de la un succes la altul. După „Lacul lebedelor”, harnica Noja vrea să demonstreze din nou că se află din nou în fruntea repertoriului clasic. Ea dansează rolul principal în baletul romantic „Giselle”. Premiera duminică, ora 19.30

Deja de la vârsta de 18 ani, din timpul primului său angajament în orașul său natal Cluj (fostul Klausenburg), harnica, prietenoasa și plina de energie balerină s-a concentrat nu numai asupra dezvoltării fizice, ci și intelectuale. Atât sentimentele cât și intelectul, ambele trebuie instruite în personalitatea dansatorilor, mai ales când te confrunți cu noi roluri în fiecare zi, explică fiica scriitorului român. Un „adevărat profesionist” trebuie să fie capabil să facă asta. În martie a dansat zece seri la rând, de fiecare dată în piese diferite. O performanta aproape de neimaginat, pe care ea o comentează ridicând din umeri: „Dacă rezultatul este pe măsură așteptărilor...”

Formată de rigoarea spirituală a tatălui ei, dar și încurajată activ de el în aspirația spre carieră, (Simona) a câștigat medalia de argint în Jackson / Mississippi în urmă cu trei ani. Spoerli a văzut-o și a adus-o la Basel ca invitată. Înainte de a veni la Deutsche Oper am Rhein, ea a câștigat primii săi dolari ca solistă într-o  companie de balet din Atlanta. De o elasticitate și forță, neobișnuite chiar în lumea dansatorilor, înainte de a se dedica baletului, Noja a făcut în copilărie gimnastică sportivă.  A ajutat-o ​​mai târziu? Poate, dar „idolul meu a fost profesoara mea Larissa Sorban”, mărturisește entuziast Simona Noja.

 (Larissa Sorban) a lucrat cu ea  la expresia ei lirică în „Lebăda albă” și „Giselle” încă de la o vârstă fragedă. Ea a inițiat-o ( pe Simona) în tainele drumului artistic. La fel ca Spoerli astăzi, Larissa Sorban a "scos la lumină" rolurile existente în adâncul ființei. Simona Noja încearcă să descopere esența personajelor, atât în baletul modern „Goldberg Variationen” cât și în „Spărgătorul de nuci”. „Vreau să descopăr mai întâi persoana, pe care mai târziu o voi întruchipa.” Ea convinge când declară modest, dar încrezător: „Dansatorul nu trebuie să fie mai important decât figura pe care o dansează”. O viziune aproape uitată, pentru unii chiar de modă veche, că dansatorii sunt slujitorii dedicați artei lor. Doar „starurile” modelează rolurile după propriul gust și cred că „lumea începe și se termină cu ei”.

Îi este dor de familia ei. Călătorește la Cluj doar de trei ori pe an. Din păcate, părinții ei, pe care tânăra balerină îi susține financiar, nu au văzut încă niciun spectacol în Düsseldorf. Pentru viza de intrare în Germania ar trebui să aștepte mult timp în fața ambasadei. „Nu pot să le cer asta”, spune ea gânditoare.

Începutul a fost dificil pentru ea: limba, oameni și repertoriu, totul nou. Deschisă și elocventă, ea și-a făcut mulți prieteni între timp. Aceasta include și un profesor de germană cu care practică în mod regulat. Vrea să vorbească și să scrie germana perfectă. Chiar - „în vârf”.)

11.05.1993 NRZ Düsseldorf, Nr. 109, Kultur, „SCHWERELOS IST DER ZAUBER DER LUFTGEISTER“ von Michael-Georg Müller „Sie schwebt durch die Luft. Mit den Füßen berührt sie kaum den Boden. Simona Noja, die als Luftgeist „Giselle“ im Opernhaus einen triumphalen Erfolg feierte. (…) „Allen voran begeisterte die zarte, aber kraftvolle Simona Noja in der Rolle des Bauernmädchens Giselle, die sich unglücklich in den bereits „vergebenen“ Herzog Albrecht verliebt, an gebrochenem Herzen stirbt und in das Reich der Willen „übergeht“. Nojas singender Körper und ihr innigliches Gestenspiel veredeln diese unsägliche Geschichte. Schwerelos und durchsichtig wie eine Elfe, kaum den Boden berührend, rettet sie den Geliebten aus den Händen der marmorkühlen Geisterkönigin Myrtha…“

(traducere: „MAGIA SPIRITELOR AERULUI ESTE IMPONDERABILĂ” de Michael-Georg Müller „Plutește prin aer. Abia atinge pământul cu picioarele. Simona Noja, care a sărbătorit un succes triumfător la operă, spiritul aerian „Giselle”. (...) „Mai presus de toate, tandră, dar puternică Simona Noja în rolul țărancutei Giselle care se îndrăgostește nefericit de deja "logoditul” Duce Albrecht, moare de o inimă frântă și „trece în neființă” în Împărăția ielelor. Corpul plin de muzică al (Simonei) Noja și jocul ei interiorizat înnobilează această legendă nespusă. Fără greutate și transparentă ca un elf, abia atingând pământul, își salvează iubitul din mâinile reci ale inexorabilei regine a ielelor, Myrtha ... ")

1993, 11.05. Deutsche Oper am Rhein, Pressespiegel “Giselle” (Westdeutsche Zeitung) von Karola Keßler: “Die herausragende tänzerische Erscheinung indes war Simona Noja, die das Zarte der Giselle ebenso auszufüllen wusste wie ihr tiefes Leid. Sie verleiht der Szenerie mehr Dramatik, als die Musik ohnehin vorgibt. Irren Blickes, dann wieder magisch angezogen schwankt sie zwischen Hingabe und Enttäuschung über den Verräter Albrecht. Die Dämonie von Musik und Geschehen vereint Simona Noja durch ihre Kunst, noch zu leben und schon zu sterben.“

(traducere: „Prezenta de dans remarcabilă a fost însă Simona Noja, care a știut să redea atât delicatețea cât și suferința profundă a rolului Giselle. Ea oferă peisajului și mai mult dramatism decât sugerează oricum muzica. Cu priviri pierdute, apoi din nou învăluite în magic, ea oscilează între devotament și dezamăgire față de infidelul Albrecht. Simona Noja unifică prin interpretarea sa tragedia muzicii și a evenimentelor redând prin arta să frumusețea vieții și a morții. )

1993, 11.05 Düsseldorfer Feuilleton, “Giselle” von Heinz Spoerli nun auch im Düsseldorfer Opernhaus, von Birgit Kirchner, “...die hinreißende Simona Noja als Giselle”

(traducere: "... superba Simona Noja ca Giselle")

1993, 22.06. Rheinische Post, “Giselle und ihre Prinzen” , “stürmisch gefeiert: Noja/Karakulev” von Ria Theens: “Die dritte und neueste Kombination mit Simona Noja und Vladimir Karakulev als lebendes Paar wurde am Sonntagabend stürmisch gefeiert. Verdientermaßen, denn beide bringen außer tänzerischer Souveranität (bei ihr) und großem Können (bei ihm) das so wichtige Flair der Bühnenpräsenz wie ausgesprochenen Spieltalent mit ein. 

Dabei war der Start der Wilis-Sage, die vom Traum und Tod der Männer durch zarte Elfenwesen erzählt, am 25.Februar in Duisburg eher unglücklich. Die vorgesehene Solistin wurde krank, und Spoerli setzte auf den Gast Olga Suvorova. Sie tanzte den Part zwar routiniert, war aber äußerlich zu groß für den eleganten, zarter gebauten Newcomer Laurentiu Guinea. Ergebnis: ihre Liebe war schilcht unglaubwürdig.

Das änderte sich bei der Düsseldorfer Premiere im Mai, als die vielseitig begabte Simona Noja, zuvor schon eindrucksvoll als Willis- Königin Myrtha, die Titelrolle übernahm. Allerdings ist der junge Laurentiu Guinea gegenüber ihrer unbewußten Dominanz stark herausgefordert. Diese Herausforderung wiederum nimmt ein Tänzertyp wie der junge Russe Vladimir Karakulev voll an… Verbunden mit dem Temperament der Noja im ersten Akt und ihrer reifen Intensität im weißen Akt vermitteln  beide das mitreißende Bild einer leidenschaftlichen Liebe über den Tod hinaus.”

(traducere: „Giselle și prinții ei”, „o sărbătoare furtunoasă: Noja / Karakulev” de Ria Theens: „A treia și cea mai recentă distribuție cu Simona Noja și Vladimir Karakulev ca și cuplu în rolurile titulare a fost sărbătorită duminică seară furtunos. Pe bună dreptate meritată, pentru că, ambii aduc pe lângă suveranitatea dansantă (la ea) și abilitatea tehnică (la el) farmecul foarte important al prezenței scenice și evidentul talent interpretativ.

Începutul acestei Saga a ielelor, care povestește despre visul și condamnarea la moarte a bărbaților de către ielele delicate, a fost pe 25 februarie la Duisburg, unul destul de nefericit. Primbalerina distribuită s-a îmbolnăvit, iar Spoerli s-a bazat pe invitata Olga Suvorova. Ea a dansat rolul în mod obișnuit, dar a fost ca prezență prea înaltă pentru noul venit elegant, mai delicat, Laurențiu Guinea. Rezultatul: dragostea lor a fost cu adevărat incredibilă.

Acest lucru s-a schimbat la premiera de la Düsseldorf din mai, când versatila Simona Noja, care anterior a impresionat ca Regina ielelor - Myrtha, a preluat rolul principal. Cu toate acestea, tânărul Laurențiu Guinea a fost puternic provocat de forța inconștientă a partenerei. Un balerin precum tânărul rus Vladimir Karakulev acceptă însă pe deplin această provocare ... Prezența lui, combinată cu temperamentul (Simonei) Noja în primul act și intensitatea ei matură în actul alb, ambele transmit imaginea stârnitoare a iubirii pasionale dincolo de moarte. ")

1993, 1.11. RP, Ballett in Düsseldorf: Balanchine, van Mannen, Spoerli/ Ein Reigen flüchtiger Eindrücke über die Feuervogel Premiere von Heinz Spoerli, von Hartmut Regitz: …“Dabei leuchtet Simona Noja in der Titelrolle wie ein Komet, eine Tänzerin, traumschön und von einer Spannung, die ihre Sprünge wie Lichtbögen erscheinen läßt…“

(traducere: O serie de impresii trecătoare despre premiera cu "Pasărea de foc" de Heinz Spoerli, de Hartmut Regitz: ... "Simona Noja în rolul principal strălucește ca o cometă, o dansatoare, onirică și de o tensiune care îi face săriturile să pară ca niște arcuri ... ")

1994, Rheinische Post, “Junge Rumänin als “Feuervogel” von Ria Theens: “ Mit dem Feuervogel von Strawinsky choreographiert Ballettchef Heinz Spoerli ein Märchen im dreiteiligen Aufführungsreigen… Die Titelrolle tanzt Simona Noja, das vielseitigste Ballerinen-Talent unter den jungen Tänzern im neu aufgebauten Ensemble. Ihr Leistungsschub erklärt sich nicht zuletzt aus der Vielzahl von Hauptrollen, die Spoerli ihr in den letzten drei Spielzeiten anvertraute, seitdem Simona Noja am Düsseldorf-Duisburg Opernhaus tanzt.

Die gebürtige Rumänin “mag Düsseldorf, die Leute hier und die Freunde, die ich hier gefunden habe”. Eine solch positive Einstellung zur Umwelt beflügelt selbstverständlich zu Leistungen, die Simona Noja auf eine fundierte Ausbildung nach russischen Schule in Rumänien sowie anschließenden Gastzeiten in den USA und Schweden ausbauen konnte. Heinz Spoerli lud sie - ebenfalls als Gast - nach Basel ein und nahm die Vielbegabte dann für die Rheinopern-Compagnie unter Vertrag.

Viele Rolen aufzählen kann langweilig sein, aber die Reihe der Rollen, welche die 25 jährige bisher tanzte, ist richtig aufregend: Schwarzer Schwan in “Schwanensee”, weibliche Hauptrolle in “Verklärte Nacht”, Pas de deux “In the Middle...Somewhat Elevated”, die Giselle und auch die Myrtha in “Die Willis”, eine Hauptrolle im “Nußknacker”, Aufgaben in fünf Szenen der “Goldberg-Variationen” und jetzt den “Feuervogel”. Weiter als von der hochromantischen “Giselle” bis zu den extremen Power-Bewegungen der Heavy-Metal- Choreographie von William Forsythe kann eine klassische Tänzerin den Bogen kaum spannen.

Sie ist zum Glück nicht eingebildet, eher nett, lebensbejahend, tanzfreudig - ein Gewinn für die Ballettfreunde am Rhein, für das Ensemble und die Choreographen, die selten ohne Muse in den leeren Raum hinein schöpferisch werden können.”

(traducere: „Tânăra româncă în „ Pasărea de foc” de Ria Theens:„ Cu Pasărea de foc a lui Stravinsky, Heinz Spoerli coregrafiează un basm într-o serie de spectacole în trei părți... Rolul principal este interpretat de Simona Noja, balerina cu diapazonul interpretativ cel mai larg din noul ansamblu de balet. Deosebita sa performanță se explică nu în ultimul rând prin numărul mare de roluri principale pe care Spoerli i le-a încredințat în ultimele trei stagiuni, de când Simona Noja dansează la Opera din Düsseldorf-Duisburg.

Româncei, prin țara de origine „îi place Düsseldorf-ul, oamenii și prietenii pe care mi i-am făcut aici”. O atitudine atât de pozitivă față de mediu înconjurător, bazată în prealabil pe educația solidă a școalii rusă din România și perioadele ulterioare ca balerină-invitată în SUA și Suedia, încurajează în mod firesc spre performanțe.  Heinz Spoerli a invitat-o pe talentata fată ​întâi la Basel și apoi i-a oferit contractul  la Deutsche Oper am Rhein. 

Enumerarea mulțimii de roluri poate fi plictisitoare, dar seria de roluri pe care tânăra de 25 de ani le-a dansat până acum este cu adevărat captivantă: Lebăda Neagră în „Lacul lebedelor”, rolul principal feminin în „Noaptea transfigurată”, pas de deux -ul „In the Middle...Somewhat Elevated ”, Giselle și Myrtha în "Giselle ”, rolul principal în „ Spărgătorul de nuci ”, evoluțiile în cinci scene din„ Variațiunile Goldberg ” și acum „ Pasărea de foc ”. Un dansator clasic cu greu poate să acopere spectrul larg de roluri,  de la extrem romantica „Giselle” până la mișcările extreme de forță ale coregrafiei de heavy metal a lui William Forsythe.

Din fericire, ea nu este îngâmfată, chiar drăguță, plină de vitalitate, fericită să danseze - un câștig pentru fanii de balet de pe Rin, pentru ansamblu și coregrafi, care rareori pot fi creativi în spațiul gol lipsit de o muză. ")

1994, 1.02. RP Düsseldorfer Stadtpost, “Primaballerina im TV” “Die Tänzerin Simona Noja begeisterte ihr Publikum an der Rheinoper, heute wird sie im Fernsehen vorgestellt. Seit etwa zwei Jahre ist Simona Noja Publikumsliebling am Ballett der Oper. Die Primaballerina stammt aus Rumänien, zählt zu den besten Tänzerinnen des Klassischen Balletts in Deutschland und steht vor einer internationalen Karriere. Heute von 18 Uhr bis 19 Uhr können ihre Fans die 23 jährige auf der Mattscheibe bewundern und zugleich Einblicke in ihr privates Leben erhaschen. ZDF-Redakteur Werner Raeune hat die Tänzerin für die 3sat Sendung “Bilder aus Deutschland” porträtiert.”

(traducere: „Primbalerina la televizor” „Dansatoarea Simona Noja și-a inspirat publicul de la Opera de pe Rin, astăzi va fi prezentată la televizor. Simona Noja este preferată de public la baletul operei de aproximativ doi ani. Primbalerina vine din România, este una dintre cele mai bune dansatoare de balet clasice din Germania și este pe cale să înceapă o carieră internațională. Astăzi, între orele 18:00 și 19:00, fanii ei o pot admira pe ecran pe tânără în vârstă de 23 de ani și, în același timp, pot surprinde momente din viața ei privată. Editorul ZDF, Werner Raeune, a intervievat-o ​​pe balerină pentru programul 3sat „Imagini din Germania”.)

1994, 18.01. Rheinische Post, “Ewige Kreislauf von Liebe und Tod” von Hartmut Regitz über “Sacre du printemps” (Erich Walter Choreographie) 

“Walter schöpft aus dem vollen, und Heinrich Wendel macht daraus im Hochspiegel seines grandiosen Bühnenbilds einen Hexenkessel, der das Geschehen zwar mannigfaltig reflektiert, im Grunde aber wie in einem Fokus alle Aufmerksamkeit auf das “Opfer”, auf die Frau, auf Simona Noja konzentriert. Die Rumänin stellt alles in den Schatten, was man bisher auf der Bühne des Düsseldorfer Opernhauses gesehen hat; eine Frau, die ihre Emotionen wie Eruptionen aus sich herausschleudert, und eine Ballerina, die gleichzeitig ihre Seele in Grund und Boden tanzt - ein erotischer Exorzismus den man einmal erlebt haben muß.

Simona Noja, von Wolfgang Enck und vom einstigen “Opfer” Tilly Söffing, auf ihre Aufgabe bestens vorbereitet, bewältigt ihn mit einem Total-Einsatz, der die tödliche Konsequenz der Walter-Choreographie, der das “Frühlingsopfer” erst richtig verständlich werden läßt.

Das Publikum, schon nach dem frühen Walter -Opus “Der Tod und das Mädchen” aufgewacht, feierte das “Sacre”- Debüt Simona Nojas als einen Triumph - und begriff das Ballett-Ereignis als Wiedergeburt einer Choreographie, die nach wie vor die Genialität und Schöpferkraft Erich Walters beweist.”

(traducere: „Ciclul etern al iubirii și morții” de Hartmut Regitz: „Sacre du printemps” (coregrafia Erich Walter)

„Walter creaza din plin, iar Heinrich Wendel (scenograful) îi transforma creatia printr-un recipient magic de oglinzi înalte ale scenografiei sale grandioase, reflectand ceea ce se întâmplă pe mai multe planuri, dar care practic concentrează toată atenția asupra „victimei ”, asupra femeii, asupra Simonei Noja. Românca "arunca" tot ce s-a vazut pana acum pe scena Operei din Düsseldorf in umbra; o femeie care își exprima emoțiile ca si explozii catapultate, o balerină care, în același timp, isi autoanihileaza sufletul prin dans devenind pamant, un exorcism erotic pe care odata si odata tot trebuie experimentat.

Simona Noja, bine pregatita pentru rol de Wolfgang Enck și de fosta „victimă” Tilly Söffing, il interpreteaza cu o implicare totala, credibil si convingator, reusind sa sustina motivatia finalului tragic, necesar „sacrificiului primăverii” in coregrafia lui Walter. 

Publicul, care s-a trezit după primul opus al lui Walter „Moartea și tanara fata” si a sărbătorit debutul Simonei Noja „Sacre” ca un triumf - intelegand evenimentul de balet ca renașterea unei coregrafii care dovedeste încă geniul și creativitatea lui Erich Walter. ")

1995, 22.01. Le Républicain Lorrain, Luxembourg, “Une superbe Odette sur la scène du TML” Contribution de l'ambassade de Roumanie à "Luxembourg ville européenne de la culture 1995” “Il nous faut avant tout saluer le talent de Simona Noja dans le double rôle de la princesse Odette et son double Odile, fille de Rotbart le génie du mal.

Une danseuse à qui le grand talent et l´extraordinaire expressivité valurent une véritable ovation du public du Grand Théâtre qui allait marquer ses préférences au fil de la soirée et des quatre tableaux  du célèbre ballet de Tchaikovsky.

Aux deux tableaux plus colorés et plus baroques qui nous ramènent  au château ou par deux fois la fête bat son plein répondent les deux tableaux qui nous emmènent aux bord du lac. Tableaux plus sobres, ballets qui raviront le public enthousiasmé par les pas de deux et les pathétiques et superbes solos de Simona Noja.”  

(traducere: „O superbă Odette pe scena TML”,  Contribuția Ambasadei României la „ Luxemburg, orașul european al culturii  în1995” „Trebuie să salutăm în primul rând talentul Simonei Noja în dublul rol al prințesei Odette și al dublului ei: Odile, fiica lui Rotbart, geniul răului. O dansatoare al cărei mare talent și o expresivitate extraordinară au câștigat adevărate aplauze din partea publicului Marelui Teatru, care își va marca preferințele pe tot parcursul serii și a celor patru tablouri din celebrului balet al lui Ceaikovski.

Cele două tablouri, mai colorate și baroce, care ne trimit înapoi la castelul unde petrecerea este în plină desfășurare, alternează cu cele două tablouri care ne aduc pe marginea lacului. Momentele mai sobre, vor încânta publicul entuziasmat prin pas de deux-urile și solo-urile elegice și superbe ale Simonei Noja. ”)

1995, 22.01., Le Républicain, Luxembourg, Baletul Operei Naţionale Române la Luxembourg, Livia Stoenescu

         După „Lacul lebedelor”, Alteţa Sa Regală, Marea Ducesă Moştenitoare a Ducatului de   Luxembourg, a declarat că este unul dintre cele mai emoţionante spectacole la care a    asistat.

         Luxembourg, oraşul european al culturii, în 1995, s-a angajat să reunească, până în luna decembrie, cele mai importante energii artistice din toate domeniile artei. Unul dintre primii invitaţia fost Ansamblul de balet al Operei Naţionale din Bucureşti, ale cărui două spectacole (20 şi 21 ianuarie)  au urmat, la distanţă de numai o zi de manifestarea dedicată trecerii drapelului de la Lisabona, capitala europeană a culturii în 1994, la Luxembourg, 1995. Prezenţa ansamblului nostru de balet pe scena Teatrului Municipal din Luxembourg a reprezentat un formidabil triumf al trupei şi, vom vedea, unul din spectacolele cele mai emoţionante şi mai cald primite de publicul luxembourghez. Se cuvine a preciza că o asemenea performanţă şi o asemenea punere în valoare a calităţilor trupei s-a putut materializa datorită subvenţiilor …………………………………………………………………………………………………..

         Dar marea prezenţă a serii a fost Alteţa Sa Regală, Marea Ducesă Moştenitoare, cea dintâi doamnă a ţării, a cărei eleganţă, temperament artistic şi feminitate, toate drapate în acea modestie pe care numai reginele şi ducesele, crescute şi educate pentru rolul lor, o a, care a felicitat în mod special trupa.

         „Lacul lebedelor”, primul spectacol la care Alteţa Sa Regală a participat, a beneficiat într-adevăr de o distribuţie prestigioasă. Ne referim mai cu seamă la participarea Simonei Noja, prim-solistă a Operei din Düsseldorf, o mare balerină ce acoperă un registru extrem de divers, de la genul clasic la cel modern. Interpretarea sa în dublu rol Odette-Odile a fost punctul principal al spectacolului „Lacul lebedelor” şi contribuţia cea mai substanţială la succesul extraordinar din acea seară. Aceasta nu înseamnă că aportul întregii trupe nu a fost mai puţin decisiv: de la Mihai Babuşcă (Siegfried), George Postelnicul (Bufonul) la fiecare dansator din ansamblu, mobilizarea, concentrarea, grija pentru perfecţiunea gestului a fost aceeaşi. Rezultatul: o rezonanţă perfectă, ce a trecut rampa, stârnind ropote de aplauze.

         Reacţiile presei nu au întârziat să apară: deja duminică, la numai o zi de la spectacol, am putut citi în „Le républicain lorraine” prima cronică elogioasă. Simona Noja şi George Postelnicu erau menţionaţi în mod special în contextul unei impresii superlative despre trupă.

1995.10. 02., România liberă, „În Germania, mi-am «dresat» muza”, declară Simona Noja, prim-balerină la Düsseldorf, Livia Stoenescu

         - Simona Noja, sunteţi din 1991 prim-solistă a Operei din Düsseldorf. În această calitate aţi primit şi invitaţia d-lui Constantin Duţu şi a Operei Naţionale din  Bucureşti de a interpreta Odette-Odile din „Lacul Lebedelor”, la Luxembourg, în 20 ianuarie. Ce alte roluri mai aveţi în repertoriu?

         - Dansez şi în Don Quijote, Giselle, Coppelia, Carmen, Diana şi Acteon, Silfidele, Spărgătorul de nuci, Faust. În afara acestui repertoriu clasic am învăţat şi câteva roluri în coregrafie modernă, pentru că aceasta are căutare la Düsseldorf. Mă refer la: In the MIddle, Somewhat elevated, Sărbătoarea primăverii, Variaţiunile Goldberg, Firebird, Agon şi Before Nightfall.

         - Ce înseamnă pentru un balerin impactul cu scena din Apus?

         - E un mare pariu cu tine, pe care ori îl pierzi ori îl câştigi. Nu există cale de mijloc. De aceea, cei care reuşesc au un merit foarte mare. Personal, venind dintr-o ţară unde şcoala de balet are o tradiţie rusă, a trebuit să fac eforturi pentru a mă adapta şcolii apusene, cu un spectru mult mai larg; de la şcoala germană tradiţională până la cea franceză şi engleză.Dar cel mai greu a fost adaptarea la noul fel de muncă. În România, în mod paradoxal, libertatea balerinului pe scenă este totală. În Germania, nu numai că programul este foarte rigid, dar se pretinde artistului funcţionarea în anumite tipare.

         - Totuşi, performanţele sunt cele bine ştiute…

         - Da, pentru că această stricteţe, în final este mobilizatoare pentru balerini. Este un stimulent pentru artist, de a se produce la alt nivel. Eu m-am disciplinat mult în Germania şi aş putea spune că mi-am „dresat” muza: studiind zilnic între 10.17,30, ea s-a învăţat să-mi răspundă pe tot acest interval.

1995, 20.02., Muzica, Un ideal de dans cu Simona Noja, Grigore Constantinescu

                 Incontestabil o artistă c reurcă treptele consacrării, Simona Noja a fost, în     spectacolele luxemburgheze ale Companiei de balet a Operei Naţionale Române o stea de      clasă internaţională. Salutată cu entuziasm de public şi critică, tânăra dansatoare mi-a      permis să descopăr, în convorbirile desfăşurate cu prilejul acestui turneu, un om preocupat de complexa problematică a comunicării, a limbajelor specifice şi a unei lucide    analize privind propriile realizări. Interesul celor spuse depăşeşte cadrul unui colocviu      ocazional, oferindu-ne o imagine reconfortantă asupra gândirii şi opiniilor unui interpret  acre îşi asumă conştient statutul de creator.

Simona Noja, ce aţi obţinut până acum, în cariera artistică, corespunde sau nu opţiunii iniţiale pentru dans? Cum? Mai mult, mai puţin decât aţi sperat?

         Opţiunea mea pentru dans a fost fermă de la bun început, dar idealul dansului căruia săţ-i dedic existenţa mea artistică s-a cristalizat numai în timp. Opţiunea însăţi a fost plătită cu sacrificii – unele fireşti, cerute de profesia ca atare, altele absurde, datorate unui context politic, antiuman în genere şi îndeosebi antiartistic. Mă gândesc, bunăoară,  că într-o vreme când puteam deja spune ceva pe plan estetic, am fost în repetate rânduri oprită să ies din ţară, întârziindu-mi astfel afirmarea internaţională. În prezent cultiv cu fervoare un ideal de dans în care corpul să vorbească cu sufletul într-o formă sublimată, perfectă. Ştiu că un asemenea ideal nu-l voi ajunge şi fericirea mea constă tocmai în faptul de a nu-l putea atinge. Căci numai astfel drumul spre el dă vieţii sens şi o continuă nelinişte creatoare.

         Aţi avut – sau mai aveţi – modele de interpretare?

         Modele sunt admirabile dacă ştii să scapi de ele la timp. Afirmaţia mea poate părea maliţioasă, dar se vrea doar exactă. Am avut modele care au jucat un rol în viaţa mea. Detaşându-mă de ele la timp, am făcut un lucru necesar. Pentru că, dacă în natură nu poate creşte la umbra unui copac mare un alt copac la fel de impunător, în artă în general (iar în balet îndeosebi) acest adevăr iese la iveală şi mai pregnant. Cauza constă în specificul expresiei coregrafice: aici avem de-a face cu cel mai redundant dintre limbajele artistice şi este ştiut că acolo unde mijloacele artistice se repetă, pericolul imitaţiei creşte. Este de altfel motivul pentru care marile balerine îşi găsesc  calea afirmării personalităţii, cu greutate, ele fiind obligate să construiască adesea doar din tonurile şi nuanţele culorilor, şi nu din culorile ca atare.

         Dacă în prezent am renunţat la modele, pot afirma în schimb – folosind o expresie celebră a unui român celebru – că nu am renunţat la exerciţiile de admiraţie pe seama unor personalităţi consacrate. În aceste exerciţii, spiritul meu îşi găseşte energia reconfortantă.

         Putem schiţa un traseu al marilor momente de până acum, în evoluţia artistului?

         Intrarea la 9 ani în echipa olimpică de gimnastică a lui Bela Karoly; renunţarea la timp la gimnastică şi intrarea la Liceul de Coregrafie din Cluj; întâlnirea unor îndrumători de excepţie ca Vasile Solomon şi Larissa Şorban; absolvirea Facultăţii de Litere; triumful la Concursul internaţional de Balet de la Jackson, Mississippi, SUA, în 1990, urmat de spectacolele de mare succes din Atlanta, Stockholm, Basel, Frankfurt, Helsinki, Luxembourg, premierele de la Düsseldorf – unele dintre ele spectacole de referinţă pentru spaţiul germanic şi nu numai.

         Pentru o prim-balerină, factorul competitiv este necesar sau nu?

         Competiţia este şi rămâne decisivă pentru afirmarea valorilor. Desigur, ca ea să-şi îndeplinească menirea ar trebui obligatoriu să pornească de la egalitatea de şanse a competitorilor. Acest lucru nu se prea întâmplă însă. Dimpotrivă. Am constatat că străvechiul principiu al celor care vor să fie cu orice preţ „primii între egali” triumfă adesea. De aceea rămân adepta întrecerii cu alţii, dar m-am angajat cu deplină convingere mai ales în întrecerea cu mine însămi.

         Receptivitatea pentru baletul clasic este o realitate. Aveţi totuşi şi alte preferinţe de stil coregrafic?

         Preferinţele mele sunt pentru dansul autentic, dens în substanţă estetică, ardent şi plin de semnificaţii ca trăire, şi nu atât pe4ntru un stil oarecare. Am obţinut succese remarcabile cu dansul clasic: Lacul lebedelor, Giselle, Don Quijote, Spărgătorul de nuci… dar şi cu partituri coregrafice moderne semnate de William Forsythe şi Heinz Spoerli.

         În prezent încerc cu o trupă restrânsă de actori un experiment de teatru translingvistic, numit coreodrama. Un gen de teatru care substituie cuvântul cu mişcare într-o bună măsură sau, mai bine zis, care-şi propune să facă din cuvânt şi mişcare limbaje conotative cu egală îndreptăţire la actul scenic.

         Deci, o neîncetată căutare a mijloacelor de expresie?

         Întorcându-mă la relaţia dans clasic-dans modern, vreau să subliniez că între ele există o succesiune obligatorie. Nu poţi face balet modern autentic şi pe un larg registru de posibilităţi, fără a-ţi însuşi înainte într-un mod corespunzător dansul clasic. Excepţiile pe care ni le oferă istoria baletului, gen Martha Graham, sunt ilustrative pentru forme de dans cu totul  particulare. Pentru că limbajul coregrafic este un limbaj în mare parte  antinatură, din cele 16 poziţii ale dansului clasic doar poziţia a 6-a reproduce oarecum poziţia firească, întâlnită  în chip natural la om. Aceste poziţii sunt construite prin lucrarea inteligenţei şi a sensibilităţii, sunt însuşite prin educaţie şi voinţă. Că, pornind de la ele, dansul modern inovează, este cu totul altceva. Dar a pretinde că inovezi fără a te întemeia pe dansul clasic, este cum ai pretinde că scrii fără a folosi literele alfabetului.

         Sunteţi dependentă de coregraf sau vă preocupă şi crearea de dans?

         Problema creaţiei coregrafice comportă nuanţări. Dansatorul nu poate fi un executant, cum nu poate fi nici violonistul sau pianistul. Ei sunt prin excelenţă interpreţi, or într-o interpretare factorul creator este inerent. Dansatorul rămâne totuşi inconfundabil în felul lui, pentru că el are ca instrument corpul lui – un material artistic cu totul aparte. Pentru a-şi face corpul să vorbească şi să convingă fără a demonstra, să facă deci artă, el trebuie să înveţe să-şi poarte sufletul pe dinafară. Instrumentul său este subiectiv şi atins de „vocaţia creaţiei”. De aici şi până la coregraf este desigur o cale, pe care o străbat de obicei doar cei care au deprins actul creaţiei prin interpretare. Nu cunosc, practic, niciun mare coregraf născut în afara profesiei de dansator (cazul lui Pilobolus Dance Theatre, în care  coregrafii sunt matematicieni şi ciberneticieni, vine deocamdată doar ca o propunere de coregrafie, pe care viitorul s-ar putea să o valideze sau nu).

         Muzica este mai mult decât un suport al gestului? Ce vă oferă?

         Relaţia muzică-dans este de extremă complexitate şi riscant de abordat într-un interviu, parcimonios prin natura lui. La baza acestei relaţii stă într-o primă etapă ritmul. Pasul în dans, măsura şi ritmul în muzică, silaba şi versul în poezie – iată un liant puternic pe temeiul căruia se petrece osmoza spectacolului. Dificultatea începe însă când te întrebi dacă ritmul este suficient pentru o asemenea convieţuire. Trăirea artistică este mai mult decât ritm; ea transcede ritmul şi îmbracă forme revelatorii. De aceea nu pot concepe muzica doar ca suport pentru dans, cum nu pot concepe nici dansul ca o succesiune de mişcări paralele sunetului şi strict delimitate în spaţiu şi timp. Nu neg realitatea distinctă a sunetului, de realitatea distinctă a dansului. Dar pe acestea le văd ca două părţi ale unui întreg, singurul demn să poarte virtuţile artei coregrafice. De aceea, dansând eu mă văd încorporată muzicii, iar mişcarea mea o concep ca pe o formă de exprimare muzicală dincolo de sunet. Este şi motivul pentru care îmi iau adesea drept călăuză un simbol sau metaforă. Am avut momente înălţătoare de spectacol călăuzită de versurile lui Nichita Stănescu: „Plutea o floare de tei/ înăuntrul unei gândiri abstracte”.

         Dansul ca ritual sau comunicare are o istorie imemorială. Are însă şi viitor?

         Viitorul dansului nu mi se pare cu nimic pai prejos, decât trecutul lui. Funcţiile dansului s-au schimbat şi se vor mai schimba încă. Azi nu se mai poate vorbi de dansul religios, iniţiatic, gnostic, de dans ca mijloc de pătrundere în lumea tainelor şi misterelor. El şi-a păstrat însă nealterată funcţia de comunicare şi dimensiunea ludică, adăugându-şi în timp virtuţi inconfundabile în vastul domeniu al artei. Azi asistăm la o creştere vertiginoasă a rolului mişcării fizice în universul nostru existenţial. Suntem pur şi simplu copleşiţi de noile sporturi, de diversificarea exerciţiilor  în alianţă cu muzica, de apariţia unor genuri noi de dans. Se simte realmente nevoia elaborării unei noi estetici a mişcării, sub incidenţa căreia mişcarea ă îmbrace formele cele mai elevate de comuniune dintre corp şi spirit, dintre om şi natură. Văd în dansul cult un antemergător benefic în această vastă şi necesară întreprindere de viitor.

1995 Gert Weigelt “Porträtist” Foto-shooting in prefata albumului:

“Ja, wir sind auf dem richtigen Wege. Die Wahrheit dieser Bilder ist die Wahrheit des Symbols.” ( Friedrich Riehl)

1995,23.09. Kurier, “Man muß das Ballett weiterdenken / Interview: Simona Noja, Wiens neue Erste Solotänzerin, debütiert am Dienstag in der Staatsoper / Freut sich auf die Arbeit in Wien: Ballett-Star Simona Noja” von Andrea Amort: 

“Ihre Energie, ihre Kraft und ihr Tempo faszinierten Renato Zanella. Als Wiens neuer Ballettdirektor Simona Noja in dem rasanten Tanzstück “In the Middle...Somewhat Elevated” von William Forsythe gesehen hatte, begann die Annäherung der beiden Künstler.

Die 27 jährige Rumänin, die seit 1991 beim Düsseldorfer Ballett unter Vertrag war, teilt seit September den Titel der Ersten Solotänzerin der Wiener Staatsoper mit Katherine Healy, Marialuise Jaska und Brigitte Stadler.

Simona Noja: “Es gibt für mich tatsächlich eine Zeit vor Forsythe und eine danach. Er ist eine Genie, eines, das Extreme auf der Bühne ideal zusammenführt, das keine Kompromisse macht.” Die Auseinandersetzung mit Forsythe beeinflußte sie so weit, daß sie nicht nur die moderne Rollen intensiver ausfüllt als früher, sondern auch die großen klassischen Ballerinenrollen neu sieht.

“Man kann diese Ballette nicht mehr so tanzen wie vor zehn oder zwangig Jahren. Man muß sie weiterdenken, darf sie nicht in eingefrorenen Posen sehen, die Bewegung muß fließen. Ich versuche Vitalität dazuzugeben, dann wird auch klassisches Ballett bebendig.”

Obwohl sie bislang nur eine Forsythe-Choreographie interpretierte, gilt sie als Spezialistin. Der Frankfurter Ballettchef holte sie als Gast in sein Ensemble. Noja trat mit diesem Part (gemeinsam mit Jukka Aromaa) auch beim diesjährigen Prix Benois de la Danse am Moskauer Bolshoitheater auf. “Das Publikum war geschockt. Nach dem zweiten Akt Schwanensee, waren wir dran, so was hatten sie dort noch nicht gesehen.”

War am Düsseldorfer OPernhaus das Ballett-Repertoire klein, freut sich Simona Noja, die nebenbei im Vorjahr auch ihr Sprachwissenschafts-Studium mit einer Arbeit über Tanz abgeschloß, auf choreographische Vielfalt und die Zusammenarbeit mit dem neuen Chef. “Ich tanze Zanellas Konzertantes Duo am 26. und 29. September, mache in Dornröschen Blauen-Vogel- Pas- de- deux und Aurora, lerne Manon und Julia, die Mata-Hari von Zanella.”

Noja gastiert außerdem an der Deutschen Oper Berlin in abendfüllenden Balletten von Roland Petit und Ray Barra. “Mir ist ganz wichtig, daß ich klassische und moderne Rollen gleich gut tanze. Es gibt wenig Ballerinen, die das wirklich können.”

Dem nicht genug, tritt die Tänzerin ab 11.Oktober auch noch als Schauspielerin im Wiener Odeon auf: Das Theater Exit aus dem deutschen Unna zeigt “Julie” (nach Strindberg). Simona Noja spielt die Rolle der Kristin: “Der Zusammenhang von Sprache, Literatur und Tanz hat mich immer schon interessiert.”

(traducere: „Baletul trebuie gândit mai departe / Interviu: Simona Noja, noua primbalerină din Viena, debutează marți la Opera de Stat din Viena / Aștept cu nerăbdare să lucrez la Viena: Steaua baletului: Simona Noja” de Andrea Amort:

„Renato Zanella a fost fascinat de energia, forța și dinamica ei. Când noul coregraf din Viena a văzut-o pe Simona Noja în coregrafia trepidantă „În the Middle...Somewhat Elevated” a lui William Forsythe, a început apropierea dintre cei doi artiști.

Românca în vârstă de 27 de ani, aflată cu contract  în Baletul din Düsseldorf din 1991, împarte din septembrie titlul de primbalerină a Operei de Stat din Viena cu Katherine Healy, Marialuise Jaska și Brigitte Stadler.

Simona Noja: „Pentru mine există în realitate un timp înainte de Forsythe și un timp după. (Forsythe) este un geniu, unul care în mod ideal unifică extremele pe scenă, unul care nu face compromisuri ". Confruntarea cu Forsythe a influențat-o atât de mult, încât nu numai că dansează rolurile moderne mai intens decât înainte, dar vede și marile roluri din baletele clasice într-un mod nou.

„Aceste balete nu mai pot fi dansate ca în urmă cu 10-20 de ani. Ele trebuie gândite mai departe, nu presărate de poze (ipostaze) înghețate, ci într-o dinamică fluentă a mișcarii. Eu încerc să adaug energie în dansul meu, astfel și baletul clasic se vitalizează. "

Deși a interpretat până acum o singură coregrafie a lui Forsythe, este considerată o specialistă în acest stil. Directorul de balet din Frankfurt (Forsythe) a invitat-o ​​să danseze acest rol cu compania sa. Noja a interpretat această coregrafie (împreună cu Jukka Aromaa) la Prix Benois de la Danse din acest an de la Bolshoi Theater din Moscova. „Publicul a fost șocat. După al doilea act din Lacul Lebedelor, a venit rândul nostru. Nu mai văzuseră așa ceva înainte ".

Dacă repertoriul de balet de la Opera din Düsseldorf a fost limitat, Simona Noja, care și-a finalizat și licența în lingvistică cu o teză despre dans anul trecut, așteaptă cu nerăbdare diversitatea coregrafică și cooperarea cu noul șef. „Voi dansa Duo concertante al lui Zanella pe 26 și 29 septembrie, pas de deux-ul Pasărea Albastra și Aurora în Frumoasa din Pădurea adormită, voi învăța rolurile Manon, Julia și Mata-Hari (ultimul rol în coregrafia lui Zanella).”

Noja este, de asemenea, invitată la Deutsche Oper Berlin în baletele de actiune ale lui Roland Petit și Ray Barra. „Este foarte important pentru mine să dansez atât rolurile clasice, cât și cele moderne. Există puține balerine care să poată face asta cu adevărat ".

Si pentru cui nu ii este de ajuns, balerina va apărea și ca actriță la Teatrul Odeon din Viena din 11 octombrie; Teatrul Exit din Unna din Germania va prezenta piesa „Julie” (inspirata din Strindberg). Simona Noja joacă rolul: Kristin. „Conexiunea dintre limbă, literatură și dans m-a interesat întotdeauna”.)

1995, 28.09, Der Standard, “Freudige Arbeit des Herantastens”, “Simona Noja debütierte als Erste Solotänzerin des Staatsopernballetts” von Ursula Kneiss: “Simona Noja, die neu engagierte 1. Solotänzerin, feierte im Konzertantes Duo ihr Staatsopern-Debüt. Die 27 jährige Rumänin war zuletzt unter Heinz Spoerli an der Deutschen Oper engagiert, wo sie in klassischen Rollen brillierte und sich als markante Interpretin des zeitgenössischen Repertoires einen Namen machte. Von zarter doch athletischer Statur, scheint die geschmeidige Tänzerin wie geschaffen für Zanellas kantige wie fließende Bewegungssprache.”

(traducere: „Abordare binevenită”, „Simona Noja și-a făcut debutul ca primbalerină a Baletului Operei de Stat din Viena” de Ursula Kneiss: „Simona Noja, primbalerina nou angajată și-a sărbătorit debutul în Opera de Stat în Duo Concertante. Românca în vârstă de 27 de ani a fost angajată înainte la Deutsche Oper am Rhein, sub conducerea lui Heinz Spoerli, unde a excelat în rolurile clasice și și-a făcut un renume ca interpretă distinctivă în repertoriul contemporan de balet. De o statură delicată, dar atletică, unduitoarea balerină pare să fi fost creată special pentru limbajul mișcării ascuțite și curgătoare al coregrafului Zanella. ")

1995, 13.10.Der Standard, “Tanz im Odeon”, über “Julie” Choreodrama von Nada Kokotovic, von Ursula Kneiss: “Jean ( Nedjo Osman) und Kristin ( Simona Noja vom Staatsopernballett)sind ein Roma-Paar: ihre Liebe wird durch Jeans Verhätnis mit der emanzipierten Julie (Katja Schöneit) zerstört. Dank der Inszenierung, einer Synthese aus Tanz und Sprache, begreift man den Sinn, ohne ein Wort zu verstehen. Auch wenn Jean und Julie immer turteln im Vordergrung agieren, ist die Hauptperson Kristin. Noja vermittelt Verzweiflung durch “rohen” Körperausdruck, turnt über Küchentisch und Stuhl hinweg… Vielleicht wählt sie den Selbstmord - das Ende bleibt offen.”

(traducere: „Dans în Odeon”, despre coreodrama „Julie” de Nada Kokotovic, de Ursula Kneiss: „Jean (Nedjo Osman) și Kristin (Simona Noja din Baletul Operei de Stat din Viena) sunt un cuplu de romi: dragostea lor se distruge din cauza relația lui Jean cu emancipata Julie (Katja Schöneit). Datorită montării, o sinteză a dansului și a limbajului, sensul devine clar și pentru cei care nu înțeleg textul vorbit. Chiar dacă Jean și Julie acționează întotdeauna în prim-plan, personajul principal este Kristin. Noja transmite disperarea prin expresia corporală „brută”, se rostogolește peste masa și scaunul din bucătărie ... Poate că va alege sinuciderea - finalul rămâne deschis ”.)

1995, 14.10. Kurier, “Keine falsche Klassik-Demut im Odeon und Staatsoper: Simona Noja” von Andrea Amort: “ vezi foto

1995, 24.10. Deutsche Oper Berlin, Interview mit Franzis Jengst, “Simona Noja” “Les Intermittences du Coer” -Hommage a Proust, Ballett von Roland Petit: ““Les Intermittences du Coer stellt am 24. Oktober eine neue Tänzerin Simona Noja vor. Von de Eltern frühzeitig aus der engen Korsett des Hochsleistungssports befreit, wo sie gemeinsam mit Nadia Comaneci in der olympischen Mannschaft gefördert wurde, zog sie dem Wunsch der Kunst vor. Nach ihrer Ballettausbildung an der Hochschule der Künste der Heimat-Stadt Cluj - Napoca wurde Simona Noja als Solistin in der Rumänischen Oper verpflichtet. Sie gab ihr Debüt (!) mit 18 als Odette-Odile in Schwanensee. Als sie in ihrem fünften Jahr die Silbermedaille im Internationalen Tanzwettbewerb in Jackson errang, wurde von Heinz Spoerli an der Deutschen Oper am Rhein verpflichtet. Hier konnte sie sich  das klassische Repertoire und moderne Werke von George Balanchine, Erich Walter, Nils Christe, Heinz Spoerli und William Forsythe erweitern. Als gefragte Solistin trat Simona Noja u.a. mit Frankfurter Ballett, Königlich Swedischen Ballett und bei den Vorstellungen in Basel, Helsinki auf. In der Spielzeit 1995/1996 ist sie als Erste Solistin des Balletts der Deutschen Oper und des Wiener Staatsopernballetts.

Im Gespräch gab Simona Noja einen Rückblick auf Entscheidungen und Entwicklungen ihrer bisherigen Karriere.

F.H.:  Sie hat neben Ihrem Tanz-Engagement ein Staatsexamen in Literatur absolviert. Hatten Sie Zweifel an Ihrer Tanzkarriere?

S.N.: Es war gewissermaßen die Qual der Wahl. Mein Vater ist Schriftsteller, und ich begeisterte mich für die Literatur wie für den Zanz. Als meine Familie und ich erfuhren, daß ich die - sehr schwierige - Aufnahmeprüfung der Universität bestanden hatte, kam es für alle überraschend. Ich mußte diese Chance annehmen. Zur gleichen Zeit erhielte ich allerdings mein erstes Engagement als Solistin des Staatsballetts! So ist die Literatur mein zweites Standbein geworden, vielleicht wird sie später mein erstes.

F.H.: Sie werden in der kommenden Spielzeit vor allem mit Ray Barra und Renato Zanella zusammenarbeiten. Welche Choregraphen würden Sie in der Zukunft interessieren?

S.N.: Natürlich gibt es da noch sehr viele, John Neumeier, Jiri Kylian… Ich denke, das Besondere an Renato Zanella und Ray Barra ist, daß sie für den einzelnen Tänzer choreographieren. Oft genug muß der Tänzer ganz strikten Bewegungsvorgaben gehorchen, einer vorgefaßten choreographische Idee. Es herrscht zum Teil ein großer Druck, der die Kreativität des Tänzers meist nicht zuläßt. Ich habe Proben mit Ray Barra gesehen, seine Menschlichkeit und Spontaneität haben mich sehr beeindruckt. Er kreiert mit den Tänzern, organisch und natürlich, wie ich selten erlebt habe. 

F.H.: Wenn würden Sie als Ihren Mentor oder bedeutesten Lehrer bezeichnen?

S.N.: Larissa Sorban, meine Lehrerin in Rumänien. Sie hat mir ihre Kunst, wie sie sagte, wie eine “Stafel” weitergegeben. Und sie hat mir in meinem Wachstum und in meiner Orientierung Schutz geboten. Dieser Schutz der älteren Künstler ist für die Jungen unersetztlich!

F.H.: Sie haben ein Angebot des Frankfurter Ballettchefs William Forsythe ausgeschlagen…

S.N.: Das war keine leichte, aber letzlich doch eine klare Entscheidung, mich nicht auf den einen Stil festzulegen. In meinem ersten Engagement in Rumänien habe ich ein breites, rein klassisches Repertoire getanzt. Bei Heinz Spoerli bekam ich ZUgand zur Moderne. Die moderne Choreographien, besonders die Arbeiten Forsythes, haben mir sehr gefallen und auch sehr gelegen. Aber sie haben auch meinen Blick auf die Klassik gewandelt. Ich würde die beiden heute nicht mehr trennen. Tänzer von gleichermaßen hohem tänzerischen Niveau im Klassischen wie im Modernen sind sehr selten zu finden. Ich sehe dies als eine Herausforderung. Außerdem zog mich eine sehr alte, tiefe Sympathie zur Deutschen Oper Berlin: hier erlebte ich mit 17 Jahren zum ersten Mal Eva Evdokimova. Ich sah ihre “Sylphide”, ihre” Giselle”, und sie wurde mein großes Vorbild. Einige Jahre später hatten wir ein einziges Zusammentreffen in Warschau, bei dem sie mir wundervollen Dinge voraussagte.”

(traducere: „ Les Intermittences du Coer introduce o nouă balerină, Simona Noja, pe 24 octombrie. Eliberată de părinți la timpul potrivit din corsetul strâns al sportului de înaltă performanță, unde, împreună cu Nadia Comănecia fost promovată în echipa olimpică, a preferat chemarea artei. După pregătirea de balet la Liceul de Arte din orașul său natal, Cluj - Napoca, Simona Noja a fost angajată ca solistă la Opera Română. A debutat (!) când avea 18 ani ca Odette-Odile în Lacul lebedelor. În al cincilea an, după ce a câștigat medalia de argint la Concursul Internațional de Dans de la Jackson , Heinz Spoerli a angajat-o la Deutsche Oper am Rhein. Aici și-a putut extinde repertoriul clasic și modern, prin coregrafiile lui George Balanchine, Erich Walter, Nils Christe, Heinz Spoerli și William Forsythe. În calitate de solistă invitată, Simona Noja a dansat cu Baletul de la Frankfurt, Baletul Regal Suedez și în spectacole de gală la Basel și Helsinki. Din sezonul 1995/1996 devine prim-solistă Baletului de la Deutsche Oper Berlin și a Baletului Operei de Stat din Viena.

Într-un interviu, Simona Noja a făcut o trecere în revistă a deciziilor și evoluțiilor din cariera sa de până acum.

F.H.: Pe lângă contractul de dans, aveți și licența în literatura, în urma examenului de stat. Ați avut vreo îndoială cu privire la cariera ta de dans?

S.N .: Într-un fel, a fost dificultatea alegerii. Tatăl meu este scriitor și am fost la fel de entuziasmată de literatură ca și de dans. Când familia mea și cu mine am aflat că am reușit la examenul de admitere la universitate, care de altfel a fost foarte dificil, am trait cu totii o mare surpriză. Trebuia să accept această șansă. În același timp, însă, am obținut si primul meu angajament ca primbalerina cu Baletul Operei Române din Cluj! Așadar, literatura a devenit al doilea pilon al meu, poate va deveni mai târziu primul.

F.H.: În sezonul următor veți lucra în principal cu Ray Barra și Renato Zanella. Ce alți coregrafi v-ar interesa în viitor?

S.N .: Bineînțeles că sunt încă foarte mulți, John Neumeier, Jiri Kylian ... Cred că ceea ce este special la Ray Barra și Renato Zanella este faptul că ei coregrafiează pentru fiecare balerin în parte. Adesea, dansatorul trebuie să respecte regulile de mișcare foarte stricte, o idee coregrafică preconcepută, uneori existand o mare presiune de lucru, unde creativitatea dansatorului nu este binevenită. Am văzut repetițiile lui Ray Barra și am fost foarte impresionată de umanitatea și spontaneitatea lui. El creează împreună cu dansatorii, organic și natural, așa cum rar am văzut.

F.H.: Pe cine ati numi mentorul sau cel mai important profesor?

S.N.: Larissa Sorban, profesoara mea din România. Ea mi-a transmis arta, așa cum spunea, ca pe o „stafetă care trebuie dată mai departe”. Ea m-a protejat în devenirea mea și progresul artistic. Această protecție a artiștilor în vârstă este ceva extrem de valoros și de neînlocuit pentru tineri!

F.H.: Ați respins o ofertă de la directorul de balet din Frankfurt William Forsythe ...

S.N .: Nu a fost o decizie ușoară, dar până la urmă a fost o decizie clară, și anume de a nu mă limita doar la un singur stil. În primul contract din România am dansat un repertoriu larg, pur clasic. Prin Heinz Spoerli am avut acces la deschiderile coregrafiilor contemporane. Coregrafiile moderne actuale, în special cele ale lui Forsythe, nu doar că mi s-au potrivit, ele m-au și transformat. Ele mi-au schimbat însă și viziunea asupra baletului clasic. Azi, cele două genuri de dans sunt pentru mine inseparabile. Dansatorii cu un nivel la fel de ridicat de dans atât în ​​clasic cât și în modern sunt foarte dificil de găsit. Eu văd asta ca pe o provocare. În ceea privește atracția mea spre Deutsche Oper Berlin este legată de o simpatie mai veche și profundă: aici am văzut-o pe Eva Evdokimova pentru prima dată la vârsta de 17 ani dansând. Am văzut-o în „Sylphide” și „Giselle”, devenind marele meu model. Câțiva ani mai târziu, am avut o singură întâlnire personală cu ea la Varșovia, unde ea mi-a prezis lucruri minunate.")

1995, 24.10. Berliner Post, “Debüt in der “schönsten Stadt der Welt”, Ein Gespräch mir der Primaballerina Simona Noja”  von Reinhard Wöbke: “Zwischen Wien und Berlin tanzt die jüngste Errungenschaft der Deutschen Oper: Primaballerina Simona Noja. “Berlin ist die schönste Stadt der Welt”, schwärmt die Amerikanerin. “So kosmopolitisch mit einem so großen Angebot, vor allem kulturell.” Und sie weiß, wovon sie spricht, ist mit ihrem 27 Jahre in aller Welt herumgekommen. 1990 wolllte sie Heinz Spoerli direkt vom Ballettwettbewerb in Jackson - dort holte sie die Silbermedaille - engagieren. Aber sie entschied anders - zunächst. “Man probiert alles Mögliche. Und so jung hat man soviel Enthusiasmus.” Also blieb sie gleich in den USA und machte dort eigene, doch leidvolle Erfahrungen. “Da habe ich bemerkt: Das Leben einer klassischen Tänzerin hat dort keine Stabilität, keine Sicherheit.” 

US- Produktionen sind schnellebiger als hierzulande. Verträge im Wochenturnus sind die Regel. “Und dann geschiet es, daß man monatelang ohne Engagement ist.” Für eine Ballerina, die täglich ihre Kondition erhalten muß, ein ungünstiges Feld. So willigte ein Jahr später in Spoerlis Angebot ein, ging nach Düsseldorf an die Deutsch Oper am Rhein. Heute abend gibt sie in Roland Petits Ballett “Les Intermitences du Coer” ihr Debüt an der Bismarckstraße.

Im Doppelengagement Wien/ Berlin fühlt sie sich richtig wohl, obgleich “mein Tag 25 Stunden braucht.” In dieser Spielzeit stehen gleich zehn Produktionen in ihrem Kalender. “Da brauche ich immer einen klaren kopf und ein heißes Herz.” Daß letzteres nicht zu kurz kommt, dafür sorgen die vielen interessantan Begegnungen mit Tänzern, Choreographen, mit Menschen überhaupt. Über eine Arbeit mit William Forsythe schwärmt sie: “Man trifft vielleich zwei oder drei Menschen im Leben, die wirklich wichtig sind. Das Leben danach ist dann nicht mehr wie vorher.” …

Für Simona Noja ist das Leben zwischen den Städten und fern von Eltern und Familie ausgefüllt: “Ich bin sehr, sehr zufrieden.” Hat sie manchmal Heimweh? “Wissen Sie, meine Heimat ist der Tanz. Ich habe gar nicht das Gefühl zu arbeiten. Ich genieße es.” Aber sie hat auch gelernt, sich im Tanz zu entscheiden. “Früher habe ich nie ein Angebot abgesagt. Heute habe ich die Reife, das zu tun. Jeder Künstler sollte das tun, wenn er mit einer Choreographie nicht froh ist.”

Da klingt Erfahrung an. Und trotz höher Professionalität ist von Überheblichkeit keine Spur: “Vor mir gab es tolle Tänzer, und nach mir wird es tolle Tänzer geben.” Wie alle wahren Stars hat sie Eitelkeiten nicht nötig: “Nur auf der Bühne muß man sich einen Moment als etwas Besonderes fühlen. Danach muß man wissen, daß man nicht alles weiß.” Die Bescheidenheit ehrt eine Primaballerina, die der Konkurrenz etwas ganz besonderes abgewinnt. “Ich konkurriere mit mir selbst, bewundere andere Tänzerinnen. Dann bin ich selbst auch voller Enthusiasmus und schaffe meinen Weg - und das ist wichtig.”

(traducere: „Debut în„ cel mai frumos oraș din lume ”, o conversație cu prima balerină Simona Noja” de Reinhard Wöbke: „Cea mai recentă realizare a dansurilor Deutsche Oper dintre Viena și Berlin: prima balerină Simona Noja. „Berlinul este cel mai frumos oraș din lume”, îl entuziasmează americanul. "Atât de cosmopolit, cu atât de multe de oferit, mai ales cultural." Și știe despre ce vorbește, a fost în jurul lumii la vârsta de 27 de ani. În 1990 a vrut să-l angajeze pe Heinz Spoerli direct din competiția de balet din Jackson, unde a câștigat medalia de argint. Dar a decis altfel - la început. „Încerci tot felul de lucruri. Și atât de tânăr ai atât de mult entuziasm. " Așa că a rămas în SUA și și-a făcut experiențe proprii, dar dureroase acolo. „Atunci am observat: viața unui dansator clasic de acolo nu are stabilitate, nici securitate.”

Producțiile din SUA sunt mai rapide decât în ​​Germania. Contractele săptămânale sunt regula. „Și atunci se întâmplă că ești fără angajament de luni de zile”. Un teren nefavorabil pentru o balerină care trebuie să-și mențină starea fizică în fiecare zi. Așa că a acceptat oferta Spoerli un an mai târziu și a mers la Deutsch Oper am Rhein din Düsseldorf. În această seară va debuta pe Bismarckstrasse în baletul lui Roland Petit „Les Intermitences du Coer”.

Se simte foarte confortabilă în dubla logodnă din Viena / Berlin, deși „ziua mea durează 25 de ore”. În acest sezon există zece producții în calendarul lor. „Întotdeauna am nevoie de un cap limpede și de o inimă fierbinte”. Numeroasele întâlniri interesante cu dansatori, coregrafi și oameni în general asigură faptul că aceștia din urmă nu sunt neglijați. Ea se străduiește să lucreze cu William Forsythe: „S-ar putea să întâlnești doi sau trei oameni în viață care sunt cu adevărat importanți. Viața de după aceea nu mai este așa cum a fost înainte. " ...

Pentru Simona Noja, viața dintre orașe și departe de părinți și familie este plină: „Sunt foarte, foarte mulțumită”. Se simte uneori dor de casă? „Știi, casa mea este dansul. Nu simt că lucrez deloc. Îmi place." Dar a învățat, de asemenea, să ia decizii în dans. „Nu am anulat niciodată o ofertă până acum. Astăzi sunt suficient de matur pentru a face asta. Fiecare artist ar trebui să facă asta dacă nu este mulțumit de o coregrafie ".

Sună a experiență. Și, în ciuda profesionalismului superior, nu există nici o urmă de aroganță: „Înaintea mea erau dansatori mari, iar după mine vor fi dansatori mari”. La fel ca toate vedetele adevărate, nu are nevoie de vanitate: „Trebuie doar să te simți special pentru o clipă pe scenă. Atunci trebuie să știi că nu știi totul. " Modestia onorează o primă balerină care câștigă ceva foarte special din competiție. „Concurez cu mine, admir alți dansatori. Atunci eu însumi sunt plin de entuziasm și îmi fac drum - și asta este important. ")

1995, 4.11. Salzburger Nahrichten, “Im Elfenreich weht jetzt ein frischer Wind”: Wiederaufnahme von “Ein Sommernachtstraum” (von John Neumeier) von Ruediger Engerth: “Simona Noja, Zanellas Entdeckung, ist als Hippolyta-Titania, erstmals mit einer Partie betraut, die dramatische Akzente verlangt. Mit großer Wandlungsfähigkeit gelingt ihr zunächst die Darstellung von Angst vor der Ehe mit Theseus, an dessen Liebe sie zweifelt. Im Elfenakt schwankt sie zwischen Laszivität und Empfindung. Erst im Schlußakt ist sie vollkommen, ihrer und ihres Gemahls sichere Herrscherin...Simona Noja verbindet ihre darstellerische Fähigkeiten mit großer technischer Brillanz, die sich nicht zuletzt in geschmeidig gedrehte Touren und bewunderswertem Aplomb äußert.”

(traducere: „Un vânt proaspăt bate acum în Regatul Elfilor”: Renașterea „Visului unei nopți de vară” (de John Neumeier) de Ruediger Engerth: „Simona Noja, descoperirea lui Zanella, este la fel ca Hippolyta-Titania, pentru prima dată învestită cu un rol care necesită accente dramatice. Cu o mare versatilitate, ea reușește mai întâi să redea teama căsătoriei cu Tezeu, de a cărui iubire se îndoiește. În actul elfilor, ea oscilează între lascivitate și sensibilitate. Doar în actul final este împlinită,  sigură pe destinul ei și al soțului ei ... Simona Noja combină abilitățile sale de actorie cu o strălucire tehnică deosebită, care se exprimă nu în ultimul rând prin preciziunea piruetelor și un admirabil aplomb. ")

1995, Dezember, Tanz Affiche, “Keine falsche Klassik-Demut im Odeon und Staatsoper: Simona Noja” von Andrea Amort: “Gleich wenige Wochen nach ihrem Antritt an der Wiener Staatsoper war sie im Odeon die Kristin in dem zeitgenössisch ausgelegten Koreodrama “Julie” nach Strindberg, am Abend darauf die verzauberte Prinzessin im Ballettklassiker “Dornröschen” im Haus am Ring: Simona Noja, Wiens neue erste Solotänzerin, stellte sich als selbstbewußte, kraftvolle und facettenreiche Frau vor. Vermochte sie Renato Zanellas “Konzertantem Duo” (mit Tamás Solymosi) neue inhaltliche Facetten abzugewinnen, überraschte sie als Schau-Spielerin im Odeon. Mit Regisseurin Nada Kokotovic (Theater Exit aus Unna) hatte sie Anfang des Jahres eine nüchterne, nach und nach exzessiver aggierende, schreiende Frauenfigur erarbeitet. (Das Wien-Gastspiel erfolgte nun im Oktober). Als Prinzessin  im “Dornröschen” mag sie manch konservativem Ballettfan zu denken geben: Simona Nojas Auftritt ist ein ganz zeitgenössischer. Sie kennt keine gekünstlete Demut vor der Ballettklassik, sondern macht sich das “Material” mit beistender Energie zu eigen. Da  hat jeder Schritt Sinn, und  Klarheit ist das Ergebnis. 

1968 in Huedin, Rumänien geboren, erhielt Simona Noja  ihrew Ausbildung in Cluj-Napoca. Ab 1986 war sie als Solotänzerin in Cluj engagiert, seit 1988 als Gastsolistin bei internationalen Ensembles, von 1991 bis 1995 als Erste Solotänzerin bei Heinz Spoerlis Ballett an der Deutschen Oper am Rhein in Düsseldorf. 1990 gewann das Energiebündel beim 4. Ballettwettbewerb in Jackson die Silbermedaille.

Ihre Kraft und ihr Tempo faszinierten auch Renato Zanella… 

Die Auseinandersetzung mit der anhaltend revolutionären Forsytheschen Neudefinition dessen, was das Ballett in Raum und Zeit kann, beeinflußte Noja enorm…

War am Düsseldorfer Opernhaus das Repertoire klein (außergewöhnlich war ihre Myrtha in Spoerli-Appels “Giselle”) freut sich Simona Noja, die nebenbei im Vorjahr auch ihr Sprachwissenschaftsstudium mit einer Arbeit über Tanz abschloß, auf choreographische Vielfalt und die Zusammenarbeit mit dem neuen Chef. Sie wird Zanellas “Mata Hari” im kommenden Frühjahr sein, bereits aber im April in dessen Neufassung von Strawinskys “Le Sacre du Printemps” die Hauptrolle tanzen. Außer den erwähnten Rollen debütierte sie in Wien bereits als Hippolytha in Neumeiers “Sommernachtstraum”, als Aurora in Wrights “Dornröschen” Fassung und als Odile mit Vladimir Malakhov in der “Schwanensee” Matinee. Außerdem stehen in der ersten Saison noch Manon und Julia bevor…”

(traducere: „Absența smereniei artificiale în fața clasicului, la Opera de Stat din Viena și Odeon: Simona Noja” de Andrea Amort: „La doar câteva săptămâni după ce a început la Opera de Stat din Viena, ea a fost Kristin în Odeon în coreodrama contemporană „ Julie ” a lui Strindberg, prințesa fermecată în baletul clasic „Frumoasa adormită” de la Opera de Stat din Viena: Simona Noja, noua primbalerină din Viena, s-a prezentat ca o femeie încrezătoare în sine, puternică și versatilă. După ce a reușit să reveleze noi fațete de conținut în „Konzertantem Duo” al lui Renato Zanella (cu Tamás Solymosi), a surprins ca actriță în Odeon. Cu regizoarea Nada Kokotovic (Exit de teatru de la Unna) a creat la începutul anului, rolul unei figuri feminine sobre, de o crescândă agresivitate, care devine pe parcursul piesei de o stridență excesivă.  (Spectacolul de la Viena a avut loc în octombrie). Ca prințesă în „Frumoasa adormită” ar putea să dea unor fanii de balet conservatori ceva de gândit: spectacolul Simonei Noja este unul foarte contemporan. Ea nu cunoaște nici o smerenie artificială în fața spectacolului clasic de balet, dar își asistă „materialul”  prin propria energie.  Fiecare pas are sens și claritatea devine rezultatul.

Născută în 1968 în Huedin, România, Simona Noja și-a făcut pregătirea la Cluj-Napoca. Din 1986 a fost angajată ca primbalerina la Cluj, din 1988 ca solistă invitată cu ansambluri internaționale, din 1991 până în 1995 ca primbalerina cu baletul lui Heinz Spoerli la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf. În 1990, balerina de o energie debordantă a câștigat medalia de argint la cea de-a 4-a competiție de balet din Jackson. Renato Zanella a fost, de asemenea, fascinat de forța și dinamica ei ...

Confruntarea cu noua viziune a lui Forsythe despre redefinirii revoluționara a baletului în spațiu și timp a avut o influență enormă asupra (Simonei) Noja ...

Dacă repertoriul de la Opera din Düsseldorf a fost restrâns ( în Myrtha lui Spoerli-Appels „Giselle” a fost excepțională), Simona Noja, care și-a finalizat studiile lingvistice anul trecut cu o teză despre dans, așteaptă cu nerăbdare diversitatea coregrafică și colaborarea cu noul șef. Ea va fi „Mata Hari” a lui Zanella în primăvara anului viitor și va juca și rolul principal în noua versiune cu „Le Sacre du Printemps” (Stravinsky -Zanella) în aprilie. Pe lângă rolurile menționate, ea a debutat la Viena ca Hippolytha în „Visul nopții de vară” al lui Neumeier, ca Aurora în versiunea „Frumoasa adormită” a lui Wright și ca Odile cu Vladimir Malakhov în matineul „Lacul lebedelor”. În plus, mai sunt încă Manon și Julia înainte de încheierea primului sezon ... ”)

1995.………,Adevărul de Cluj,  Aeriană, Crişan Mircioi  O apariţie diafană, parcă imaterială: Simona Noja în baletul „Giselle

         Cititorii români care primesc Prisma Magazin din Germania, atractivă şi interesantă revistă a Ambasadei Germaniei la Bucureşti, au avut surpriza foarte plăcută să găsească în paginile ultimului număr apărut 3/1994, un articol la rubrica „Panoramic”, răsfrânt pe aproape 3 pagini de revistă, intitulat „Noua revelaţia a baletului din Düsseldorf. Dansatoarea Simona Noja”, în care cu toţii am recunoscut cu plăcere şi bucurie, pe tânăra, talentata noastră concetăţeană, prima balerină a Operei Române din Cluj-Napoca de acum un an-doi. Domnişoara Simona Noja, pe care cu toţii o cunoaştem pentru că o admirăm în efortul său de a atinge desăvârşirea, graţioasă mlădiţă a familiei Noja, oameni ai cetăţii, este ea însăşi fiica de mare importanţă a oraşului nostru.

         Un articolul amplu, cuprinde subtitluri cu adevărate sentinţe: „Să transmiţi prin dans un mesaj” şi „Dimensiunea magică a realităţii”, titlul unui interviu luat de Doina Ţutescu şi cele trei fotografii ale Simonei Noja în dans, punând în evidenţă o măiestrie ce nu se poate să nu-ţi stârnească admiraţia.

         Un articol amplu care cuprinde eforturile,  pregătirile, stagiile şi turneele în toată  lumea ale artistei, culminând  cu cele 4 premii obţinute în Statele Unite, unde a început să cunoască recunoaşterea şi succesul. Se anunţă ca din anul 1991 este angajată ca prim-balerină la Opera din Düsseldorf, afirmându-se că „Românca Simona Noja a lăsat în umbră tot ce a putut fi văzut până acum pe scena Operei din Düsseldorf. O dansatoare ale cărei emoţii se exteriorizează ca adevărate erupţii vulcanice, şi o balerină care îşi dezvăluie tot sufletul în dans, un adevărat exorcism erotic la care ar fi păcat să nu asişti. Datorită totalei sale dăruiri „Sacrificiul Primăverii” (ultima operă în care a dansat, L. Stravinsky), îşi capătă adevăratul sens. Publicul serbează debutul sacru al Simonei Noja ca pe un triumf”.

         Iar interviul o adevărată profesie de credinţă, în care viaţa se confundă cu cota dansului, se concentrează în mărturisirea: „Totul rezidă în acţiunea creatoare ce sondează adâncimile noastre. Cu cât fiinţa unui artist este mai bogată şi cu cât intenţia autorevelării coboară mai adânc în sine, cu atât mai mare sunt şansele de împlinire artistică şi deci umană”.

         Acum Simona Nona a venit acasă, să-şi dea examenul de licenţă, iar prima fotografie  a Simonei Noja, din revistă, „Simona Noja în baletul Giselle” reprezentând „o apariţie diafană, parcă imaterială” îţi dă senzaţia nu că pluteşte, ci că zboară, pentru că deşi totul este nemişcat în stăruinţa deasupra pământului, sentimentul este de înălţare, de zbor, făcându-mă să mă gândesc la visurile de păsări, străbătând pământul. Totul este numai talent, artă, frumuseţe! De aceea am intitulat acest articol de omagiu adresat artistei noastre „Aeriană” în dorinţa de a sublinia arta româncei Simona Noja,  care cucerind lumea, ne oferă încă un motiv de încredere şi mândrie.

         Simona! Noi toţi cei de acasă îţi dorim succes şi nu uita că pe oriunde te duci, noi te însoţim. Succes! Dar iată că „Adevărul de Cluj”, ca să ne facă plăcere, redă în întregime, articolul din „Prisma”. Merită!

1995, Berliner Zeitung, Nr. 81 “Deutsche Oper präsentiert Ballett-Kronjuwelen” von Jürgen Mitschmann: Über Gala, “Adagio Weissen Schwan”- “Virtuose Eleganz und träumerische Poesie: Simona Noja und Alexei Dubinin in “Hommage á Marius Petipa” an der Deutschen Oper” (Berlin)

(traducere: „Deutsche Oper prezintă bijuterii de balet” de Jürgen Mitschmann: Despre Gala, „Adagio Lebada Alba” - „Eleganță virtuoasă și poezie de vis: Simona Noja și Alexei Dubinin în „ Hommage á Marius Petipa ”la Deutsche Oper” (Berlin)

1996, Januar, Die Bühne, Die kreative Chemie des Tanzes, Die Rumänische Ballerina  Simona Noja ist die neue Erste Solotänzerin der Wiener Staatsoper, von Ursula Kneiss: 

“Mit Simona Noja hat der Ballettchef der Wiener Staatsoper, Renato Zanella, eine vielseitige Erste Solistin engagiert. Eine exzellente, auzsdruckstarke Tänzerin, die in klassischen wie in zeitgenössischen Balletten nachhaltig beeindruckt. Ihre Wiener Auftritte in Konzertantes Duo, Dornröschen oder Ein Sommernachtstraum haben Begeisterung erregt.  

Letzten Oktober gastierte Noja mit dem Theater Exit Unna und dem frei nach August Strindberg inszenierten Drama Julie im Odeon. Seit dieser Zusammenarbeit hat sie höchste Achtung von der Sparte Tanztheater. Über Noja Vorliebe für konträre Rollen braucht man sich nicht zu wundern. Die 27jährige gebürtige Rumänin läßt sich in keine stilistiche Schublade pressen: Ich finde Typisierungen frustrirend. Jedes Ballett und jeder Choreograph vermitteln eine andere Welt, und so muß man es auch betrachten. Ich möchte verschiedene Facetten des Tanzes kennenlernen.”

Was ihr in dieser Spielzeit auch gelingen sollte. Zehn neue Rollen warten auf die gefragte Interpretin. Simona Noja ist auch als ständige Gastsolistin an der Deutschen Oper Berlin engagiert, wo sie zur Zeit als  Albertine in Roland Petits Proust- Ballett Les Intermittences du Coer zu sehen ist. Arbeitsüberbelastung kennt die engagierte Ballerina nicht. “Ich mache sehr viel für meine Karriere und stelle große Erwartungen an mich selbst. Ich bin eine Perfektionistin.”

Ihre Ballettausbildung absolvierte Simona Noja von 1978 bis 1986 an der Kunsthochschule Cluj (Klausenburg). Am dortigen Theater wurde sie 1986 zur Solotänzerin ernannt. Gastsolistin war sie in Atlanta, Basel und Stockholm. 1991 avancierte Noja, die beim Internationalen Ballettwettbewerb in Jackson, USA die Silbermedaille erhielt, zur Ersten Solotänzerin an der Deutschen Oper am Rhein in Düsseldorf. Dort entwickelte sie sich in den letzten vier Jahren unter Direktion von Heinz Spoerli zu einer herausragenden Ballerina. “Dusseldorf war sehr hart, aber ungemein lehrreich. Es gab  ständig neue Choreographien. Ich habe alles getanzt, kurze und lange Tutu-Rollen - romantische und klassische Ballette.” Sie brillierte in den Hauptpartien von Schwanensee, Don Quijote, Coppélia sowie in den Titelrollen von Giselle, La Sylphide und Carmen. Als markante Interpretin des zeitgenossischen Repertoires stach sie besonders hervor: In Heinz Spoerlis Verklärte Nacht und Goldberg-Variationen, in George Balanchines Violin Concerto und William Forsythes In the mIddle...Somewhat Elevated, Noja: “Durch William Forythe habe ich die Moderne entdeckt. Es gab sofort den springenden Funken zwischen ihm als Choreograph und mir als Tänzerin.”

Ähnlich empfindet Simona Noja die Zusammenarbeit mit Renato Zanella. “Ich fühle mich in Renato Zanellas Balletten sehr wohl. Die kreative Chemie stimmt einfach.” Vom zarten und doch athletischer Figur ist sie wie geschaffen für Zanellas kantige und fließende Bewegungssprache. Ein weiterer Grund an die Wiener Staatsoper zu kommen, ist das vielseitige Repertoire. Im Jänner tanzt Simona Noja in Manon. Im Juni wird sie dann die Titelrolle in Zanellas Mata-Hari- Version verkörpern.

Ihre strenge Disziplin und gymnastischen Fähigkeiten führt Noja auf die Zeit im rumänischen Olympia-Nachwuchsteam der Kunstturnerinnen zurück. “Ich war sehr dünn und sehr gelenkig und wurde aus Hunderten von Bewerberinnen für die nationale Olympia- Aufbaumannschaft auserkoren. Ende der 70er Jahre herrschte in Rumänien ja die Nadia Comaneci - Euphorie. Nach einem Jahr extremen Trainings entschied ich mich dann für die Ballettausbildung.”

Künstlerisch geprägt und geistig gefördert wurde Noja bereits in ihrem Elternhaus.Der Vater ist Schriftsteller, die Mutter Malerin. Neben ihrer Ballettausbildung studierte Noja Sprachwissenschaften- Rumänisch und Anglistik - und schloß ihr Universitätsstudium 1994 mit dem Staatsexamen ab. Literatur ist auch heute noch Nojas Lieblingsgebiet.: “Lesen ist für mich Entspannung und geistige Erbauung. Ein Künstler muß ein kultivierter Mensch sein.”

(traducere: Alchimia creativă a dansului, balerina româncă Simona Noja este noua primbalerină a Operei de Stat din Viena, de Ursula Kneiss:

„Prin Simona Noja, directorul de balet al Operei de Stat din Viena, Renato Zanella, a angajat o primbalerina versatilă. O balerină excelentă, expresivă, care lasă o impresie de durată atât în ​​baletele clasice, cât și în cele contemporane. Interpretările ei la Viena în Duo Concertante, Frumoasa din pădurea adormită sau Visul unei nopți de vară au stârnit entuziasm.

În octombrie trecut, Noja a  jucat la Odeon, ca invitata a teatrului Exit din Unna în drama "Julie", pusă în scenă după August Strindberg, . După această colaborare, ea a dobândit cel mai mare respect de la divizia de teatru - dans. Nu trebuie să fim surprinși de preferința (Simonei) Noja pentru roluri contrare. Românca în vârstă de 27 de ani nu poate fi încadrată în niciun sertar stilistic: "Găsesc tipizarea mai mult decât frustrantă. Fiecare balet și fiecare coregraf transmit o lume aparte și așa trebuie să le și tratam. Vreau să cunosc diferitele fațete ale dansului. "

Ceea ce ar trebui să-i reușească în aceasta stagiune. Zece roluri noi o așteaptă pe balerina mult căutată. Simona Noja este, de asemenea, invitată permanentă la Deutsche Oper Berlin, unde poate fi văzută în prezent că Albertine în baletul după Proust "Les Intermittences du Coer" de Roland Petit. Suprasolicitare este ceva ce balerina nu cunoaște.  "Depun multă muncă pentru cariera mea și am mari așteptări față de mine. Sunt o perfecționista."

Simona Noja și-a desfășurat pregătirea de balet din 1978 până în 1986 la Liceul de Artă din Cluj (Klausenburg). În 1986 a fost numită primbalerina la Opera de acolo. A fost solistă invitată în Atlanta, Basel și Stockholm. În 1991 Noja, care a primit medalia de argint la Concursul Internațional de Balet din Jackson, SUA, a devenit primbalerina la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf. Acolo s-a dezvoltat în continuare într-o balerină remarcabilă timp de patru ani sub conducerea lui Heinz Spoerli. „Dusseldorf a fost foarte dur, dar extrem de instructiv. Au existat mereu coregrafii noi. Am dansat totul, roluri cu tuttu-uri scurte și lungi - balete romantice și clasice. " Ea a strălucit în rolurile principale din Lacului lebedelor, Don Quijote, Coppélia și în rolurile principale din Giselle, La Sylphide și Carmen. În calitate de interpretă marcantă a repertoriului contemporan, ea s-a remarcat în special: în Verklärte Nacht și Goldberg Variations de Heinz Spoerli, în Concertul pentru vioară de George Balanchine și În the Middle...Somewhat Elevated de William Forsythe ... , Noja: . A existat o scânteie instantanee între el ca și coregraf și eu ca balerina. "

Simona Noja simte la fel și când lucrează cu Renato Zanella. „Mă simt foarte confortabil în baletele lui Renato Zanella. Alchimia creativă funcționează ". Cu figura sa delicată, dar atletică, este perfectă pentru limbajul de mișcare unghiular și fluent al lui Zanella. Un alt motiv pentru a veni la Opera de Stat din Viena este repertoriul divers. În ianuarie Simona Noja dansează Manon. În iunie, ea vă juca rolul principal în versiunea Mata Hari a lui Zanella.

Disciplina strictă și abilitățile de sportivă le-a dobândit în timpul petrecut în echipa olimpică de gimnaste feminine. „Eram foarte slabă și foarte flexibilă și am fost aleasă dintre sute de candidați pentru echipa națională olimpică de gimnastică. La sfârșitul anilor 1970 exista în Romania euforia Nadia Comăneci. După un an de antrenament extrem, am decis să încep studiul baletului ".

Noja a fost modelată artistic și încurajată spiritual în casa părinților ei: tatăl ei este scriitor, mama ei desenatoare. Pe lângă pregătirea pentru balet, Noja a studiat limba - română și engleză - și și-a finalizat studiile universitare în 1994 cu licența examenului de stat. Literatura este încă subiectul preferat al (Simonei) Noja astăzi: „Cititul este relaxare și edificare spirituală pentru mine. Un artist trebuie să fie o persoană cultă ".)

1996, 23.1. Neuer Merker, “Manon”  von MacMillan mit Vladimir Malakhov als Des Grieux, von Ira Werbowsky: “ Simona Noja debütierte in der Titelrolle. Nicht nut technisch überzeugend, demonstrierte sie auch ihre Wandlungsfähigkeit in der Darstellung: Als naives Mädchen die sündige Welt ihres Bruder erfahrend, begreift Manon schnell, daß Geld und Juwelen das (Luxus) -Leben bestimmen. Von Hand zu Hand gereicht, wirkt sie nach außen hin als kühle Unbeteiligte, - so als berühre sie dies alles nicht - für Gefühle ist kein Platz. Das zusammentreffen mit Des Grieux ist zunächst für sie leidenschaftliche Liebelei; angesichts des Todes empfindet sie in einer ergreifenden Schlußszene erstmals echte Liebe.”

(traducere: „Simona Noja a debutat în rolul principal. Convingătoare nu numai din punct de vedere tehnic, ea și-a demonstrat și versatilitatea în interpretare: că o fată naivă care se confruntă cu lumea vicioasă a fratelui ei, Manon înțelege repede că banii și bijuteriile determină viața (de lux). Trecută prin mai multe experiențe ea afișează în exterior o mină impersonală - de parcă nimic nu ar afecta-o - loc pentru sentimente nu există. Întâlnirea cu Des Grieux este la început o relație de dragoste pasională pentru ea; doar în fața înfricoșătoare a morții, în scena finală,  ea descoperă pentru prima dată dragostea adevărată. "

1996, 25.01. Salzburger Nachrichten; “Beste Technik, die fein beseelt wird” Kenneth MacMillans Ballett “Manon” wieder in der Wiener Staatsoper zu sehen, von Ruediger Engerth: “Simona Noja debütierte al Manon und erfüllte alle Anforderungen, die man an die Rolle stellen kann. Sie strahlte vor allem jene selsame Mischung aus zärtlicher Hingabe, Geldgier und vollkommener Amoralität aus, die schon die Romanfigur des Abbé Prevost charakterisiert.

Neben ihrem ständig wechselnde Seelenzustände reflektierenden Spiel beeindruckt ihre technische Perfektion, deren Grundlage eine unfehlbare Spitzensicherheit und ein gelöster Port de bras bilden. Makellos gedrehte Touren sind ihre Spezialität.”

(traducere: „Cea mai bună tehnică, delicat animată” Baletul „Manon” al lui Kenneth MacMillan poate fi văzut din nou la Opera de Stat din Viena, de Ruediger Engerth: „Simona Noja a debutat în Manon și a îndeplinit toate cerințele care ar putea fi cerute de la rol. Mai presus de toate, ea emană acel amestec straniu de devotament tandru, lăcomie pentru bani și amoralitate completă care le reprezintă și caracterul original al Abatelui Prevost.

Pe lângă jocul său care reflectă stări de spirit în continuă schimbare, este impresionată perfecțiunea ei tehnică, bazată pe amestecul siguranței infailibile pe pointe și al port de bras-urilor relaxate. Piruetele fară cusur sunt specialitatea ei. ")

1996, 31.01, Krone Zeitung, “Jubel,Ovationen, Berge von Blumen flog aus den Staatsopernlogen: Die bezaubernde Simona Noja debütierte in der Titelrolle von Keneth MacMillans Ballettklassikers Manon…” von Karlheinz Roschitz:  “Simona Noja ist eine Idealbesetzung als naives Mädchen Manon wie als flatterhafte Verführerin, die vom Luxus der großen Welt träumt, in der Gasse landet und in der Strafkolonie stirbt. Technische Bravour verbindet sie mit schwerelose Eleganz und nobel  verhaltenem Ausdruck, hinter dem  man Angst und Schmerz spürt.Manon - taumelnd zwischen dem Geliebten Des Grieux, dem “Vermittler” Lescaut und dem reichen Monsieur G.M.”

(traducere: Bucurie, aplauze, munți de flori au zburat din lojele Operei de Stat: încântătoarea Simona Noja a debutat în rolul principal al baletului clasic de Kenneth MacMillan: Manon ... ”de Karlheinz Roschitz:„ Simona Noja este o distribuție ideală ca Manon, atât ca fata naivă cât și ca seducătoare zburdalnică, care din luxul viselor lumii mari, ajunge pe stradă și moare în colonia penitentiala. Ea combină curajul tehnic cu eleganța lipsită de efort și o expresie nobilă, în spatele căreia se simte frică și durere.”)

1996, 8.03. Krone Zeitung, über die Premiere von Tschaikowsky Pas de deux von 3.03.1996 in der Wr. Staatsoper von Karlheinz Roschitz: “Als Auszeichnung dürfen Simona Noja und Tamas Solymosi auch den wunderbaren Tschaikowsky Pas de deux tanzen. Eine Bravour Parade von federnden Kraft und ätherischer Schönheit des Bewegungsspiels.”

(traducere: „Ca răsplată binemeritată, Simona Noja și Tamas Solymosi au voie să danseze minunatul Ceaikovski Pas de Deux. O paradă de bravură a forței și frumuseții eterice în arta mișcarii. ")

1996, 8.03. Kurier, von Andrea Amort, “Im Tschaikowsky Pas de deux ...vermittelte Simona Noja jene spritzige Unbeschwertheit und Eleganz, die dieses virtuose Tanz Geflecht  nötig hat.” 

(traducere: „În Ceaikovski Pas de deux ... Simona Noja a transmis acea ușurință plină de viață și eleganță de care are nevoie această rețea virtuoasă de dans”.)

1996, April, Kurier, von Hans Jörg Spies: über die Premiere von Sacre du printemps von der Wr. Staatasoper, April 1996: “Simona Noja gab als Zentralfigur von Strawinskis “Sacre” ein fulminantes Rollendebüt. Am 7 Mai ist sie die Julia in der Wiener Staatsoper.” “Zanellas Trumpfkarten sind freilich die zierliche, ausdruckstarke Rumänin Simona Noja in der Opferrolle, Tamas Solymosi … und Arturo Tamayo…”

(traducere: „Simona Noja a debutat strălucit ca personaj central în „ Sacre ” a lui Stravinski. Pe 7 mai, ea este Julia la Opera de Stat din Viena. " „Atuurile lui Zanella sunt, desigur, românca minunată și expresivă Simona Noja în rolul victimei, Tamas Solymosi ... și Arturo Tamayo ...”)

1996, April, Die Presse, von Laszlo Molnár,  über “Sacre” “Eine große Partie wurde mit Sacre für Simona Noja geschaffen, eine Figur mit großen Gestaltungsspielraum von der heftig verliebten zur energisch Verfolgten, den die Tänzerin so souverän ausnützen weiß.” 

(traducere: "Un rol grozav a fost creat cu Sacre pentru Simona Noja, o figură cu o mare libertate creativă de la cei îndrăgostiți profund până la cei persecutați energic, pe care dansatorul știe să o folosească atât de încrezător.")

1996, Frühling, Kurier, von Andrea Amort,  über die Matinee von Schwanensee “Im Rahmen der ausverkauften “Schwanensee Matinee” am Sonntag stellte sich beinahe ein halbes Dutzend Protagonisten Paare vor. Auffallend: die funkelnde, moderne Kraft von Simona Noja” über Dornröschen: … “mit Simona Noja als außergewöhnlich delikater Aurora”

(traducere: „Ca parte a vânzării„ Swine Lake Matinee ”, duminică, aproape o jumătate de duzină de cupluri protagonist s-au prezentat. Frapant: puterea strălucitoare și modernă a Simonei Noja ”despre Frumoasa Adormită:…„ cu Simona Noja ca o Aurora excepțional de delicată ”)

1996, Apri/Mai Tanz Affiche, von Edith Wolf Perez, über Apollo von G. Balanchine, “...diese Musen sind von unterschiedliche Charaktere sehr gut besetzt: “...und Simona Noja eine herausfordernde Terpsichore”

(traducere: „... aceste muze sunt foarte bine distribuite pe diferite personaje:„ ... Simona Noja o Terpsichore provocantă ”)

1996, Mai, Der Standard, Journal “Tanz” von Helmut Ploebst, “Wenn Zanella für die Compagnie ein Glück ist, dann ist Simona Noja zumindest ein Segen. Die Rolle des Mädchens , das den Frühlingsgöttern geopfert wird, verlangt außergewönliche Bühnenpräsenz. Noja hält diesem Anspruch  stand: Tänzerisch, atmosphärisch und mit bravourösem Körperausdruck.”

(traducere: „Dacă Zanella este un noroc pentru companie, atunci Simona Noja este cel puțin o binecuvântare. Rolul fetei sacrificate zeilor primăverii necesită o prezență scenică extraordinară. Noja respectă această afirmație: dans, atmosfera și o expresie corporală strălucitoare. ")

1996, 13-14 iulie, Faclia, “Simona Noja: In balet, Europa este in varful piramidei” de Ilie Calian, 

1996, 8/9 Ballett International, Kritikerumfrage: Beste Tänzerin von Wien: Simona Noja

(traducere: Sondaj critic: Cea mai bună dansatoare din Viena: Simona Noja)

1996, April, Volksblatt, nach der Premiere von Le Sacre du printemps von Renato Zanella and der Wiener Staatsoper “Tanz mit Temperamentspritze” “Trumpfkarte des Strawinsky-Ballettabends in der Staatsoper: Simona Noja”, von Irmgard Steiner: 

 “In Strawinskys “Le Sacre du printemps” erlebte man den neuen Stil am überzeugenden, Zanellas Interpretation des archaischen Frühlingsopfers ist in jeder Hinsicht heutig. Zweit Gruppen junger Leute in Jeans bewegen sich ungestüm-übermutig, stacheln einander zu Aggressionen auf, so lange, bis ein Opfer wieder Ruhe und einen neuen Anfang ermöglicht. Die Dynamik der Bewegung, das entfesselte Temperament, in dem die Paare einander anziehen and abstoßen, ist faszinierend und kulminiert in dem von Simona Noja wirklich  hinreißend gestaltenen Tanz des jungen Mädchens, das sich in rauschhafter Hingabe opfert. Ein Schlußbild von großer Symbolkraft krönt dieses Frühlingsopfer: Wie aufbrechende Erde wächst ein Bühnenhintergrund ein Hügel, von dem Sand rieselt; das Mädchen erstürmt ihn und bricht auf dem Gipfel zusammen.”

(traducere: „Dans cu infuzie de temperament” „Cartea de trumf a serii de balet Stravinsky în Opera de Stat: Simona Noja”, de Irmgard Steiner: „În „ Le Sacre du printemps ”a lui Stravinsky s-a putut vedea în modul cel mai convingător noul stil a lui Zanella, în interpretarea ritualului arhaic de sacrificiu al primăverii. Două grupuri de tineri în jeans se mișcă zgomotos și impetuos, incitându-se reciproc la agresiune, până când o datorită sacrificiului unei victime, restabilirea calmului permite un nou început. Dinamica mișcării, temperamentul dezlănțuit în care cuplurile se atrag și se resping reciproc, este fascinant și culminează cu dansul tinerei fete, pe care Simona Noja l-a interpretat autentic, fata care se sacrifică conștient, în devoțiune extatică. Imaginea finală cu mare forță simbolică, încununează acest sacrificiu de primăvară: ca printre crăpăturile pământului, se înalță o piramidă pe fundalul scenei de pe care se prelinge nisipul; dupa mai multe tentative, fata îi cucerește vârful, murind.")

1996, April, Der Standard, “Staatsoper tanzt in eine positive Zukunft” über die Premiere mit “Strawinsky- Abend” von Ursula Kneiss: “...Ein Tanzdrama, in dem sich Simona Noja als ungemein ausdruckstarke Tänzerin, als Außgestoßene bewährt.”

(traducere: "Opera de Stat din Viena dansează spre un viitor pozitiv " despre premiera cu "Seara Stravinsky" de Ursula Kneiss: "... O dramă în care Simona Noja, ca Fata aleasă, se dovedește a fi de o expresivitate imensă".)

1996, 2.05, Vorstellung Notizen, über Romeo und Julia, mit Noja und Solimosy am 2.05.1996 in der Wiener Staatsoper, von Dagmar Zach- Kiesling: “Seine “zweite” Julia war Simona Noja, die erstmals in dieser Rolle an der Staatsoper zu sehen war und dabei an ihtre eigene “Manon” -Interpretation erinnert: verhalten angesetzt,  mit offensichtlich intensivem und bemühtem Rollenstudium. Jede Geste, jede Bewegung ist sorgfältig gewählt, schüchtern in der ersten Auftritten (mit der Amme, auf dem Ball, in ihrer ersten Begegnung mit Romeo), zunehmend realistisch - besorgt als schnell zur Frau reifende Liebende.” 

(traducere: Notițe de spectacol, despre Romeo și Julieta, cu Noja și Solimosy la 2 mai 1996 în Opera de Stat din Viena, de Dagmar Zach-Kiesling: „A două” sa Julietă a fost Simona Noja, care a fost văzută pentru prima dată în acest rol la Opera de Stat și amintește de propria ei interpretare a rolului „Manon”: rezervată, până la prudență, cu un studiu profund și intens al rolului. Fiecare gest, fiecare mișcare este atent aleasă, timidă la primele apariții (cu doica, la bal, în prima ei întâlnire cu Romeo), din ce în ce mai încrezătoare și ancorată în realitatea sa feminină - îngrijorata și supusă unei maturizari rapide prin cunoașterea iubirii.")

1996, 17.06. Der Standard, “Psychogramm einer Doppelagentin”, “Das Wiener Staatsopernballett begeisterte mit Renato Zanellas “Mata Hari” in der Volksoper Wien, von Ursula Kneiss: “Zur Erstaufführung mit Marcia Haydée gelangte dieses Tanzdrama 1993 in Stuttgart. In der Titelrolle der Wiener Fassung brillierte Simona Noja. Zanella hat ihr diese Rolle auf den Leib geschrieben, hat jede Bewegung neu gestaltet und auf die Virtuosität und den Typus der Ersten Solistin hingearbeitet. Noja tanzt die Rolle mit ergreifender Hingabe. Es macht ihr sichtlich Spaß, mit dem vorgegebenen Bewegungsmaterial frei zu spielen.Ihre Mata Hari gibt sich emanzipiert und berechnend, sinnlich und verzweifelt.”

(traducere: „Psihograma unui agent dublu”: „Baletul Operei de Stat din Viena a încântat cu „ Mata Hari ”de Renato Zanella în Viena Volksoper, de Ursula Kneiss:„ Această dramă de dans a fost interpretată pentru prima dată de Marcia Haydée în 1993 la Stuttgart. Simona Noja a strălucit în rolul principal al versiunii vieneze. Zanella a rescris acest rol pentru ea, a coregrafiat fiecare mișcare din nou pentru a pune în evidență virtuozitatea și caracterul primbalerinei. Noja dansează rolul cu un impresionant devotament. Devine evident, că savurează să se joace liber cu materialul de mișcare dat. Crează rolul Mata Hari ca o femeie emancipată, calculată, senzuală și disperată. ")

1996, 13-14 iulie, ….., Simona Noja: In balet, Europa este in varful piramidei” de Ilie Calian: “Celebra balerina clujeanca Simona Noja, pe care n-am mai vazut-o de mult timp pe scena OPerei Romane, ne-a raspuns prin fax, din Viena, la cateva intrebari.

• Ce si unde ati dansat in ultima perioada?

• Stagiunea 1995-1996, incheiata cu succes in urma cu cateva zile, a fost cea mai fructuoasa din cariera mea de pana acum. Ca prim-balerina la Staatsoper Wien si Deutsche Oper Berlin am dansat in total 12 premiere: roluri clasice (Lacul lebedelor, Frumoasa din padurea adormita, Paquita); roluri moderne, in coregrafiile lui Balanchine, Cranko, MacMillan, Neumeier, Roland Petit, Ray Barra; roluri create pentru mine ca Sacre sau Mata-Hari, in coregrafia lui Renato Zanella…

• Ce proiecte aveti pentru acest an si viitoarea stagiune?

• In aceasta vara voi dansa la Roma, in Cittá di Castello (4 august) un solo ce urmeaza a fi creat pentru mine, “Strauss incontra Verdi”, in Gala Natiunilor (anul acesta, Gala Austriei). La mijlocul lunii august (16 si 17) voi dansa piese in coregrafiile lui Balanchine si Zanella la Opera din Budapesta. In ceea ce priveste stagiunea viitoare, cert este ca voi face doua turnee, in Israel si Italia, si voi dansa in continuare la Viena (Staatsoper) si Berlin (Deutsche Oper). Am multe si tentante invitatii, dar fiind si propriul meu manager, imi impun cu stringenta o selectie foarte riguroasa. Afirmatia uni jurnaliste berlineze , ca la prima vedere par o femeie descinsa din Wall Street, nu este total inexacta. Adevarul este ca am invatat disciplina organizarii. Si pentru a face fata la doua opere europene de prim rang, la toate celelalte spectacole ca invitata, la planificarea biletelor de calatorie, a hoteurilor, la divizarea corecta a spectacolelor si a repetitiilor, si nu in ultimul rand la calitatea dansului, o inteligenta si minutioasa organizare devine o necesitate.

• Care este specificul baletului contemporan occidental?

• Specificul baletului occidental european este calitatea. De la marile companii (cu repertoriu clasic si modern) pana la cele mai mici (cu repertoriu sau numar de dansatori redus, fara influenta insa asupra calitatii produsului artistic), Europa este in varful piramidei. Exista nume de coregrafi si balete care au intrat in asa-zisul fond coregrafic mondial, sau care au devenit deja “clasice” prin validarea lor in timp. Din punctul de vedere al dansatorului, concurenta a devenit si mai mare odata cu deschiderea estului catre vest. Chiar pentru un dansator de ansamblu se cere un nivel ridicat, asemanator cu cel al unui solist din urma cu cativa ani. Este vitala pentru cariera de mai tarziu a unui dansator patrunderea intr-o mare companie de balet sau in compania unor mari coregrafi.

• Se zvoneste ca va casatoriti. Cand, cu cine, cine ese di ce efect va avea asupra carierei dv?

• Faptul ca se zvoneste e destul de nostim… Cine stie? S-ar putea sa fie chiar adevarat! Norocul meu este ca, traind in doua orase importante, care cultiva starurile, am invatat sa decelez zvonurile generate adesea de opinia publica. Este o arta a sti sa traiesti cu toate avantajele si dezavantajele unei astfel de pozitii. Si apoi, vorba lui Toparceanu, orice zvon devine “lung prilej de vorbe si de ipoteze”. De aceea va propun sa asteptam viitorul cu incredere si discretie.”

1997, 20.03. Wiener Zeitung, “Liebe, Walzer, Wien - und Tod” “Staatsopernballettpremiere: “Wiener Abend” von H.G. Pribil: “Die Stars von “Alles Walzer” sind die unvergleichliche und ungemein präsente Simona Noja und der kraftvolle Christian Rovny, Die Noja fasziniert bereits in der einleitenden Quadrille “Un ballo in maschera”... und beide in der “Pizzicato-Polka”...wenn die Noja sich traumverloren drehend, wehmütig ins Publikumund in die Unendlichkeit zeigt; wenn das Paar am Ende - bei verlöschenden Scheinwerfern - in den dunklen Bühnenhintergrund tanzt - dann merkt man, was es mit diesem “Wiener Abend” auf sich hat.”

(traducere: „Dragoste, Vals, Viena - și moarte” „Premieră baletului Operei de Stat: „ Serată vieneză ”de H.G. Pribil: „Stelele din „ Alles Walzer ”sunt incomparabilă și extremă prezentă Simona Noja și puternicul Christian Rovny, Noja fascinează deja în cvadrila introductivă„ Un ballo în maschera ”... și ambii în„ Pizzicato-Polka ” ... (în Adagietto), când Noja se transformă, rotindu-se pierdută în vis, arătând publicul infinitul; când cuplul  - cu luminile stingându-se - dansează la sfârșit spre fundalul întunecat al scenei - atunci întelegi semnificația aceastei „seri vieneze”. )

1996, 10., Preţul succesului, O stea a baletului mondial Simona Noja, Anca Florea

         Numele balerinei Simona Noja este des întâlnit în distribuţiile de la Deutsche Oper Berlin sau de la Staatsoper Viena, în spectacole de mare forţă precum Visul unei nopţi de vară,  Frumoasa din pădurea adormită, Sărbătoarea primăverii. În sfârşit, de curând, am întâlnit-o chiar la Viena, unde am stat îndelung de vorbă, descoperind că Simona Nona este nu numai o talentată balerină, ci şi o persoană extrem de agreabilă, sensibilă, cu o personalitate puternică şi o structură echilibrată de luptător, care ştie perfect ce urmăreşte. Inteligentă, rafinată şi dezinvoltă, mi-a oferit numeroase detalii legate de cariera sa, în care cuvântul de ordine pare a fi „organizarea”. De ce? Pentru că „dacă nu este ordine în creier, nu este nici în jurul tău. Trebuie să recunosc faptul că organizarea este foarte importantă – felul în care îţi planifici totul, disciplina de lucru şi de viaţă, dar şi rigoarea repetiţiilor, spectacolelor, plecărilor dintr-un oraş în altul”.

         În prezent, Simona Noja are contract pe doi ani la teatrele amintite, centrul de greutate fiind Opera vieneză. La Berlin, susţine cam 20 de spectacole pe an. „Trupele de balet sunt de cea mai înaltă calitate; au  repertorii diferite, ceea ce pentru mine e foarte important. La Viena am roluri clasice, iar la Berlin, repertoriul e neoclasic, deci, îmi oferă o paletă foarte largă de exprimare.

         După ce s-a format la Liceul de coregrafie din Cluj, Simona Noja s-a înscris la Facultatea de Litere, pe care a şi absolvit-o. Timp de 4 ani a fost solistă a Operei din Cluj, colaborând şi cu Opera din Bucureşti sau Teatrul Fantasio din Constanţa. Câştigătoarea Medaliei de argint la un concurs din America i-a deschis drumul către cariera internaţională, primind invitaţii la teatre din Statele Unite, la Basel, în Elveţia sau Stockholm, în Suedia, pentru ca apoi să fie angajată permanent la Düsseldorf. Despre colaborarea sa cu Opera din Cluj ştim mai puţin, dar despre succesul ei răsunător la Luxemburg, în Lacul lebedelor, alături de baletul Operei Naţionale Române s-a comentat mult. Din păcate, la Bucureşti nu a reuşit să mai danseze pentru că timpul unei prim-soliste, care susţine două stagiuni paralele, la Viena şi Berlin, este foarte drămuit (şi aici intervine, din nou…, organizarea). „Totul este atât de riguros încât este foarte greu să găsesc o breşă cu două săptămâni înainte (aşa cum se lucrează la Bucureşti), deci, sunt nevoită să spun nu la invitaţiile lansate de ONR. Organizarea înseamnă totul: de la costum la machiaj, de la abordarea unui contract la biletul de avion. Dacă se iveşte şansa de a dansa în România, totul trebuie să fie perfect organizat. Lumea crede că noi nu vrem să apărem pe scenele din ţară pentru că nu ni se oferă un onorariu mare, dar lucrurile trebuie văzute altfel, prin prisma posibilităţilor reale”.

         Născută la început de martie, în zodia Peştilor, Simona Noja se consideră foarte norocoasă. Semnul astral o determină să lucreze permanent la extreme, ceea ce o ajută şi în trecerea rapidă de la un personaj la altul. „Dacă ştii să ţinteşti avantajele, este bine uneori să fii un om al extremelor”.

         Simona Noja este o stea de nivel internaţional, născută şi crescută la şcoala românească. Trebuie să recunoaştem că foarte puţini balerini români au reuşit asemenea performanţă valorică, dar, după opinia ei, „vârfurile” nu ies niciodată dintr-o generaţie mediocră. Dimpotrivă. Cred că şcoala românească de balet trebuie să lupte pentru ridicarea gradului de pregătire. Sunt foarte mulţi talentaţi, sensibili, capabili, cu tehnică deosebită, dar, pentru a reuşi, cu adevărat, este nevoie de un cumul de calităţi care conduc la succes. Nu există o reţetă a succesului. Eu am avut marele noroc să fiu foarte ocrotită, ca tânără speranţă, dar foarte mulţi rămân… speranţe şi nu se împlinesc. O fostă prim-balerină de la Cluj, Larissa Şorban, o mare personalitate, a dorit să mă ajute să-mi găsesc propriul drum. Mi-a spus: „E de datoria mea, pentru că aştept de mulţi ani să apară un talent ca al tău ca să pot preda ştafeta. Îţi mulţumesc că ai apărut. Consider că este un gest de mare generozitate şi, probabil, aceasta a fost prima etapă a norocului meu. Sinceră să fiu, cred că succesul nu este un lucru pe care îl obţii şi îl ai definitiv, ci este o permanentă luptă, aspiraţie, căutare, zbucium. De altfel, succesul e foarte relativ, depinde cum priveşti lucrurile. Eu sunt considerată, probabil, ca o prim-balerină care a reuşit, deci are succes, dar bunicii mei mă văd cu totul altfel: nepoata care munceşte infernal de mult şi are foarte puţin timp să-i viziteze. Pentru apropiaţi sunt un om care trăieşte intens. Eu nu muncesc pentru succes, ci dansul este crezul meu, o dorinţă de autoexprimare, un mod de a exista. Ar fi o ipocrizie să spun că aplauzele nu înseamnă o stare de bucurie, dar ele reprezintă doar un mijloc de a merge mai departe”.

         Deşi este o fire poetică, Simona Noja ne-a convins că „imaginea artistului cu capul în nori, boem, este desuetă”. „Înainte existau impresari care aveau grijă de artişti – cred că Diaghilev a fost ultimul mare impresar de balet. Astăzi, artistul  trebuie să se ocupe singur de problemele sale pentru a fi sigur de reuşită. Eu aşa fac. Dacă găsiţi un impresar care să îndeplinească toate cerinţele, sunt de acord să-l accept. Artistul nu trebuie să fie ca un copil neajutorat, imbecilizat de succes”.

         În stagiunea trecută, a realizat nu mai puţin de 10 premiere, fiind invitată să participe şi la spectacolul de deschidere a Festivalului vienez. În luna iunie a fost distribuite, la Volksoper Viena, în dificilul rol Mata-Hari. Iniţial, urma să facă şi premiera „Cântecul pământului” de Mahler la Staatsoper, dar „o prim-balerină s-a accidentat şi a trebuit să preiau şi spectacolele ei; am considerat că este preferabil să renunţ la acea premieră (ar fi fost a 11-a) şi să-mi canalizez energia către Mata-Hari. Pentru a susţine două contracte în acelaşi an trebuie să ai tonul foarte bun. Eu am o încredere nemărginită în viitor. Am o mulţime de proiecte, de idei, există în plan şi un spectacol personal. În perspectiva mileniului trei, aş vrea să fac o mulţime de lucruri pentru dans. În primul rând, să-i ajut  pe tineri, pentru că ştiu prin ce dificultăţi mari am trecut la început, cum a trebui să le depăşesc ca să ajung aici şi ştiu şi unde trebuie să ajut. Sunt foarte optimistă i continui să cred că totdeauna există căi prin care poţi realiza ceea ce îţi doreşti”.

1997, martie, Mesagerul transilvan, Simona Noja sau despre arta mişcării – arta durerii şi a  vieţii, Amalia Sălăjan

Bref: Simona Noja s-a născut la 9 martie 1968. Este absolventă a Liceului de Coregrafie, promoţia 1986 şi a Facultăţii de Litere. Considerată încă din liceu o adevărată    revelaţie a şcolii de balet clujene, Simona a debutat (la doar 18 ani) ca prim-solistă a Operei din Cluj cu rolul titular din Lacul lebedelor. În 1990 participă la Concursul   internaţional de dans de la Jackson, Mississippi, unde câştigă medalia de argint. După un   an petrecut în SUA, Simona semnează un contract de patru ani cu Opera din Düsseldorf        ca prim-balerină, iar din 1995 este prim-solista Operei din Viena şi a Operei Germane din    Berlin în urma unui dublu contract. Repertoriul său include toate baletele clasice; Romeo      şi Julieta  de Cranko, Manon, Cântecul pământului de MacMillan şi balete în coregrafiile     cunoscuţilor coregrafi Balanchine, Forsythe, Nils Christe şi Renato Zanella.

         Întâlnirea noastră cu Simona Noja s-a petrecut într-o friguroasă zi de martie în anul de graţie 1997. Sosită pentru câteva zile în Cluj, ea a avut bunăvoinţa să ne împărtăşească câte ceva din drumul pe care l-a parcurs în devenirea sa artistică. Ambasadoare de necontestat a dansului  românesc şi clujean, pornim alături de Simona în marea sa aventură care a început cu debutul său. Ce-şi mai aduce aminte despre acest eveniment?

         -Gustul succesului este fără îndoială ceva de neuitat. Pe vremea aceea era o senzaţie nu numai să debutezi ca proaspătă absolventă, dar să o faci şi în „Lacul lebedelor”, o partitură deosebit de dificilă… Au urmat invitaţiile Operei din Bucurşti, colaborarea cu Teatrul de dans clasic şi contemporan „Fantazio”, perioadă în care am acumulat o întreagă experienţă de scenă.

         -Marea ta şansă a fost concursul de la Jackson, Mississippi. Medalia de argint câştigată ţi-a deschis porţile unei cariere internaţionale. Ce a urmat acestei recunoaşteri?

         - Pentru un an am dansat ca invitată la o trupă americană de balet. Am realizat foarte repede c drumul meu nu este în America, ci în Europa şi dacă doresc să-mi clădesc o carieră de bună seamă că am să o fac în Europa. Acceptâne contractul Operei din Düsseldorf am avut şansa să lucrez alături de coregraful şi directorul operei Hans Spoerli, originar din Elveţia şi foarte cunoscut pe plan european. Un alt moment de vârf a fost colaborarea cu William Forsythe de la Frankfurten Ballett. Astfel am devenit un port drapel al stilului Forsythe, un stil extraordinar de dificil care modifică însăşi structura dansului clasic. Bill Forsythe este o personalitate deosebită, dansează şi el, schimbă coregrafia cu 10 minute înainte de premieră, are o energie debordantă; ce mai, este un caracter!

         Revenind la drumul meu, la ora actuală onorez două contracte în paralel; din punctul meu de vedere este o situaţie avantajoasă. Am un repertoriu absolut divers, nimic din ce joc la Viena nu joc la Berlin, iar pentru mine dezvoltarea artistică este foarte importantă. Este drept că cele două opere au fost obligate să-şi coordoneze, relaţioneze programele stagiunii, ceea ce este un lucru extrem de dificil. Dar faptul că am început cel de-al doilea an este o dovadă că se poate.

         - Din 1991 încoace nu ai participat la nici un spectacol pe scena Operei Naţionale din Cluj. Care unt motivele pentru care publicul clujean este privat de talentul tău?

         - Ţin să precizez că relaţiile mele cu Opera clujeană şi cea din Bucureşti sunt dintre cele mai bune. Faptul că planurile noastre nu se concretizează ţine de două aspecte. În primul rând că programul meu este extrem de încărcat, bine stabilit cu cel puţin un an înainte şi cum, de obicei, invitaţiile din ţară sosesc cu o săptămână înaintea evenimentului, vă daţi seama că îmi este imposibil să le onorez Deci, timpul. În al doilea rând, şi nu doresc să jignesc pe nimeni, condiţiile de lucru nu îmi surâd pentru moment şi o accidentare ar fi fatală pentru mine. Totuşi, am reuşit să dansez cu Opera din Cluj şi cea din Bucureşti ori de câte ori am avut turnee în străinătate.

         „Lumea mă ştie peste tot ca românca Simona Noja”

         - Folosind un clişeu, cum te simţi în postura de ambasadoare a culturii româneşti peste hotare? Eşti cunoscută ca românca Simona Noja?

         - Lumea mă ştie peste tot ca românca Simona Noja. Pentru mine este o mare responsabilitate şi o mare bucurie în acelaşi timp. Menirea mea este faptul că pot, prin arta mea, să duc la un nivel foarte înalt imaginea României în străinătate. Ca artist sunt o personalitate internaţională, călătoresc foarte mult şi mă simt foarte bine ca româncă dar şi cu o mare responsabilitate, cum v-am spus.

         - Vorbind despre imagini şi sisteme de promovare a imaginii ai simţit vreo schimbare evidentă în modul de receptare al României după alegerile din noiembrie?

         - O schimbare evidentă nu am simţit. Cu toate acestea, faptul că există o nouă faţadă a făcut bine (în vest faţada contează foarte mult). Din punctul de vedere al prospeţimii toate aceste schimbări au trezit un nou interes. Nu o simpatie mai mare, ci un interes sporit.

         - Fără false modestii, putem spune că eşti la apogeul carierei şi prima dintre balerinii români care a reuşit să cucerească poziţia cea mai înaltă în ierarhia dansului mondial. Cum vede Simona Noja viitorul?

         - Viitorul meu depinde de consecvenţa cu care o să-mi văd de treabă. Toată tinereţea munceşti sisific pentru a ajunge la un anumit nivel, pentru a câştiga un concurs, a te lansa pe plan internaţional, pentru a avea recunoaşterea presei şi a publicului, pentru a avea recunoaşterea specialiştilor, pentru o anumită cotă. Problema se pune ce vei face după ce ai atins acest nivel. Este greu să ajungi undeva, dar este şi mai greu să te menţii în acel loc. Dacă ai ajuns să te gândeşti cum să rămâi la acel nivel, ai făcut primul pas înapoi. Important este să continui şi mai mult, şi mai sus, şi mai bine. Ideea de a te opri, să încerci să ţii prezentul pe loc, este un pas sigur către cădere.

         Deci, am de gând să-mi continui cariera la maximul posibilităţilor mele pentru cât mai mult timp. Am mai multe variante, dovadă că am făcut şi Facultatea de Litere tocmai ca să am o bază culturală a proprie-mi existenţe. Mi-ar plăcea să fac ceva legat de dans – maestră de balet, regizor-coregraf, nu. Mă fascinează şi preocupă întrepătrunderea  â/simbioza dintre arte, dintre dans şi literatură, dans şi muzică. Sper să am timp să-mi finalizez studiul despre relaţionarea dintre dans şi literatură, mai ales că majoritatea celor care s-au ocupat de acest subiect au fost oameni de litere. Mai puţini au fost cei care au făcut drumul invers. Oricum, îmi este foarte dificil să spun ce voi face în viitorii zece ani.  Ştiu foarte clar ce voi face în următorii doi ani.

         -Şi ce vei face în viitorii doi ani?

         - Am un contract de onorat şi voi colabora doar cu Opera din Viena pentru a-mi putea canaliza mai bine eforturile pe un drum clar. Am anumite deschideri şi doresc să-mi asigur o bază pentru v iitor. Cea mai importantă rămâne colaborarea cu Viena, unde Renato Zanella, directorul baletului şi un coregraf de talie internaţională, promovează baletele noi realizate într-un stil neoclasic. Pentru mine este foarte important să fiu personajul principal al unei noi creaţii. Un coregraf care creează pentru cineva anume, pentru calităţile şi talentul de interpretare, un creator care utilizează şi se lasă inspirt de toate aceste calităţi pe car eun danstor i le oferă este un caz foarte rar întâlnit în ziua de azi. Iar pentru mine acest fapt este o şansă ce trebuie folosită din plin.

 1996. octombrie,  Pretul succesului, O stea a baletului mondial, Simona Noja, de Anca Florea

1997, 20.03. Salzburger Nachrichten, ( Wien, SN, APA) über “Wiener Abend” in der Wr. Staaatsoper: “... Kein Abgesang ist auch auch das prachtvolle Schlußstück und kontrapunkt zu den Walzerklängen, Gustav Mahlers Adagietto aus der fünfte Symphonie mit Simona Noja und Christian Rovny als unbestrittene Stars des Abends.” 

(traducere: despre „Wiener Abend” la  Opera de Stat din Viena: "... Nici piesa splendidă finală și contrapunctul la vals, Adagietto de Gustav Mahler din a cincea simfonie  nefiind nicidecum un cântec de lebădă, face din Simona Noja și Christian Rovny, vedetele incontestabile ale serii.")

1997, 24.5, Neue Merker, I.W. Seite 21, “Die Raymonda gilt als einer der schwierigsten Partien im klassischen Ballettrepertoire, Simona Noja, nur anfangs arg nervös, tanzt ihre Variationen punktgenau und bravourös wie ein Uhrwerk.”

(traducere: "Raymonda este considerată a fi unul dintre cele mai dificile roluri din repertoriul de balet clasic. Simona Noja, doar emoționată la început, își dansează variațiile cu o acuratețe precisă și strălucitoare ca un ceasornic.")

1997, Die Presse, I.Stelmüller, “Simona Noja in der Partie der Raymonda tanzte sieben lupenreine Solovariationen. Komplizierte Schrittvariationen beendete sie mit sehenswerter Balance.Trotz der hohen Anforderungen bewahrte sie noble Zartheit un Anmut.”

(traducere: „Simona Noja în rolul lui Raymonda a dansat șapte variante solo impecabile. Variații complicate le-a incheiat cu un echilibru remarcabil. În ciuda cerințelor ridicate, a păstrat tandrețe și grație nobilă. ")

1997. 27-28.09, Adevărul de Cluj, Arta-Cultura-Invatamant, “Simona Noja, prim-balerina la Wiener Staatsoper” articol de Monica Hauser:

         O seară în compania Wiener Staatssopernballet! Când acestea se conjugă cu plăcerea de a asista la evoluţia sublimă a unei compatrioate de calibrul Simonei Noja, cuvintele devin de prisos, mintea încercând să mortalizeze momentul pentru eternitate.

         „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev. Sala arhiplină ovaţionează apariţia primei balerine Române. Graţia, expresivitatea mimicii şi a dansului, impresia de „ireal”, diafan, se contopesc în arta coregrafică atât de aparte a Simonei Noja. Produs al şcolii de balet clujene, Simona Noja este adorată, adulată şi apreciată de noul ei public, cel vienez. Au dovedit-o pe deplin aplauzele prelungite din seara zilei de 22 septembrie, pe marea şi multifuncţionala scenă de la Wiener Staatsoper.

         Să mai adăugăm la aceasta privilegiul de a asculta dificila partitură prokofieviană în compania inegalabilei Wiener Philarmoniker (celebra orchestră ESTE, orchestra Operei vieneze!) – sub bagheta dirijorului Kevin Rhodes. În coregrafia atât de inspirată, de veridică, de plină de viaţă şi fast în acelaşi timp, a marelui coregraf John Cranko (maestru de balet Anne Wooliamps), ansamblul de balet din Viena impresionează prin acurateţea tehnicii şi dăruirea cu care fiecare balerin în parte, de la solişti la cel din urmă figurant, îşi construieşte personajul: o dovadă în plus a respectului faţă de public şi faţă de meserie! Partener al Simonei Noja în spectacolul din 22 septembrie a fost Tamas Solymosi – o prezenţă masculină extrem de plăcută, cu o naturaleţe elastică a dansului. Impresionant a fost însă Jürgen Wagner – un  Mercutio plin de umor, îmbinând dansul cu bufoneria în baza unei foarte bune şi solide tehnici. În cromatica sugestivă a unui decor de epocă – fără a fi încărcat însă – spectacolul de balet Romeo şi Julieta de la Wiener Staatsoper trăieşte prin forţa expresivităţii protagoniştilor: ansamblul de balet şi solişti, alături de „luxul” unei orchestra de talia Wiener Philarmoniker. Dar cea care conferă întregului spectacol acel „ceva” greu de definit, plusul de artisticitate, rămâne, fără nicio conotaţie patriotică, Julieta: SIMONA NOJA.

1997, Un mod de existenţă, Anca Florea

         Recent, m-am întâlnit la Viena cu balerina Simona Noja, prim-solistă cu o activitate impresionantă, mereu îndrăgostită de arta sa, mereu zâmbitoare şi sigură pe sine, urmându-şi cu consecvenţă drumul către culmile unei cariere care, de câţiva ani, se conturează spectaculos. Într-o cabină din compartimentul coregrafic de la Staatsoper, primită cu o amabilitate deosebită de către  directorul şi coregraful Renato Zanella, am stat de vorbă îndelung despre  rolurile pe care Simona Noja le-a interpretat în stagiunea trecută.

         Nu mai puţin de zece premiere s-au adăugat repertoriului său curent de la Staatsoper din Viena, dar şi spectacolelor preluate datorită accidentării unei colege. De altfel, încă din luna septembrie 1995, programele repertoriale prezentau fotografii şi detalii referitoare  la spectacolele sale, balerina noastră fiind surprinsă în ipostaze scenice deosebit de plastice. (Spre exemplu, a participat la reprezentaţia cu duo-uri concertante integrate într-un triptic.) Apoi, în octombrie, a debutat în rolul Aurorei din Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski, dansând alături de Tomas Solymosi, ce-i este partener în multe dintre producţiile de la Viena; în luna următoare, a evoluat în seria de spectacole cu Visul unei nopţi de vară, interpretând dublul rol Hippolita-Titania, la 400 de ani de la naşterea feeriei shakespearene cu acelaşi titlu. A urmat Manon pe muzica lui Massenet, în viziunea  coregrafică imaginată de către McMillan, apoi Terpsichore în Apollo pe muzica lui Stravinski şi apariţii în pas de deux-uri pe muzica lui Ceaikovski, într-un spectacol Balanchine. Rolul tinerei fete din Sărbătoarea primăverii de Stravinski a fost conceput special pentru ea de către Renato Zanella.

         În acelaşi timp, numele său apărea şi pe afişele spectacolelor de balet de la Deutsche Oper Berlin, unde a avut 230 de evoluţii în această  stagiune! Pentru că Simona Noja are, pentru doi ani, contract ca prim-balerină la ambele teatre – ceea ce reprezintă o confirmare a valorii sale excepţionale, dar, în acelaşi timp şi un efort cu totul deosebit.

         În ultimii ani, Simona Noja nu a colaborat cu trupele româneşti tocmai datorită acestui program extrem de încărcat, din prezenţa sa în fruntea distribuţiei din Lacul lebedelor prezentat anul trecut la Luxembourg de către ansamblul Operei Naţionale Române a asigurat un succes răsunător acestui spectacol care inaugura Anul Internaţional al Culturii.

         Pentru mine a fost o surpriză deosebit de plăcută; nu mai văzusem trupa de câţiva ani şi am constatat că s-au petrecut schimbări uriaşe, iar acum se află la un nivel realmente bun.

         La Viena, tânăra balerină abordează roluri clasice, iar la Berlin repertoriul îi facilitează evoluţii în creaţii semnate de Petipa, dar şi de Neumeier, deci are o paletă foarte largă şi variată de roluri.

         Nu am preferinţe, m-aş simţi vinovată să spun că o prefer pe Manon faţă de Julieta. Nu am nutrit niciodată antipatie faţă de un rol, dar, dacă s-ar întâmpla, nimeni nu te poate forţa să accepţi un rol în care nu crezi. Nu am refuzat nimic până acum, pentru că au fost roluri de excepţie;  fie Romeo şi Julieta în coregrafia lui Cranko, fie Manon de McMillan, fie coregrafi de Balanchine, Roland Petit sau Zanella – toate erau foarte puternice.

         Pentru Simona Noja, stagiunea vieneză s-a încheiat la Volksoper cu premiera  Mata Hari, o lucrare complexă, în coregrafia lui Zanella, pe muzica lui Şostakovici, montată în urmă cu câţiva ani la Stuttgart şi preluată, cu multe schimbări, de către teatrul vienez.

         Nu este un spectacol de dans pur, ci vrea să atingă puncte tangenţiale între dans şi teatru. De aceea, există şi un text.

         Ar fi trebuit să danseze şi în premiera de balet de la Staatsoper cu Cântecul pământului de Mahler, dar a renunţat în favoarea unei colege, preferând să-şi canalizeze efortul către rolul Mata Hari.

         Am întrebat-o  pe Simona Noja dacă ea consideră muzica lui Mahler un suport potrivit pentru balet, pentru că, în fond, este o încercare temerară.

         Isabela Duncan spunea că se poate dansa pe orice fel de muzică. Eu cred că, dacă o coregrafie este inspirată de muzică, sau de tăcere (pentru că şi absenţa muzicii poate constitui sursă de inspiraţie), sau de text, nu contează ce fel de suport este, ci trebuie să rezulte un pordus artistic, nu un kitsch. Neumeier preferă muzica lui Mahler, iar Petipa îl preferă pe Ceaikovski. Depinde de opţiunea fiecăruia.

         La Viena se întâlnesc români celebri, se leagă prietenii.

         A fost extraordinară întâlnirea mea cu Angela Gheorghiu, care cânta în Boema la Staatsoper. La dineul care a urmat, am stat de vorbă mult, deşi telefoanele sunau continuu şi ea era nevoită să rezolve, pe loc, solicitări legate de agenda stagiunii – ceea ce eu am înţeles perfect. Am o mare admiraţie pentru ea, are o voce extraordinară şi o personalitate fantastică. V orbind cu ea despre România, ne-am întâlnit în puncte comune de gândire. Lumea crede că nu venim în ţară pentru că nu ni se plătesc onorarii mari; dar trebuie privite altfel lucrurile, prin prisma programului nostru extrem de dens, împărţit între spectacole, repetiţii şi călătorii dintr-o ţară în alta.

         Simona Noja a absolvit cursurile de balet la Cluj, unde a urmat apoi şi Facultatea de Litere, ceea ce, să recunoaştem, reprezintă                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     un caz aparte, adăugând profunzime şi complexitate modului său de a gândi, de a aborda un rol, de a privi lumea în general.

         M-ar atrage, în viitor, un alt tip de creaţie. O întrepătrundere a celor două sfere amintite. Am în plan şi un spectacol personal. Idei există din plin!

1998. 07.09., Cronica română, Simona Noja, cea mai cunoscută balerină româncă în lume,                      Vivia Săndulescu

      Fără îndoială Simona Noja este cea mai cunoscută balerină româncă lansată pe orbita internaţională şi totodată cel mai faimos produs al Liceului de Coregrafie din Cluj. În primii ani de după absolvire a dansat rolurile prim-solistice din baletele Romeo şi Julieta, Lacul lebedelor, Giselle, Don Quijote, Coppelia sau Carmen. Repertoriul ei includea de asemenea pes-de-deux-uri din marele fond internaţional, cât şi lucrări contemporane, în coregrafia Alexei Mezincescu sau a regretatului Vasile Marcu.

      Porţile afirmării i s-au deschid larg o dată cu obţinerea premiului II la prestigiosul concurs internaţional de la Jackson (SUA, 1990). După ce în stagiunea 1990-1991 a dansat la Opera din Düsseldorf rolul de căpătâi al marilor balerine – Odette-Odile -  Simona Noja şi-a identificat numele cu cel al Operei din Viena, unde este prim-solistă.

      Prezenţa ei pe afişele unei instituţii în care există artişti români în toate compartimentele, de la direcţie (Ioan Hollender) la dirijorat (Cristian Mandeal, invitat în actuala stagiune) şi liric (mezzosopranele Ruxandra Donose, Mihaela Ungureanu, tenorul Alexandru Badea şi baritonul Marian Pop), i-a făcut pe unii cronicari să vorbească despre o „mafie” artistică românească. (Chiar dacă ar fi aşa ne-am mândri cu asemenea „mafioţi”!) Înaltă, cu o muzicalitte şi un echilibru perfecte, o săritură explozivă, o turaţie năucitoare şi mişcări radiind o adevărată foame de spaţiu, Simona Noja contrazice prejudecăţile despre discrepanţa dintre intelectual şi apsectul balerinelor. Absolventă de facultate (engleză-română) într-o vreme cînd balerinele cu studii superioare erau lebede rare, e pomenită întotdeauna la superlativ în revistele occidentale de specialitate. Din păcate, din cauza agendei sale profesionale extrem de ăncărcate, au şansa să o aplaude pe viu doar acei cronicari aflaţi prin Viena pe la festivaluri muzicale…

      Recent, venirea pe lume a micuţului Alessandro, al cărui tată este coregraful principal şi directorul baletului Operei din Viena, Renato Zanella, i-a oferit şansa unei mai îndelungate şederi acasă, la Cluj. Ocazie numai bună pentru ca, între două mese ale juniorului, să dea câte o fugă la teatru, ca să-şi revadă  foştii colegi dansând!

      Simona Noja nu caută publicitatea cu orice preţ din modestie şi din conştiinţa propriei valori. În  lumea internaţională a dansului, însă, cuplul pe cre-l face cu Renato Zanella este la fel de emoţionant şi fericit îmbinat ca şi acela format, pe scena lirică, de Angela Burlacu şi Roberto Alagna.

 1998, 21.07, Cronica română, Fiul prim-balerinei Simona Noja are trei cetăţenii, Vivia                      Săndulescu

 “Prim-balerină a Operei din Viena, Simona Noja se află acasă, la Cluj, într-o vacanţă neobişnuit de lungă… Am profitat  de ocazie pentru a afla noutăţi despre cea mai cunoscută balerină româncă ce evoluează peste hotare şi despre instituţia căreia îi este devotată.

      Ce mai e nou prin baletul Operei din Viena?

      Repertoriul coregrafic variat. Competitivitate profesională internaţională. Excelentă atmosferă de lucru. Strategia repertorială a noii direcţiuni a baletului Operei vieneze a fost calificată în 1995 drept extrem de riscantă. De ce? Fiindcă se dorea o schimbare radicală de repertoriu.  Pe lângă cel clasic şi neo-clasic existente deja, erau planificate şi creaţii originale, concepute special pentru compania vieneză. Se ştie că o nouă creaţie implică mai multă muncă, mai mult timp şi, nu în ultimul rând, mai mulţi bani. Riscul a fost asumat şi iată că „noul” s-a impus. Nou este aşadar aproape tot ce s-a creata la Viena în ultimii trei ani, în coregrafia lui Renato Zanella: Duo concertante, Simfonia în trei mişcări, Movements, Sacre du printemps (Stravisnki), Mata Hari (Şostakovici), Alles Walzer (Straus, Mahler), Wolfgand Amadé (Mozart, Salieri), Memento Mori (muzică contemporană japoneză), Ultimele şapte cuvinte ale ui Hristos (Haydn), Mitos (muzica şi tablourile lui Nitsch). Tot noi în repertoriu sunt şi baletele lui Balanchine (Apollo, Cele patru temperamente, Ceaikovski, Pas-de-deux, Serenade, La Valse) şi Van Mannen (Grosse Fuge). Nouă este şi revigorarea clasicilor în versiuni scenografice proaspete (Lacul lebedelor, Raymonda). Stabilitatea şi înalta exigenţă profesională a companiei, precum şi acea stare de emulaţie artistică, atât de greu de obţinut şi de păstrat, iată tot atâtea realizări din ultimii ani.

      Ştiu că aţi revenit mai des în ultimii ani la Cluj. De data aceasta este vorba despre un concediu mai lung…

      Da, este vorba de un concediu de maternitate. Împreună cu soţul (Renato Zanella, n.r.) şi fiul meu, voi petrece vara la Cluj. Alessandro s-a născut la Viena la 25 aprilie, are trei cetăţenii (română, italiană şi austriacă, n.r.), mănâncă, doarme şi… creşte.

      Vă faceţi probleme legate de revenirea la forma fizică optimă?

      Nu. Mă preocup însă cu multă atenţie de revenirea la forma profesională de prim-balerină şi găsesc un mare ajutor în persoana d-lui doctor Onac.

      Apariţia unui bebeluş vă dă peste cap proiectele şi calendarul profesional pentru un timp. Vă temeţi că întreruperea vă va afecta cariera?

      Întreruperea  activităţii scenice a fost de şase luni şi intenţionez să reiau antrenamentul la 1 septembrie a.c. Sper că şi revenirea  în formă se va desfăşura în cele mai bune condiţii… căci premiera cu Bolero de Ravel din noiembrie nu este chiar atât de departe!

      Şi dacă zânele bune vor fi ursit pruncuţului un viitor în balet?...

      Cu un tată coregraf şi o mamă prin-balerină, Alessandro are toate şansele unui astfel de viitor. Datoria mea este însă să-i prezint viaţa ca pe un evantai cât mai larg de posibilităţi i să-i sprijin aptitudinile, să-l educ în aşa fel încât să facă faţă oricărei situaţii. Ceea ce-mi doresc ca mamă este să-mi pot acompania fiul pe drumul său, pe care singur şi-l va alege, în modul cel mai discret şi eficient cu putinţă.

      Cu ce sentimente asistaţi la spectacolele de balet ale Operei Române din Cluj?

      Cu mare emoţie. Memoria afectivă mă copleşeşte şi totul redevine aievea: primele  spectacole văzute pe când eram copil, artiştii pe care i-am admirat, propriile debuturi… Retrăiesc entuziasmul meu de atunci pentru scenă, acea bucurie intensă de a participa la magia spectacolului şi timpul devine eteric şi regăsesc în această stare de spirit imboldul iniţial al începuturilor… Al începuturilor când căutam, cu inocenţă, imaginea stelelor în apă. 

1998, 10.10, Kurier, A. Amort, “Die Erste Tänzerin des Hauses, Simona Noja, ist (nach der Geburt ihres Sohnes) in hervorragender Form auf die Bühne zurückgekehrt.”

(traducere: „Primbalerina casei, Simona Noja, a revenit pe scenă într-o formă excelentă (după nașterea fiului ei).”

1998, 30.10 Stuttgarter Nachrichten, von Nadia El Almi, über die Birgit Keil Gala, “Nicht nur mit Stars wie I. Louwen, Agnes Oaks, Simona Noja, Evely Hart, Steffi Scherzer, Oliver Matz, Thomas Edur oder Rasta Thomas lockt Birgit Keil wieder Tanzfreunde ins Forum, sondern auch mit einer Uraufführung…” 

(traducere: „Birgit Keil atrage fanii dansului cu vedete precum I. Louwen, Agnes Oaks, Simona Noja, Evely Hart, Steffi Scherzer, Oliver Matz, Thomas Edur sau Rasta Thomas...”)

1998, 15.10, Adevarul de Cluj, “Simona Noja revine pe scena Operei vieneze” articol de Monica Hauser: “Revenirea spectaculoasa a balerinei clujene Simona Noja pe scena a carei prima stea este- Wiener Staatsoper- nu a scapat nesemnalata cotidianelor vieneze.

De la nasterea fiului ei Alessandro, in luna aprilie, spectacolul pe muzica de Stravinsky, in coregrafia lui Renato Zanella de joi, 8 octombrie, a marcat pentru Simona Noja revenirea in cadrul ansamblului vienez (ce a ovationat-o la scena deschisa). “Inapoi la Movements” semnate Zanella: Prima balerina a Casei, Simona Noja, este (dupa nasterea fiului ei) intr-o forma exceptionala” (Kurier/10.10.´98)

1998. 3.11. Kreiszeitung für Reutlingen und Umgebung, von Bernd Krause, über die Birgit Keil Gala “Welche Freude, die fabelhaften Simona Noja und Tamás Solymosi von Wiener Staatsballett zuerst einen Pas de Deux aus Kenneth MacMillans “Manon” tanzen und dann den erotischen Power Traum eines Sterbenden “Poljuschka Polje” ihres Chefs Renato Zanella uraufführen zu erleben”

(traducere: Ce bucurie să îi vezi pe fabulosii Simona Noja și Tamás Solymosi de la Wiener Staatsballett dansând mai întâi un pas de deux din „Manon” al lui Kenneth MacMillan și apoi să experimenteze puterea erotică a visului din premiera unui om pe moarte „Poljuschka Polje” creata de către șeful lor Renato Zanella ”)

1998, 11.11, Kultur, Balanchine, van Mannen, Zanella, von H. G. Pribil: “...Zanellas Choreographie ist ein Wurf.Sie zieht ebenso in ihren Bann wie die (freilich geniale) Monotonie der Musik, hat genügend erotische Ausstrahlung. Aber nichts wikt aufgesetzt...Die unvergleichliche Simona Noja als vielbejubelte Haupttänzerin in der Uraufführung von Renato Zanellas Choreographie von Maurice Ravels “Bolero” am Montag in der Wiener Staatsoper.”

1998, 11.11, Kultur, M. Rüdenauer, über Bolero, “In der Mitte die Frau (Simona Noja mit absoluter Präzenz)...”

(traducere: „În mijloc este femeia (Simona Noja cu o precizie absolută) ...”)

1998, 11.11, Krone Zeitung, Kultur, Karlheinz Roschitz, “Renato Zanella choreografierte das Stück (Bolero) für die perfekte Simona Noja und das Herrenquartett…: als Kraftexplosion mit lyrischer Tiefe.”

(traducere: „Renato Zanella a coregrafiat piesa (Bolero) pentru perfecta Simona Noja și cvartetul masculin ...ca o explozie de putere cu profunzime lirică.”)

1998, November, “Wiener Staatsoper: Dreifachballettpremiere” von H. G. Pribil über Bolero von Renato Zanella: “Als Haupttänzerin agiert die unvergleichliche Simona Noja. Geschmeidig, gelenkig, raubtierhaft, erotisch zieht sie in einem Sog, dem man sich einfach nicht entziehen kann. Da scheint manchmal Prinzessin Salome durch den Raum zu schweben...”

(traducere: Triplă premieră de balet:  ”de H. G. Pribil despre Bolero de Renato Zanella:„ Dansatoarea principală este inegalabila Simona Noja. Suplă, flexibilă, animalică, erotică, te atrage într-o vrajă pe care pur și simplu nu o puteți evita. Uneori, prințesa Salomea pare să plutească prin spațiu ... ")

1998, in Personalities, Andrea Amort: “Exakt vier Monate später trainierte die Mutter Wiens Erste Solotänzerin Simona Noja schon wieder voll und freute sich Ende September nach ihrem ersten Auftritt nach der Schwangerschaft über den warmen Applaus der ihr nicht nur vom Publikum sondern auch vom Ensemble gespendet wurde.”

(traducere: „Exact patru luni după ce a devenit mamă, primbalerina vieneză, Simona Noja, se antrena deja din nou pe deplin și la sfârșitul lunii septembrie, la prima ei reprezentație după sarcină, a fost răsplătită de aplauzele calde donate nu doar de public, ci și tot de ansamblu. ")

30-31 ianuarie 1999, pag. 19, Curentul cultural, Viata pe poante, “Destinul este credinta in bine si in adevar” de Magdalena Popa Buluc:

“Simona Noja este prim-solista de balet a Operei de Stat din Viena. Nascuta in Huedin, termina Universitatea de Arta din Cluj in 1994, luandu-si si licenta in filologie. Intre 1986 si 1991, este solista la Opera Romana din Cluj, dupa care devine solista la Deutsche Oper am Rhein. A interpretat roluri remarcabile precum Odette si Odile in Lacul lebedelor (coregrafia Rudolf Nureev), Printesa din Frumoasa din padurea adormita, Hyppolitta si Titania din Visul unei nopti de vara, coregrafia John Neumeier, Raymonda (Nureev), Romeo si Julieta (John Cranko), Manon, coregrafia Kenneth MacMillan, Mata Hari, coregrfaia lui Renato Zanella, Tema si variatiuni si Apollo, coregrafia George Balanchine. A stralucit pe marile scene ale teatrelor lirice.

Desi cu o aparenta firava, are o forta launtrica incandescenta, iar esecurile, in loc s-o infranga, au indarjit-o, oferindu-i celebritatea. Simona Noja are supletea aerului si frumusetea viguroasa a unei radacini.

• Cand ati simtit ca vreti sa deveniti balerina?

• Am inceput scoala de balet la zece ani, insa nu pot sa spun ca am fost printre acei copii fantastici care la zece ani stiu deja care le este cariera si ce isi doresc de la viata. Exista si astfel de cazuri. La 18 ani, aveam inca dubii daca doresc sa devin balerina sau profesoara de limba engleza. Momentul in care am avut constiinta ca asta este ce-mi doresc sa fac a fost probabil determinat de concursul din Statele Unite, cand am vazut ca munca mea are recunoasterea pe care mi-o doream. E foarte greu de spus. E un lucru interior care te macina si simti ca trebuie sa-l faci. Nu fac asta nici pentru bani, nici pentru faima.

• Desigur, fiecare spectacol este un debut. Crae considerati totusi ca a fost primul mare spectacol care v-a lansat pe orbita internationala?

• La varsta de 18 ani am fost deja angajata ca prim-balerina la Opera din Cluj. Rolul de debut a fost Lacul lebedelor.Am dansat ca invitata la Opera din Bucuresti si la Teatrul Fantasio. In 1990, am castigat Medalia de argint la concursul international de la Jackson (Mississippi). Aceasta competitie mi-a oferit foarte multe sanse de a ma lansa pe aceasta orbita internationala. Am dansat la Atlanta, la Baletul Regal Suedez din Stockholm, la Helsinki, Moscova, Frankfurt, Stuttgart, la Basel, Paris, dupa care in 1991, am optat pentru un contract permanent la Düsseldorf. Poate cea mai mare implinire a acestor patru ani cat am dansat aici a fost intalnirea cu William Forsythe… care m-a si propulsat la cotele cele mai inalte. Mi-am schimbat atunci conceptia artistica si conceptia despre viata. Dupa o asemenea intalnire de anvergura, viata ia o alta turnura. Am inceput sa am de ales intre foarte multe contracte, ceea ce nu face alegerea mai usoara. In 1995, am venit la Viena, ca prim-balerina, avand in acelasi timp un contract de doi ani si cu Deutsche Oper Berlin, unde am interpretat roluri in Paquita, Raymonda si Corsarul. Opera din Viena mi-a oferit intalnirea cu un repertoriu de anvergura si ma refer la Romeo si Julieta in coregrafia lui Cranko, Manon, in coregrfaia lui Mac Millan, Visul unei nopti de vara, Raymonda, Lacul lebedelor, Frumoasa din padurea adormita…

• Astazi, din ce in ce mai mult limbajul dansului modern a intrat in pregatirea dansului clasic, ceea ce a modificat chiar modalitatea de realizare. Desigur, baletele compuse intr-un limbaj clasic pur, gen anii 1800, apar intr-o alta formula. Fie ca pastreaza libretul baletului clasic si vin cu un limbaj modern, asa cum il realizeaza coregraful suedez Mats Ek, fie se rezuma la un neoclasic, asa cum il monteaza Kenneth Mac Millan...Sigur ca astazi toti marii coregrafi creeaza scoli. In acest sens v-as intreba care sunt coregrafii cu care va place sa lucrati?

• Eu il consider drept cel mai mare coregraf la ora actuala pe William Forsythe, care a schimbat total structura baletului, conceptul de spectacol. Pentru el, miscarea nu mai este un aautomata, o miscare formata din poze, ca in baletul clasic. Dansatorii au pentru el tot atata importanta precum lumina, scenografia si costumele. A schimbat raportul clasic intre “participantii” la un spectacol. Dansatorii creeaza un sentiment al volumelor. Un dansator umanizeaza o scenografie care este perfecta in sine insasi. E foarte greu de explicat ce a facut Forsythe pentru baletul contemporan, dar cred ca a facut un pas la fel de mare cum l-a facut Balanchine la mijlocul secolului. Cred ca exista trei coregrafi care si-au pus amprenta asupra baletului contemporan: Balanchine, Bejart si Forsythe. Sigur ca exista coregrfai cu care mi-ar place enorm sa lucrez - Jiri Kylian...John Neumeier. Un alt coregraf pentru mine este Renato Zanella, actualul director al baletului de la Opera din Viena, cu care am realizat cateva mari spectacole, precum: Konzertantes Duo, Movements, Love Beyond, Laus Deo, Wofgang Amadé si Mata Hari. A creat pentru mine Strauss incontra Verdi, la Festivalul Natiunilor de la Citta di Castello, in 1996.

• ...as vrea sa va intreb ce reprezinta pentru dumneavoastra Opera din Viena, acest spatiu magic?

• Opera din Viena a reprezentat in ultimii cinci ani toata existenta mea. Ei bine, acum acest orizont incepe sa se amplifice. Imi doresc sa devina o parte importanta a vietii mele, dar vreau ca viata mea sa nu se limiteze doar la Viena. Vreau sa-mi largesc orizontul.

• Ce a insemnat pentru dumneavoastra intalnirea cu domnul Holender, directorul Operei din Viena?

• Am toata admiratia pentru dansul. In momentele de cotitura se dovedeste a fi cel mai bun om, la locul potrivit, prin deciziile pe care le ia, felul in care se comporta, felul in care este acolo cand oamenii au nevoie de el.

• Ce se intampla cu un artist dupa caderea cortinei?

• Destinul m-a obligat sa accept ca viata unui dansator, atat timp cat luminile rampei sunt aprinse, est acolo, pe scena. In momentul cand cortina cade, trebuie sa existe si o alta existenta. Trebuie sa existe si timp, si interes pentru o existenta privata. Pentru ca artistul este si el om la un moment dat si trebuie sa-si impuna aceasta separare. Eu am acum un copil de noua luni caruia trebuie sa-i dedic timpul necesar.

• Nu inseamna un copil o renuntare pentru un artist in voga?

• Nu, dimpotriva. Inseamna potentare. Toata existenta mea artistica a luat un avant nemaipomenit dupa nasterea copilului. Nimeni nu s-a asteptat la asa ceva, eu insami cel mai putin. Ei bine, a aparut aceasta comjuctura, care imi doresc sa continue.

• Dansatorul-interpret nu mai este doar execuntant, ci devine creator...Cum va pregatiti pentru un rol?

• Este un lucru foarte straniu. Inainte aveam o conceptie usor unilaterala. Niciodata n-am fost un dansator care sa se concentreze doar la executia pasilor, ci unul intelctual. Incerc sa vad rolul global, cum a fost conceput, la ce s-a gandit coregraful, ce s-a intamplat in viata compozitorului in vremea cand scria partitura. M-am interesat intotdeauna de ce interpretari a avut parte un anume rol, ce dansatori faimosi au dansat acest rol, am mers sa vad spectacole de balet in alte teatre si am incercat sa port discutii cu marii dansatori si coregrafi. Pentru mine asta inseamna un rol. Insa acum, dupa aparitia copilului, viata mea a luat, asa cum va spuneam o alta turnura. Este greu de explicat unei balerine care nu are copii ce mi se intampla. Nici eu nu am inteles asta inainte de a deveni mama. Si interpretarea unui rol a primit o cu totul alta dimensiune. Acum nici un pas nu ma oboseste, nici o repetitie, desi sunt in teatru de dimineata pana seara. Nu inseamna decat ca lucrez mai putin din cauza copilului. Dimpotriva.

• Ce planuri aveti?

• Am foarte multe idei. Important este ca ele sa se materializeze. Mi-ar placea sa editez o publicatie despre balet, sa-i ajut astfel pe tinerii dansatori. Acum lucrez la  viitorul balet, Bayadera (dupa Marius Petipa, pe muzica lui Minkus) prezentat pentru prima data la Teatrul Sankt-Petrsburg in 1886, care va avea premiera in 11 martie si in care interpretez doua roluri, in coregrafia lui Vladimir Malakhov.

• V-ati gandit sa evoluati si pe scenele din tara?

• Desigur, dra pentru a veni in Romania trebuie sa primesc o invitatie. Daca cineva vrea sa invite nu stiu ce coregraf, o poate face. Nu exista limite. E nevoie de deschidere, de propuneri. Eu dansez pe bani multi pe scenele lumii. Dar niciodata nu voi cere acesti bani pentru a veni sa dansez in Romania. Cred ca in acest moment Romania are nevoie de manageri buni.

• Care credeti ca a fost cel mai mare succes al carierei dumneavoastre?

• Pentru mine numai prezentul conteaza. Am avut foarte mari succese, insa lucrurile care m-au propulsat au fost infrangerile. Si unde sunt rezultate foarte mari sunt si infrangeri foarte mari. Depinde din ce directie privesti. Aceste infrangeri au fost pentru mine motivatia cea mai puternica. Nu pot sa numesc cel mai mare succes pentru ca au fost atat de multe. Fiecare detaliu din viata este important.

• Cum simtiti publicul? Cum simtiti fluxul care vine dinspre sala?

• Total. Este un schimb reciproc. Eu dau si primesc in aceeasi masura. Niciodata nu primesc mai putin. Faptul ca esti ovationat de 2000 de oameni si primesti buchete de flori, sigur ca iti da o mare satisfactie. Fiecare trebuie sa fie multumit cu ceea ce dobandeste. Un artist cauta toata viata stele in apa, de fapt imaginea stelelor in apa. Niciodata nu cauti ceva concret. Cel mai mare succes al meu este poate tocmai aceasta permanenta cautare a imaginii stelelor in apa si ma gandesc acum la Blaga.

• Ce rol a jucat destinul in viata dumneavoastra?

• Sunt foarte multe lucruri care imi dau de gandit… Cred ca destinul ni-l facem noi, si toate lucrurile pe care ni le dorim se intampla. De aceea trebuie sa ne dorim doar lucruri minunate si trebuie sa spunem tot binele pe care il stim despre oamenii pe care ii cunoastem, pentru ca aceste cuvinte ni se vor intoarce la un moment dat. Pentru mine, destinul este aceasta credinta in bine si in adevar.”

1999, 14.02  Der Neue Merker, I.W. “... so begeisterten am Abend Simona Noja und Vladimir Malakhov das Publikum mit der 150. Aufführung von Schwanensee in der legendären Choreographie von Rudolf Nureyew aus dem Jahr 1964… Seit ihrem ersten gemeinsamen Auftritt in diesem Ballett vor zwei Wochen hat Simona Noja ihre Rolleninterpretation stark intensiviert, indem sie neben der ihr eigenen technischen Perfektion diesmal ein hohes Maß an Gefühl spüren ließ. Als weißer Schwan erweist sie sich als besonders innig empfindende Ballerina; im 3. Akt betört sie als feurige Odile… Gute Stimmung im übervollen Zuschauerrund; enthusiasmiert von Gebotenen gab es natürlich viel Beifall und jede Menge Blümen für Simona Noja und Vladimir Malakhov”

(traducere: Simona Noja și Vladimir Malakhov au încântat publicul la cea de-a 150-a interpretare a Lacului lebedelor în legendara coregrafie a lui Rudolf Nureyew din 1964 ... De la prima lor apariție în comun în acest balet în urmă cu două săptămâni, Simona Noja și-a intensificat interpretarea rolului, pe lângă propria perfecțiune tehnică, ea a lăsat de data aceasta să se simtă un nivel ridicat de sentimente. Ca Lebădă albă, ea se dovedește a fi o balerină deosebit de sensibila; în actul 3, ea se seduce ca o incandescenta Odile ... Bună dispoziție în publicul aglomerat; publicul entuziasmat de spectacol a oferit multe aplauze și flori nenumarate pentru Simona Noja și Vladimir Malakhov. ”)

1999, 11.03 Krone Zeitung; Premiere “La Bayadere” “Ultimative Herausforderung für das Wiener Ballett, Vladimir Malakhov mit Simona Noja in seiner Choreographie der “Bayadere”

(traducere: Provocare finală pentru baletul vienez, Vladimir Malakhov cu Simona Noja în coregrafia sa „Bayadere”)

1999, 16.03  Stuttgarter Zeitung, Kultur, von Horst Koegler,über La bayadere:  “Am ehesten versprüht noch Simona Noja als Gamzatti zornfunkelnde Eifersucht…”

(traducere: „Cea mai autentică, Simona Noja în calitate de Gamzatti emană gelozie explosiv-mânioasă ...”)

1999, 14.06   Kurier, von Brigitte Suchan, Vom Tanzen und Schweben, “Alles Walzer”, das mit einem fulminanten Solo von Simona Noja, die derzeit in Höchstform zu sein scheint, beginnt, gefällt auch beim Wiedersehen noch.”

(traducere: Despre dans și plutire, „Alles Walzer”, și la repunerea în scenă o reîntâlnire plăcută, începe cu un solo strălucit al Simonei Noja, care în prezent pare a fi în mare formă. ")

1999, 08.05, Adevărul de Cluj, Festivalul Internaţional de Dans, Constanţa, 1999. Special guest star: Simona Noja, Doina Modola:  “Câştigătoare în 1990 a medaliei de argint la Festivalul Internaţional de Balet, ediţia a IV-a, Jackson, SUA, Simon Noja, solistă a Operei Române din Cluj )1986-1991), a dansat cu Baletul Naţional Român, Baletul din Frankfurt, Baletul Regal Suedez, Baletul de Stat din Bavaria. Cariera sa internaţională e impresionantă: solistă a Operei din Rhein (1991-1995), apoi a Operei din Berlin (1995-1997), Simona Noja este din 1997 prim-solistă a Operei din Viena. Repertoriul ei vienez a cumulat roluri de mare artă şi virtuozitate: Odette/Odile în Lacul lebedelor, al lui Rudolf Nureyev; Aurora şi Prinţesa fermecată în Frumoasa din pădurea adormită, spectacol al lui Peter Wright,Hhamsattri în Baiadera, Hypolita/Titania în Visul unei nopţi de vară, Constanze Mozart în Wolgang Amadeus a lui Renato Zanella, rolul titular în spectacolele lui Nureyev Raymonda, Romeo şi Julieta al lui John Cranko, Mata Hari al lui Zanella şi Kenneth Mac Millan, Simona Nona dansând şi în Apollo, temă i variaţiuni al lui Georges Balanchine.

         Un moment de excepţie al Galei Festivalului Internaţional de Dans, Constanţa, 1999, a fost evoluţia Simonei Noja, prim-solistă a Operei din Viena, în baletul Strauss contra Verdi, creat anume pentru ea de Renato Zanella şi jucat la Citta di Castello.

         Personalitate puternică, validată atât în baletul clasic, cât şi în dansul modern, deschisă căutărilor stilistice celor mai diverse şi lucrând  necontenit cu creatori de primă mărime ai dansului european şi american, Simona Noja şi-a însuşit în anii din urmă o paletă expresivă de remarcabilă subtilitate. În arta ei fuzionează fericit tensiunea gândului, tehnica înaltă, forţa lăuntrică. Dansul ei comunică în sensul cel mai propriu al termenului, hrănit de inteligenţa minţii şi a trupului, de bogăţia spirituală, fluiditatea gestului, intensitatea trăirii fiecărui moment. În Strauss contra Verdi îşi face apariţia în irizarea unui fascicul de lumină, o siluetă transparentă, aproape nefirească. Ar părea o închipuire ezitând între lumi, dacă ritmul uşor al poantelor, uneori abia şoptit oprit în aşteptare, alteori evoluând viguros în dinamica energică, neobosit  reiterată a saltului şi a  piruetei, n-ar dovedi că e totuşi o făptură. Suspendată o clipă în aer, animată parcă în fluturarea delicată a braţelor, devine figurarea fină a unei stări inefabile. În ritmul enigmatic al paşilor dă să spună ceva, să întrebe ceva?, să deschidă o poartă. Spre amintire, spre existenţă, spre vis. Spre poezie pură.

1999, 20.07. Observator, A.G.: “... Strauss incontra Verdi ( coregrafia lui Renato Zanella) a adus-o in prim-plan pe Simona Noja, prim-solista Operei din Viena.

Posesoare a unei tehnici de inviat Simona Noja a adus la Constanta “farmecul” vienez intr-un balet creat special pentru ea si care a fost prezentat cu succes in Italia, la Citta di Castello. Simona Noja, o adevarata stea a baletului international, a dansat la Berlin, Roma, Frankfurt, in alte orase importante ale lumii, iar in 1990a castigat medalia de argint la Festivalul International de balet (Jackson, SUA)

1999, 5.08. Adevarul de Cluj, Festivalul de Dans, Constanta, 1999, de Doina Modola:

“Castigatoare in 1990 a medaliei de argint la Festivalul Internationala de Balet, editia a IV-a, Jackson, SUA, Simona Noja, solista a Operei Romane din Cluj (1986-1991) a dansat cu Baletul National Roman, Balletul din Frankfurt, Baletul Regal Suedez, Baletul de Stat din Bavaria. Cariera sa internationala este impresionanta: solista a Operei din Rhein (1991-1995), apoi a Operein din Berlin (1995-1997), Simona Nojaeste din 1995 pim-solista a Operei de Stat din Viena. Repertoriul ei vienez a cumulat roluri de mare arta si virtuozitate: Odette/Odile in Lacul lebedelor lui Nureyev, Aurora si Printesa fermecata in Frumoasa din padurea adormita, spectacol a lui Sir Peter Wright, Gamsatti in Bayadera, Hipolitta/Titania in Visul unei nopti de vara, Constanze Mozart in Wofgang Amadé a lui Renato Zanella; rolul titular in spectacolele lui Nureyev Raymonda, Romeo si Julieta a lui John Cranko, Mata-Hari a lui Renato Zanella si Manon a lui Kenneth MacMillan, Simona dansand in Apollo, Tema si variatiuni ale lui George Balanchine.

Un moment de exceptie al Galei Festivalului International de Dans, Constanta, 1999, a fost evolutia Simonei Noja, prim-solista a Operei din Viena, in baletul Strauss incontra Vderdi, create anume pentru ea de Renato Zanella si jucat la Cittá di Castello.

Personalitate puternica, validate atat in baletul classic, cat si in dansul modern, deschisa cautarilor stilistice celor mai diverse si lucrand necontenit cu creatori de prima marime ai dansului European si American, Simona Noja si-a insusit in anii din urma o paleta expresiva de remarcabila subtilitate. In arta ei fuzioneaza fericit tensiunea gandului, tehnica inalta, forta launtrica. Dansul ei comunica in sensul cel mai propriu al termenului, hranit de inteligenta mintii si a trupului, de bogatia spirituala,fluiditatea gestului, intensitatea trairii fiecarui moment. In Strauss incontra Verdi isi face aparitia in irizarea unui fascicol de lumina, o silueta transparenta, aproape nefireasca. Ar area o inchipuire ezitand intre lumi, daca ritmul usor al poantelor, uneori abia soptit oprit in asteptare, alteori evoluand viguros in dinamica energica, neobosit reiterate a saltului si a piruetei, n-ar dovedi ca e totusi o faptura. Suspendata o clipa in aer, animate parca in fluturarea delicata a bratelor, devine figurarea fina a unei stari inefabile. In ritmul enigmatic al pasilor da sa spuna ceva, sa intrebe ceva?, sa deschida o poarta. Spre amintire, spre existenta, spre vis. Spre poezie pura.”

1999. 9.08. Cultural, Simona Noja, prim-balerina la Opera din Viena, “Conditia artistului: preocuparea launtrica pentru progres” de Irina Budeanu: 

“Simona Noja s-a intors pentru prima oara in Romania dupa zece ani, pe scena Teatrului de Balet “Oleg Danovski”, de care o leaga foarte multe amintiri placute. Iar emotia ei a fost puternica, pentru ca, fiind invitata de onoare a “Galei” Festivalul de Dans International, a trebuit sa apara din nou in fata publicului constantean. Piesa coregrafica Strauss incontra Verdi, de catre coregrfaul Renato Zanella, a mutit intreaga sala, deopotriva pe spectatori, balerini si critici. E un fel de a spune “in interpretarea” Simoanei Noja, caci minutele petrecute alaturi de ea au fost incarcate de gratie divina. Cuvintele fiind limitate si prada usoara a superlativelor care de obicei videaza profunzimea expresiei, nu pot spune decat ca Simona Noja a atins perfectiunea si ne-a aruncat pe toti martorii aflati in acea clipa harazita de divinitate, intr-un vartej al fericitii. O fericire aparte, ce tasnea din fiecare miscare a trupului Simonei. Am vazut - asa cum ar fi spus Camil Petrescu- ideile, ielele dansand. Nimeni nu se mai intreba daca baletul inchipuit de Zanella impreuna cu Simona este clasic, modern sau neoclasic. Pur si simplu a existat un moment in care timpul a fost suspendat, si el s-a inchegat in vinele noastre (cum i-ar fi placut lui Cioran sa comenteze o astfel de teribila intamplare). Cea mai frumoasa dintre “Gale” n-a fost de data aceasta cea a lui Salvador Dali, s-a numit Simona Noja.

• Simona Noja, aveti sansa de a fi chiar in miezul lucrurilor. Atat inlauntrul baletului clasic, cat si al celui modern.Numai asa poti sa le apreciezi (cele doua genuri de dans, aparent opuse), sa le pretuiesti si sa-ti dai seama de interdependenta dintre ele. Cum priviti dvs. complexitatea acestei arte? Exista bariere intre dansul clasic si cel modern?

• Nu stiu daca putem spune ca exista o bariera intre dansul clasic si cel modern. e vorba mai degraba de educatia clasica a balerinilor; marea majoritate a dansatorilor romani (si nu numai) au o educatie eminamente clasica. Adica, au facut o scoala de balet in care s-au familiarizat cu normele dansului clasic. Abia dupa dupa aceea a intervenit optiunea individuala inspre ce drum sa se indrepte. Sunt si exceptii, dansatori care nu au aceasta educatie clasica. Nu poti combate ceva fara sa cunosti. Clisee de genul: numai dansul modern ne exprima, se nasc intotdeauna dintr-o cunoastere fragmentara. Un dansator are sansa de a obtine performanta atunci cand este profesionist in ceea ce face, fie ca ca este vorba de dans clasic sau modern. Cu alte cuvinte, conteaza doar profunzimea abordarii tale, credinta in miscarea pe care o exprimi si te exprima. Or, multi cred ca modern inseamna liber, fara norme. Din experienta mea personala, eu pot spune ca datorez dansului clasic enorm si, mai exact, scolii romanesti. Scoala pedagogica de la Cluj a fost fara cusur. Dar scoala nu valoreaza nimic daca nu e dublata imediat de practica. Am castigat experienta dansand foarte mult la Opera din Cluj, la Teatrul de Balet “Oleg Danovski” si la Opera Nationala Romana (Bucuresti).

• Numai ca dupa ´90 destinul dvs. s-a schimbat in mod fundamental. A inceput o renastere…

• Imediat dupa ce am fost recunoscuta ca balerina la unul dintre cele mai prestigioase Festivaluri Internationale, cel din Jackson, SUA, prin distinctia care mi s-a acordat, am luat hotararea de a parasi tara. Am iesit din cerc, si intr-adevar in Vest am descoperit o alta lume. Am fost nevoita sa ma familiarizez cu un alt limbaj al dansului. Insusi dansul clasic este conceput si vazut altfel decat am fost noi obisnuiti aici, in tara. Si a gtrebuit, intr-un timp foarte scurt, sa ama adaptez acestei noi dimensiuni a dansului clasic. Nu mai spun de “revolutia” pe care am trait-o in momentul in care mi s-a cerut sa gandesc si sa ma exprim prin intermediul dansului modern. Brusc, m-am aflat pe planeta “Micului Print”, unde guvernau cu totul alte legi.

• Dincolo de socul civilizatiei v-ati confruntat cu cel profesional care cred ca a fost si mai zguduitor. Cum ati supravietuit “bombardamentelor”?

• Socurile au fost imense, iar cel profesional a constituit o incercare totala pentru destinul meu artistic. Am intalnit o alta mentalitate. Nu neaparat mai buna. Eu nu sunt adepta a unei anumite metode, cat a unei metode care da un rezultat foarte bun. Daca scoala franceza obtine un rezultat exceptional inseamna ca e foarte buna. Daca scoala ruseasca… Nu cred ca mai functioneaza doar o anumita scoala in ceea ce priveste dansul clasic. Cred in valoarea companiilor de balet care imbina cele doua stiluri. Daca cunosti mai multe scoli de dans, cu atat te poti imbogati mai mult.

• Vorbeati de o noua dimensiune a dansului clasic pe care ati gasit-o acolo. Deci, schimvarea se impune chiar in cadrul traditiei.

• Din dorinta de a ajunge mai departe. Orice dogma te restrange. Dava vrei sa ramai doar balerin clasic al scolii romanesti, de exemplu, atunci oricat de bun ai fi, te autoexcluzi.

• Sunteti prim-balerina la Opera din Viena din anul 1995. Ati terminat deja a patra stagiune. Un statut pe care il invidiaza multi. Ce presupune el?

• Ai foarte multe drepturi, dar, poate o sa va mire, mai multe responsabilitati. Caci fara sa exagerez deloc, a fi pim-balerina la Opera din Viena inseamna sa fii “purtator de drapel”. Toti au ochii atintiti asupra ta. N-ai voie sa faci nicio greseala. Exista un ritm foarte sustinut al spectacolelor, o imbinare perfecta a pieselor din repertoriu (dans clasic si dans modern), un numar de spectacole intr-o stagiune pentru pastrarea formei (in medie 50-60 de spectacole pe stagiune), fecventa reprezentatiilor ztrebuie respectata cu strictete si un nivel foarte ridicat al pregatirii din prima zi si pana in in ultima zi a stagiunii. Concurenta este acerba. Asa cum va spuneam, esti minutios analizat, intereseaza nu numai cum dansezi, ci si multe alte lucruri: mentalitatea, comportamentul profesional, cum vorbesti, cum te imbraci, cat de deschisa esti la noile propuneri artistice samd. E adevarat ca acasa eram prim-solista la Opera din Cluj si eram foarte cunoscuta, dar aici asta nu avea niciun fel de insemnatate. A trebuit in permanenta sa le demonstrez valoarea mea.

• In repertoriul Operei conduse de Ioan Holender, domina anumite tendinte?

• Exista o imbinare, un echilibru intre baletul clasi si cel modern. Un ideal al oricarei companii de a imbina in mod fericit stilurile de dans. In cazul Operei din Viena, pot spune ca managerii au gasit acea “linia ce aur”  a repertoriului, pe care si-o doreste orice profesionist.

• ...Care este relatia dintre public si creator, la Viena?

• Aici exista un apetit foarte mare pentru balet. Serile de balet la Opera din Viena sunt vandute in totalitate. E vorba de un anume nivel calitativ. Si mai ales exista o consecventa a profesionalismului. In Romania sunt spectacole foarte bune, artisti foarte talentati, dar fiecare spectacol trebuie privit ca o premiera. Ce vreau sa spun? Ca acasa doar premiera, evenimentul este inconjurat de maxima atentie. Ceea ce nu exista in Vest, si anume tendinta de a trata un spectacol, dupa premiera, ca pe unul de duzina. Or, singura metoda de a ramane competitiv este aceea de a borda fiecare spectacol ca pe o premiera.

• Vazand de dincolo ceea se imtampla aici, in lumea dansului, ce credeti ca ne lipseste.

• Disciplina. daca ne plangem, nu ne ajuta la nimic. Si totul incepe de la schimbarea mentalitatii dansatorului. Cel mai important lucru pentru un artist este sa aiba in permanenta preocuparea launtrica pentru progres. Trebuie sa intelegem ca indiferent unde ne aflam, la Constanta sau la New York, totul depinde numai de noi. Lipsa de bani, invocata ca un leit -motiv al insucceselor, este practic o comoditate a nemultumirii. Texte de genul: daca as fi acolo, in Vest, daca as avea bani...mie nu imi spun nimic. De ce sa te compalci in nemultumire? Nu putem da vina la nesfarsit pe ceilalti, pe regimul comunist, pe cel actual s.a.m.d.Suficienta duce mereu la blazare. Or, simt ca acasa, in lumea dansului (caci pe ea o cunosc cel mai bine), exista o anumita suficienta (noi suntem cei mai buni, cea mai buna scoala, etc.) Important e sa accepti ca ceea ce stii nu este suficient. Parafrazandu-l pe Nichita Stanescu, trebuie sa cadem inlauntru ca sa ne inaltam.”

1999, 13.09. Observator, Constanța, “Lacul lebedelor” sau cum se continuă istoria clasicului la Constanța: “Simona Noja, prim solistă a Operei din Viena (și director asociat al Teatrului de balet “Oleg Danovschi”) a încercat să dea viață fascinației ce i-o inspiră “Lacul lebedelor”, În coregrafia generoasă și performanță, în subiectul în sine și în rolul “Odette-Odile” “făcător” de prim-balerine, se află forță și perenitatea acestui balet”

1999, 21.09 Die Presse, Stelzmüller, “Zum Saisonstart… Zum Schluß bildeten einmal mehr in Maurice Ravels “Bolero” Tanz und Musik eine Einheit. Doch eines ist immer wieder an der Choreographie Zanellas faszinierend: Zwar führen alle fünf Tänzer (eine Frau und vier Männer) nahezu dieselben Bewegungen aus, doch blieben die Blicke auch diesmal in der Mitte bei der betörenden Simona Noja...hängen.”

(traducere: „La începutul stagiunii ... Incă o dată, la sfârșitul spectacolului dansul și muzica in„ Bolero ”lui Maurice Ravel au format o unitate. Însă un lucru este întotdeauna fascinant în coregrafia lui Zanella: Toți cei cinci dansatori (o femeie și patru bărbați) execută aproape aceleași mișcări, dar și de această dată, ochii au rămas țintuiți în mijloc, asupra seducatoarei Simona Noja. ")

1999, Curentul, „Lacul lebedelor”, la Viena, Anca Florea  “În urmă cu exact 90 de ani, baletul rus din St. Petersburg prezenta, pentru prima oară la Viena, Lacul lebedelor, celebra partitură semnată de Caikovski, în coregrafia lui Marius Petipa şi Lev Ivanov; în rolul titular, la fel de celebra Ana Pavlova. În 1912, baletul rus revenea în capitala Austriei propunând publicului o nouă versiune interpretativă a aceleiaşi montări – în rolul Siegfried evolua un nume de legendă – Vazlav Nijinski. Au urmat alte variante cu solişti de marcă, pentru ca, în 1964, Rudolf Nureev, pe atunci în vârstă de doar 26 de ani, să semneze coregrafia unei noi montări la Staatsoper, în care apărea şi ca protagonist alături de Margot Founteyn. Această producţie a figurat în repertoriul teatrului până în 1988, rulând, în această perioadă, 26 de reprezentaţii. În 1993, la câteva zile după sfârşitul tragic al marelui Nureev, Staatsoper l-a omagiat printr-un spectacol cu Lacul lebedelor în coregrafia sa. Interesant este faptul că, în 1991, baletul de la Moscova sosea în turneu la Viena cu acelaşi titlu, interpretul lui Siegfried fiind Vladimir Malakhov, cel care, după 3 ani, devenea solist la Staatsoper Viena, realizând, de altfel, şi premiera din 23 noiembrie 1996. Am avut prilejul să-l văd în această  creaţie într-un recent spectacol, în care partenera sa era Simona Noja, balerina noastră mult aplaudată atât la Viena, cât şi la Deutsche Oper Berlin, teatre de referinţă în care este angajată ca solistă şi cotată ca étoile. În decoruri şi costume clasice (semnate de Jordi Roig), cei doi protagonişti se detaşează permanent prin însăşi concepţia coregrafică, oarecum diferită de cea pe car eo întâlnim de obicei. Astfel, întreaga desfăşurare este majestuoasă, elegantă, strălucitoare prin fast şi performanţă, ansamblul creând, de fapt, cadrul propice evoluţiei lor ce excelează prin perfecţiune tehnică, prin spectaculozitatea unor secvenţe, prin rigoare şi expresivitate; la toate acestea am fi dorit un plus de emoţie, de trăire şi sensibilitate, elemente cenzurate, însă, în mod deliberat. De altfel, toate celelalte personaje au evoluat pe aceleaşi coordonate, Rotbart având o partitură mult mai redusă în tabloul final în care el nu moare, ci dezlănţuie valuri enorme în care Siegfried se zbate şi, pe ultimele acorduri, reuşeşte să iasă la mal, dar imaginea rămâne incertă – poate că e salvat, dr poate că, împreună cu Odette, a fost, de fapt, înghiţit de furia lacului fermecat.

         Impecabile asemenea unui mecanism de ceas elveţian, lebedele mici şi lebedele mari au adus momente de mare frumuseţe, iar dansurile de la palat s-au succedat alert, într-o construcţie densă şi unitară.

         Şi peste toate acestea, muzica lui Ceaikovski, în interpretarea Filarmonicii vieneze, sub bagheta lui Kevin Rhodes (un specialist în spectacole de balet),  a cucerit – pentru a câta oară? – inimile spectatorilor, care, timp de peste 3 ore, au urmărit cu bucurie partitura pe cre compozitorul a imaginat-o în urmă cu peste 120 de ani. 

1999/2000  Stagiunea Teatrului de balet Oleg Danovski, Constanta, Simona Noja in calitate de Director asociat/ Prim solista a OPerei de Stat din Viena, pentru programul de sala: “PERPETUA RENASTERE”:

“Am dansat Lacul Lebedelor in cinci variante coregrafice diferite, in ansambluri artistice din tari diferite. Pretutindeni si de fiecare data am fost covarsita de intalnirea cu capodopera si am simtit in jurul meu acelasi freamat de insolita ecuatie.

Acest fapt m-a facut sa ma alatur celor care isi pun mereu intrebarea de unde forta si misterul perenitatii acestui balet?

Neindoielnic, raspunsul ar avea temeiuri sa evoke partiture muzicala de exceptie, coregrafia – generoasa si performanta, subiectul in sine si nu in ultimul rand rolul Odette – Odile – o adevarata Mecca visata inca din scoala, rol ``facator” de prim – balerine, care pretinde imperativ date fizice, calitati tehnce si interpretative. 

Nu intamplator ca din multele nume de referinta pentru baletul clasic si-au pastrat altidunea valorica in Lacul Lebederol doar cele care au stiut sa exploreze acest rol in intreaga complexitate si sa-i asigure tensiunea lirico-dramatica pe toata intinderea sa, contopindu-i cu distinctia – i specifica in generalul trairii estetice profunde si elevate. 

Dintre variantele coregrafice pe care le cunosc de Lacul Lebedelor, versiunea Danovski convinge prin viziunea regizoral-coregrafica de ansamblu, prin firescul asocierilor secventiale, grija pentru detaliu si prin acel ``happy-end" care ii da o nota distincta in panoplia tuturor variantelor.

Pastrand amprenta misterului, spectacolul isi poate mereu etala virtutile coregrafice si prospetimea.

Reluarea sa semnifica pentru colectivul artistic o perpetua renastere.”

1999 august, revista SCENA, despre Festivalul de la Constanta, “Danseuses sans frontiéres” articol de Vivia Sandulescu, “Asteptata cu sacul pregatit, ca la pomul laudat, Simona Noja si-a confirmat marea clasa de vedeta internationala. Prim-solista Operei din Viena a dansat… o lucrare special conceputa pentru ea, Strauss incontra Verdi. Alternand secvente din ambii compozitori- amandoi exponenti ai unei epoci de mare importanta sociala a dansului di deosebit de “dansabili”- piesa de recital este gandita pentru a pune in valoare calitatile exceptionale ale balerinei, aflata intr-un moment de varf al carierei sale. Toata numai brate si picioare, cu o saritura care inghite spatiul, o turatie precisa, rapida sau lenta, si o amplitudine a miscarilor ce depaseste inaltimea sa fizica, Simona Noja isi foloseste cu inteligenta dotarea naturala si baza de antrenament de gimnasta, adaugand rafinament si dozaj; o adevarata incantare.”

1999, 28.09. über Alles Walzer, von Andrea Amort :”Auf dere Bühne kam Simona Noja inspirierte Tanz-Verführerin zur Geltung…”

(traducere: "Pe scenă, s-a remarcat ca seducătoare muză a dansului, Simona Noja...")

1999, 30.09. Cronica Romana, “Simona Noja priveste Lacul lebedelor de pe mal” articol de Vivia Sandulescu :

• Daca nu ma insel, de mult n-ati mai petrecut atata timp intr-un teatru romanesc.

• E-adevarat. Dupa 1990, cand am obtinut premiul al II-lea la Concursul International de Balet de la Jackson, Mississippi, mi s-au oferit mai multe contracte tentante, pe care le-am onorat pe rand, astfel incat nu m-am  mai intors sa dansez acasa, unde de altfel nici nu am fost invitata.

• Pentru Teatrul de Balet “Oleg Danovski” - din Constanta, venirea dumneavoastra aici in calitate de director artistic asociat pe o perioada de sase luni a capatat dimensiunile unui mic miracol. Cum a fost el posibil?

• Prin invitatia directorului manager al teatrului, dna dr. Ana-Maria Munteanu, care mi-a aruncat manusa, iar eu am ridicat-o. Cred ca la mijloc e curajul - al ei de a ma invita, al meu de a accepta.

• Premiera cu Lacul Lebedelor la Constanta a coincis cu inceputul stagiunii si la Opera din Viena, unde sunteti angajata.

• Dintotdeauna am facut mai multe lucruri in paralel. De exemplu, la inceput am fost prim-balerina la Opera din Cluj si studenta la Facultatea de Litere, asa ca acum nu mi se pare nimic deosebit. De outut se poate printr-o organizare minutioasa; in mai putin de o luna si jumatate um repus in scena Lacul lebedelor, in regia  si coregrafia maestrului Danovski, cu o scenografie noua: decorurile si costumele pentru actele I si III apartin undei Popp, tuttu-urile din actele II si IV d-nei Eva Schubert, de la Opera din Viena. Am programat si lucrat cu sase distributii pentru rolurile principale, si cate doua-trei distributii pentru alte roluri solistice.

• Speram sa va vad dansand Odette-Odile si nu stand in culise si dand indicatii tehnice. Exista si aceasta perspectiva?

• Cred ca nu. Am dansat rolul principal din Lacul lebedelor in cinci coregrafii diferite, cu cei mai mari dansatori din lume, pe cele mai mari scene ale lumii. Nu am venit la Constanta pentru a lua acest drept si aceasta bucurie membrilor de frunte ai trupei, prezentandu-ma pe mine intr-o lumina favorabila din punct de vedere interpretativ.

• Stiu ca la Viena dansati Lacul lebedelor in varianta coregrafica semnata de Rudolf Nureev. Ati participat la montare?

• Nu l-am cunoscut pe Nureev, montarea vieneza dateaza de dinaintea angajarii mele, dar am cunoscut cu mare exactitate coregrafiile lui. Acestea se pastreaza intacte oriunde in lume si dupa disparitia sa, asa incat, atunci cand am dansat de exemplu Raymonda de Glazunov, impreuna cu Manuel Legris, danser étoile de la OPera din paris, in doua repetitii totul a fost pus la punct, fara nicio modificare, intrucat ceea ce stiam fiecare s-a imbinat perfect cu partitura coregrafica cunoscuta de celalalt.

• Juniorul Alessandro sta mai mult la bunicii materni, la Cluj?

• Doar pe durata verii, altfel sta cu mine la Viena. La un an si jumatate cat are acum, incepe sa inteleaga deja viata in mai multe limbi.”

1999, 14.10. Adevarul, Cultură Spectacole, pag.4 “Toata lumea se lupta, in Romania, sa aiba mai multi bani. Eu ma lupt sa am un nivel artistic cat mai ridicat”, marturiseste Simona Noja, prim-balerina a Operei de Stat din Viena si director asociat al Teatrului de balet “Oleg Danovski” din Constanta, articol de Carmen Chihaia: 

“Teatrului de balet “Oleg Danovski” din Constanța - unde, din această stagiune, sunteți director artistic asociat - a oferit publicului, în haine noi (și la propriu), spectacolul cu Lacul lebedelor, de Ceaikovski. De fapt, este o premieră în cel mai bun înțeles al cuvântului și un (prim) eveniment cultural al noii stagiuni artistice. În același timp, ca prim-balerină a Operei din Viena, trebuie să vă pregătiți pentru rolul Manon, alături de prim-balerinul Operei Mari din Paris. Cum reușiți să le împacați pe toate? Și, mai ales, ce vă făcut să acceptați oferta teatrului tomitan? 

- Vedeți, d-na dr. Ana Măria Munteanu, directoarea Teatrului "Oleg Danovski", a fost singurul manager de teatru din țară care mi-a făcut o asemenea ofertă. Pentru mine, e o provocare. Mai cu seama că: iată, începem colaborarea cu "Lacul lebedelor" o adevărată trilogie în teatru, un spectacol mamut: știi când/cum începe, dar nu știi cum se sfârșește. Intenția mea a fost/este de a rămâne foarte fideli regiei și scenografiei maestrului Oleg Danovski, revigorând însă TOT în privință mentalității trupei, a tehnicii, mimicii, etc. Este, deci, o reluare (nu s-a mai jucat de 4 ani) în regim de...premieră. Noutatea absolută este că, pentru rolurile principale, am făcut 6 distribuții, iar pentru rolurile solistice și dem-solistice câte 2-3. Scenografia și costumele pentru actele 1 și 3 aparțin Undei Popp, iar pentru actele 2 și 4 Evei Schubert, de la Opera din Viena. În paralel, am lucrat/lucrăm și celelate 6 spectacole, care, împreună cu "Lacul lebedelor" sunt incluse în turneul de două luni de zile al teatrului (începând cu 16 noiembrie) în Germania.

- Ați debutat în 1986 chiar în Lacul lebedelor, la absolvirea Kiceului de coregrafie din Cluj, și, aproape imediat, cariera dv. a luat o turnura internațională: Medalia de argint öa Concursul International de balet din SUA, prim-balerina la Deutsche Opera din Berlin și la Düsseldorf, contracte cu Baletul Regal Suedez, apoi Miami, New York, Basel și, în fine, Viena. Ca artist din Est, cum ați reușit să ajungeți în vârf și, mai ales, să vă mențineți acolo?

-Cred că a fost vorba și de noroc. Nu-i mai puțin adevărat că am lucrat, în toți acești ani, în ideea de a ajunge cineva, de a dansa roluri mari. Apoi, fiindcă am primit o foarte stricta, chiar severa, disciplina în familie. Prin natura mea, eu nu sunt o fire disciplinata, ci mai degrabă visătoare, ușor melancolica, poetica. Am înțeles unsa că disciplina muncii este esențială pentru a reuși. Talentul de a munci este cel care face în fapt, să iasă la lumina talentul nativ. Nu sunt artiștii căutătorii stelelor în apa?

- Cu ce sacrificii?

- Prețul este...singurătatea totală. Nu numai concurența cu ceilalți - acerbă în străinătate - dar și cu tine însuți impune acest "stil" de viață. Singurătatea este o condiție absolut esențială. Ne iluzionam să credem că, având un mentor, casatorindu-ne, având un partener de drum nu mai ești singur atunci când creezi. Aceasta este, daca vreți, Golgota artistului. Dacă nu și-o asumă, nu rezistă. Am și eu un băiețel, dar la patru luni după nașterea lui eram din nou pe scenă, într-un rol principal.

-Prin comparație cu artistul de la Viena, să zicem, care este în opinia dv. conditita dansatorului roman, astăzi?

-Bine, nu putem să ne hazardăm în asemenea comparații. Ar fi extraordinar dacă și dansatorul român ar avea aceasi siguranță sociala a celui din Vest. Dar nu poți cere bani de unde nu sunt! Și, cum nu sunt, trebuie să fii atât de bun încât să vină...Europa la Tanc! Asta-i schimbarea de mentalitate de care vorbeam; în timp ce, în Romania, țoață lumea se lupta să aibă cât mai mulți bani, eu mă lupt să am un nivel artistic cât mai ridicat. Este ceea ce mi-am propus să realizez la Constanta, la anul să avem nu unul, ci 5-6 turnee internaționale. Asda, nici banii nu vor mai fi o problemă pentru trupă."

1999, 24.10, Krone Zeitung, von Karheinz Roschitz, “Sehr effektvolles Schaustück” Ein Erfolg für Simona Noja, Manuel Legris… “Simona Noja bewegt sich durch diese kultivierte, ebenso amüsante wie berührende Tanzinszenierung MacMillans mit aller erdenklichen Leichtigkeit: Eine lebenshungrige, leidenschaftliche kleine Manon, ein zuerst funkelndes, dann im Elend erschütterndes Geschöpf, das zum Opfer brutaler männlicher Ausbeuter wird.”

(traducere: „Piesă de spectacol de arătat în vitrină” Un succes pentru Simona Noja și Manuel Legris ... „Simona Noja se mișcă în această producție  cultivată, amuzantă și emoționantă de dans a lui MacMillan cu cea mare libertate imaginabilă: o Manon mignonă, înfometata de viață, pasionată, o ființă la început strălucitoare , care devine mai apoi victima brutalilor exploatatori masculini. ")

1999, 25.10, Wiener Zeitung, “Die Geschichte von Manon” von Brigitte Suchan, “...Als Manon war Simona Noja zu sehen...Beide kann man ohne schlechtes Gewissen als ideale Besetzung des Liebespaares Manon und Des Grieux bezeichnen, die MacMillans leidenschaftliche Choreographie glaubwürdig und stimmig umsetzten.Legris bezauberte wieder durch sein unnachahmliches Stilgefühl und seine brillante Technik, überzeugte aber auch mit seiner sensiblen Darstellung des bedingungslos Liebenden. Simona Noja bringt neben brillanter Technik alle Facetten der schillernden Persönlichkeit der Manon zum Leuchten: Sie ist kokett und unschuldig zugleich, lasziv und ehrlich liebend. Der große Pas de Deux in der zweiten Szene des ersten Aktes, in dem beide ihre Liebe zueinander ausdrücken, geriet Freitagabend zu einem der schönsten Balletteindrücke seit langem.”

(traducere: „Povestea lui Manon” de Brigitte Suchan, „...În rolul Manon a evoluat  Simona Noja ... Ambii pot fi descriși fără cea mai mică mustrare de conștiință ca distribuția ideală a îndrăgostiților Manon și Des Grieux, care au interpretat coregrafia pasională a lui MacMillan într-un mod credibil și armonios. Legris a fermecat din nou cu inimitabilul său simț al stilului și cu tehnică să strălucită, dar, a convins de asemenea, în portretizarea sensibilă a iubirii necondiționate.  Simona Noja, pe lângă tehnica sa strălucitoare, aduce la lumină toate fațetele personalității orbitoare ale rolului Manon: este cochetă și inocentă în același timp, lascivă și iubitoare sincer. Marele pas de deux din a doua scenă a primului act, în care ambii își exprimă dragostea unul față de celălalt, s-a dovedit vineri seara a fi una dintre cele mai frumoase momente de balet din ultimul timp. ")

1999, 25.10, Salzburger Nachrichten, “Vom anderen Stern” von Silvia Kargl “Manuel Legris, Étoile der Pariser Oper, führt als Des Grieux nicht nur seine Partenerin Simona Noj, sondern das ganze Staatsopernballett zu Höhenflügen, wie man sie in den letzten Spielzeiten nur allzu selten sah. Mit Noja und Legris hat das Staatsopernballett endlich wieder ein Traumpaar, das MacMillans unterschiedlichen und höchst anspruchsvollen Pas de deux mitreißend unzusetzen versteht. Selten sah man Simona Noja so frei und souverän wie in ihrer Darstellung der Wandlung Manons von der lebenslustigen Kurtisane zum mittellosen Sträfling.”

(traducere: „De pe o altă planetă” de Silvia Kargl „Manuel Legris, Étoile de la Opera din Paris, ca și Des Grieux nu numai că o ridică pe partenera sa Simona Noja în al noulea cer, ci duce și întreg Baletul Operei de Stat la înălțimi care au fost văzute doar prea rar în ultimele stagiuni. Cu Noja și Legris, Baletul Operei de Stat are din nou un cuplu de vis, care înțelege diferitele și extremele exigențe ale pas de deux-urilor lui MacMillan. Rareori Simona Noja a fost văzută atât de liberă și suverană ca în portretizarea transformării lui Manon dintr-o curtezană iubitoare de distracție într- o săracă condamnată .")

1999, décembre, “Danse-Conservatoire” de Sylviane Milley, “Vienne, Ballet de l´Opéra; Simona Noja et Manuel Legris dans Manon, “ Le public viennois a fait une longue ovation à cette distribution de Manon: la belle Simona Noja, étoile du Ballet de Vienne, et Manuel Legris, étoile de l´Opéra de Paris, artiste invité, ont formé un nouveau “couple chorégraphique” qui fera date...Ils ont dansé et interprété le Chevalier Des Grieux et Manon avec une authenticité et une sensibilité á fleur de peau entraínant avec eux par leur fraícheur et leur jeunesse toute la troupe dans un élan frénétique jusqu´au drame final...Simona Noja, a la technique parfaite et si nuancée, campe une Manon délicieusement touchante d´ingénuité quand elle arrive avec son frére Lescaut, s´identifiant profondément au personnage lorsqu´elle rencontre Des Grieux et qu´elle répond intensément á son amour passionné, puis, se laissant entraíner presque malgré elle vers la descente aux enfers du jeu, de l´argent volé, de la prostitution. On souffre et on pleure avec eux tant leur jeu est intense de vérité.” 

(traducere: „Viena, Baletul Operei de Stat: Simona Noja și Manuel Legris în Manon, „Publicul vienez a ținut o lungă ovație acestei distribuții din Manon: frumoasa Simona Noja, vedeta Baletului de la Viena, și Manuel Legris, vedeta Operei din Paris, artist invitat, au format un nou „cuplu coregrafic” care va face istorie ... Au dansat și au interpretat cavalerul Des Grieux și Manon cu o autenticitate și o sensibilitate la limită, implicând prin prospețimea și tinerețea lor întreaga trupă într-un impuls frenetic până la drama finala ... Simona Noja, cu tehnica perfectă și atât de nuanțată o joacă pe Manon cu o ingeniozitate delicioasă, impresionanta, identificându-se profund cu personajul; când îl întâlnește pe Des Grieux ii răspunde intens iubirii sale pasionale, lăsându-se apoi condusă aproape împotriva dorintei ei, spre coborârea în iadul jocurilor de noroc, a banilor furați, a prostituției. Suferim și plângem impreuna cu ei, deoarece jocul lor este atât de adevărat. ”)

2000, 5.01. Romania Libera, Viena/ Succes romanesc, Fascinanta Manon - Simona Noja, de Anca Florea: “Spectacolul cu baletul “Manon” pe muzica de Massenet (in coregrafia semnata de Kenneth MacMilla) a propus, pe scena Operei cdin Viena, o noua distributie, in care rolul titular a fost intrupat de Simona Noja, stea a baletului vienez care, in acea seara, a construit un personaj fascinant alaturi de balerinul francez Mnauel Legris (extrem de bine cotat in lume) care a debutat la Staatsoper in rolul Des Grieux, marea noastra interpreta s-a intrecut pe sine in planul expresiei - un cuplu care a impresionat publicul prin frumusete, maleabilitate, eleganta si pasiune, dovedind ca adevaratii balerini reusesc sa faca trupul “sa vorbeasca” intr-o contopire incredibila cu personajele respectiver. Exista un nivel valoric la care performanta tehnica devine un mijloc prin care se pot transmite starile sufletesti, extrem de diverse pe care le traverseaza eroii intr-o derulare frenetica, tulburătoare si credibila. Cocheta, capricioasa, tandra, indragostita, rasfatata, disperata, dorind cu ardoare sa-si traiasca viata din plin, Manon a gasit in Simona Noja interpreta ideala, sincer implicata in dragostea sa pentru Des Grieux. Daca in varianta distributiei anterioare solista a preferat o abordare cerebrala, cenzurata pana la raceala, a rolului Manon (exceptand finalul), de aceasta data a uimit tocmai prin flacara stralucitoare a temperamentului sau. Tanara si plin de verva, Manuel Legris este cu adevarat un mare talent, impecabil si zambitor, devenit un student visator, idealist, chinuit de dragostea sa reala pentru Manon- Simona Noja...Numeroase debuturi in roluri secundare...au completat imaginea unui spectacol superb, in care Simona Noja a fost o adevarata stea, impresionand pana la lacrimi un public pretentios care a aplaudat minute in sir o productie de mare succes, datorata in primul rand protagonistilor, care au creat momente magice… 

Simona Noja a inceput, in 1999, colaborarea cu compania de balet de la Constanta - poate ca in 2000 o vom aplauda, in sfarsit, si la Bucuresti.”

2000, 13.06 Stuttgarter Nachrichten, Horst Koegler, bei der Gala für den Deutschen Preis für den Gründer der Noverre Gesellschaft in Stuttgart: “Gekommen war auch Renato Zanella, eine weitere Entdeckung von Fritz Höver, mit Simona Noja und Christian Rovny and der Spitze. Sie zeigten Zanella´s “Alles Walter” -Schmankerl, eine getanzte Sachertorte nach Johan Strauss mit einer Schicht Mahler-Adagietto- Bittermandel sozusagen als Geschmacksabrundung.”

(traducere: la gala Premiului German pentru fondatorul Societății Noverre din Stuttgart: „A venit și Renato Zanella, o altă descoperire a lui Fritz Höver, cu Simona Noja și Christian Rovny in varf. Au arătat delicatețea „Alles Walter” a lui Zanella, un Sacher Torte dansat pe bază de Johan Strauss cu un strat de migdale amare Mahler-Adagietto pentru a rotunji gustul, ca să zic așa. ")

 2000, 8./9. April Münchner Merkur, von Malve Gradinger: “Bei Lopatkinas faszinierender Aura des ganz Besonderen hatte die exzellente Wiener Staatsopernsolistin Simona Noja es nicht leicht, ihre Gamzatti zur ganz ebenbürtigen Rivalin zu machen.”

(traducere: „Cu aura fascinantă atat de speciala a lui Lopatkina, excelentei soliste a Operei de Stat din Viena, Simona Noja, nu i-a fost ușor sa creeze din Gamzatti o rivală egală.”)

2000, 8/9 April, TZ von Beate Kayser, “Als dritte Gast kam Simona Noja (Gamzatti) aus Wien: gut im Sprung, sauber gedrehte Fouettés.”

(traducere: „Simona Noja (Gamzatti) din Viena a venit ca al treia oaspete al serii: sărituri convingatoare, bine executate fouettés -uri.”)

2000, 10.04, AZ München, von Volker Boser, “Simona Noja servierte keck und charmant Renato Zanellas Stück “Strauss incontra Verdi”

(traducere: „Simona Noja a servit indraznet si fermecator piesa lui Renato Zanella„ Strauss incontra Verdi ”... )

2000, 10.04, Süddeutsche Zeitung, von Katja Schneider, “Dann lieber Stücke die man nicht so oft sieht...das von Simona Noja charmant vorgebrachte “Strauss incontra Verdi” von Renato Zanella”

(traducere: „Mai bine piese pe care nu le vezi atât de des ... ca de exemplu fermecătorul „ Strauss incontra Verdi ”de Renato Zanella, prezentat de Simona Noja”)

2000, 10.04, Landschutz Zeitung, von Malve Gradinger, “Simona Noja zeigte ihre stärke Seite in dem Klassik brechenden Solo “Strauss incontra Verdi” ihres Ballettchefs Renato Zanella.”

(traducere: „Simona Noja și-a arătat atuurile în solo-ul clasic„ Strauss incontra Verdi ”al directorului său de balet Renato Zanella.")

2000, 23.03, ABC Madrid, dupa Manon in Teatro Real Madrid, Julio Bravo, “Simona Noja, qye encarnó a la protagonista, es una bailarina muy musical y de hermosas maneras…” 

(traducere: „Simona Noja, care a interpretat personajul principal, este o dansatoare foarte muzicală cu maniere frumoase ...”)

2000, 9 de setiembre, La Nacion, Buenos Aires, “Una lección de coregrafia”, de Silvia Gsell,  El Ballet Estable lució muy ajustado y se destacaron Manuel Legris, Simona Noja y Massimo Murru, coregrafia “Notre Dame de Paris” de Roland Petit: 

 “Simona Noja es una bailarina de honda expresión y excelencia técnica. El creador de esta pieza monumental le dio facetas variadas que asimismo se reflejan en lo que tiene que bailar. Esmeralda se deslumbra con la fisonomia y personalidad de Phoebus, con quien tiene un tórrido y magnifico pas de deux. Este se convertirá luego en un trio, cuando Frollo, que los ha descubierto en su refugio, acuchilla al capitán. Hay enorme lirismo en las que representa con Quasimodo. Noja sabe imponer el temperamento de su papel, que no es el de una mujer de la calla. Es sensual y en toda su interpretación, para la cual Petit eligió el neoclásico, se la ve ardiente y erótica, pero selectiva. Es ella la que impone las reglas y la que irá con quien desea. En los solos se ve su temperamento y, cuando baila con los tres personajes masculinos se desdobla en distinctas facetas según lo que cada hombre le provoca.”

(traducere: „O lecție de coregrafie”, de Silvia Gsell, Baletul statal (al Teatrului Colon) s-a arătat compact și s-au remarcat Manuel Legris, Simona Noja și Massimo Murru, in coregrafia „Notre Dame de Paris” de Roland Petit:

 „Simona Noja este o dansatoare de expresie profundă și excelență tehnică. Creatorul acestei piese monumentale i-a oferit fațete variate in care se reflectă stilul dansului sau. Esmeralda este orbită de fizionomia și personalitatea lui Phoebus, cu care are un pas de deux torid și magnific. Acesta va deveni ulterior un trio, când Frollo, care i-a descoperit în refugiul său, îl înjunghie pe căpitan. Există un lirism enorm în care el îl reprezintă cu Quasimodo. Noja știe să-si impună temperament rolului ei, care nu este cel al unei femei obisnuite. Este senzuala și în toată interpretarea sa, pentru care Petit a ales neoclasicul, arată înflăcărata și erotica, dar selectiva. Ea este cea care impune regulile și care face alegerile. În solo-ul ei i se poate vedea temperamentul și, atunci când dansează cu cele trei personaje masculine, interpretarea ei cunoaste fațete diferite, în funcție de ceea ce îi provoacă fiecare personaj. ")

2000, 29 sept. El Cronista, “Apología de la belleza interior” de Graciela Morgenstern, Brillante estreno de ballet en el Colón: “La actuación de Simona Noja, de la Opera de Viena, como Esmeralda, agradó sin deslumbrar. La hermosa gitana es codiciada por todos los hombres y es la causa del dramático desenlace de la trama. Noja bailó con elegancia, con una coreografia muy fluida. Si bien se hubiera esperado una mayor sensualidad por la carga erótica que tiene este rol, la extremada femineidad que emana de la figura y una linea perfecta otorgaron el equilibrio necesario entre expresión y tecnicismo.” 

(traducere: „Apologia frumusetii interioare” de Graciela Morgenstern, premieră de balet strălucitoare la Colón: „Spectacolul Simonei Noja, de la Opera din Viena, ca Esmeralda, a mulțumit fără a orbi. Frumoasa țiganca este râvnita de toți bărbații și este cauza rezultatului dramatic al complotului. Noja a dansat elegant, intr-o coregrafie foarte fluidă. Deși s-ar fi așteptat la o mai mare senzualitate datorită sarcinii erotice a acestui rol, feminitatea extremă care emană din corp și o linie perfectă au asigurat echilibrul necesar între expresie și tehnica.")

2000, 11 de setiembre, Buenos Aires, escribe Eduardo Vincent, “Simona Noja, Manuel Legris, Massimo Murru y Alejandro Parente resultaron óptimos protagonistas con una danza sumamente expresiva, de gran nivel técnico y de acentuada personaliad reforzando lo conceptual y la belezza externa de la producción.”

(traducere: „Simona Noja, Manuel Legris, Massimo Murru și Alejandro Parente s-au dovedit a fi protagoniști excelenți cu un dans extrem de expresiv, de un nivel tehnic excelent și personalizare accentuată, întărind frumusețea conceptuală și externă a producției.”)

2000,  setiembre, Teatro Colón, Buenos Aires, Agentina: “Como Esmeralda, Simona Noja, de la Opera de Viena, brindó una actuacion seductora y femenina…”

(traducere: Ca Esmeralda, Simona Noja, de la Opera din Viena, a oferit un spectacol seducător și feminin ... ”)

2000, 17.09. El Pais, “V. Annual International  Ballet Festival de Miami”, Gala 18.& 19.09.2000, Miami, USA, Roger Salas:  “La austriaca Simona Noja triumfo tambien en la primera gala del festival de ballet...los vieneses Simona Noja y Christian Rovny volvieron a robar la noche con Beethoven Opus 73, de Zanella”

(traducere:  "Austriaca Simona Noja a triumfat la prima gală a festivalului de balet... vienezii Simona Noja și Christian Rovny au furat succesul serii din nou cu Beethoven Opus 73 de Zanella")

2000, 17.09. El Nuevo Herald, de Orlando Taquechel, USA about the Gala of the V. Annual International  Ballet Festival de Miami:ethoven Opus 73 ella conquisto al publico con su limpida ejecution y su divertida sensualidad.”

(traducere: „CEL MAI BUNĂ EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL BALLET MIAMI”, „Sâmbătă a adus una dintre cele mai carismatice figuri ale acestui festival: românca Simona  “LA MEJOR EDICION DEL FESTIVAL INTERNATIONAL DE BALLET DE MIAMI”,  “El sabato trajo a una de las figuras mas carismaticas de este festival: la rumana Simona Noja, estrella de ballet de la Opera de Viena (Austria). Desde su primera aparicion en Noja, vedetă de balet a Operei din Viena (Austria). De la prima apariție în Beethoven Opus 73 a cucerit publicul cu execuția ei limpede și senzualitatea distractivă. ")

2000, 19.09, Sun-Sentinel, South Florida, Arts & Entertainment, by Guillermo Perez, about V. Annual International  Ballet Festival de Miami, “The heroine of the evening, though, turned out to be Simona Noja of the Vienna State Opera Ballet. Noja and her partner, Christian Rovny, reveled in Renato Zanella´s Beethoven Opus 73, a deliciously animated reflection on what drives dancers, a perfect commentary for festivals, where style often takes precedence over substance.”

(traducere: „Eroina serii s-a dovedit însă a fi Simona Noja de la Baletul Operei de Stat din Viena. Noja și partenerul ei, Christian Rovny, au delectat cu Beethoven Opus 73 al lui Renato Zanella, o reflecție savuroasa despre ceea ce îi motiveaza pe dansatori, o replica perfect pentru festivaluri, unde stilul primează adesea asupra substanței. ”)

2000, 7.11. Tanzonline, von Meinhard Rüdenauer, Der Nußknacker” “Die Kompanie, von Simona Noja und Jürgen Wagner als virtuos-elegantes Paar angeführt..”

(traducere: „Compania, în frunte cu Simona Noja și Jürgen Wagner ca un cuplu virtuos-elegant ..”)

2000, 7.11. Kleine Zeitung, “Nicht einmal gönnt er seinen exzellenten Protagonisten Simona Noja und Jürgen Wagner.” ?

2000, 25.11. Romania Libera, Interviu, “Daca un artist are tenacitate, aduce sansa catre el, de Anca Florea:

“Daca un artist are tenacitate, adduce sansa catre el”

Premiera cu “Spargatorul de nuci” de Ceaikovski a inscris o noua izbanda in cariera Simonei Noja, “étoile”  la Staatsoper Viena, apreciata la superlative cde presa internationala pentru creatiile realizate atat in coregrafii clasice, cat si in dansul modern, o reusita ce incununeaza performantele sale din acest an, despre care am aflat detalii chiar din gura artistei.

-        Vara aceasta mi-a adus bucuria implinirii unor proiecte importante, care au adus repere noi in activitatea mea – am fost invitata la prima Gala a Starurilor Internationale, desfasurata la Seoul, unde am dansat in compania balerinului Manuel Legris in “Carmen” – coregrafia celebrului Roland Petit si “Sylphide”; am pregatit aceste secvente la Palis Garnier Paris- o experienta extraordinara, care mi-a dat posibilitatea sa ma simt “prinsa” intr-un cerc artistic la cel mai inalt nivel. Cele doua spectacole de la Seoul au avut un success enorm si, in urma evolutiei mele in “Carmen”… celebru maestru a hotarat sa ma invite sa realizez premiera cu “Notre Dame de Paris” la Teatrul Cólon din Buenos Aires, astfel incat in 6-7 septembrie am trait un moment unic, fiind implicata in acea premiera mondiala in coregrafia sa, alaturi de Manuel Legris – prim-solist la Opera din Paris, Massimo Murru de La Scala din Milano si Alejandro Parente de la Cólon. Am dansat doua secvente in coregrafia lui Renato Zanella, toti balerinii /asemenea publicului) fiind atat de entuziasmati, incat – vor sa vina la Viena sa dea probe (Zanella este directorul Departamentului Coregrafie la Staatsoper).

-        Intr-o cronica se vorbeste de romanca Simona Noja, in alta ma considera austriaca… Iata deci ca in aceasta vara am patruns in “circuite” noi – lumea nord-americana, sud-americana si asiatica. Acum sunt foarte insiprata si doresc sa etalez in premiera cu “Spargatorul de nuci” – in coregrafia Zanella – experienta acumulata in ultimele cinci luni. Spectacolul este de facture neoclasica, abordand baletul intr-o acceptiune moderna, cee ace pentru mine este foarte important pentru ca prefer o noua varianta coregrafica unei versiuni clasice usor invechite. Sunt cateva balete intangibile, precum Lacul lebedelor, das Spargatorul de nuci a cunoscut diverse variante in timp.

-        - V-am aplaudat in stagiunea trecuta intr-un superb spectacol cu Manon, alaturi de acelasi Manuel Legris, dar si in cateva balete modern.

Abordez si repertoriul classic -Lacul lebedelor, Frumoasa din padurea adormita, Romeo si Julieta dar si repertoriul modern – Sarbatoarea primaverii, Cantecul pamantului, Mata-Hari etc. In ce priveste Manon, nu as mai putea dansa cu altcineva dup ace l-am avut partener pe Manuel – exista o “chimie” anume intre noi si tocmai aceasta naste arta adevarata in spectacol.

-        Intre 1995 si 1997 ati fost prim-solista la Deutsche Oper Berlin.

Era mult prea obositor si a trebuit sa aleg, astfel am ramas doar la Staatsoper Viena, dar dupa succesul abitunut anul trecut cu Don Quijote sunt invitata permanent la Hanovra, unde sustin 4 spectacole pe stagiune. Este minunat sa ajungi in ipostaza de a allege in ce coregrafie si cu cine, unde si cand vrei sa dansezi. Cred ca, daca un artist are tenacitatea necesara, aduce sansa catre el. Este mult mai bine sa gandim asa decat sa sounem ca nu avem noroc. Propria experienta mi-a dovedit ca ceea ce am realizat eu insami (participarea la Concursul de la Jackson - SUA in 1990, castigarea premiului etc,)  a fost pentru ca ...am meritat, chiar daca atunci am considerat ca am avut noroc. Cariera mea s-a schimbat total cand am ajuns la concluzia ca doresc sa fac ceva pentru altii, facand intai ceea ce trebuie pentru mine . sa ma protejez, sa cred, sa ma organizez, sa ma desfasor liber. Se scrie in ziare ca romanii sunt hoti sau cersetori - este o informatie, dar tot o informatie este si cea referitoare la succesele Angelei Gheorghiu - aici intervine selectia pe care o facem. este nevoie de o schimbare a unghiului din care privim, pentru ca trebuie sa vedem aspectele benefice.

Nascuta la Huedin, absolventa a Scolii de coregrfaie din Cluj, Simona Noja este o balerina de anvergura internationala, a carei personalitate puternica, dublata de inteligenta, logica si tenacitate cinfera prezentelor sale scenice o forta si o stralucire proprii doar adevaratelor stele. Nu intamplator, comentatorii au subliniat ca “in cea mai importanta editie a Festivalului International de Balet de la Miami, steaua baletului Operei din Viena, Simona Noja, a cucerit, inca de la aparitie, prin interpretarea sa limpede si prin senzualitatea deosebita”, in timp ce cronicarii din Buenos Aires scriau despre “balerina de o profunda expresivitate, cu o excelenta tehnica; Simona Noja stie sa-si impuna temperamentul, e senzuala, ardenta si erotica in intreaga sa interpretare”. Esmeralda a fost, astfel “de o extrema feminitate, ce emana din expresivitatea figurii si din linia perfecta ce asigura echilibrul necesar intre expresie si tehnica”.”

2000, November, Krone Zeitung, über Nussknacker von Karheinz Roschitz,: “Dass die Premiere zum bejubelten Publikumserfolg wurde, war vor allem den Tänzern zu danken: der atraktiven, hinreißend leicht tanzenden “Clara Maria”, Simona Noja…”

(traducere:  despre Spărgătorul de nuci de Karheinz Roschitz: "Faptul că premiera a fost un succes apreciat al publicului s-a datorat în principal dansatorilor: dansul extrem de ușor "Clara Maria", Simona Noja...")

2001, Nr. 2 Dancer´s, Das Clubmagazin des Ballettclub Wiener Staatsoper, “ Ein Leben zwischen Extremen” von Iris Frey, “Extremen sind zu einem Leitmotiv im Leben von Simona Noja geworden: Es liege in Ihrer Natur, Gegensätze zu verbinden. So versucht sie etwa zwei Ebenen zu vereinen: das künstlerische, den Tanz, mit der intellektuellen. Denn in der Welt der Literatur zu leben - als Schriftstellerin oder Bibliothekarin - war für sie immer ein Traum. Ihr abgeschlossenes Sprachstudium fließt auch in die Arbeit an ihren Stücken ein, zu denen sie stets einen intellektuellen Zugang sucht. Daher wird die Handlung eines Balletts oft erst durch ihre kluge Rollengestaltung verständlich, ihre Figuren agieren niemals bedeutungslos, wirken sehr heutig. Sie habe eine ganz eigene Art zu tanzen, folge keiner Schablone und bemühe sich gar nicht, jemand anderer zu sein, als sie selbst.”

(traducere: Studiile ei lingvistice finalizate curg, de asemenea, în munca pe piesele ei, la care caută întotdeauna o abordare intelectuală. Prin urmare, intriga unui balet este adesea ușor de înțeles numai prin designul său inteligent, personajele sale nu acționează niciodată fără sens, par foarte contemporane. Ea are propriul ei mod de a dansa, nu urmează un șablon și nu face niciun efort pentru a fi altcineva decât ea însăși.")

2001, 24.02. Frauenblatt, Nr. 8 von Renate Wagners Kulturkaleidoskop über Schwanensee in der Wiener Staatsoper: “Ich will nicht angeben, aber ich denke, ich habe seit Rudolf Nureyew und Margot Fonteyn alle berühmten Paare gesehen, die in den letzten 30 Jahren den Prinzen Siegfried und die Doppelrolle der Odette/Odile in diesem klassischsten aller Ballette getanzt haben. Da waren geniale Interpreten dabei - aber ich glaube, ich habe noch nie ein so schönes, im vollsten Wortsinn “schönes” Paar gesehen wie Simona Noja und Giuseppe Picone. Simona kennt man, sie ist des Hauses Ballerina, tanzt in ihrem Ehrgeiz alles, auch Rollen, die ihr nicht liegen. Vollkommen ist sie als Odile, der schwarze Schwan, wo ihre tänzerische Brillanz sich mit der Figur trifft, wo sie den Mutwillen einer verführerischen Frau in ihre Zehen- und Fingerspitzen, in ihren Körper und ihr Gesicht legt und einfach unwiederstehlich ist. Aber sie hat auch das hilflose, zarte Flattern des weißen Schwanes genial verinnerlicht: Ich wüßte heute keine Primaballerina zu nennen, die so sehr “Diva” und so sehr vollendete Schwanenprinzessin in ihrer doppelten Gestalt ist wie sie.”

(traducere: despre Lacul Lebedelor la Opera de Stat din Viena: „Nu vreau să mă laud, dar cred că am văzut toate cuplurile celebre de la Rudolf Nureyew și Margot Fonteyn, care în ultimii 30 de ani îi au pe Prințul Siegfried și rolul dublu al Odette / Odile în acest cel mai clasic dintre toate baletele dansate. Au existat interpreți strălucitori - dar cred că nu am văzut niciodată un cuplu atât de frumos, în sensul complet al cuvântului „frumos” cuplu precum Simona Noja și Giuseppe Picone. Simona este cunoscută, este balerina casei, în marea ei determinare dansează totul, chiar și roluri care nu i se potrivesc. Este perfectă ca Odile, Lebăda neagră, unde strălucirea ei de dansatoare se întâlnește cu fizicalitatea ei, unde voința unei femei seducătoare se manifestă de la degetele de la picioare și până în vârfurile degetelor de la mâini, de altfel în întreg corpul, și fizionomia ei și este pur și simplu irezistibilă. Dar, ea a interiorizat de asemenea ingenios și zborul blândei și fără speranță a Lebedei albe: astăzi nu m-aș putea gândi la o primbalerină care este atât de mult „divă” și atât de perfectă  în dubla ei înfățișare de prințesă de lebădă( ca si Simona Noja). "

2001, maggio DANZA & DANZA, Milano, I Premi Danza 2000-2001, di Mario Pasi:  “Nata a Huedin in Romania, Simona Noja debutta come solista nel 1986 nella compagnia di balletto de l´Opera di Cluj, per poi passare all´Opera di Bucarest e dal 1991, come prima ballerina, alla Deutsche Oper am Rhein. Nel 1995 entra a far parte della Balletto dell'Opera di Stato di Vienna e qui conferma le sue qualità di artista sensibile e versatile interpretando un vastissimo repertorio che dai classici dell'Ottocento, arriva ai dance dramas del Novecento (come la perversa e sensuale caratterizzazione della Manon di MacMillan), fino ai balletti di scuola neoclassica e postclassica nei quali púo mettere in evidenza una tecnica forte e rigorosa (che giá nel 1990 le fecce conseguire la medaglia d´oro al Concorso di Jackson). Particolarmente importante il sodalizio creativo con Renato Zanella che per lei rimonta alcuni suoi titoli (Mata Hari), ma soprattutto crea alcuni ruoli che ne esaltano la maturitá artistica, da Wolfgang Amadé alla Cenerentola di Strauss, con cui si imposta all'attenzione della critica italiana.”

(traducere: „Născută la Huedin în România, Simona Noja a debutat ca solistă în 1986 în compania de balet a Operei din Cluj, înainte de a se muta la Opera din București și din 1991, ca primbalerină, la Deutsche Oper am Rhein. În 1995 s-a alăturat Baletului Operei de Stat din Viena și aici și-a confirmat calitățile de artist sensibil și versatil, interpretând un vast repertoriu, de la clasicii secolului al XIX-lea până la dramele de dans din secolul al XX-lea (cum ar fi caracterizarea perversă și senzuală a Manon de MacMillan), până la baletele neoclasice și post-clasice în care poate evidenția o tehnică puternică și riguroasă (care deja în 1990 i-a adus medalia de aur la Concursul Jackson). Deosebit de important este parteneriatul creativ cu Renato Zanella care, pentru revenirea ei la unele dintre titlurile mai vechi ale sale (Mata Hari), dar care mai presus de toate, creează unele roluri care îi sporesc maturitatea artistică, de la Wolfgang Amadé la Cenușăreasa lui Strauss, cu care se impune în atenția criticilor italieni. ")

2001, 7.10. Il tempo, “Giulietta e Romeo senza Fracci ma con tanta verve” di Lorenzo Tozzi: “Per la prima volta saggiamente la Fracci ha lasciato il ruolo ad una giovane coppia vienneze, fresca per éta ed energie, come quella, applaudissima e méritatamente, constituita da Simona Noja e Gregor Hatala”

(traducere: „Julietă și Romeo fără Fracci, dar cu multă vervă” de Lorenzo Tozzi: „Pentru prima dată cu înțelepciune, Fracci a lăsat rolurile unui tânăr cuplu vienez, proaspăt prin vârstă și energie, aplaudat și bine meritat, constituit din Simona Noja și Gregor Hatala ")

La Stampa, “Che brava la Giulietta con il piercing/ Simona Noja tutta passione e stile, bella prova della compagnia” di Sergio Trombetta, “Simona Noja é una che, fuori scena… scherza, veste top e gonne strette a vita bassa...L´esatto contrario dell´imagine della ballerina classica che anche per strada si muove come fosse eternamente ai bordi del lago dei cigni. Da una ragazza cosí si potrebbe anche aspettare un Giulietta sciamannata, traboccante furori e passioni esasperate. Simona Noja invece, rumena, Prima Ballerina all´Opera di Vienna, é un esempio di compostezza e intelligenza interpretativa. La sua Giulietta é una giovane, ingenua fanciulla di fronte al primo amore. Ne scopre a poco a poco le malie, se ne lascia avvincere e ne viene progressivamente travolta sino alla tragedia finale. Al suo primo apparire nella scena con la nutrice, quando prova la vestina con cui  andrá alla festa, se essere brillante e spiritosa; sovrastata dalle emozioni al primo incontro con Romeo, romantica nella scena del balcone, appassionata nella scena della camera da letto, determinata nel non voler sposare Paride, tragica nel finale di morte...Ha fatto bene dunque Carla Fracci, direttrice del ballo dell'Opera di Roma, a invitare questa coppia per l´allestimento del balletto di Prokofiev con la coreografia di John Cranko. Sa bene, la Fracci, che cosa ci vuole per il “Romeo e Giulietta”di Cranko.”

L´Arena “All´Opera di Roma, Nuova Giulietta riproposta da Carla Fracci, “Roma. Da oltre quaranta anni, ovvero dalla creazione a Venezia con Carla Fracci (1958) , il “Romeo e Giulietta” del coreografo sudafricano John Cranko e uno dei balletti di maggiore fascino dei nostri anni: qualità confermate nella nuova edizione che l'Opera di Roma ha presentato con successo, con Simona Noja e Gregor Hatala protagonisti.”

Il Messaggero, “Magnifico balletto di John Cranko, “La passione é all´Opera, di Donatella Bertozzi, “L´esemplare ripresa é firmata Tsingurides con Gregor Hatala e Simona Noja”

La Repubblica, “Romeo e Giulietta e il publicco esulta” di Alberto Testa: “...Altro merito la scelta della coppia Simona Noja e Gregor Hatala, lei trepidante e tenera Giulietta, lui aitante e appassionato Romeo...”

Corriere della Sera “Dolcissima Giulietta” di Mya Tannenbaum: “Tra i maggiori artefici del successo della serata c'erano i due protagonisti, entrambi dell´Opera di Vienna: Giulietta, la rumena Simona Noja- che é apparsa lieve sulle punte, duttile e dolce nei passi a due- e Romeo, l´austriaco Gregor Hatala, che ha mostrato un temperamento esplosivo - l´una e l´altro coinvolgenti e, addirittura, “contagiosi”. Veri e propri fanatini di testa, nel senso della velocitá, puntualitá e pulizia del gesto.”

(Traducere: „Julieta și Romeo fără Fracci, dar cu multă vervă” de Lorenzo Tozzi: „Pentru prima dată cu înțelepciune, Fracci a lăsat rolul unui tânăr cuplu vienez, proaspăt pentru vârstă și energie, așa, aplaudat și meritat, constituit de Simona Noja și Gregor Hatala "

La Stampa, „Cât de bună este Julieta cu piercingul / Simona Noja toată pasiunea și stilul, dovadă bună a companiei” de Sergio Trombetta, „Simona Noja este cineva care, în afara scenei ... glumeste, îmbracă bluze strânse și fuste cu o joasă talie .. .Exact opusul imaginii dansatoarei clasice care se mișcă și ea pe stradă de parcă ar fi veșnic pe marginea lacului lebedelor. De la o fată ca aceasta s-ar putea aștepta și o Julietă fara maniere, debordantă de furie și pasiuni exasperate.

Simona Noja, pe de altă parte, româncă, Prima Ballerina la Opera din Viena, este un exemplu de calm și inteligență interpretativă. Julieta lui este o fată tânără și naivă, în fața primei sale iubiri. Încetul cu încetul își descoperă talentele, se lasă captivata de ele și este copleșita crescand până la tragedia finală. Când apare prima dată în scenă alături de doica, când încearcă rochia cu care va merge la petrecere va fi luminată și plină de spirit; copleșită de emoții la prima întâlnire cu Romeo, romantică în scena balconului, pasionată în scena dormitorului, hotărâtă să nu se căsătorească cu Paris, tragică în moartea finală ... Deci Carla Fracci, directoarea baletului Operei di Roma, a facut bine sa invite acest cuplu pentru montarea baletului lui Prokofiev in coregrafia lui John Cranko. Fracci știe exact de ce este nevoie pentru „Romeo și Julieta” lui Cranko. 

Arena „All´Opera di Roma, Noua Julietă re-propusă de Carla Fracci,„ Roma. De peste patruzeci de ani, sau de la creația din Veneția cu Carla Fracci (1958), „Romeo și Julieta” coregrafului sud-african John Cranko și unul dintre cele mai fascinante balete ale anilor noștri: calități confirmate în noua ediție că Opera di Roma a fost prezentată cu succes, cu Simona Noja și Gregor Hatala protagoniști. "

Il Messaggero, „Magnific balet de John Cranko,„ Pasiunea este la operă, de Donatella Bertozzi, „Piesa exemplară este semnată de Tsingurides cu Gregor Hatala și Simona Noja"

La Repubblica, „Romeo și Julieta și publicul se bucură” de Alberto Testa: „... Un alt merit este alegerea cuplului Simona Noja și Gregor Hatala, ea este anxioasă și tandră Juliet, el este frumos și pasionat Romeo ... "

”Corriere della Sera „Dolcissima Giulietta” de Mya Tannenbaum: „Printre arhitecții principali ai succesului serii s-au numărat cei doi protagoniști, ambii ai Operei din Viena: Julieta, românca Simona Noja - care apărea volatila pe pointe, flexibilă și dulce în pas de deux-uri - și Romeo, austriacul Gregor Hatala, care a arătat un temperament exploziv - ambii implicându-se mai mult decat convingator. Entuziasti adevarati, în sensul vitezei, punctualității și curățeniei gestului. ")

2001, 16.11. El Mercurio, interviu: “Mi siento una típica bailarina europea”  “La primera figura de la Ópera Estatal de Viena debuta esta tarde en “El Corsario”

“Hoy y mañana, Simona Noja, primera bailarina de la Ópera Estatal de Viena, protagonizará “El Corsario” junto al Ballet de Santiago.

“Nunca bailé “El Corsario” completo, pero sí pas de deux. Ni lo he visto en vivo. Sin embargo, lo conozco muy bien a través de las grabaciones en video de las producciones del American Ballet Theatre, el Kírov y el Bolshoi”, cuenta Noja.

“Al terminar mi formación en Rumanía (su país natal) tenía una muy buena técnica clásica, al estilo ruso, que me permitió ganar en 1990 la medalla de plata en el Concurso Internacional de Ballet de Jackson (EE.UU.). En el jurado estaba Heinz Spoerli, director del Ballet de la Deutsche Oper am Rhein, en Düsseldorf, quien me ofreció un contrato como solista. Mis primeros roles fueron estrictamente clásicos, pero luego comencé con obras modernas. Fue un proceso muy difícil aprender a interpretar a BalanchineMac Millan, Van Mannen, Cranko, Neumeier, Petit…”

La dedicación que requiere el entrenamiento de un bailarín conspira contra el desarrollo de estos artistas en otros ámbitos. Simona es una de las pocas excepciones, ya que estudió idiomas y se graduó en literatura rumana e inglesa.

Durante una temporada, la bailarina fue directora artística del Teatro de Ballet Oleg Danovski, en Rumania: “Para mí fue una experiencia maravillosa guiar a 60 bailarines. Durante ese año compartí mi vida entre Viena y Constanza. Debí invertir mucho trabajo y mucho conocimiento.Aunque me sentía satisfecha con los resultados, decidí no continuar, pues necesito aprovechar el tiempo para bailar ahora que puedo. Al retirarme de la escena, podré dedicarme a la dirección.” 

Respecto de las diferencias entre el ballet de Europa y el de América, señala: “Hay diferencias muy interesantes, no sólo en el repertorio. En América, el despliegue de virtuosismo físico ocupa un lugar muy importante. En Europa, los bailarines también tienen una técnica sólida, pero su acercamiento a las obras está focalizado en la expresión de sentimientos, en el aspecto teatral. En ese sentido, me siento como una típica bailarina europea.”

Este año, Noja recibió el premio DANZA & DANZA, de la revista italiana del mismo nombre. Otro homenaje será la publicación de un libro dedicado a su vida y su carrera.”

(traducere: „Mă simt ca o balerina tipic europeana” „Primbalerina Operei de Stat din Viena debutează în această după-amiază în „Corsarul ”

„Astăzi și mâine, Simona Noja, primbalerină a Operei de Stat din Viena, va juca în„ El Corsario ”alături de Baletul din Santiago de Chile.

„Nu am dansat niciodată„ El Corsario ”în întregime, dar am dansat pas de deux-ul. Nici nu l-am văzut în direct. Cu toate acestea, îl cunosc foarte bine prin înregistrările video ale producțiilor Teatrului American de Balet, Kirov și Bolșoi ”, spune Noja.

„Când mi-am terminat pregătirea în România (țara sa natală) am avut o tehnică clasică foarte bună, în stil rusesc, care mi-a permis să câștig medalia de argint la Concursul Internațional de Balet din Jackson (SUA) din 1990. În juriu a fost Heinz Spoerli, directorul baletului Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, care mi-a oferit un contract ca solista. Primele mele roluri au fost strict clasice, dar apoi am început cu lucrări moderne. A fost un proces foarte dificil să înveți să dansez de la Balanchine la Mac Millan, Van Mannen, Cranko, Neumeier, Petit ... "

Dedicația necesară formării unui dansator conspiră împotriva dezvoltării acestor artiști în alte domenii. Simona este una dintre puținele excepții, deoarece a studiat limbi străine și a absolvit literatura română și engleză.

Pentru un sezon, dansatoarea a fost directorul artistic al Teatrului de Balet Oleg Danovski din România: „Pentru mine a fost o experiență minunată îndrumarea a 60 de dansatori. În acel an mi-am împărtășit viața între Viena și Constanta. A trebuit să investesc multă muncă și multe cunoștințe, si desi am fost mulțumita de rezultate, am decis să nu continui, pentru că trebuie să-mi dedic deocamdata dansului. Dupa ce ma voi retrage de pe scena, mă voi putea dedica directoratului."

În ceea ce privește diferențele dintre baletul Europei și cel al Americii, ea subliniază: „Există diferențe foarte interesante, nu numai în repertoriu. În America, afișarea virtuozității fizice ocupă un loc foarte important. În Europa, dansatorii au o tehnică solidă, dar abordarea lor asupra operelor este axată pe exprimarea sentimentelor, în sens teatral. În acest sens, mă simt ca un dansator tipic european. "

Anul acesta, Noja a primit premiul DANZA & DANZA de la revista italiană cu același nume. Un alt tribut va fi publicarea unei cărți dedicate vieții și carierei sale ".)

2001 19.11. Revive “El Corsario” por Virginia Hellman, con Ballet de Santiago, coreógrafo: Ricardo Bustamante, Teatro Municipal, 16.11.2001: “La ejecución estuvo a cargo de Simona Noja, primera figura del Ballet de la Ópera de Viena como Medora, César Morales como Conrad, Luis Ortigoza como Ali, Marcela Goicoechea como Gulnara y Alejandro Parente como Lankadem.

La pareja protagónica (Medora y Conrad) dio una hermosa visión de los personajes a través de una técnica impecable y brillante. Ella, con gracia y seguridad, perfectos equilibrios y un notable e ingrávido salto.”

(traducere: „Rolul principal a fost investit Simonei Noja, primbalerina Baletului Operei din Viena că Medora, César Morales ca Conrad, Luis Ortigoza ca Ali, Marcela Goicoechea ca Gulnara și Alejandro Parente ca Lankadem.

Cuplul principal (Medora și Conrad) a oferit o frumoasă viziune personajelor printr-o tehnică impecabilă și strălucitoare. Ea, cu grație și siguranță, echilibru perfect și un salt remarcabil și fără greutate. ")

2001, 22.11. Tiempos del mondo/Chile, Espectaculos, Debut de “El Corsario” en Chile, por Fernando Valenzuela Lagos: “El Ballet de Santiago se suma al selecto grupo de compañías que pueden interpretar la obra coreográfica de Joseph Mazilier y Marius Petipa. El montaje se presenta en el Teatro Municipal bajo la dirección de Ricardo Bustamante. Es la primera vez que esta pieza se muestra en forma íntegra en el país. La bailarina rumana Simona Noja encabezó el elenco internacional… Excepcional fue la actuación de la aclamada bailarina rumana Simona Noja, primera figura del ballet de la Ópera de Viena, protagonista de esta creación, en la presentación del elenco internacional del Teatro Municipal.”

(traducere: „Baletul de Santiago se alătură grupului select de companii care pot interpreta opera coregrafică a lui Joseph Mazilier și Marius Petipa. Spectacolul este prezentat la Teatrul Municipal sub îndrumarea lui Ricardo Bustamante. Este pentru prima dată când această piesă este prezentată în întregime în țară. Dansatoarea româncă Simona Noja a condus distribuția internațională ... Excepțională a fost interpretarea apreciatei balerine românce Simona Noja, primbalerina baletului Operei din Viena, protagonistă a acestei creații, în prezentarea distribuției internaționale de la Teatrul Municipal. ")

2002, 8.01. ABC, “ Lujoso e imperial “Cascanueces” del Ballet de Viena” en el Teatro Maestranza de Sevilla, de Marta Carrasco: “Simona Noja y Jürgen Wagner, como princesa Clara y principe Alexei lucen especialmente su convincente técnica en la segunda parte, y sobre todo en el “paso a dos” final, destacando las piruetas de Wagner y los “fouéttés” de Simona Noja.”

(traducere: „Spărgătorul de nuci” luxos și imperial cu Baletul de la Viena ” la Teatrul Maestranza din Sevilla, de Marta Carrasco:„ Simona Noja și Jürgen Wagner, în rolurile de prințesa Clara și prințul Alexei, își arată în special tehnica convingătoare în partea a doua a spectacolului, și mai ales în „paso a dos” final, evidențiind piruetele lui Wagner și „fouéttés” -urile Simonei Noja. ")

2002, 19.02. Adevarul literar si artistic, “Simona Noja, o balerina din Cluj pe scenele lumii”, de Doina Modola: “Prim-balerina a Operei din Viena, Simona Noja s-a afirmat prima data pe arena internationala, in urma participarii, in 1990, la concursul de balet de al Jackson, Mississippi, in Statele Unite, unde a cucerit medalia de argint. Apoi, in 1991-1995, a devenit prim-balerina la Deutsche Oper am Rhein, Düsseldorf-Duisburg, coregrfaul Heinz Spoerli, oferindu-i acest contract inca din 1990, cand se afla in juriul concursului de la Jackson.

Formata ca balerina clasica in Romania (a absolvit Liceul de coregrfaie din Cluj-Napoca in 1986, ca sefa de promotie, sub indrumarea maestrilor Vasile Solomon si Larissa Sorban), Simona Noja a preferat acest angajament pentru ca ii ingaduia sa se perfectioneze in baletul neoclasic si contemporan, printr-un remarcabil repertoriu. A realizat in coregrafia lui Spoerli: Pasarea de foc, Goldberg Variationen, Verklärte Nacht.

Dintr-o balerina pur clasica, Simona Noja a devenit un prototip al dansului contemporan, recunoscuta si propulsata pe arena internationala de coregrfaia lui William Forsythe. Intalnirea in 1993, cu marele coregraf american a fost decisiva pentru desavarsirea sa. Au cucrat impreuna spectacolul In the Middle...Somewhat Elevated, in care exceptionalele calitati fizice ale Simonei Noja (intre sapte si zece ani ea a fost componenta a echipei olimpice de gimnastica a Romaniei, antrenata de celebrul Bela Károlyi) au fost puse in valoare.

A dansat in acesti ani ca inviatata la Baletul din Frankfurt, la Teatrul Suedez, La Opera de Stat din Zagreb, la Taetr Bolsoi, si la Opera din Helsinki, iar intre 1995 a dansat concomitent la Opera Germana din Berlin (de vineri pana duminica) si la Opera de Stat din Viena (de luni pana vineri), in repertorii foarte diverse, ce reclamau o mare putere de concentrare, realizand 12v premiere diferite inca din prima stagiune.

Balerina de exceptionala inteligenta si cultura (a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-napoca, cu o teza de licenta despre dans, in 1994, eseurile ei despre aceasta arta continand idei de o deosebita subtilitate si poezie), Simoan Noja este un artist prin excelenta reflexiv si cerebral, perfect instrumentalizat, capabil sa exprime cu maxima adecvare si performanta, finetea imponderabila a gratiei clasice, ca si energia dezlantuita a dansului contemporan. Ea poate sa exprime abstractiunea si concretul material, poezia diafana si energia telurica a instinctului.

Treizeci si trei de roluri noi s-au adaogat in repertoriul balerinei de cand este prim-balerina a Operei din Viena, dintre care douasprezece create anume pentru ea. A avut ca parteneri balerini de talia lui Manuel Legris (Opera din Paris), Vladimir Malakhov (Opera din Viena), Giuseppe Picone si Roberto Bolle (de la Scala din Milano). A evoluat in balete de: Balanchine, Roland Petit, John Cranko, MacMillan,Renato Zanella, Neumeier, Nils Christe, Ray Barra. 

A dansat ca invitata la Bayerisches Staatsballett, la Teatrul din Hanovra, la Baletul din Stuttgart, la Opera din Seoul, la Teatrul Cólon din Buenos Aires, la Teatrul Municipal din Santiago de Chile, la Festivalul de la Miami (editia a V-a), la Teatro dell´Opera di Roma. Revista de dans din Italia Danza & Danza i-a acordat premiul pentru “cea mai buna balerina a stagiunii 2000-2001”.

La sfarsitul lunii ianuarie 2002, Centru Cultural din Viena, condus de istoricul dr. Alexandru Popescu, a gazduit o serata care a sarbatorit-o pe Simona Noja prin proiectii din spectacole, expozitie de fotografii, ganduri despre dans, discutii cu critici si invitati. O serata care a adunat- in sala devenita neincapatoare- o multime de participanti, intre care ambasadorul Traian Chebeleu, ambasadorul OSC Bota, reputati critici de dans, personalitati ale vietii artistice vieneze, romani stabiliti la Viena. Ei au celebrat o mare balerina a lumii: Simona Noja.”

2002, Teatrul azi, nr. 3,4,5 Noi in lume, O mare balerina: Simona Noja, de Doina Modola: “Ceea ce singularizeaza talentul Simonei Noja este forta spirituala, care innobileaza, inteligenta, cultura, performanta, neobisnuitele date fizice. Prin fortaspirituala Simona Noja ajunge la o prodigioasa capacitate de expresie si transcendere, care intrupeaza esenta si o degaja felurit, atingand fizic privitorii, invaluindu-i. Gandul materializat in miscare capata substantialitate dinamica, existenta in sine. El prinde acea zona a inexprimabilului in cuvinte, pentru care numai gestul (uneori numai schita sau intentia lui) poate crea o revelatie. Pentru care doar simtirea poate destepta intelesul. Sau macar o deschidere spre ei.

Balerina de inalta clasa, perfect stapana pe mijloacele sale, ea este inclinata spre problematizare. Nelinistea interogatiei o indreapta spre marile repere estetice, in meditatia asupra statutului sau ca balerina si a dansului ca arta printre celelalte. Gandul prezent, mereu incandescent, in fiecare clipa, in fiecare fibra, alimenteaza un uluitor potential de metamorfoza, conferind fiecarei creatii un discurs interior necontenit, o constiinta a personajului, care se comunica, se transmite, cu fiecare gest. Purtand pecetea conceptiei personale asupra dansului ca sistem gestual si a capacitatii sale de revelare.

Cu aceeasi verva expansiva si virtuozitate tehnica, Simona Noja evolueaza in cele mai felurite stiluri, pastrand in permanenta o tinuta intelectuala si emotionala cu puternic impact asupra partenerilor si asupra publicului. Temeinica pregatire coregrafica in sti clasic (baza performantei in dans), potentata printr-o solida cultura umanista (e licentiata in litere) si o necontenita preocupare pentru interferenta tuturor artelor si raporturilor lor cu dansul in contemporaneitate ii inlesneste Simonei Noja performarea oricarui stil. Tehnica clasica, intuitia si informatia ii asigura evolutia in sistemul armoniei si gratiei, al victoriei asupra gravitatiei, iar tehnica bazata pe forta, deschiderea spre demonstratia puterii musculare si a rezistentei.

Experienta de gimnasta (... la zece ani, ea a facut parte din echipa olimpica antrenata de celebrul Béla Károlyi) ii da acces spre sistemul tehnicilor alternative, al miscarilor din sport...asigurandu-i o mare libertate dinamica, putinta de a integra metode si idei noi, tehnici din alte discipline ca si rapida trecere de la una la alta, in cuprinsul aceleasi evolutii. In toate persista insa, ca nucleu generativ si osmotic, continutul spiritual, care nu e numai psihologic (prezent in elaborarea rolurilor) si concret mimetic, desprins din realitate, ci si poetic, abstract, paradoxal...nonfigurativ. Discursul interior contagios, in permanenta accesibil prin gestualitate, dar si prin energia adresata mintii si sensibilitatii, asigura proteismul unei fizicalitati care poate fi uneori o glorificare a carnalitatii, vigorii muschilor, triumf al corpului fizic, si alteori “schimbare la fata”, convertire in spirit, decorporalizare. Pana si constitutia trupului se schimba in functie de proiectarea in rol. Aceasta o face pe Simona Noja o maestra a ipostazierilor feminitatii de la insasi expresia iubirii pana la principiul senzualitatii devastatoare.

Intreaga gestualitate figureaza in Lacul lebedelor fiorul acela unic de abandon, smerenie, speranta, acre e esenta iubirii si figurarea ei cea mai delicata. Faptura balerinei devine imponderabila, serafica, numai simtire. Tandretea gingasa a gatului, inclinat ca o dulce rasuflare, ca un vis de mangaiere spune totul despre daruirea fara margini, absoluta, eterna. Intreaga fiinta a Lebedei albe e numai suflet, soapta, adoratie, puritate. Apoi, ranita de tradare si prinsa de blestem, incearca sa se impotriveasca, sa se apere, sa se salveze.

Simona Noja isi pune amprenta interpretativa schimband vibrato-ul bratelor, zbaterea prea fragila, cu unduirea, pentru a conferi expresiei esentialitate, o consistenta care mizeaza nu pe fragilitatea fapturii lebedei (atat de ispititoare prin spectaculozitatea ei pentru o balerina) , ci pe vulnerabilitatea sentimentului iubirii in sine.

Maiestria balerinei, pentru care nu exista imposibilul, ci numai provocari ale depasirii, nu-si divulga nici un moment mijloacele, tehnica, efortul. Transsubstantiata cu totul in fluidul miscarii, s-a dematerializat. Parca insusi corpul eroinei s-a modificat, mai suplu, mai strunjit, mai clasic in gracilitatea lui usoara.

Ca Lebdaa neagra, balerin acreeaza o alta ipostaza a feminitatii, din nou in viziune personala. Odette nu e malefica, perfida complice a duhului rau al apelor, Rotbart, ci constienta de farmecul ei, vanitoasa, seducatoare si plina de viata, se bucura expansiv de balul la care a fost adusa si de dansul caruia i se daruie frenetic. Bineinteles, urmarind intruna sa trezeasca pasiunea Printului.

Convinsa ca dansul vine dinlauntrul fiintei, care nu poate fi redusa la corpul fizic, ci la acela imaterial al proiectarii in idee, Simona Noja isi atrage spectatorul intr-un itinerar initiatic, il conduce sa intrezareasca o lume, noi idei despre viata, existenta om, suferinta, iubire, intelegere.

In Romeo si Julieta a lui John Cranko, unde evolueaza alaturi de Tamas Solymosi, silueta feciorelnica, usoara, are candoarea darruirii spontane, avantate, firesti. Fara umbre, retineri, ezitari, e dusa doar de suvoiul pornirii necunoscute, de desteptarea infiorata a imboldului unirii. Atingerea trupurilor fragede pastreaza elanul sinceritatii abolute, inconstiente, proaspate. E o armonie in impletirea lor, o lipsa de afectare, o expresivitate reavana a gesturilor naturale, care comunica seducator varsta timpurie a cuplului nemuritor si a iubirii dintotdeauna.

Admiratoare a lui Lucian Blaga, Simona Noja cultiva poetica misterului. Il capteaza, il pune in scena, se invaluie in el, il sporeste. Revelandu-l, nu-l spulbera. Urmareste stiinta crearii tainei propriei sale aparitii.

Manon (coregrafia lui MacMillan) surprinde usuratatea unei femeiusti inconstiente, picante, incantata de propria ei modelare, cochetand de-a valma cu toti barbatii. Stiindu-se privita, admirata, se mladiaza taraganat, abordandu-l pe fiecare, nelandu-i in pace, dansand pentru ei, cu toate siretlicurile care-i pun in evidenta rotunjimile promitatoare. Intreaga biografie a ingratei iubite a lui Des Grieux e in evolutia ei si in fiecare gest, in parte.

Coregraful care, dupa Merce Cunningham, a schimbat structura dansului contemporan, americanul William Forsythe a fost una dintre marile intalniri, care au guvernat destinul artistic al Simonei Noja. Ea s-a produs la Düsseldorf, in 1993, artistul dezvaluindu-i tinerei romance un nou sistem ce miscare - agresiv, extrem, combinatie de estetic si atletic, in tehnica dansului neoclasic - si, declasandu-i nevoia personala de autoevaluare si cunoastere de sine, de exporare si descoperire a propriilor limite, de selectie intre datele naturale. Si, mai cu seama, i-a stimulat setea de autodepasire si asimilare a unor modalitati cat mai diverse, i-a indus principiul prezentei absolute in acum si aici. Coordonatele pe care pentru prima oara le-a deprins in In the Middle...Somewhat Elevated.

In spectacolul lui Forsythe evolueaza doi oameni de otel. In lumina proiectata de sus, in semiobscuritate, se contureaza ca un triumf al fortei, in albastru si gri, trupuri mobile, puternice, cu deschideri arcuite excesiv. Intreaga evolutie e un poem al vitalitatii, o bucurie a muschilor puternici, bine conturati.

In dinamica libera, ca si in acee impusa, cadenta grea a muzicii pare sa comande competitia. E uimitor cat s-a schimbat in dansul postmodern estetica trupului si a miscarii. Dansatorul are proportii de gladiator, cu tors impunator, michelangelesc, iar dansatoarea - plastica de acrobat. Evolutia lor lanseaza energia, o joaca, o contracta, o insurubeaza. Ei cauta grupurile statuare, in care frumusetea o dau volumele si contururile, masa, dinamica sacadata a structurii corporale. Senzatia de neclintit, vointa si avant sportiv. Partenerii nu se invaluie, nu se impletesc armonic, ci se apuca, se cuprind, se proiecteaza. 

Constitutia fizica, umerii, toracele, tonusul, un anume mod de a-si infige picioarele in pamant, evoca starea marilor olimpiade. Si gloria trupescului, a corporalitatii.

Blaerina romanca a dobandit o multilateralitate a posibilitatilor stilistice, care provine din acuratetea si perfectiunea tehnica a fiecarui cod in sine, al dansului clasic ca si al dansului contemporan, atat de divers, atat de deschis tuturor influentelor motrice si imagistice.

Prin Carmen (coregrafia lui Roland Petit) galeria ipostazierilor isi adauga pantera constienta de carnalitatea ei generoasa, devoratoare, seducandu-l pe Don José (Manuel Legris) cu stratageme versate, serpiund sub ochii lui, mangaindu-se, sugerandu-i imbratisari puternice, incandescente. Metamorfoza mizeaza pe constiinta care foloseste fiecare miscare pentru a-si impune - cu siguranmta de sine, magic - materialitatea elastica, vitala, biciuitoare. Apropierile sunt magnetice, explozive, arcuite.

La Santiago de Chile, la Teatro Municipal, in spectaciolul Notre Dame de Paris, realizat dupa coregrafia lui Roland Petit, Simona Noja a creat o Esmeralda cu o dinamica neastaptata, actuala, aducand in fiinta ei, un adevar peren: acela al primejdiei prin care fiinta ravnita, plina de viata, sanatate, frumusete poate sa-si atraga ura si iubirea, pasiunea in formele ei extreme. Scoasa din imaginea traditionala, eroina e o indianca, o piele-rosie, conditie care o expune abuzului, ca paria. Spectacolul e unul in care prezentul implica idei si atitudini, in insusi faptul de arta, conferindu-i o anume fervoare a discursului si o cinetica violenta.

In pasiunea transformista, Simona Noja stie sa dezlantuie, sa cheme, sa gestioneze indelung energia rascolitoare, puterea stihinica, precum in Bolero ( coregrafia lui Reanto Zanella). Ea devine o adevata magma, un turbion ce concentraza esenta vitala. In care erosul navaleste cu mugetul sau adanc, staruitor, atotputernic. DEloc lasciv, mobilizandu-si contorsionist sistemele, articulatiile, trupul balerinei degaja aprig, obsedant, forta obscura a miezului fiintei. Simona Noja detine arta de a razbate la principii, de a decanta prin dinamism esente tari. Dea surprinde umanul si categorialul, concretul si abstractiunea.

Marile revolutii in dans au pornit dintotdeauna din cultura, din credinta, din cugetare. Nu numai in dansul europea, ci pretutindeni. In secolul care tocmai s-a incheiat, dansul a absorbit poeticile tuturor artelor, s-a devotat lui Nietzsche, a adoptat filosofia budista, zen si teoria relativitatii a lui Einstein, s-a hranit din fizica fluidelor si din manifestele avangardelor, s-a incredintat achizitiilor celor mai felurite. A tins spre filosofia culturii si spre antropologie, a pus in practica toate formele de arta, lupta, miscare, sport, realitate cotidiana. Frumosul si uratul, gratia si antigratia. A preluat codificarile gestuale cele mai diverse, de pretutindeni si din toate timpurile. A reunit si a sintetizat in forme noi tot ce a absorbit sau a intalnit. Si intotdeauna informatia globala, cultura, conceptualizarea i-au fost sursele majore. Din toate acestea s-au alimentat marii coregrafi ai secolului al XX-lea. Dar si marii balerini.

Personalitate de exceptie, Simona Noja a spart toate tiparele si a infruntat toate prejudecatile. Deschisa spre sinteze, evolueaza cu acuratete in baletul clasic, neoclasic, modern si postmodern (cu toata paleta lui de varietati). Deplina stapana pe o tehnica subtila si ferma, cu o dinamica exceptionala, de inalta performanta si o arta substantiala, onoreaza scenele unde danseaza, lasandu-si amprenta pretutindeni pe unde trece. Oficiaza dansul cu setea si constiinta noului mileniu, anticipandu-l chiar. Dar omagiaza intotdeauna arta adevarata, mesajul inalt.

In constelatia marilor balerine ale vremii, Simona Noja e unica in stralucirea ei.”

2002, nr. 2-3 / Steaua, Artistul cautator al imaginii stelelor in apa, de Oana Cristea Grigorescu:  “ Numele Simonei Noja este o carte de vizita in lumea dansului international. Prim-solista a Operei de Stat din Viena de cinci ani, radacinile ei se afla la Cluj in Liceul de Coregrafie. La sfarsitul lunii ianuarie Centrul Cultural Roman din Viena a organizat o serata dedicata Simonei Noja, cu inregistrari video din spectacole, fotografii, discutii libere si mai ales cu prezenta artistei.

Oana Cristea Grigorescu: Doamna Simona Noja de Cluj va leaga o etapa importanta a formarii dumneavoastra. V-ati format la Scoala din Cluj, dar dupa aceea ati avut cateva etape importante pana a ajunge la Opera de la Viena prim-balerina. Ambasada Romaniei de la Viena a organizat la sfarsitul lui ianuarie o serata pe care v-a dedicat-o, care voia sa scoata in evidenta valorile artei romanesti. Intrebarea mea pleaca de la aceasta etapa de formare de la Cluj si apoi implantarea intr-un alt sistem.

Simona Noja: Am intrat la Liceul de Coregrafie din Cluj datorita unei coincidente. Sigur ca in timp am ajuns la concluzia ca nu exista coincidente, ele trebuie sa se intample pentru ca destinul nostru sa mearga intr-un anume fel. Eram gimnasta in lotul olimpic a lui Bela Karoly si mergand intr-o buna zi cu tatal meu la opera, o prim-balerina din acel timp, doamna Eva Macsay, i-a spus tatalui meu: fiica dumneavoastra are un corp ideal pentru balet, ar fi pacat sa nu urmeze o cariera de acest gen. Bineinteles ca in visurile mele de atunci era sa ajung o a doua Nadia Comaneci, nu aveam nimic de a face cu dansul, cu arta, eram total orientata catre sport, si totusi, printr-o anume coincidenta, in 1978 am ajuns sa intru la Liceul de Coregrafie din Cluj. Au fost niste ani destul de dificili la inceput. Nu eram eu foarte convinsa ca doresc sa urmez aceasta cariera, mi se pareau toti acesti primi ani la liceul de dans foarte plictisitori. Invatasem deja tot ceea ce inseamna repertoriul, vocabularul de pasi si miscari de la gimnastica unde ajunsesem la o anume performanta. Bineinteles aparatul meu preferat si cel mai performant era solul. Posedam notiunile de dans, in proportie de 80-90%. Liceul de coregrafie din Cluj a inceput sa devina interesant prin intalnirea cu maestrul Vasile Solomon, care mi-a deschis o alta perspectiva asupra perceperii dansului. Au fost niste ani minunati, am lucrat impreuna patru ani si incet, incet am descoperit in mine vocatia de dansator, atractia catre acest tip de miscare, care are ceva in comun cu miscarea sportiva, dar este mult mai elevata. Au fost niste ani importanti, cei ai formarii, am deprins niste principii de baza ale dansului in general si ale dansului clasic in special. Educatia mea la liceu a fost in exclusivitate clasica. Atunci am obtinut si primele roade: ma gandesc la concursurile pe meserii pe care le-am castigat, si care promiteau in ceea ce ma priveste o cariera speciala.

O.C.G.: Statutul castigat in liceu v-a asigurat un loc la Opera Romana din Cluj unde ati confirmat aceste asteptari.

S.N.: O intalnire majora in acesti ani a fost in primul rand cu domnul Vasile Solomon si apoi cu Larissa Sorban, doamna baletului romanesc. Pentru mine a fost mai mult decat o muza, a fost cea care mi-a predat stafeta. A spus ca a trebuit sa astepte toti acesti ani sa ma nasc ca sa poata sa mai departe toata stiinta sa. Sigur ca pentru mine a fost o onoare dar si o responsabilitate sa duc mai departe crezul sau artistic. Am avut norocul si sansa sa studiez cu dansa deja din liceu trei dintre marile balete clasice: Lacul lebedelor, Don Quijote, Giselle. Am studiat si al patrulea balet, de alta factura, foarte important pentru mine si dezvoltarea artistica, Coppélia. Lucrand cu dansa am asimilat repertoriul clasic: Lacul lebedelor lucrat la 18 ani, cu care am debutat in spectacol integral, a fost examenul meu de admitere la Opera Romana pe post de prim-balerina. In paralel a avut loc si reusita mea la Facultatea de Litere din Cluj. Au fost ani de formare… A fost familiarizarea cu repertoriul clasic, cu scena, cu publicul, cu colegii...Ma miscam in acel timp intr-un cerc de actori, regizori, intelectuali, care intr-un fel mi-au influentat cariera de mai tarziu, mi-au influentat crezul meu artistic.

O.C.G.: Ce s-a intamplat mai tarziu, odata cu contactul cu lumea dansului international?

S.N.: In sufletul meu a avut loc o trauma a alegerii. Eram foarte legata de Romania, de familia mea, de prieteni, insa a trebuit sa ma despart de ei chiar si temporar, acceptand un contract in strainatate.

O.C.G.: Nu erati pregatita pe ideea ca o asemenea meserie presupune mobilitate?

S.N.: Ba da, eram pregatita. Insa una e sa fii pregatit si alta sa se si intample. A fost o alegere pentru mine foarte grea, o alegere care in timp s-a dovedit inspirata.

O.C.G.: Ce a insemnat concret, in planul carierei aceasta confruntare…?

S.N.: Concursul de la Jackson, Mississippi, SUA din 1990, castigarea acestui premiu important, m-a propulsat pe arena internationala. Au urmat spectacole ca invitata in SUA, Suedia, Elvetia, urmate de un contract fix la opera din Düsseldorf. Acela a fost primul post fix unde a trebuit sa ma confrunt cu alta mentalitate… cu alt tip de public si cu alta conceptie a dansului.

O.C.G.: Care era diferenta?

S.N.: ...Nu eram obisnuita sa muncesc intre acele ore zilnice...nu eram obisnuita sa mi se impuna atat de strict respectarea unui anume diapazon al rolului.

O.C.G.: Ati perceput-o ca pe constrangere a libertatii de creatie?

S.N.: La inceput am perceput-o extrem de restrictiv, m-am simtit frustrata...Au fost niste luni de zbucium interior, de cautari, de dorinta de renuntare, de dorinta de a ma reintoarce inapoi in tara, intr-un fel mi-am simtit amenintata constiinta si identitatea artistica.

O.C.G.: Aducea cumva atingere si statutului de vedeta pe care il aveati?

S.N.: Nu, asta nu. Tot ce s-a petrecut in exterior, ma refer la contactul cu ceilalti, nivelul spectacolelor, totul a decurs in cel mai profesionist fel. Eu vorbesc acum de o zbatere launtrica, de o confruntare a mea cu mine insami...cu propriul crez despre dans. Brusc, la Düsseldorf a trebuit sa ma confrunt cu abordarea unor roluri contemporane neoclasice, care au ca punct de pornire dansul clasic, dar care contineau in sine aceasta prelungire a dansului clasic, cum imi place s-o numesc. Ei bine, pentru asta nu eram pregatita… Dupa aceasta confruntare cu mine insami au venit niste momente de mare indoiala. Am reusit sa trec peste aceste momente pentru ca am stiut exact ce nu vreau. N-am stiut ce vreau, n-am stiut in acel moment de dubiu si de indoiala launtrica daca viitorul meu trebuia sa urmeze aceasta cale sau alta...Doream o deschidere interioara...doream acceptarea riscului, doream lansarea in mister si in necunoscut, nu doream plafonare. Pentru cariera mea a jucat un rol vital intalnirea cu coregraful Bill Forsythe la Düsseldorf… Cand un coregraf de asemenea renume te pune langa cei mai mari dansatori ai timpului nostru, sigur ca este un mare castig,

O.C.G.: Pastrarea doar pe linia dansului clasic poate fi o cale de plafonare?

S.N.: Dansul clasic are in sine niste deschideri extraordinare pe care am inceput sa le vad doar percepand dansul modern si contemporan, acceptandu-mi propriile limite si incercand sa le depasesc…

O.C.G.: Ce a insemnat Viena dupa aceea?

S.N.: O continuare a acestor cautari. O largire considerabila a cautarilor. La Viena m-am confruntat cu un cu totul alt tip de repertoriu: clasic, neoclasic, contemporan si modern, postmodern, cu toata paleta dansului la un alt nivel.

O.C.G.: ...Credeti in nevoia unui maestru, a unui profesor de la care sa inveti in mod personal, cu care sa se nasca o relatie mai mult decat didactica?

S.N.: Da, este esential. Ma gandeam la spusele doamnei Larissa Sorban care mi-a spus: orice talent trebuie protejat… Simt un impuls interior… de a da mai departe ce am agonisit...din aproape in aproape s-a nascut ideea de a crea o fundatie culturala pentru tinerii artisti, in primul rand dansatori...din dorinta de...a le proteja inceputurile. Se va numi Fundatia culturala Simona Noja, care isi propune promovarea si sprijinirea talentelor din Romania si nu numai. Dar cu Romania voi incepe.

O.C.G.: Istoria dansului si a coregrafiei arata ca marii dansatori si coregrafi si-au pus problema transmiterii a ceea ce au reusit sa obtina prin munca si vocatie. Va ganditi sa profesati ca dascal in aceasta fundatie si sa aveti elevi?

S.N.: Bineinteles ca promovarea si sprijinirea dansatorilor inseamna foarte mult. Cum poti sa ajuti un tanar dansator? Poti sa-i oferi o bursa...un spectacol...poti sa-l sprijini sa se dezvolte pe propriul drum...Asta doresc sa fac. Vad viitorul la un inalt nivel calitativ. Tot de la maestra Larissa Sorban stiu ca un artist poate fi mare doar daca stie sa fie generos, daca stie admira. Ori a sti sa admiri este deja primul pas catre bogatie interioara, catre apropierea de sine.

O.C.G.: Doresc sa inchei interviul cu un gand adresat viitorului apropiat, pentru ca aveti sansa unui anturaj artistic elevat...Exista un stil pe care doriti sa il incercati, sa il dezvoltati, simtiti ca aveti incotro evolua?

S.N.: Sunt un om extrem de sever cu mine insami si stiu ca nu stiu...ca exista inca un spatiu imens in a te gasi si de a te regasi...imaginea artistului...cautator al imaginii stelelor in apa, metafora blagiana, este pentru mine foarte actuala si pot sa o iau chiar ca un motto existential.”

2002, 15.03. Evenimentul Zilei, Balerina din Cluj, vedeta la Opera din Viena, Simona Noja a fost selectionata initial de Belá Károlyi pentru lotul olimpic de gimnastica” de Mihai Soica: “... In copilarie, ea a fost selectionata in lotul olimpic de gimnastica al Romaniei si ar fi avut sansa sa se afirme pe aceasta cale… Asa a pasit pe un drum mult mai neted si acoperit de glorie. Prim-balerina uneia dintre cele mai celebre opere din lume, Opera din Viena, munceste, in fiecare zi, cate sase ore. “Trebuie sa fii permanent in forma pentru cele sase spectacole pe care le am pe luna”, ne-a declarat clujeanca Simona Noja. Ea nu a avut sa faca niciun comentariu referitor la banii pe care ii castiga, spunand doar ca, din punct de vedere financiar, este “foarte linistita”.

Drumul spre afirmarea artistica a clujencei a trecut prin lotul olimpic de gimnastica al Romaniei. “Aveam vreo sapte ani cand parintii mei au hotarat ca trebuie sa urmez un sport. Oscilau intre tenis de camp si gimnastica. Intr-o zi m-au dus la un celebru antrenor de gimnastica de la Clubul Sportiv Scolar Cluj...”povesteste Simona Noja. Antrenorul Fredi Molnar a antrenat-o timp de doi ani, dupa care fata a participat la o selectie pentru lotul olimpic de gimnastica...A dat proba, a fost selectionata si a plecat la Onesti, la Centru Olimpic, chiar in anul cand Nadia spunea adio gimnasticii. “M-am acomodat foarte repede, dar, spre disperarea mea, dupa sase luni, parintii mei… m-au luat acasa. La cluj a urmat cursurile Liceului de Arte, sectia coregrafie.

Dupa terminarea Liceului de Arte si intrarea la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, Simona Noja a debutat in …”Lacul lebedelor” interpretand rolul principal… Ulterior, a fost invitata la diferite spectacole si la concursuri internationale…”Norocul meu enorm a fost sa-l cunosc pe titanul...William Forsythe…”

2002, 31.05 Ziarul de duminica, Lunga vara fierbinte a baletului, articol de Anca Alexandroaie: “La Opera Nationala din Bucuresti, cateva surprize vor marca finalul de stagiune. Aceasta se va incheia in mod oficial la mijlocul lunii care tocmai incepe. (…) Pe 8 iunie va avea loc un eveniment... istoric, desfasurat sub patronajul Presedintiei Romaniei. Fara a exagera, putem spune ca aparitia Simonei Noja, prim-balerina a Operei din Viena – avandu-I ca partener pe Giuseppe Picone de la American Ballet Theater-, in Lacul lebederor va marca o data importanta in istoria baletului autohton, pentru ca va fi momentul revenirii in tara a marilor balerini romani. Invitatii de onoare ai spectacolului de pe scena Operei sunt foste mari vedete si actuale staruri recunoscute pe plan mondial.”

 “Spartacus” 

2002, 21.04. Kurier, von Andrea Amort “Simona Noja positionierte sich als starke, moderne Phrygia...”

(traducere: „Simona Noja s-a remarcat in rol ca o Frigie puternică, modernă ...”

2002, 21.04. Krone Zeitung,  von Karlheinz Roschitz “Unter den Solisten überzeugten am meisten die leidenschaftliche Simona Noja als Spartacus´Geliebte Phrygia…”

(traducere: „Dintre soliști, pasionața Simona Noja în rolul iubitei lui Spartacus Frigia a fost cea mai convingătoare ...”)

2002, 22.04. Salzburger Nachrichten von Silvia Kargl “ Simona Noja ist eine starke Persönlichkeit” (“Simona Noja este o personalitate puternică”)

2002, 25.06. Adevărul, pag. 3 in Paralele inegale, “Am înțeles ca noi, romanii, suntem o forță prin dans” articol de Cristina Modreanu: 

“Afirmata pe scenele lumii dupa studii serioase- liceul de balet si Facultatea de litere - in orasul natal, Cluj-Napoca, Simona Noja este in acest moment cea mai cunoscuta balerina de origine romana. Abordand atat repertoriul clasic, cat si lucrari neoclasice si contemporane purtand semnaturi celebre, artista a fost invitata sa danseze pe toate marile scene ale lumii. Ceea ce nu a impiedicat-o sa revina in tara pentru a dansa, sambata seara, in Lacul lebedelor (spectacol sub patronajul Presedintiei romane) intr-o seara speciala pentru baletul romanesc, sub privirile a zeci de foste glorii ale acestei arte, medaliate de presedinte. Printre medaliati s-a numarat si ea, distinsa cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler.

• Aveti reputatia unei balerine nu doar talentata si cu o buna pregatire tehnica, dar care adaoga interpretarilor sale calitatea gandului propriu despre opera respectiva. Sunteti deci ceea ce s-ar putea numi “o balerina intelectuala”. In ce masura va avantajeaza aceasta si in ce masura nu?

• Cred ca sunt mult mai multe avantaje. Poate ca exista si dezavantaje, in sensul ca presiunea ce cade asupra mea e mult mai mare, dar mie imi place sa vorbesc numai despre avantaje, pentru ca ele ne folosesc. Pentru mine este foarte dificil sa imi inchipui cum ar fi sa dansez fara sa am si acest univers literar in interiorul meu. De mic copil am crescut intr-o biblioteca, datorita familiei mele, a tatalui meu, de aceea in viata mea n-a existat o optiune definitiva pentru dans sau pentru literatura, nici pana  in ziua de azi. Mi-e greu sa spun cum ar fi daca n-ar fi asa. Cuvantul are o valoare mai speciala pentru mine decat pentru un dansator care se ocupa numai de dans, el este absolut necesar. Fiecare moment al vietii mele este o “compozitie”, un camp de intalnire, daca doriti intre aceste doua zone. 

• Veniti dintr-o scoala de balet vestita, cea romaneasca, sarbatorita asta-seara (sambata, 8 iunie, n.r.) asa cum merita. Ce importanta are traditia pentru dvs., ati rupt cu ea sau va considerati o continuatoare? 

• Rupi cu traditia ca sa o intregesti, intr-un fel. Am intalnit in aceste zile atatia colosi ai baletului romanesc si ai culturii noastre, pe care ii stiam doar ca nume sau din povestirile unor oameni cu care au lucrat. Toate aceste nume au prins contur pentru mine in aceste zile, am vazut imagini filmate, am vazut cum dansau si asta a fost foarte impresionant. Vazandu-i pe toti la un loc am inteles deodata ca suntem o forta, ca avem un potential urias. Ar fi minunat daca am avea sansa sa dam frau liber acestei forte, pentru ca ea sa lucreze pentru cultura romana. Formandu-ma sub ecoul acestor mari personalitati ma simt, intr-un fel, o continuatoare a lor. Sigur ca fiecare isi urmeaza drumul lui, sigur ca atunci cand am plecat din Romania am facut-o cu speranta de a ajunge o stea, de a dansa marile coregrafii, iti doresti multe lucruri, implicit recunoasterea. Muncesti ani si ani, gandindu-te ca iti urmezi drumul tau, ca-ti implinesti destinul si iti formezi conceptul tau propriu despre dans si ca poti aduce in dans ceva unic, personal, care te scoate din linie, te face sa fii cu totul deosebit. Cu timpul, in felul acesta, rupand initial cu traditia, cu toate influentele, ajungi, la randul tau, sa contribui la continuarea traditiei. 

• Cum s-ar fi implinit destiniul dvs. daca nu ati fi plecat din Romania?

• Aici e un punct foarte delicat, in momentul in care, din punct de vedere artistic, nu mai vezi nicio perspectiva trebui sa-ti cauti una, indiferent ca ea se numeste America, Europa, etc. La randul meu si eu cautam o perspectiva cand am plecat din Romania, un drum spre afirmare, o poarta care sa se deschida in fata mea in semn de recunoastere. Numai asa simti ca poti sa te implinesti. Daca n-as fi gasit aceasta fasie de lumin ain dans, probabil ca as fi gasit-o in litere. De aceea v-am spus ca aceasta ramane pentru mine o optiune deschisa. Nu numai pentru ca am absolvit Literele, ci si pentru ca este o pornire interioara. Faptul ca, interior niciodata n-am facut o optiune definitiva mi-a dat foarte multa putere sa ma concentrez pentru dans pentru o bucata de timp, stiind ca dupa aceea voi avea vreme pentru alte lucruri drsagi sufletului meu. Asa am reusit sa traiesc dansul totdeauna la timpul prezent, pentru mine nu a existat maine in dans. Azi trebuie sa fac studii, azi sa repet, azi sa fiu lebada sau silfida, totul azi! Aceasta acceptiune a dansului mi-a dat ceva incredibil: am putut sa realizez surprinzator de multe lucruri intr-un timp foarte scurt. Sigur, este o cariera, dar este un timp scurt, de fapt, orice cariera de dansator e redusa in timp, in comparatie cu cea a altor artisti. Si multe dintre aceste lucruri s-au putut intampla tocmai gratie acestei capacitati de a ma concentra si de a trai un moment in deplinatatea lui.

• Asta anticipeaza putin raspunsul la o alta intrebare pe care vroiam sa v-o pun, desi e putin cam dura: ce veti face atunci cand nu veti mai putea dansa?

• Nu stiu catusi de putin ce voi face, nu stiu ce voi gandi atunci… Poate ca voi dansa tot timpul in interiorul meu. Cred ca Nietsche spunea: nu cred inntr-un zeu care nu stie sa danseze”. De fapt, am sa va raspund putin altfel. La un moment dat, odata cu nasterea fiului meu, pentru mine s-a nascut si un alt concept existential: am inteles ca viata mea are sens doar daca pot sa fac ceva pentru ceilalti. Lucru care penru un artist nu e tocmai obisnuit: sigur ca un artist se daruieste celorlalti prin arta lui, dar el nu inceteaza sa se simta unic, primul si ultimul, zeul momentului. Din aceasta sfera egocentrica eu am iesit odata cu venirea pe lume a fiului meu. Atunci s-a declansat in viata mea un tumult de evenimente. Din tot acest tumult a rasarit rezolvarea interioara, care a stat in revelatia pe care am trait-o, anume ca existenta trebuie sa ti-o dedici celorlalti. Asa m-am gandit sa infiintez Fundatia culturala “Simona Noja”, care sa sprijine tinerele talente. S-a intamplat ca am ajuns la Liceul de Coregrafie din Cluj unde am vazut niste copii fantastic de buni, care nu aveau cum sa-si continue studiile, parintii lor nu aveau bani. Am zis, le dau eu bani, o sa aiba burse; mi s-a raspuns ca nu se poate, ca nu exista forme legale, si asa a aparut fundatia. Am gasit forma de a primi bani si de a-i da mai departe. Apoi mi-am dat seama ca la noi lipseste un anume material didactic, de mare ajutor tinerilor care incep aceasta cariera. Voi scrie deci o carte, ea este in curs e materializare, despre cum se poate aborda un rol. Eu asta n-am gasit niciodata, decat fragmentar - cum se ajunge la un rol si din punct de vedere intelectual, nu doar tehnic. Va fi o carte in care imi voi expune conceptul meu atistic. Asadar, ce voi face cand nu voi mai dansa? Voi continua aceste lucruri, incercand sa fac ceva pentru altii. Am avut zilele acestea confirmarea ca sunt pe drumul cel bun, vazand laolalta toate aceste personalitati am trait un moment de revelatie. M-am gandit ce minunat ar fi daca toti acesti oameni ar avea sansa de a face ceva pentru cultura romaneasca. Am fi probabil acolo unde trebuie, acolo sus.

• Ce lipseste ca sa se intample asta? 

 Lipseste un concept. Trebuie sa existe o persoana sau mai multe care sa fie capabile sa stranga laolalta aceste forte si sa le dea un sens, sa le indrepte intr-o directie constructiva. Este esential si cred ca este si foarte usor. Dispunem de aceste forte, ele trebuie doar exploatate. Cred ca ceea ce s-a intamplat sambata seara a fost un inceput foarte important. Deja inceputul e jumatate de drum, dar el trebuie continuat. Pentru mine consecventa este esentiala, cel putin in acest punct. Acesti oameni, in fata carora eu ingenunchez interior, au imens de dat, ei trebuie admirati nu numai pentru ceea ce au fost, ci si pentru ce sunt acum - pedagogi extraordinari, adevarate forte. Se poate beneficia enorm de pe urma faptului ca acesti oameni au ajuns, ca si mine, dar intr-un stadiu mult mai avansat, la constiinta faptului ca cu cat dai mai mult cu atat mai mult primesti. Ma voi stradui pentru aceasta in felul meu personal. Cred insa ca trebuie inceput cu lucrurile “mici” care fac diferenta cea mare. De exemplu - nivelarea scenei de la Opera Nationala. Sa dansezi pe o scen acu gropi, cu hartoape si santuri, asa cum este acum, este un risc pentru orice dansator si est nedrept. Sigur ca sunt costuri, dar ele sunt minimale in comparatie cu ce s-ar putea obtine prin asta. Apoi pianistii - e nevoie de dei, nu poti sa repeti cu niste benzi care au alt tempo decat al tau. Artistul trebuie sa-si urmeze timing-ul interior, ca sa-si construiasca rolul, iar asta nu se poate daca nu are acest material vital, muzica! Nu sunt pianisti care sa stie tot repertoriul, etc, astea nu ma mai privesc pe mine, dar exista rezolvari pentru toate.

• Risc o intrebare cu caracter mai general: este baletul o arta desueta in aceste timpuri ale amestecului cde arta si tehnologie pe care le traim, in epoca internetului? Sa fie dansul contemporan, forma derivata, o alternativa mai potrivita a secolului XXI?

• Nicidecum. Chiar vorbeam astazi la repetitii cu maestrul Tugearu si ne aminteam ca Maurice Bejart a spus ca secolul XX este secolul dansului. “Nu-i adevarat”, spunea domnul Tugearu, “secolul asta e secolul dansului”. Nu stiu daca este acesta secolul dansului, dar cred ca este un secol al miscarii si al dinamicii miscarii. Traim o expansiune a modului de expresie prin miscare de-a dreptul incredibila, apar mereu noi discipline sportive, dar si o varietate imensa a miscarii artistice. Nu cred nicidecum ca dansul poate fi desuet, dimpotriva. Eu sunt o balerina care n-a ales intre dansul clasic si cel modern, am refuzat sa dansez numai modern, chiar de o calitate extraordinara, pentru ca am vrut sa am un evantai larg de exprimare. E important pentru un artist sa nu i se ingusteze orizontul. Cred si in artistii care urmeaza un singur drum, dar pentru mine lucrurile stau altfel. Nu cred ca dansul clasic e demodat, dl a preluat foarte multe lucruri din dansul modern. Nu mai poti dansa balet asa cum se facea acum 30 de ani - omul modern se plictiseste daca vede un balet monoton, lui trebuie sa-i pastrezi interesul treaz. Ceea ce eu incerc prin dans este tocmai asta: sa pastrez atentia spectatorului incordata la maximum pe toata durata spectacolului. E greu, nu reusesti intotdeauna, dar e important sa te misti intr-un grafic peste un anume nivel, sunt cresteri si scaderi, dar ele nu coboara sub un anume nivel. Pentru mine, un artist adevarat e cel care se poate modela, acre poate creste si face diverse roluri. Trebuie sa continui sa accezi spre perfectiune. O vezi atat de departe, atat de sus, ti se pare intangibila si intr-o zi te trezesti ca esti la un pas de ea si ca o poti atinge, iar atunci incep temerile. Si pentru clipa asta maestra mea de balet, Larissa Sorban, m-a pregatit inca de cand aveam 18 ani. Mi-a spus: odata ajunsa in acel punct trebuie sa-ti amintesti ca , fiind atat de aproape, obtii un lucru minunat: te simti extrem de profesionist si ai senzatia deplinei libertati prin arta.”

2002, 7.09. Monitorul de Cluj, “Clujul este pentru mine o amintire sacra si dureroasa” 

“Simona Noja, cea mia importanta artista clujeana a ultimului deceniu - prim-solista a Operei de Stat din Viena - a raspuns provocarii lansate de Monitorul, in cadrul campaniei “Clujeni de succes”, de a vorbi despre orasul in care s-a lansat si s-a consacrat pe marile scene ale lumii. Marea balerina Simona Noja povesteste delicat, sensibil...despre Clujul sau - trecut, prezent si viitor. Un balet al sentimentelor, compus din cuvinte alese, din care nu lipsesc amintirile...dar si palnuri si vise de viitor…”

2002, Neuer Merker, “Interview mit Simona Noja - Vom Turnkind zum Tanzstar” von Ira Werbowsky, 

“Als Kind träumte sie von einer Karriere á la Nadia Comăneci - immerhin gehörte sie dem rumänischen olympischen Nachwuchskader für Bodenturnen an, doch es sollte ganz anders kommen. Wie so oft veränderte der Besuch einer Ballettvorstellung alles… Am 8.Juni dieses Jahres (2002) gab es nach einer “Schwanensee” - Aufführung die höchste kulturelle Auszeichnung Rumäniens für die Ausnahmeerscheinung Simona Noja, Erste Soltänzerin an der Wr. Staatsoper. Ihr wurde als jüngster Künstlerin überhaupt und in Anwesenheir von Präsident Iliescu in der Nationaloper von Bukarest der Orden “Steaua Romaniei” (Ordinal Cavaler) verliehen. Viele andere Ausgezeichnete waren aus diesem Anlass extra aus den verschiedensten  Ländern angereist, darunter Magdalena Popa, Ballettmeisterin am National Ballet de Canada, und der Tänzer Gheorghe Iancu, was dieser Ehrung noch eine zusätzliche Bedeutung verlieh. Dieser sehr emotionale Abend berührte die eher kühl-distanziert wirkende Tänzerin sehr. Sie wurde danach oft auf der Straße angesprochen; wildfremde Menschen gratulierten ihr und bedankten sich bei ihr für ihre Darbietung.

Simona Noja ist dankbar für das Erreichte. Sie sieht es als ihre Lebensaufgabe an, weiter zu geben, was ihr gegeben wurde. Sie wird beinahe philosophisch: “Ein großer Künstler muss auch ein großer Mensch sein, sonst bringt seine ganze Kunst nichts, wenn es an Menschlichkeit fehlt,” ist sie überzeugt. “Es bringt nicht, wenn ich etwas erreiche und dann alles für mich behalte. Man muss seine Erfahrungen an andere weitergeben.” Daher gründete sie eine kulturelle Stiftung zur Unterstützung junger Menschen. So wird es z.B. für Herbst 5 Stipendien für die Ballettakademie in Klausenburg geben und 3 Ballettschüler wurden zum Sommertraining nach Wolfsegg in Oberösterreich geschickt… 

Der Powerfrau gelingt der Spagat zwischen Tänzerkarriere und Mutterschaft - Söhnchen Alessandro benötigt mit seinen 4 Jahren trotz der Unterstützung durch Kinderfrau Irma viel Aufmerksamkeit und die tägliche Probenarbeit fordert auch ihren Tribut. Nach dem Motto “24 Stunden hat der Tag und dann bleibt noch die ganze Nacht” kommt Simona Noja mit sehr wenig Schlaf aus. Nachts sitzt sie daher meist am Computer und arbeitet …Nicht nur für Ballettgastspiele ist die vielseitige Künstlerin sehr gefragt. Die absolvierte Sprachwissenschaftlerin erhielt bereits Anfragen der Universität ihrer Heimatstadt Klausenburg, dort Vorträge zu halten…

(Manuel Legris) der Weltstar aus Frankreich hat einen hohen Stellenwert in ihrem Tänzerleben.Sie schätzt vor allem die spirituelle und intellektuelle Verbundenheit mit ihm. Mit Manuel Legris tanzte sie auch durch den Sommer. Den 4 Vorstellungen an der Cote d´Azur folgten 11 Auftritte in Japan. Das Programm umfasste Ausschnitte aus Klassikern wie “Schwanensee” und “Don Quijote” sowie Piecen von Forsythe bzw.Petit und auch Teile aus “Alles Walzer” (Ch.: R. Zanella). Ihr Partner war neben Manuel Legris auch Jean- Guillaume Bart.

Danach wollte sie sich ein bißchen Erholung zu Hause gönnen. “Luxus ist für mich nicht, irgendwohin zu fliegen, denn das mache ich beruflich sowieso”, meinte sie. “Für mich ist es am schönsten, wenn ich meine Ruhe genieße - und sei es nur für ein paar Stunden, Dann kann ich ungestört lesen, am liebsten 4 Bücher gleichzeitig.Wahrscheinlich wird sie daher nach Rumänien ins Landhaus ihrer Eltern fahren. Das liegt an einem kleinen See, ähnlich idyllisch wie die Gegend um Altaussee, wo die Großeltern oder der Vater, der ihr eine Quelle an Humor und Weisheit ist. Eine halbe Stunde mit ihnen und sie kann Monate lang darüber nachdenken, was alles gesagt worden ist. Bei ihrer Familie in Rumänien kann man die international bekannte Tänzerin auch bei ganz alttäglichen Dingen beobachten. Mit Kopftuch und Schürze putzt sie dann die Wohnung und bügelt Hemden für den Opa. `` Meine Großeltern sagen immer, dass ich zu viel mache. Sie haben recht. Aber die Zeit mit ihnen und meinen besten Freunden zu verbringen, bedeutet mir sehr viel,” setzt sie Prioritäten. Sie konnte immer gut zwischen wichtig und unwichtig unterscheiden. Früher überlegte sie oft lange, jetzt entscheidet sie schneller aus dem Buch heraus. Diese intuitiven Entscheidungen erweisen sich meist als richtig. So gelingt es ihr stets das richtige zu tun. Für Simona Noja gibt es nur das ``Jetzt” die Anwesenheit in diesem Moment. Das Beste aus jedem Augenblick im Leben zu holen, hat sie von Manuel Legris übernommen. So gab es vor der ``Schwanensee”-Vorstellung mit anschließender Ehrung 4 Interview-Termine und sie hatte letztlich nur mehr 30 Minuten, um sich vor der Aufführung auszuruhen. Aber es hat ihr nichts ausgemacht. `` Das hat mit meiner Einstellung zum Leben zu tun. Man muss sich nur selbst treu bleiben und offen sein für die schönen, inspirierenden und positiven Dingen, die einen begegnen, “ erläutert sie. 3  Menschen imponieren ihr daher besonders: ihr Vater, Manuel Legris – Hillary Clinton, die sich wünscht, die 1. Präsidentin der Vereinigten Staaten zu werden.

Wie erlebte sie die Vorbereitung für `` Spartacus” ? Eugene van den Boom war zu schnell verletzt, da hatten sie erst eine Szene miteinander geprobt. Mit Jürgen Wagner gab es bereits eine tiefe Arbeitsbeziehung. Sie bedauert daher sehr, dass, bedingt durch seine Verletzung, es noch nicht zur gemeinsamen Vorstellung kam. Das möchte sie aber im Herbst nachholen. Sie bewundert seinen Charakter und seine aufrechte Persönlichkeit. ``Menschen wie Jürgen sind in unserem Beruf sehr selten, “ lobt sie seine Integrität. ``Als Freund wird er immer zu dir halten. ”

-Partner Nr3 für die ``Spartacus” -Inszenierung von Renato Zanella war Boris Nebyla. Sie war fasziniert von seiner schnellen Auffassungsgabe, Spontaneität und Intelligenz. Er musste sich innerhalb kürzester Zeit die Rolle premierenreif aneignen. Als sie sich dann die B-Premiere mit Ilonja Dier ansah. War sie stark beeindruckt von der unglaublichen Entwicklung in der Rollendarstellung, die er erreicht hatte. Obwohl nicht gemeinsam für `` Spartacus” vorgesehen, schätzt sie auch die Zusammenarbeit mit Gregor Hatala. `` Wir haben eine unglaubliche Vetrauensbasis miteinander erreicht. Er ist immer da, man kann sich zu jeder Zeit auf ihn verlassen. Die ``Chemie” stimmt zwischen uns, wir haben uns gut aufeinander eingestimmt.”

 Wie sieht es mit den nächsten Plänen aus? `` Mein Gott, der Herbst ist noch so weit weg!”  lacht sie. `` Da ist ein Festival in Cuba und eine Gala in der Ukraine geplant. Auf mehr will sie sich noch nicht festlegen. Sie ist offen für alles, was auf sie zukommt. `` Alles hat seinen Sinn und seine Bedeutung”, ist sie sich sicher. `` Denn wenn man sich etwas wirklich wünscht, bekommt man es auch.” ist sie überzeugt. Auch wir wünschen uns noch viel von Simona!”

(traducere: „În copilărie, ea visa la o carieră  a la Nadia Comăneci - la urma urmei, a fost membră a echipei olimpice române de gimnastică de tineret, dar lucrurile au mers diferit. Așa cum se întâmplă adesea, vizita unui spectacol de balet a schimbat totul ... Pe 8 iunie a acestui an (2002), după un spectacol „Lacul lebedelor”, în România excepționala Simona Noja, primbalerina la Opera de Stat din Viena a primit cel mai înalt premiu cultural, fiind cea mai tânără artistă vreodată. În prezența președintelui Iliescu în Opera Națională din Bucureșți i s-a acordat ordinul „Steaua României” (în ordin de Cavaler). Mulți alți artiști au fost investiți cu distincții, ei venind din diferite țări pentru această ocazie, inclusiv Magdalena Popa, maestru de balet la Baletul Național al Canadei și dansatorul Gheorghe Iancu, conferindu-i acestui eveniment și mai mare onoare și mai multă semnificație. Această seară foarte emoționantă a impresionat-o pe balerina, aparent distantă. A fost adesea abordată pe stradă de oameni străini, care au felicitat-o ​​și i-au mulțumit pentru performanța ei.

Simona Noja este recunoscătoare pentru ceea ce a fost realizat. Ea vede că menirea vieții sale să transmită mai departe ceea ce i s-a dat. Aproape că devine filozofică: „Un mare artist trebuie să fie și om, altfel toată arta sa lipsită de umanitatae devine inutilă.” Ea este convinsă: „Nu ajută dacă obțîn ceva și apoi păstrez totul pentru mine. Trebuie să transmiteți experiențele și altora. " Prin urmare, ea a înființat o fundație culturală pentru a sprijini tinerii. De exemplu, vor fi date 5 burse pentru academia de balet din Cluj-Napoca în toamnă și 3 studenți de balet au fost trimiși la Wolfsegg în Oberösterreich pentru pregătire în vară ...

Femeia-Forță reușește echilibrul dintre cariera de balerină și maternitate - la 4 ani, fiul Alessandro are nevoie de multă atenție, în ciuda sprijinului doiceii Irma, iar studiile și repetițiile zilnice își au și ele importanța lor. Potrivit devizei „Ziua are 24 de ore și apoi este toată noaptea”, Simona Noja nu are nevoie de mult somn. Așa că noaptea stă de obicei la computer și lucrează ... Artista versatilă nu este cerută doar pentru spectacole de balet. Ea s-a calificat și ca lingvista, prelegerile ei fiind cerute la universitatea din orașul ei natal Cluj...

(Manuel Legris) vedeta mondială din Franța are o mare prioritate în viața ei de balerină și, mai presus de toate, apreciază legătura spirituală și intelectuală cu el. De asemenea, a dansat în vară cu Manuel Legris:  4 reprezentațîi de pe Coasta de Azur; care au fost urmate de 11 reprezentațîi în Japonia. Programul a inclus fragmente din clasice precum „Lacul lebedelor” și „Don Quijote”, precum și piese de Forsythe și Petit și, de asemenea, părți din „Alles Walzer” (Ch.: R. Zanella). Pe lângă Manuel Legris, partenerul ei a fost Jean-Guillaume Bart.

După aceea, și-a luat o mică vacantă acasă. „Pentru mine, luxul nu înseamnă să zbor undeva, pentru că oricum asta fac datorita muncii frecvent”, a spus ea. "Pentru mine este cel mai bine atunci când mă bucur de liniște - chiar dacă este doar pentru câteva ore, atunci pot citi netulburat, de preferință 4 cărți în același timp. Așa că probabil va merge în România acasă, unde familia ei are o casă de vacanță lângă lac. Într-o zonă idilică, timpul cu bunicii și tatăl ei este pentru ea o sursă de umor și înțelepciune. O jumătate de oră cu ei și își pot petrece luni de zile gândindu-se la cele spuse. Cu familia ei în România, balerina cunoscută la nivel internațional poate fi văzută și făcând lucruri foarte demodate. Curăță apartamentul cu un batic, șorț și calcă cămăși pentru bunic. „Bunicii mei spun întotdeauna că lucrez prea mult. Au dreptate. Dar petrecerea timpului cu ei și cei mai buni prieteni ai mei înseamnă foarte mult pentru mine”, prioretizeaza ea. A fost întotdeauna capabilă să facă distincția între important și neimportant. În trecut, îi trebuia mai mult timp să ia decizii. Acum se hotărăște mai repede și ia decizii intuitive, care se dovedesc de obicei corecte. Așa că ea reușește întotdeauna să facă ceea ce trebuie să facă. Pentru Simona Noja există doar „acum”, s-a inspirat de la Manuel Legris pentru a transforma fiecare moment în tot ce este mai bun. De exemplu, i s-au cerut 4 interviuri înainte de spectacolul festiv cu „Lacul lebedelor” (din București) și, în cele din urmă, i-au rămas doar 30 de minute să se pregătească înainte de spectacol. Dar n-a deranjat-o. „Are legătură cu mentalitatea mea existențială. Trebuie să-ți fii fidel tie însați și să fii deschis față de lucrurile frumoase, pozitive și pline de inspirație pe care le întâlneșți ”, explică ea. Trei persoane în existența ei o inspiră: tatăl ei, Manuel Legris - Hillary Clinton, căreia îi dorește să devină prima  președinta al Statelor Unite a Americii. 

Cum a trăit pregătirea pentru „Spartacus”? Eugene van den Boom s-a accidentat prea repede, am reușit să lucrăm doar o singură scenă. A existat deja o relație de lucru profundă cu Jürgen Wagner. Și jurgen însă s-a accidentat. Ar dori să compenseze lmunca împreună cu un spectacol împreună în toamnă. Ea îi admiră caracterul și personalitatea sa deschisă. „Oameni precum Jürgen sunt foarte rari în slujba noastră”, îi laudă integritatea. „Ca prieten, el vă fi în orice situație cu tine. ”

-Partnerul numărul 3 pentru producția „Spartacus” de Renato Zanella a fost Boris Nebyla. A fost fascinată de înțelegerea rapidă, spontaneitatea și inteligența sa. A trebuit să învețe rolul deja pregătit pentru premieră într-un timp foarte scurt. Când a urmărit apoi premiera lui Boris cu Ilonja Dirl a fost foarte impresionată de dezvoltarea incredibilă în interpretarea rolului pe care el a realizat-o. Deși nu este planificată să danseze îpreuna în „Spartacus”, ea apreciază și colaborarea cu Gregor Hatala. „Avem o bază de încredere unul cu celălalt. El este mereu acolo unde ai nevoie de el, te poți baza întotdeauna pe el. „Alchimia artistică” funcționează între noi, suntem bine armonizați unul cu celălalt. "

 Cum rămâne cu următoarele planuri? "Doamne, toamna este încă atât de departe!" râde ea. „Sunt planificate un festival în Cuba și o gală în Ucraina. Încă nu vrea să se angajeze în altceva. Ea este deschisă la tot ceea ce îi vine în cale. Este sigura că „Totul are sensul și semnificația sa”. "Pentru că dacă vrei cu adevărat ceva, nimic nu iți poate sta în cale ." Și noi ne dorim încă mult de la Simona! ")

2002, Dezember, Premiere List und Liebe (La fille mal gardée) von F. Ashton, von Ursula Kneiss:

“Damit dieses Ballett reussiert, muss auch die Besetzung passen: Simona Noja als Lise ist nicht nur Spitzentänzerin, sondern überzeugende Akteurin mir Charakter, störrisches Mädchen, dass voll Elan ihren Willen durchsetzt. “

(traducere: „Pentru ca acest balet să aibă succes, și distribuția trebuie să fie convingătoare: Simona Noja în rolul Lisei  nu este doar o balerină de mare calitate, ci și o actriță convingătoare ca personaj al fetei încăpățânate care își impune orice act de voință. ")

2002, Dezember, “Das Tanzjuwel strahl wieder” von Karlheinz Roschitz, über die Premiere List und Liebe (La fille mal gardée) von F. Ashton,“Die Besetzung erfreut: Simona Noja debütiert als bezaubernde Lise, die durch Osbert Lancasters idyllisch-naive Landschaft des frühen 19. Jahrhunderts tändelt, flattert, turtelt schwebt. Sie zeigt Präsenz und klare Linien. Bei allem kapriziösen Zauber wird da ein Hauch von Melancholie spürbar.”

(traducere: „Distribuția produce bucurie: Simona Noja debutează ca fermecătoarea Lise, care plutește, flutură, plutește prin peisajul idilic și naiv al lui Osbert Lancaster de la începutul secolului al XIX-lea. Arată prezența și liniile clare. Cu toată magia capricioasă, se simte o notă de melancolie ".)

2003, Nov, Der Neue Merker, 10.10.2003, Schwanensee von Helmut Batliner, “So intensiv berührend wie an diesem Abend war das tragische Märchen schon lange nicht mehr erlebbar gewesen; Simona Noja (Odette/Odile) und Vladimir Malakhov (Prinz Siegfried) ergänzten einander vorbildlich und verstärkten die vom Publikum entgegenbrachten Empfindungen. Alle nur möglichen Gefühle wie Zuneigung, Freude, Enttäuschung, Angst und Verzweiflung drückten ihre Augen, Hände und Körper in natürlichen Bewegungen aus. Nichts erinnerte an Eingeübtes, und so wurden  des Prinzen Vornehmheit und Eleganz, Odettes tiefe Liebe und Odiles eiskalte Berechnung zu markanten Erlebnissen, die die kommende Tragik immer größer und unerträglicher werden ließen. Schwerelosigkeit und Schweben der beiden in Soli und Pas de Deux machten dankbar für so große Kunst.”

(traducere: Lacul Lebedelor de Helmut Batliner, „Basmul tragic nu a fost trăit de mult timp la fel de emoționant ca în această seară ; Simona Noja (Odette / Odile) și Vladimir Malakhov (prințul Siegfried) s-au completat reciproc într-un mod exemplar și au potențat trăirile publicului. Toate sentimentele posibile precum afecțiunea, bucuria, dezamăgirea, frica și disperarea le-au exprimat prin mișcări naturale ale ochiilor, mâinilor și corpurile lor. Nimic nu amintea de rutină, astfel încât noblețea și eleganța prințului, dragostea profundă a  Prințesei Odette și calculul rece al Prințesei Odile au devenit trăiri marcante ale unei tragedii din ce în ce mai dificil de acceptat. Imponderabilitatea și plutirea celor doi în solo-uri și pas de deux-uri ne-au făcut recunoscători pentru o astfel de înaltă transfigurare artistică." )

2003, 12.10. “Schwanensee” in der Wiener Staatsoper mit Vladimir Malakhov und Simona Noja von S. Ph. in Der Neue Merker, Nov 2003 : “Während Vladimir Malakhov alle melancholischen Züge des Prinzen Siegfried austanzte...vermochte Simona Noja sowohl dem unschuldigen Schwanenmädchen als auch der dämonisch verführerischen schwarzen Odile starke Bühnenpräsenz und Ästhetik, gemischt mit Dämonie, zu verleihen.”

(traducere: „În timp ce Vladimir Malakhov a dansat toate trăsăturile melancolice ale prințului Siegfried ... Simona Noja a reușit să ofere o convingătoare prezență scenică atât inocentei Lebăde-albe, cât și o estetică amestecată cu demonia seducătoarei Lebede-negre." )

Danse, Gala des etoiles du XXI-éme siecle, Paris, de Jerome Frilley, 

“Autre changement de style avec Simona Noja et Giuseppe Picone, qui nous présentent Slingerland de William Forsythe. Fidèle à sa réputation machiavélique, ce chorégraphe nous étonne toujours, car si l´on croit avoir analysé son style, on se laisse prendre avec bonheur á son pouvoir de fascination. Les deux dancers, magnifiques, sont à la fois totalement présents et totalement absents. Plus ils s´agitent, plus ils se dissolvent dans l´espace, en un patchwork  coloré et plein ils de vie. On se laisse prendre dans un tourbillon de gestes purs, presque transparents et non dénués d´humour, qui sont la marque d´un chorégraphe qui sans nul doute marque son époque. Danser Forsythe est un hymne au movement, à la vitesse, à une dialectique audacieuse et intransigeante des corps avec l´espace et ses sons, et Simona Noja, autant que Giuseppe Picone enchaînent variations virtuoses et pas de deux endiablé, comme un défi à leur “formation”, pour le frisson de la vitesse et de la vélocité.”

(traducere: „O altă schimbare de stil cu Simona Noja și Giuseppe Picone, care prezintă Slingerland de William Forsythe. Fidel reputației sale machiavelice, acest coregraf ne uimește întotdeauna, pentru că, odată ce credem că i-am descifrat stilul, ne lăsăm din nou captivați de fascinația noii sale forțe artistice. Cei doi magnifici dansatori sunt fie total vizibili, fie devin una cu spațiu.  Cu cât se mișcă mai mult, cu atât se dizolvă mai mult în spațiu, într-un patchwork colorat plin de viață. Ne lăsăm luați într-un vârtej de gesturi pure, aproape transparente și lipsite de umor, care sunt semnul unui coregraf fără îndoială, care își marchează epoca. A dansa Forsythe este un imn al mișcării, al vitezei, al unei dialectici îndrăznețe și fără compromisuri a corpurilor cu spațiul și sunetele sale, și atât Simona Noja cât și Giuseppe Picone fluidizează variațiile virtuoase și duetele frenetice, într-o provocare a structurii lor artistice in fiorul velocității și vitezei.”)

Danse, Le Lac des Cygnes,à l´Opéra de Vienne,  avec Simona Noja et Vladimir Malakhov; de Sylviane Milley:

“Simona Noja apparaît royale, la grâce ailée et la pureté personnifiées; ses arabesques, ses équilibres parfaits, l´ondulation de ses bras, ses inclinations de tête semblent si harmonieusement surnaturels et troublants!

Tous deux laissent transparaître la force de leurs sentiments, leur attirance, par leur extraordinaire expressivité, la délicatesse de leurs enlacements, de toutes les parties de leur corps émane une émotion; Siegfried l´aimera éternellement et ainsi elle retrouvera définitivement forme humaine.

Trois portés prodigieux lorque Vladimr Malakhov élève  Simona-Odette le torse totalement renversé en arrière - liane d´une flexibilté stupéfiante - et le final oú il la maintient plusieurs secondes à la verticale telle un audacieux point d´exclamation prêt à l´envol…

Dans l´acte trois...les trente-deux fouettés seront remarquable de haute technicité et de parfaite aisance…”

(traducere: 

Dans, Lacul lebedelor, la Opera de Stat din Viena, cu Simona Noja și Vladimir Malakhov; de Sylviane Milley:

„Simona Noja apare regală, personificarea harului și purității înaripate; arabescurile sale, echilibrele sale perfecte, ondularea brațelor sale, înclinațiile capului par atât de armonios supranaturale și impresionante!

Ambii arată puterea sentimentelor lor, atracția lor, prin expresivitatea lor extraordinară, delicatețea îmbrățișărilor lor, din toate părțile corpului lor emană emoție; Siegfried o va iubi pentru totdeauna și astfel ea va recăpăta cu siguranță forma umană.

Trei ascensiuni prodigioase când Vladimr Malakhov o ridică pe Simona-Odette cu corpul complet aruncat înapoi - ca o liana de o flexibilitate uimitoare - și finalul în care o ține în poziție verticală câteva secunde, ca un punct de exclamare îndrăzneața pregătit pentru zbor ...

În actul trei ... cele treizeci și două de fouetté-uri ale ei vor fi remarcate prin înaltul grad de tehnicitate și maxima ușurința a execuției ... ”)

2003, 4.05. Napoli, Corriere della Sera, “Doppio valzer al San Carlo, Simona Noja, talento mozzafiato” di Paola De Simone, per la Prima di “Alles Walzer”:

“... Alles Walzer, firmato dal veronese Renato Zanella...fa e l´altra sera alla sua applaudissima “prima” partenopea.Tra l´altro, con la “sua” Simona Noja, meravigliosa stella protagonista del secondo titola...In prima linea va lodato il talento mozzafiato della rumena Simona Noja, étoile della Compagnia viennese dalla fisicitá tagliente e dalla vibrante intensitá espressiva.”

(traducere: „Vals dublu la San Carlo / Simona Noja, talent care iți taie respirația” de Paola De Simone, despre Premiera „Alles Walzer”:

"... Alles Walzer, semnat de veronezul Renato Zanella ... despre seara trecută a foarte aplaudatei sale premiere napolitane. Printre altele, cu "a sa "Simona Noja, minunata vedetă protagonistă a celui de-al doilea titlu a seratei... În primul rând, trebuie lăudat talentul care iți taie respirația al româncei Simona Noja, stea a Companiei Vieneze cu o fizicitate percutantă și o intensitate expresivă vibrantă. ")

2003 4.05 Spettacoli, di Elisabetta Testa, Roma, per la Prima di “Alles Walzer” al Teatro San Carlo “Successo per gli spettacoli “La Valse” e “Alles Walzer”. Grandi protagonisti Simona Noja e Giuseppe Picone:

“Decisamente allegra e felice l´atmosfera di “Alles Walzer”...in bilico fra “Tradizione” e “innovazione”, con due protagonisti di eccezione: Simona Noja e Giuseppe Picone (nella foto). molto afiatati nel passo a due finale sull´ Adagio di Mahler, che conclude lo spettacolo. Rumena, prima ballerina del Teatro dell´Opera di Vienna, Simona Noja ha delle qualitá veramente eccezionali; al di lá della bellezza delle sue linée sinuose e di una tecnica limpida, ha una forte personalitá e un fascino interiore.”

2003, 2, Die Bühne, 7.02.2003 “Romeo und Julia” mit Vladimir Malakhov und Simona Noja,  von Norbert A. Weinberger: 

“Diese nicht geplante Tänzer-Koppelung Malakhov mit Simona Noja sollte zu einer wahren Sternstunden-Vorstellung mutieren, denn da redeten zwei große Gestalter ganz natürlich und fließend in derselben Tanz-und Körpersprache, da herrschte eine kaum glaubliche Harmonie im Ausdruck und trotzdem knisterte es vor Spannung. Überragende Persönlichkeiten waren in Rollen geschlüpft, denen sie wie eine zweite Haut paßten.Bei beiden ist Technik ein so selbstverständliches Rüstzeug, daß man keinen Gedanken verschwendet an die mit unzähligen Schwierigkeiten und vertrackten Hebungen gespickte Choreographie Crankos, speziell in allen ihren Pas de deux… Wie sich Simona Noja im Festbild mit all der kindlichen, spielerischen Koketterie einer kaum flügge gewordenen Autoritäten bockt, ist hinreißend. In der darauffolgenden Szene bei Fra Lorenzo im roten Kleid zeigt sie sich zur Frau gereift, ihre Verwandlung des Körpers durch eine gänzlich andere Haltung erscheint geradezu verblüffend. Ab nun wird Julia, an ihrer Liebe gewachsen, künftig zur treibenden Kraft sogar in der großen Balkon-Szene. Ein wahres tänzerisches Wunder ist diese Szene auf die so mitreißend gestische Partitur Prokofjews, ein vom Horn eingeleitetes Andante amoroso wird zum Amoroso agitato, wenn das Orchester geradezu überschäumend den Klang “schaufelt” und beide Körper buchstäblich zu fliegen scheinen.”

(traducere: „Această distribuție neplanificată, care îi aduce pe Vladimir Malakhov și Simona Noja în fața publicului, a trebuit să transforme spectacolul real într-o de oră de revelație celestă. Căci s-au întâlnit două mari personalități care vorbeau în mod natural și fluent în același limbaj corporal al dansului, între care a existat o armonie aproape incredibilă în expresie, în ciuda izbucnirilor tensionate. Personalitățile remarcabile și-au intrat în roluri care li se potrivesc ca mănușa. Pentru amândoi, tehnica este un instrument atât de natural încât nu pierd niciun moment gându-se la nenumărate dificultăți și obstacole pretențioase, în special în pas de deux-urile coregrafiei lui Cranko... Este adorabil cum Simona Noja se răzvrătește în fața persoanelor cu autoritate, cu toate cochetările copilărești și jucăușe ...În următoarea scenă cu Fra Lorenzo transformarea corpului ei printr-o postură complet diferită, simbolizând prin rochia roșie femeia matură, pare de-a dreptul uluitoare. Din acest moment, Julia, maturizata prin forța iubirii, o trăieste intensiv în celebra scenă a balconului. O adevărată magie cuprinde această scenă și în partitura excitantă a lui Prokofiev. Un andante amoroso introdus de corn devine un amoroso agitato când orchestra „revarsă” sunete în care ambele corpuri par literalmente să zboare. ")

2003 4.05., Danse, France, Ballet du San Carlo, Naples, Alles walzer, de Syviane Milley in:

“Elisabetta Terabust qui dirige la compagnie de ballet du théatre San Carlo de Naples depuis quelques mois a eu la bonne idée de programmer une soirée dédiée à la Valse en invitant l´étoile de Vienne qui a crée le ballet de Renato Zanella Alles Walzer en mars 1997, la Roumaine Simona Noja, et son partenaire…, le napolitain Giuseppe Picone… Lorsque le rideau se lève la divine Simona Noja en justaucorps noir, seule, dans un silence absolu, nous captive par sa toute puissante présence et sa façon de se mouvoir si souple, si fine et ondoyante, pleine de poésie.

Ce quélle dégage et représente par son regard à la fois inquiet et malicieux, aux abois même, son air désinvolte ou dédaigneux, c´est l´incarnation de la valse qui, par son mouvement séduit les êtres et finit par les mettre en état d´ivresse. Alors sur la musique du quadrille du Bal masqué, Strauss rencontre Verdi, les partenaires arrivent, un couple, puis un autre, qui tournent, sautillent, s´enlacent avec infinitement du charme, d´autorité, de raffinement. Le couple d´Etoiles, Noja-Picone nous ravis dand la polka rapide qu´ils effectuent avec humour, brio et légèreté, une attentive, joyeuse et jubilatoire complicité se degage de leur duo, ils passent puis disparaissent pour reparaître dans une ambience romantique...Puis en contrapointe à la musique de Strauss, le ballet se termine sur l´adagietto de la cinquiéme symphonie de Mahler en un vibrant et intense dialoque d´amour…”

(traducere: „Elisabetta Terabust, care a preluat de câteva luni compania de balet a teatrului San Carlo din Napoli, a avut ideea bună de a programa o seară dedicată valsului invitând vedeta lui Renato Zanella de la Viena pentru care coregraful a creat baletul  Alles Walzer în martie 1997, românca Simona Noja și partenerul ei ..., napoletanul Giuseppe Picone ... Când se ridică cortina, divina Simona Noja într-un tricou intunecat, singură, în tăcere absolută, ne captivează cu prezența ei atotputernică și cu modul ei de a se mișca atât de suplu, atât de fin și de ondulat, plin de poezie.

Ceea ce degaja și reprezintă prin privirea sa îngrijorată și obraznica, în același timp distanțata, cu un aer usor arogant, este încarnarea valsului care, prin mișcarea sa, seduce ființele inducandu-le starea de betie. După muzica cvadrilelor Balului mascat, -Strauss incontra Verdi- sosesc partenerii, un cuplu, apoi un altul, care se rotesc, sar, se îmbrățișează cu farmec infinit, autoritate si rafinament. Cuplul de staruri, Noja-Picone ne încântă în polca rapidă pe care o interpretează cu umor, brio și ușurință, o complicitate atentă, veselă și jubilantă transpare din duetul lor, prin care trec apoi dispar pentru a reapărea din nou într-o atmosferă romantică. In contrapunct  cu muzica lui Strauss, baletul se încheie cu Adagietto din a cincea simfonie a lui Mahler într-un dialog vibrant și intens al iubirii ... ”)

2003, 18.07, Ensueños in Castell de Peralada : “Una nueva prouesta musical vanguardista, innovadora y de primer nivel, que combina en el escenario la voz de Ainhoa Arteta y la belleza plástica de Igor Yebra y Simona Noja...Todos ellos con una trayectoria artistica que es aval de calidad, profesionalidad y éxito.”

(traducere: Ensueños în Castell de Peralada: „O nouă propunere muzicală de avangardă, inovatoare și de primă clasă, care combină pe scenă vocea cantaretei Ainhoa ​​Arteta și frumusețea plastică a lui Igor Yebra și Simona Noja ... Toate acestea cu o traiectorie artistică care este garanția calității, profesionalismului și succesului. ")

2003, noiembrie, Formula AS, Simona Noja, prim-balerina la Opera de Stat din Viena, Cavaler al Ordinului “Steaua Romaniei”, “idealul meu a fost sa ajung o noua Nadia Comaneci”, de Nicolae Solea, Viena: 

“Pe Simona Noja am admirat-o pentru prima data intr-un spectacol la OPera Vieneza, unde era anagajata ca prim-solista de cativa ani. Aparitia ei pe scena taie resuflarea spectatorilor, care izbucnesc in aplauze ca vrajiti. Subtire si inalta, stapana perfecta pe trupul ei, exceleaza atat in tehnica dansului, cat si in expresivitatea miscarii. Cine a vazut-o in “Lacul lebedelor” coborand ca un fulg de nea pana deasupra luciului apei n-o va uita niciodata. Nu mi-am putut dezlipi ochii de pe acea pata de lumina alunecand suav pe scena. Aplauzele m-au trezit din hipnoza. Inca mai tineam buchetul de flori in mana, cand cineva m-a anuntat, intr-o germana politicoasa ca , gata, spectacolul s-a terminat...Am trimis florile celei care ma fermecase, fiind convins ca am trait unul dintre acele evenimente rare, cand arta dansului te poarta cu ea in extaz. Si mi-am propus sa revin si sa-i vorbesc, sa stie si cititorii de pretutindeni ce fel de romani traiesc in capitala orgolioasa a fostului imperiu.

Din Huedin, pe marile scene ale lumii

Nascuta la Huedin, Cluj, intr-o familie de intelectuali, Simona Noja urmeaza Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, avandu-i ca profesori pe Vasile Solomon si Larissa Sorban. Vrajita de dans inca din copilarie, isi face debutul pe scena la varsta de 18 ani in “Lacul lebedelor”. Urmeaza, sub stricta indrumare a maestrei Larissa Sorban, rolurile din “Giselle”, Coppelia si Don Quijote, pe scenele Operelor din Bucuresti si Constanta. Dupa absolvirea Facultatii de Litere, in 1994, traseul artistic al Simonei Noja cunoaste o ascensiune rapida. Daruita cu un talent iesit din comun, stapana pe o cultura umanista demna de invidiat (ceea ce nu este obisnuit la balerine), romanca socheaza juriul International de Balet de la Jackson, Mississippi, SUA, care-i acorda Medalia de Argint in 1990. Dupa acest prim succes de anvergura, urmeaza invitatii in Atlanta, Suedia si Germania. Unul dintre membrii juriului din Jackson, Heinz Spoerli, captivat de prestatia ei moderna, cu toate ca se decölarase o adepta a repertoriului clasic, ii aranjeaza un contract de prim-balerina la “Deutsche Oper am Rhein” din Düsseldorf-Duisburg (intre anii 1991-1995). In scurt timp, Simona Noja devine un prototip al dansului contemporan, recunoscuta si propulsata pe arena internationala, de celebrul coregraf William Forsythe. “Noja este o mare artista” spune un cronicar, “iar artistii, dupa cum spunea Schiller, sunt fiii iubiti ai libertatii”. Aluzia jurnalistului era clara: Noja era capabila sa “calatoreasca” liber prin tot repertoriul universal al genului. Dupa succesul urias de la “Bolshoi Teater” chiar in spatiul sacru al celor mai mari balerine din istorie, Simona Noja se stabileste la Viena, unde a interpretat, in cativa ani, 33 de roluri, dintre care 12 au fost create special pentru ea. Din Japoniaa pana in Chile, din Coreea pana in Argentina, din Italia pana in Florida, numele Noja starneste aplauze. Prestigioasa revista italiana de dans,”Danza & Danza” ii acorda premiul pentru cea mai buna interpreta a stagiunii 2000-2001. In 2002, presedintele IOn Iliescu ii acorda cea mai inalta distinctie culturala din Romania: “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler…

“Daca nu ma nasteam in Ardeal, n-as fi urmat baletul”

• Se intampla destul de rar ca o absolventa de Litere sa ajunga o balerina celebra in lumea intreaga. V arugam sa ne povestiti despre anii inceputului…

• Copila firava si bolnavicioasa, am fost indrumata de medicul parintilor mei catre sport, pentru a ma tonifia. La inceput, gimnastica, apoi gimnastica sportiva. Asa am ajuns, la numai 9 ani, sa fiu selectata in lotul olimpic condus de Bela Karoly. Idealul meu la vremea aceea era sa ajung o noua Nadia Comaneci. Numai asa am putut sa-mi inving si dorul de casa, si regimul foarte dur de antrenament (ba chiar pedeapsa de a executa 1000 de genoflexiuni, ca urmare a fricii de a face un salt pe barna!). Totusi, imaginea unei gimnaste analfabete, chiar si celebra, nu corespundea nici pe departe cu modul de educatie al familiei noastre, care m-a obligat sa ma ocup mai mult de scoala. Ca urmare, iata-ma exclusa din lot si cu visurile de celebritate sfaramate (mai tarziu, cu aceeasi justificare, parintii mei m-au sfatuit sa urmez Literele. N-ar fi acceptat sa aiba un copil fara studii temeinice). La sfazul cuiva de la Teatrul de Balet, cum ca as avea un corp ideal pentru dans, mama m-a inscris la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca. Primii trei ani au fost un calvar, ma plictiseam ingrozitor de exercitiile de la bara. Pronia cereasca a vrut sa apara in liceu maestrul Vasile Solomon, un dansator scolit la Moscova, singurul care a intuit directia pe care se puteau dezvolta talentul si calitatile mele artistice. De-a lungul aniloe, m-a invatat ca disciplina si seriozitatea - valori de mare pret in Clujul copilariei mele - sunt absolut necesare unei cariere de excdptie. Acest extraordinar pedagog a intrevazut viitorul in balet al unui copil de 12 ani.

• Celebrtatea dvs, este o recunoastere a celor care v -au format pentru dans. N-a mai fost nimeni la mijloc care sa va lumineze calea?

• A fost. A fost prim-balerina Operei din Cluj-Napoca, Larissa Sorban, “trestia ganditoare” la picioarele careia s-au inchinat cei mai exigenti critici din lume - membri juriului Concursului International de Balet de al Moscova, din 1958. Un artist urias si un om de o generozitate aparte. Intamplarea a facut ca eu sa fiu eleva pe care maestra a asteptat-o o viata intreaga, pentru a-i preda stafeta profesiei. In general, ardelenii sunt recunoscuti pentru inaltul profesionism in tot ceea ce fac. Daca nu ma nasteam in Ardeal, cu siguranta ca n-as mai fi urmat baletul.

• Care sunt partenerii care v-au marcat cariera in mod hotarator?

• Cat am dansat in Romania, partenerul care mi-a fost alaturi in toate rolurile si pentru care am un mare respect este Floirin Brandusa, prim-balerin la Opera din Bucuresti. El a crezut in balerina de 18 ani, capabila sa debuteze in Lacul lebedelor si in Giselle, si nu a fost putin pentru mine! Un alt partener exceptional este Manuel Legris de al Opera din Paris, cu care dansez roluri grele ca Manon si Cramen si care-mi da pe scena un sentiment de suguranta si armonie. Cu Vladimir Malakhov, directorul de la Staatsoper Berlin, ma contopesc “in zbor”, in special in ultimele spectacole cu Romeo si Julieta. De altfel, ma inteleg bine cu toti partenerii cu care dansez, pentru ca amo detenta foarte buna, nu e dificil sa ma ridice si am o mentalitate de lucru foarte recdptiva - doua avantaje mari in balet.

“Ma simt La Viena de parca as fi la Bucuresti”

• Sunteti cunoscuta ca o buna familista. Cum va impartiti timpul intre teatru si cei dragi?

• Pentru noi, ardelenii, spirutul de organizare e la fel de important ca si talentul. Dorm putin, muncesc enorm si sunt mereu bine dispusa. Pierderea umorului e primul semn ca am nevoie, totusi, de un pic de repaos. Fiul meu, Alessandro, este ingrijit de o bona de mare incredere, Tante Irma, nepoata prin alianta a scriitorului Franz Kafka. Singura modalitate in care- mi controlez fiul este telefonul mobil, pe care-l tin intotdeauna deschis.

• La Opera vieneza sunt angajati multi artisti romani. Cum lucrati alaturi de ei?

• Ma simt la Viena de parca as fi in Bucuresti. Director (Ioan Holender) instrumentalisti, balerini, solisti de opera - toti sunt minunati. Ne intalnim aproape zilnic, iar sarbatorirea evenimentelor importante, cum ar fi Ziua Nationala, o facem impreuna, cu sarmale, tuica si mititei. Aflandu-ne, cand e posibil, unul langa altul, ne trece mai usor dorul de tara. Iar cand zarim printre spectatori si multi romani din comunitate, ne bucuram si mai mult. Romanii vienezi sunt mai interesati de cultura decat altii. Am si printre ei cativa prieteni, iar pentru mine prietenia lor este esentiala.

• Mai aveti timp sa calatoriti in Romania? Cu atatea turnee programate pe cativa ani inainte, gasiti si cateva zile pentru Cluj?

• Gradina bunicilor de la Mierta, din Salaj, si cea a tatalui meu din Cluj sunt pentru mine Mecca linistii si a bucuriei. Amintirea Operelor din Cluj si Bucuresti ma umple de entuziasm si imi da energie ca pe vremea debutului. Cel putin o data pe an imi fac timp sa trec prin tara, macar doua-trei zile, sa-mi incarc bateriile cu suflet si sfintenie din Ardeal. Am hotarat sa-mi umplu viata doar cu lucruri armonioase si bogate in energii benefice. Iar pentru un artist ca mine, atat de “dependent” de gravitatie si energie pozitiva, Romania este cuibul mirific, de neocolit.”

2004, janvier,  DANSE, European Danse News, Casse Noisette, Ballet de l´Opéra de Vienne, par Sylviane Milley, “Clara- Simona Noja effectue un solo d´ une fluidité et d´une pureté avant de tomber dans les bras du Baron. (...) ...nous sommes enchantés par l´apparition de Clara dans une fabuleuse robe de mariée a longue traine, puis par le pas de deux de Simona Noja et Giuseppe Picone, tendre et romantique á souhait. Ce couple parfait a dégajé un charisme exceptionnel, une grace de bras et des poignets particuliére á Simona (par ailleurs comédienne excellemment apte a exprimer tous le sentiments ressentis)...Dans son solo, Simona fut comme une fleur d´une musicalité prodigieuse (ses fouettés et grands jetés a donner le frison)...” 

(traducere: „Clara- Simona Noja interpretează un solo de o fluiditate și puritate înainte de a cădea în brațele baronului. (...) ... suntem încântați de apariția Clarei într-o rochie de mireasă fabuloasă cu trena lungă, apoi de pas de deux-ul  Simonei Noja și Giuseppe Picone, tandru și romantic. Acest cuplu perfect a lansat o carismă excepțională, o grație de brațe și poignet-uri specifice Simonei (de asemenea, o actriță excelentă în măsură să redea toate sentimentele trăite) ... În variație, Simona era ca o floare de o prodigioasă muzicalitate (săriturile și fouetté-urile dătătoare de fior) ... ”

2004. 6.09. Roma, Galleria Borghese, Sculture in moto:

FIM Magazine, Ottobre 2004: “The choreographies were realized by Stefano Gianetti based on the music of Valentino Corvino. The two international stars Giuseppe Picone and Simona Noja were fantastic interpreters.”

(traducere: „Coregrafiile au fost realizate de Stefano Gianetti pe baza muzicii lui Valentino Corvino. Cele două vedete internaționale Giuseppe Picone și Simona Noja au fost interpreți fantastici. ")

2004, Isis Wirth,para Tiempos Del Mundo, “Gigantes de la danza en la metrópoli azteca”: “Reunir en una functión de gala a casi todas las más famosas estrellas del ballet actual, es un lujo raro y único que no sólo se podrian otorgar las grandes capitales sine cualquier ciudad. Y México fue la escogida para este suceso, que deberá reeditarse al año próximo...La rumana Simona Noja (Ballet de la Opera de Viena) demonstró en “Raymonda” un refinamiento clásico envidiable.”

(traducere: „Giganții dansului în metropola aztecă”: „Prezentarea într-o gală de balet a celor mai faimoase stele ale baletului actual este un lux rar și unic care nu putea fi acordat decât doar de marile capitale. Și Mexico City a fost cel ales pentru acest eveniment, care ar trebui reeditat anul viitor ... Românca Simona Noja  (Baletul Operei din Viena) a demonstrat în „Raymonda” un rafinament clasic de invidiat ”.)

Danse, de Sylviane Milley, Le Lac des Cygnes avec le Ballet de l´Opera de Vienne, protagonistes Simona Noja et Jürgen Wagner:

“Simona Noja est apparue irréelle et aérienne dans son saut, soudainement fragile et apeurée devant le Prince à qui elle raconte son histoire avec une grâce infinie. Ses ondulations de bras donnent une émotion de tant de candeur à l´état pur…”

(traducere: „Simona Noja a apărut ireală și aeriană în saltul ei, brusc fragilă și speriată în fața Prințului căruia îi spune povestea ei cu infinit har. Brațele sale ondulate dau o emoție de atâta candoare pură ... ”)

Danse, de Sylviane Milley, La Belle au bois dormant, avec le Ballet de l´Opera de Vienne, protagonistes Simona Noja et Giuseppe Picone:

“...De chaque côté, des balcons arondis à balustres où ont pris place les amis d´Aurore et d´où la Princesse, côté jardin, se penchera pour saluer joyeusement l´assemblée avant de s´élancer pour se mêler à elle. Simona Noja, émouvante d´innocence, de naturel, de pureté a l´assurance naïve  et la candeur radieuse de la jeunesse. Au cours de son adage à la rose, exécuté avec beaucoup de maîtrise et de poésie, elle exprime toute une palette de sentiments allant de la surprise, en découvrant les prétendants (en lourdes redingotes et perruques grises!) qu´on  lui presente et dont elle n´a cure, à l´affirmation de soi-même par ses triomphantes “attitudes” en equilibre...Simona Noja et Giuseppe Picone, parfaitement assortis, convaincants, tous deux à l´unisson dans un duo d´amour… Simona est toute délicatesse et grâce , elle nous communique avec persuasion la profondeur de son amour et son bonheur dans une danse intensément portée par la musique. Grand final dans l´exubérance générale pour la bénédiction des mariés.”

(traducere: „... De fiecare parte a scenei, balcoane rotunjite cu balustrade în care au loc prietenii Aurorei și de unde prințesa ...se va apleca pentru a saluta vesel adunarea înainte de a se grăbi să se amestece cu ea. Simona Noja, devine inocența, naturalețea, puritatea cu asigurare naivă și candoarea strălucitoare a tinerețîi. În timpul evoluției sale cu Adagioul trandafirului, executată cu o măiestrie și o poezie deosebite, ea exprimă o gamă întreagă de sentimente, de la surpriză la descoperirea pretendenților (în redingote grele și peruci gri!) pe care însă nu îi alege, până la afirmarea propriei personalități, prin „atitudinile” sale triumfătoare de echilibru ... Simona Noja și Giuseppe Picone, perfect sincronizați, convingători, ambii la unison într-un duet de dragoste ... Simona este toată delicatețe și grație, ne comunică cu convingere profunzimea dragostei și fericirea ei într-un dans purtat intens de muzică. Un mare final în exuberanța generală pentru binecuvântarea mirilor. ”)

2004, 15.12. România Liberă, “Simona Noja în spectacol” articol de Dumitru Avakian:    “O noutate absolută s-a produs zilele trecute în viața culturală-austriacă bucureșteană. Încă din vara trecută, am aflat că în prima parte a lunii decembrie, la Sala Palatului va evolua trupa Baletului Operei de Stat din Viena, că vom avea posibilitatea de a o reîntâlni pe minunată noastră balerină Simona Noja, prim-solistă aansamblului. Evenimentul a avut loc.  Succesul a fost important. O sala arhiplină i-a aclamat pe balerinii vienezi, o trupa de bun nivel, ansamblu însoțit de câțiva soliști de înalt profesionalism.(...) Spectacolul însuși a fost o reușită. Simona Noja este un artist matur, un artist de pregnantă personalitate; este un artist care - tocmai prin această - se distanțează net de colegii ei, de altfel profesioniști de excelentă clasa. Dispune de o exemplară concordanță a mișcării corpului, o coerentă direcționată inteligent și ferm, cu distincție, de ideea muzical-poetică. Noja este în egală măsură un minunat performer și un autentic creator care colaborează atent cu coregraful regizor al spectacolului, continuând și împlinind ideea acestuia.”

2004, 11.11. Jurnalul Național, pag.10 : „OMUL ZILEI“ – „Pentru un cadou pe care îl face publicului din România și pentru susținerea talentelor autohtone, Jurnalul Național o declară pe Simona Noja „Omul zilei“

“Celebra dansatoare Simona Noja, prim-balerină a Operei de Stat din Viena, și-a anunțat sosirea în România, pe scenă Sălii Palatului din București, unde prestigiosul balet vienez va prezenta înaintea sărbătorilor un spectacol din cadrul stagiunii 2004-2005. (...) Carieră vieneză a Simonei Noja cuprinde roluri în piese precum: Grete în “Cenușăreasa”, rolurile titulare în “Raymonda”,”Romeo și Julieta”,  “Mata-Hari”. Balerina s-a născut la Huedin și deține o diplomă în psihologie a Universității “Babeș- Bolyai” din Cluj. Simona a înființat în România și o fundație culturală al cărei obiectiv este cultivarea tinerelor talente prin acordarea unor burse sau cursuri estivale atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Pentru un cadou pe care îl va face publicului din România și pentru susținerea talentelor autohtone, “Jurnalul Național” o declara “Omul zilei”.

2004, 13.12. Adevărul, “O poveste de iubire într-o sală arhiplină”, “Ceea ce s-a petrecut vineri seară la București, într-o Sală a Palatului prea mică (la cele 4000 de locuri pe care le numără), a fost începutul unei veritabile idile. Prestigiosul Balet al Operei de Stat din Viena și publicul român au trăit, la cea dintâi întâlnire a lor, o dragoste la prima vedere. (...) Baletul Staatsoper și-a cucerit definitiv publicul din România cu o propunere modernă, iar acordurile de demult au căpătat o definiție “de ultimă oră”. Muzica clasică, soluții coregrafice inedite și costume la fel de surprinzătoare, iată finalul triumfal al serii. După un astfel de recital strălucitor (în care prim-solista Simona Noja s-a reîntâlnit cu melomanii de acasă), nimic mai potrivit ca focul de de artificii. Exact ca-ntr-o poveste de iubire.”

2004, 13.12.  Independent, cotidian național, pag 1 & 6: (…) „SIMONA NOJA OVAȚIONATĂ LA SCENĂ DESCHISĂ“: „Finalul spectacolului a fost rezervat baletului „Numai Vals“ (Alles Walzer) al lui Renato Zanella, care a devenit un simbol al Operei de Stat din Viena și care a avut-o ca prim-balerină pe românca Simona  Noja - aceasta a fost aplaudată la scenă deschisă de publicul român chiar când realiza cu o naturalețe și o tehnică impecabilă piruete mai dificile.“

2004, 10.12. Ziarul de duminica,”Tu dansezi cum am visat eu intotdeauna dansul” interviu realizat de Radu Constantinescu:

“In aceasta seara, Sala Paltului din Bucuresti va gazdui un spectacol al Operei de Stat din Viena, avand-o in distributie pe Simona Noja, “un superstar al institutiei vieneze” o silueta de filigran, o frumusete discreta, cu o tehnica perfecta” , cum o caracterizeaza critica de specialitate. Repertoriul ei clasic si contemporan cuprinde toate marile roluri pe care si le-ar putea dori o balerina. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj si, totusi, a ajuns nu la catedra, ci pe scena.

• Cine erati inainte de a fi cea de astazi?

• Visul meu tainic din copilarie a fost sa devin bibliotecara, pentru ca, asemenea lui Borges, imi imaginam paradisul sub forma unei biblioteci…” “A urca” in universul lieraturii mi s-a parut intotdeauna un privilegiu al sufletelor nobile. La dans am ajuns printr-o bizara intamplare, pe care, in timp, o pot defini si ca pe o predestinare: eram in vizita la Opera din Cluj cu tatal meu, cred ca aveam 8-9 ani, iar o prim-balerina cunoscuta tinea sa-l convinga ca am corp ideal pentru balet si ca trebuie neaparat sa urmez o astfel de cariera. Nici vorba pe atunci de-asa ceva, pentru ca eram o gimnasta promitatoare si tocmai fusesem selectionata in lotul olimpic de gimnastica sportiva condus de celebrul antrebor Bela Karoly. Coincidenta? Destin? Zece ani mai tarziu, debutam la Opera Romana din Cluj, in rolul principal din Lacul lebedelor!

• Deci drumul spre scena a trecut mai intai prin sala de sport?

• Chiar asa s-a intamplat. Copila firava fiind, am fost indrumata de medicul parintilor mei catre sport, pentru a ma tonifia. La inceput - gimnastica medicala; ulterior - gimnastica sportiva.Asa am ajuns sa fiu selectionata in grupul fetitelor care se pregateau pentru Olimpiada. Totusi, imaginea unei gimnaste analfabete, chiar si celebra, nu corespundea nici pe departe cu educatia primita in familie. Ai mei n-ar fi acceptat in ruptul capului sa aiba un copil fara studii temeinice… Am renuntat, asadar la gimnasticaconvinsa fiind ca am pierdut orice sansa de a deveni celebra… Ca sa imi aline tristetea, mama m-a inscris la Liceul de coregrafie din Cluj-Napoca. Primii trei ani au fost ingrozitori; exercitiile la bara erau un adevarat calvar pentru mine. Din fericire, la liceu a venit ca profesor Vasile Solomon, un dansator format la celebra Scoala de balet de la Moscova. El a fost cel care a intuit directia  pe care se puteau dezvolta talentul si calitatile mele artistice. De-a lungul anilor, acest om minunat m-a invatat ca disciplina si seriozitatea, valori de mare pret in familia, sunt absolut necesare unei cariere de exceptie. Dar destinul mi-a mai oferit o sansa: intalnirea cu Larissa Sorban, prim-balerina a Operei din Cluj-Napoca in anii ´70, un om de o generozitate pe care rar am mai intalnit-o de-a lungul carierei mele. Intamplarea a facut sa fiu eleva pe care maestra a asteptat-o o viata intreaga, pentru a-i preda stafeta profesiei. Si astfel am ajuns pe scena…

• Ati dansat, asadar, pe cele mai mari scene ale lumii. Care este amintirea pe care o rememorati cu cea mai intensa emotie?

• Probabil afirmatia marii personalitati care afost Marcia Haydee, muza lui John Cranko: “Tu dansezi cum am visat eu intotdeauna dansul”. Si as mai adaoga amintirile legate de decernarea Premiului “Cea mai buna balerina a anului 2001”, acordat de revista “DANZA & DANZA” din Italia.

• Ati avut curiozitatea sa numarati cate roluri ati interpretat pana acum?

• Am avut doar respectul sa le ascult vocea tainica.

• Balet clasic, sau cel contemporan? Cum ati rezolvat aceasta dilema?

• Celebrul coregraf Bill Forsythe a jucat un rol hotarator in cristalizarea conceptului meu asupra dansului. Prin Bill, am inteles ca dansul clasic si cel contemporan sunt doua notiuni complementare si nicidecum antagonice. Dansul modern a fost mult mai deschis catre inovatie si influente din alte sfere ale cunoasterii (medicina, arhitectura etc.) decat dansul clasic, si de aici popularitatea sa sporita. Cateva dintre “descoperirile” dansului contemporan (tehnica respiratiei, timing-ul, ritmul miscarii, echilibrul corpului obtinut nu prin forta, ci prin spatializarea corecta a tuturor partilor sale etc.) au fost preluate volens-nolens si de dansatorii clasici, iar rezultatul s-a materializat in elasticizarea structurii baletului clasic, in “actualizarea” lui in conformitate cu estetica si spiritul contemporane. Dansul contemporan a avut de castigat de pe urma acestei osmoze, prin impunerea unui ansamblu de norme in structurile tehnice si estetice specifice. Intrepatrunderea celor doua directii de dans este azi atat de intensa, incat este greu de conceput un dansator clasic fara repertoriu modern si un dansator modern fara baza de pregatire clasica.

• Cum arata ziua de lucru a unei balerine?

• Eu va pot spune doar cum arata ziua unei prim-balerine, in acelasi timp mama, partenera de viata, si director de fundatie: 6,30- trezirea, pregatirea fiului pentru scoala; 7,30- pornim spre scoala; dupa inceperea cursurilor, ma intorc acasa si ma ocup de corespondenta, telefoane, e-mailuri; 10.00-16.00 - activitate la opera, studii, repetitii; 17.00-19.00- il iau pe Alessandro de la scoala si mergem la Tae Kwon Do, curs de franceza, curs de muzica si fotbal (in fiecare zi cate un curs). Oricum, dorm foarte putin, muncesc enorm, dar sunt mereu bine dispusa, desi incerc sa le fac singura pe toate. Doar in caz de spectacol sau turneu, de Alessandro se ocupa o babysitter. Seara, gatim uneori cu totii, impreuna, iar la sfarsit de saptamana mergem la bazin, la ski, sau facem excursii.

• Ati fost recent la Cluj. Ce proiect ati lansat cu acest prilej?

• Am initiat un proiect in care eu cred mult: un workshop de dans contemporan sustinut de un prestigios pedagog si coregraf american, Neil Whitehead, el insusi fost membru in doua dintre cele mai cunoscute companii de dans modern din Statele Unite, Harlem Dance Theater si Alvin Ailey. El lucreaza cu elevii de la Liceul de coregrafie tehnicile Graham si Horton de dans contemporan.

• In 2002 ati primit cea mai inalta distinctie culturala romaneasca- Steaua Romaniei in grad de Cavaler. Cum simtiti Romania de la Viena?

• La rasarit (-ul unei ere noi).”

2005 28.01, Krone Zeitung Wien, “Schaustück” aus der Götterwelt, von Karlheinz  Roschitz, “Ein schönes, elegantes Paar, bei dem Tanz funkelt: Simona Noja und Vladimir Malakhov geben diesem “Tschaikowski-Pas-de-deux” schwebende Leichtigkeit und eine persönliche Note...Die Harmonie des Bewegungsspiels, mit der die beiden die virtuose Choreographie umsetzen, begeistert: Ein “Schaustück”, in dem Balanchine eine Idealsituation romantischer Ballettkunst… beschwört.”

(traducere: „Piesa spectacol” din lumea zeilor, de Karlheinz Roschitz, „Un cuplu frumos și elegant, cu un dans strălucitor: Simona Noja și Vladimir Malakhov conferă acestui„ Tchaikovsky pas-de-deux ”lejeritate plutitoare și o notă personală ... armonia jocului de mișcare, cu care cei doi pun în aplicare coreografia virtuoasă, inspiră: O „piesă de spectacol” în care Balanchine evocă o situație ideală a artei de balet romantice. ”)

2005 28.01, Die Presse, von Ira Werbowski, über Tschaikowski- Pas-de-deux, ”Malakhov ist hier eine Klasse für sich, mit Simona Noja hat er eine spritzige Partnerin, die hohes Niveau mit locker-eleganter Attitüde vereint.”

(traducere: „Malakhov are stil și alături de Simona Noja are un partener plin de viață, care combină un nivel ridicat cu o atitudine relaxată și elegantă.”)

2005,29.07. in Kurier, Wien, “Eine total neue Tanz-Welt” Ballerina Simona Noja über Wien, Bienert, Jelinek und ihre Stiftung, von Andrea Amort:

“Als sie in Düsseldorf an der Deutschen Oper am Rhein die Myrtha in “Giselle” tanzte, fiel sie auf. Als sie ebendort eine Choreographie von William Forsythe studierte, war der energetische Einsatz von Simona Noja unübersehbar.Forsythe wollte sie nach Frankfurt holen, aber die studierte Sprachwissenschaftlerin ging - nicht zuletzt wegen des breiten Repertoires - nach Wien.

Ab 1995 war sie an der Wiener Staatsoper als Erste Solotänzerin engagiert, hat dort die Ära von Renato Zanella maßgeblich mitgeprägt und bleibt dem Haus am Ring auch unter der neuen Ballett-Leitung verbunden. Allerdings, wie die meisten ihrer Kollegen, nur als Gastsolistin.

Herausforderung: Simona Noja : “Mir genügend diese 17 Auftritte, da ich viele andere Projekte habe, die ich dann optimal verwirklichen kann.” An der Staatsoper kommen zwei große Rollen auf sie zu. “Die Tatjana in Crankos “Onegin”, eine Herausforderung für die man gewisse Reife braucht und die Swanilda in “Coppélia”. Darauf freue ich mich, da ich bereits vor vielen Jahren in Rumänien diese Rolle studiert habe. Das Erarbeiten des Witzes, des Ausdrucks, den man dafür braucht, hat es mir später in Wien leicht gemacht, die Komödie “La fille mal gardée” zu interpretieren.

Zunehmend neugieriger aber ist Noja auf Kreationen, die speziell für sie gemacht werden.”Ich glaube, dass ich genug “Dornröschen” und “Schwanensee” Vorstellungen getanzt habe. Jetzt muss etwas Anderes kommen. Ich suche die Herausforderung. Das ist auch der Grund, warum ich Bernd Bienert sofort für sein Jelinek-Tanz- Projekt “Unruhiges Wohnen” zugesagt habe.” Gesehen hatte sie noch keine Choreographie von Bienert. “Aber ich wusste, dass er ein sehr interessanter Künstler ist. Er gibt den Tänzer viel, lässt ihm aber auch viel Raum. Nicht mit Einschränkungen sondern mit Hinweisen zu arbeiten, das macht einen Sinn.”...Noja “Es gibt Ähnlichkeiten in der Syntak von Jelinek und Bienert, fast wie eine Verwanschaft zwischen Literatur und Körpersprache. Für michist eine total neue, spannende Tanzwelt.” Zu Simona Nojas letzten internationalen Erfolgen zählt die Kreationen der weiblichen Hauptrolle in dem großformatig angelegten Ballett “Casablanca” nach der berühmten Film-Vorlage von John Clifford, das im April in Peking Premiere hatte.

Immer wichtiger aber wird ihr, andere Schwerpunkte im Leben zu setzten. “Ich will nicht choreographieren. Aber ich ich will das, was ich gelernt habe, weitergeben. Ich habe daher eine Stiftung gegründet, mit der ich unter anderem rumänische Ballettschüler mit Stipendien unterstütze.” Erst vor kurzem konnte sie eine Gruppe von derr Ballettakademie Cluj nach Österreich bringen. “Andererseits habe ich aber auch zum Beispiel einen Pädagogen für Modernen Tanz nach Cluj, wo ich studiert und getanzt habe, geschickt. Im Moment bin ich eine One-Woman-Stiftung, aber sie wird wachsen.

Zur Person

Simona Noja stammt aus Huedin (Rumänien). Sie studierte Ballett (1990 Silbermedaille beim Wettbewerb in Jackson, USA) und Sprachwissenschaften.

Nach Engagements am Rumänischen Theater in Cluj-Napoca und bei Heinz Spoerli in Düsseldorf kam sie als Erste Solotänzerin an der Wiener Staatsoper. Sie prägte das Repertoire der zehnjährigen Ära des Choreographen Renato Zanella nachhaltig, gastierte international unter anderen mit Manuel Legris und Giuseppe Picone. 2002 erhielt sie das rumänische Ehrezeichen “Steaua Romaniei”.

Unter dem neuen Ballettdirektor der Wiener Staatsoper, Gyula Harangozó, ist sie ab Herbst 2005 als Gastsolistin unter Vertrag. Simona Noja hat kürzlich eine Stiftung für kulturellen Austausch gegründet.”

(traducere: Balerina Simona Noja, „O lume a dansului complet nouă”, la Viena, Bienert, Jelinek și fundația lor, de Andrea Amort:

„Când a dansat Myrtha în „Gisell ” la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, a fost remarcată. Când studia acolo o coregrafie a lui William Forsythe, angajamentul energic al Simonei Noja era evident. Forsythe voia să o aducă la Frankfurt, dar diplomata lingvista a plecat la Viena - nu în ultimul rând datorită repertoriului său larg.

Din 1995 a fost angajata ca primbalerina la Opera de Stat din Viena, unde a jucat un rol cheie în era lui Renato Zanella și rămâne primbalerina invitata in aceeasi Opera si sub noua direcțiune de balet...

Provocare: Simona Noja: „Aceste 17 aparițîi sunt suficiente pentru mine, pentru că am multe alte proiecte pe care apoi le pot implementa în mod optim.” La Opera de Stat, ea se confruntă cu două roluri majore. „Tatjana din„Onegin ”a lui Cranko, o provocare pentru care ai nevoie de un anumit grad de maturitate, și Swanilda din„ Coppélia ”. Îl aștept cu nerăbdare, deoarece am studiat acest rol în România acum mulți ani. Umorul necesar rolului, expresia de care ai nevoie pentru acest spectacol, mi-a ușurat să interpretez baletul-comic „La fille mal gardée” mai târziu la Viena.

Dar Noja este din ce în ce mai interesata cu privire la creațiile care sunt făcute special pentru ea. ”Cred că am dansat suficient de multe spectacole„ Frumoasa adormită ”și„ Lacul lebedelor ”. Acum trebuie să urmeze si altceva. Caut o provocare. Acesta este și motivul pentru care am fost imediat de acord cu Bernd Bienert pentru proiectul său de dans Jelinek „Restless Living”. " Nu văzuse niciodată o coregrafie a lui Bienert. „Știam însă că este un artist foarte interesant. Îi cere mult unui dansator, dar îi oferă și mult spațiu. Lucreaza nu cu restricțîi, ci cu referințe. "... Noja" Există asemănări în sintaxa lui Jelinek și Bienert, aproape ca o relație între literatură și limbajul corpului. Pentru mine este o lume a dansului cu totul nouă, captivantă. " Cele mai recente succese internaționale ale Simonei Noja includ creațiile rolului principal feminin în baletul de mare format „Casablanca” bazat pe celebrul film de John Clifford, care a avut premiera la Beijing în aprilie.

Dar devine din ce în ce mai important pentru ea să stabilească alte priorități în viață. „Nu vreau să coregrafiez. Dar vreau să transmit mai departe ceea ce am învățat. Prin urmare, am înființat o fundație cu care susțin studenții români de balet cu burse. " Abia de curând a reușit să aducă un grup de la Academia de Balet din Cluj în Austria. „Pe de altă parte, am trimis și un profesor de dans modern la Cluj, unde am studiat și am dansat. Sunt o fundație cu un om singur, dar stiu ca va crește."

Persoana

Simona Noja provine din Huedin (România). A studiat baletul (medalie de argint din 1990 la competiția din Jackson, SUA) și lingvistica.

După angajamente la Opera din Cluj-Napoca și la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf cu Heinz Spoerli, s-a alăturat Operei de Stat din Viena ca primbalerina. Ea a avut un impact de durată asupra repertoriului epocii de zece ani a coregrafului Renato Zanella și s-a remarcat prin apariții internaționale cu Manuel Legris și Giuseppe Picone, etc. În 2002 a primit distinctia onorifică românească „Steaua României”.

Din toamna anului 2005 va fi sub contract ca solistă invitată sub noul director de balet al Operei de Stat din Viena, Gyula Harangozó. Simona Noja a înființat recent o fundație pentru schimburi culturale. ”)

2006. 20.06. Adevarul de Cluj, “Revedere”, articol de Ana-Maria Vaida: “Liceul de coregrfaie si arta dramatica “Octavian Stroia” organizeaza sambata, 24 iunie a.c. pe scena Operei Romane din Cluj-Napoca, intalnirea de 20 de ani a generatiei 1986, sub forma unui spectacol-eveniment. “Revedere”, prima intalnire de 20 de ani de acest gen din istoria liceelor de arta din tara, va oferi sansa de a vedea (revedea) evoluand pe scena unele din numele mari ale baletului clujean: Simona Noja, prim-balerina la Opera de Stat din Viena, Anca Opris, Daniela Lungeanu, Laszlo Nyakas…

Un cadou ...in pasi de dans!

• Reporter: Se implinesc douazeci de ani de cand ati parasit, in aplauzele profesorilor si ale parintilor, scena scolii de balet din Cluj-Napoca. Iata ca, dupa doua decenii, Liceul de coregrafie si arta dramatica “Octavian Stroia” va lanseaza invitatia de a dansa pe scena Operei Romane din Cluj. Cum priviti aceasta “intalnire”?

• Simona Noja: Intr-o discutie cu Daniela Lungeanu, fosta colega de clasa, in urma cu mai bine de un an de zile , am amintit si de o posibila intalnire de douazeci de ani a generatiei noastre, intr-un cadru inedit, sub forma unui spectacol-eveniment la Opera Romana din Cluj. Ideea a dat roade si iata-ne, pe 24 iunie, participand cu mare emotie si bucurie la prima intalnire de douazeci de ani de acest gen, unica cred eu in istoria liceelor de arta din tara. Avand in vedere faptul ca generatia 1986 a fost o generatie de aur a scolii clujene de balet, 100% din 

absolventi profesand in institutii artistice de renume, iar 10% dintre ei ca si capete de afis pe cele mai mari scene din lume, este si un act reconfortant de gratitudine fata de toti cei care ne-au sprijinit in anii de studiu si fata de publicul clujean, public pe care majoritatea dintre noi nu l-a mai intalnit de foarte multiu ani.

• Reporter: Care sunt cele mai insemnate realizari ale dumneavoastra, de care va aduceti aminte cu drag, in aceste momente?

• Simona Noja: Traiectoria ultimilor douazeci de ani se misca pentru mine ontr-o spirala ascendenta, drep pentru care ma consider si extrem de norocoasa. Am debutat la 18 ani cu rolul principal in Lacul lebedelor la Opera din Cluj, am fost angajata direct pe pozitia de prim-balerina, pe care ma aflu si astazi. Repertoriul meu acopera majoritataea baletelor clasice (poate chiar exhaustiv, dar modestia ardeleneasca trage un semnal de alarma!) un mare diapazon al repertoriului neoclasic si contemporan de balet. Coregrafi ca: Forsythe, Neumeier, Spoerli, Hans van Mannen, B. Eifmann sau Zanella m-au ales ca protagonista feminina in creatiile lor si nu au regretat. Pentru mine, aceste intalniri au marcat puternic cresterea mea artistica. La fel si colaborarea cu: Scala din milano, Deutsche Oper am Rhein, Deutsch Oper Berlin, Stuttgarter Ballett, Wiener Staatsoper, Teatro Colón Buenos Aires, Teatro Municipal Santiago de Chile sau parteneri ca si Manuel Legris, Vladimir Mlakhov, Roberto Bolle, Massimo Murru, José Manuel Carreno, Giuseppe Picone. Despre distinctii, premii sau elogii ale presei ii las pe altii sa vorbeasca.

• Rep.: Cum vedeti viitorul baletului, in Romania si in lume?

• S.N: Cunosc multi balerini romani in lume cu rezultate merituoase si sper ca numarul lor sa creasca in viitor.

• Rep.: Probabil v-ati facut si dumneavoastra, ca toata lumea, un bilant cu impliniri-neimpliniri...Cum arata acesta?

• Adunand pus si minus, rezultatul este egal cu plus, punand in calcul si umorul, bineinteles.

• Dar un plan de viitor, stiut fiind faptul ca, in meseria dumneavoastra, “pensionarea” se petrece, de cele mai multe ori, in plina tinerete…

• S.N.: Consider ca experienta castigata in toti acesti ani isi cere dreptul sa fie donata generatiilor viitoare. Vad destinul meu sub forma unui cadou impachetat in pasi de dans. Pe care vreau sa-l impart cu toti cei doritori…”

2010, Editura Neverland “Cele 4 dimensiuni ale femininitatii romanesti”, volum coordonat de Monica S. Tatoiu: 

“Cât de importantă este cariera pentru ține?

Până la 30 de ani, cea mai importantă, după aceea a luat locul doi, după familie.

Cum o definesc? Pentru mine, cariera a fost un mare noroc pentru ca a fost internațional recunoscută și răsplătită.

Cum conduc? Atent și cu multă grijă.

Cum mă subordonez? Greu, dar reușesc pentru că aplic principiile diplomației.

Ce fac foarte bine? Ascult și mă ascult.

Unde mai am de învățat? În ceea ce privește răbdarea...

Definiția personală a unei vieți de succes: Convingerea că în orice moment al vietii te afli exact unde îți dorești.

Unde și cum mă văd peste 10 ani: Într-un loc benefic artei dansului, înconjurată de mulți tineri artiști pe care pot și vreau să îi susțin.”

2010. Dancers Herbst, Ingeborg Tichy-Luger im Gespräch mit der geschäftsführende Direktorin der Ballettschule der Wiener Staatsoper, Simona Noja:

“Liebe Frau Noja, wie sieht das neue Konzept für die Ballettschule unter der Leitung von Manuel Legris und Ihnen aus?

Unser Ziel ist es, die Begeisterung und leidenschaft der Kinder für den Tanz zu wecken und zu pflegen. Diese sollen zu professionellen, technisch und kreativ qualifizierten Tänzern ausgebildet werden, sowie zu geschätzten Botschaftern des Tanzes heranwachsen. Wir sehen die Ballettschule der Wiener Staatsoper als eine qualitativ starke und leistungsorientierte Schule mit Motivation zu Kreativität, Engagement und Eigenverantwortung.”

(traducere: „Draga doamnă Noja, cum arată noul concept pentru școala de balet sub conducerea lui Manuel Legris și a Dumneavoastra?

Scopul nostru este să trezim și să cultivăm entuziasmul și pasiunea copiilor pentru dans. Aceștia urmează să fie instruiți pentru a deveni dansatori profesioniști, calificați din punct de vedere tehnic și creativ și deasemenea de a deveni ambasadori valoroși ai dansului. Vedem școala de balet a Operei de Stat din Viena ca o școală de înaltă calitate, orientată spre performanță, cu motivație pentru creativitate, angajament și responsabilitate personală. ")

2011, 19.11. Ziua de Cluj, Simona Noja: Sansa Clujului este sa puna la aceeasi masa marile personalitati, de Ovidiu Cornea

2011, 18.11. Ziua de Cluj, Simona Noja: Şansa Clujului este să pună la aceeaşi masă marile personalităţi, Scris de Ovidiu Cornea

Balerina clujeană de renume internaţional Simona Noja consideră că marile personalităţi legate de Cluj pot avea un rol decisiv în candidatura municipiului la titlul de capitală culturală europeană. 

Dacă vrea să ajungă "acolo unde merită" şi să candideze cu şanse reale la titlul de capitală culturală europeană Clujul trebuie să reunească şi să pună în valoare personalităţile de marcă clujene, subliniază Simona Noja, prim-balerină de peste 10 ani la Opera de Stat din Viena, în prezent directoare a Şcolii de balet a instituţiei respective.

"Am foarte mare încredere în Cluj, ca şi clujeancă, aici am avut întreaga educaţie, la Liceul de Coregrafie şi la Universitatea Babeş-Bolyai. Am foarte mare încredere că acest oraş îşi poate asuma dreptul unei astfel de capitale europene, dar sunt multe lucruri de făcut. Cred că o şansă foarte mare a Clujului este în momentul în care mari personalităţi ale Clujului din diverse domenii, politic, cultural şi educaţional, îşi suflecă mânecile împreună şi se pun la lucru. Cred că dacă o campanie (de promovare oficială a Clujului în calitate de candidat la titlul de capitală culturală europeană - n. red.) va fi lansată sunt foarte bune şansele de reuşită. Clujul are şansa să fie acolo unde merită doar dacă încearcă să caute contactul cu marile personalităţi, să le convingă - eu sunt gata convinsă, cum ar veni - să caute să le aducă să lucreze împreună pentru această cauză", a precizat Simona Noja, pentru ZIUA de CLUJ, cu privire la viitoarea candidatură a Clujului pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană.

Simona Noja este, în domeniul baletului, un nume de referinţă la nivel internaţional, fiind timp de peste 10 ani, între 1995 şi 2006, prim-balerină la Opera de Stat din Viena. Din 2010 ea este directoare a Şcolii de balet a instituţiei, facilitând prezenţa a doi dintre absolvenţii şcolii ca invitaţi în spectacolul "Mirajul dansului" ce va fi prezentat duminică, de la ora 18:30, la Opera Naţională Română din Cluj. Simona Noja a revenit la Cluj la invitaţia coregrafului Vasile Solomon, noul conducător al ansamblului de balet al Operei clujene şi fost profesor al balerinei.

"Văd prin desemnarea domnului Vasile Solomon ca director al baletului din Cluj o foarte mare deschidere şi o foarte mare şansă a acestei companii de a intra într-un circuit internaţional. În primul rând, trebuie ridicat nivelul trupei, ceea ce maestrul Solomon poate, trebuie invitate influenţe şi din afară, nu neapărat din străinătate, pot fi şi din ţară, influenţe coregrafice şi la nivelul dansatorilor, care să ridice nivelul trupei, apoi trebuie purtat acest ansamblu şi în afara casei şi trebuie construit un repertoriu care să dea şansa dansatorilor şi tuturor membrilor companiei, probabil că la un moment dat şi orchestrei, să funcţioneze la un nivel competitiv european. I-a promis domnului Solomon că mă voi implica în toate lucrurile în care dânsul doreşte să mă implic", a specificat Simona Noja. După o carieră ca balerină a Operei clujene, respectiv prim-balerină de renume în Germania şi Austria, Simona Noja este în prezent directoare a Şcolii de balet a Operei vieneze.

"Le oferim tinerelor talente o pregătire consecventă şi serioasă nu doar din punct de vedere al dansului clasic, ci şi din punct de vedere al tuturor celorlalte aspecte ale dansului. Noi pregătim tinerele talente şi în direcţie de pantomimă, deci o direcţie teatrală, direcţie muzicală, ritmică, în ceea ce priveşte o pregătire intelectuală, istorică, din punct de vedere al dansului. Le dăm şansa, paralel cu orele de balet, să absolve şi o şcoală normală, iar datorită acestei cooperări, este o formă ideală de a îmbina cele două şcoli, partea teoretică cu cea practică", a explicat Simona Noja.

Carieră internaţională

Despărţirea de Cluj a Simonei Noja a avut ca factor declanşator medalia de argint obţinută la un concurs de balet din Jackson, SUA, în 1991, după care a fost invitată în alte ţări, iar unul din membrii juriului a recomandat-o pentru a deveni prim-balerină la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf-Duisburg, Germania, unde a lucrat între 1991 şi 1995. Un moment decisiv al carierei sale internaţionale l-a reprezentat întâlnirea cu celebrul coregraf William Forsythe, care a avut un rol important în propulsarea artistei pe plan internaţional, iar ea a fost considerată un "prototip" al dansului contemporan.

Din 1995 şi până în 2006 Simona Noja a fost prim-balerină la Opera de Stat din Viena, instituţie reper la ora actuală în balet, la nivel internaţional. De anul trecut, artista este directoare a Şcolii de balet a Operei vieneze. Ea deţine atât ordinul naţional român "Steaua României", în grad de Cavaler, cât şi numeroase distincţii acordate de statul austriac.

Simona Noja: ” Clujul are un potențial extrem de valoros din punct de vedere cultural și intelectual”

31 octombrie 2012 deREDACȚIA CLUJin Eveniment, Flash News 1

Fosta prim-balerină a Operei de Stat din Viena, Simona Noja, a fost desemnată primul ambasador al Asociației Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană.

Propunerea acordării disticției a venit din partea scriitoarei Irina Petraș. Simona Noja a primit disticția și a declarat: „Mă bucur că am ocazia de a promova Clujului, oraşul de care sunt atât de legată, mai ales că este vorba de o iniţiativă culturală europeană de înaltă clasă. Clujul are un potenţial extrem de valoros din punct de vedere cultural şi intelectual, iar asemenea proiecte contribuie din plin la dezvoltarea oraşului şi la o mai mare apropiere a oamenilor de cultură, în toate formele sale”. În prezent fosta prim-balerină este director executiv al Şcolii de balet din cadrul Operei de Stat din Viena, iar în trecut era denumită „Maria Callas” a baletului.

Evenimentul dorește să susțină Clujul în competiția „Capitală culturală europeană” a anului 2020 prin promovarea personalităților locale. În aceeași idee s-a realizat și un contract de sponsorizare în valoare de 37.500 euro cu compania Ursus Breweries.

Cristina Ungurean

Balerina Simona Noja ajută Clujul să ia titlul de ”Capitală Culturală Europeană”

30 octombrie 2012deREDACȚIA CLUJin Articole Recomandate, Cultură 0

Clujul va fi promovat în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană de fosta prim-balerină a Operei de Stat din Viena, clujeanca SImona Noja. Balerina, cunoscută drept ”Maria Callas” a baletului va fi ambasadorul Clujului în Austria, Germania și în alte țări în care va ajunge.

Titlul de ambasador îi va fi acordat Simonei Noja mâine, 31 octombrie, în cadrul adunării generale a Asociației ”Cluj-Napoca 2020- Capitală Culturală Europeană”.

”Mă bucur că am ocazia de a promova Clujului, oraşul de care sunt atât de legată, mai ales că este vorba de o iniţiativă culturală europeană de înaltă clasă. Clujul are un potenţial extrem de valoros din punct de vedere cultural şi intelectual, iar asemenea proiecte contribuie din plin la dezvoltarea oraşului şi la o mai mare apropiere a oamenilor de cultură, în toate formele sale”, a declarat Simona Noja.

Propunerea de a o invita pe Simona Noja să devină ambasador al Clujului – candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană a venit din partea scriitoarei Irina Petraş, la rândul său o susţinătoare a proiectului.

„Dorim să avem cât mai mulţi ambasadori care să susţină proiectul atât în ţară, cât şi în străinătate, în marile capitale culturale ale Europei. Aşteptăm sugestii din partea tuturor susţinătorilor candidaturii Clujului”, a explicat Florin Moroşanu, directorul executiv al Asociaţiei.

Printre membrii Asociaţiei se numără universităţile clujene, instituţiile culturale şi cele administrative, principalele organizaţii civice ale oraşului, reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Simona Noja s-a născut la Huedin în 1968. În copilărie a practicat gimnastica, la nouă ani fiind cooptată în lotul olimpic. Studiul baletului a început la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca maestru pe Vasile Solomon. Tot la Cluj a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”. În perioada 1986 – 1991 a fost prim-balerina Operei Române din Cluj-Napoca, iar între 1991 şi 1995 – prim-balerina Operei Germane din Rhein, Düsseldorf. Din 1995 a fost prim-balerina Operei de stat din Viena. De-a lungul carierei a susţinut spectacole de balet la Buenos Aires, Santiago de Chile, Havana, Moscova, Milano, Roma, Dresda, Napoli, Stockholm, Helsinki, Stuttgart, Frankfurt şi München. În 2010 a devenit director executiv al Şcolii de balet de la Opera de Stat din Viena. În 2002 a primit Steaua României în grad de cavaler, iar în 2008 i-a fost decernată Crucea Onorifică a Austriei pentru Ştiinţe şi Arte, Clasa Întâi.

2014, D´ale Baletului sau Balet a´la carte, de Vasile Solomon, Editura Colocvii, Cluj-Napoca, pag. 120: “Dintre toate floricelele care începeau să-și scoată capsoarele voioase, una parcă avea mai multă vigoare, creștea mai repede și era altfel colorată. Din aceste motive ajunsesem la concluzia că în evoluția ei se pot sări unele etape în abordarea repertoriului, deoarece receptivitatea și apoi răspunsurile la provocări erau câteodată surprinzătoare. În timpul cel mai scurt s-a dovedit că intuiția mea nu a dat greș. Toată evoluția ei în viitor a fost că un zbor plutit a unei ființe măiastre care se înălța să cucerească cele mai pretențioase și mofturoase gusturi artistice. Parcursul carierei sale a fost fulminant. L asfarsitul clasei a opta interpreta cu sensibilitate și cu maturitate rar întâlnită pentru vârstă ei “Moartea lebedei”, care va fi începutul celebrității mondiale pe care o va atinge în timp. Pentru curajul de a o distribui în “Moartea lebedei” colegii mei comentau pe la colțuri spunând că exagerez și forțez lucrurile. Rezultatul i-a făcut să-și schimbe comentariile în aprecieri laudative. Îmi aduc aminte cum, din explicațiile mele detaliate despre semnificația fiecărei mișcări, și-a creat singură imaginea morții lebedei pe care aredat-o cu sensibilitate și maturitate incredibilă pentru acea vârstă. Sunt într-adervar copii dotați cu talentul e a imită, dar aici nu era cazul deoarece nu a avut niciun model. În acei ani nu aveam parte de informații vizuale de niciun fel.

Apoi an de an a câștigat toate premiile întâi la Olimpiadele de Coregrafie. Până la terminarea școlii a dominat cu autoritate toate concursurile la care a participat. După absolvirea studiillor la Liceul de Coregrafie, Opera Română din Cluj i-a oferit să preia toate rolurile principale existente în repertoriu. La 19 ani rolurile principale din baletele “Lacul lebedelor”, “Giselle”, “Don Quijote” și “Carmen” au fost primele apariții în care și-a împărtășit publicului talentul, inteligență și excepțională pregătire tehnică. Și cum aceste creații promițătoare nu puteau rămâne fără ecou, OPera din București și Ansamblul din Constanța condus de Oleg Danovski i-au solicitat colaborări pe care de fiecare dată le onora în mod strălucit. În spectacolul de gala prin care OPera din București l-a sărbătorit pe Oleg Danovski la împlinirea vârstei de 70 de ani, i s-a încredințat rolul principal din “Lacul lebedelor” în care a strălucit. Cu această ocazie a fost recunoscută tacit că steaua baletului din România acelui timp. Tânăra la care m-am referit a ajuns la numai douăzeci de ani prim-balerină în adevăratul sens al cuvântului și ea se numește Simona Noja. 

La scurt timp după consacrarea pe plan național măiastră a simțit că trebuie să-și înalte zborul pentru a-și împrăștia harul spre toate zările. Cu temeritatea ce o caracterizează și-a luat elanul necesar parcurgerii drumului întortocheat și plin de obstacole spre culmile consacrării totale. A deschis, fără sprijinul nimănui, datorită valorii sale, ușile celor mai importante scene ale lumii: Viena, Paris, Moscova, Roma, New York, Tokio, Berlin. Imensele scene, publicul avizat și pretențios i-au fost gazdele unde a triumfat precum o adevărată vedetă. În aparițiile sale pe scenă a avut parteneri pe cei mai valoroși balerini ai momentului. Malakov, Lefrfis sunt doar câțiva dintre cei care au format cupluri pe care publicul le-a ovaționat peste tot unde au evoluat. A abordat toate stilurile de dans cult cu aceeași vigoare și sensibilitate, fiind de multe ori muza marilot coregrafi. Sunt covins că un asemenea talent trebuie lasta să creeze fără prea multe intervenții.

Este o mare diferența între o balerină “făcută” și una înnăscută cu har și inteligență, crae cu siguranță evoluează și trăiește sub protecție divină. Simona Noja era că un lan auriu de grâu care a hrănit inspirația multor coregrafi și a alimentat sufletele privitorilor cu spiritualitate. Cu toată notorietatea dobândită a rămas de o modestie enervantă pentru mine, deoarece când ne întâlneam și o întrebăm despre evoluțiile și succesele de pe marile scene ale lumii, mai mult decât: “a fost bine maestre...”nu obțineam. După ce a coborât, în plină glorie de pe scenă, primind cele mai mari distincții ale statelor român și austriac, i s-a propus să preia direcțiunea Academiei de balet a operei de Stat de la Viena. A acceptat și în prezent dirijează academia ca pe o orchestră frumos armonizată. A fost și a rămas o luptătoare care a transformat obstacolele în izbânzi trainice. Orice întâlnire cu Simona este o mare bucurie pentru mine deoarece văd că virtuțile copilăriei s-au păstrat intacte, iar atunci când rade sinceritatea nativă o face inconfundabilă.”

2014, 05. Wiener Vielfalt, “Simona Noja, geschäftsführende Direktorin der Ballettschule der Wiener Staatsoper: 

“Gastarbeiter” ist für Simona Noja ein positives Wort. Denn: “Nur die besten Tänzerinnen werden als Gäste in andere Kompanien eingeladen.” Noja macht aber keinen alltäglichen Beruf:  Sie ist geschäftsführende Direktorin der Ballettschule der Wiener Staatsoper. Die gebürtige Rumänin kam über USA, wo sie einen Ballett- Wettbewerb gewonnen hat und Düsseldorf, wo sie vier Jahre lang als Solotänzerin engagiert war, nach Österreich. Mit jungen 27 Jahren wurde ihr ein Doppelengagement in der Deutschen Oper Berlin und der Wiener Staatsoper angeboten. “Dieser Versuchung konnte ich nicht widerstehen”, erzählt sie stolz. Sich selbst beschreibt die professionelle Tänzerin als “leistungsorientiert und fröhlich”. Das muss sie auch sein, denn hinter ihrem Erfolg steckt harte Arbeit. “Gott sei Dank” spielte Herkunft in ihrer Branche nur eine positive Rolle, deshalb standen ihr alle Türen offen. “Ich bin sehr glücklich über die Chancen, die mir im Leben gegeben worden sind.”, sagt sie heute. Vielfalt ist in ihrem Job Normalität: “Derzeit haben wir Lehrer und Pianisten aus 11 Ländern: Australien, Kanada, Deutschland, Japan, Italien, Polen, Slowakei, Rumänien, Russland, Ungarn, USA.” Ihre langjährige Erfahrung und ihr Wissen will sie heute jüngeren Menschen mitgeben. Sie begründete unter anderem die Jugendkompanie der Wiener Staatsoper. Dabei hat sie aber nicht auf ihr Geburtsland Rumänien vergessen. Dort unterstützt sie junge Talente mit einer Stiftung. Simona Noja wünscht sich, dass Ballett einen höheren Stellenwert in der Gesellschaft bekommt. Denn für sie ist Ballett weit mehr als Kunst um der Kunst willen: “Wir sind KulturbotschafterInnen.”

(traducere: „Artist invitat” este un cuvânt pozitiv pentru Simona Noja. Pentru că: „Doar cei mai buni dansatori sunt invitați în alte companii”. Dar Noja nu face o munca cotidiana normala: este directoarea executiva a școlii de balet din Opera de Stat din Viena. Născută în România, a venit în Austria prin SUA, unde a câștigat un concurs de balet, și prin Düsseldorf, unde a fost primbalerina timp de patru ani. La vârsta tânără de 27 de ani i s-a oferit un dublu contract la Deutsche Oper Berlin și Opera de Stat din Viena. „Nu am putut rezista acestei tentații”, spune ea cu mândrie. Dansatoarea profesionista se descrie ca fiind o persoana„orientată spre performanță și optimista”. Trebuie să fie, pentru că există o muncă grea în spatele succesului său. „Slavă Domnului”, originea a jucat doar un rol pozitiv în bransa ei, așa că toate ușile i-au fost deschise. „Sunt foarte fericită de oportunitățile care mi s-au oferit în viață”, spune ea astăzi. Diversitatea este normală în slujba ei: „În prezent avem profesori și pianiști din 11 țări: Australia, Canada, Germania, Japonia, Italia, Polonia, Slovacia, România, Rusia, Ungaria, SUA”. Astăzi dorește să transmită anii mulți de experiență și cunoștințe oamenilor mai tineri. Printre altele, ea a fondat compania de tineret a Operei de Stat din Viena. Dar nu a uitat nici de România, țara nașterii sale. Acolo susține tinerele talente printr-o fundație. Simonei Noja i-ar plăcea ca baletul să aibă un statut mai înalt în societate. Pentru că pentru ea, baletul este mult mai mult decât arta de dragul artei: „Suntem adevarati ambasadori culturali”.)

2015. 15.07.Actual de Cluj,  Simona Noja, balerină și ambasadoare pentru Cluj Capitală Culturală: „Trebuie lăsate la o parte orgoliile instituţionale, etnice, religioase, orgoliile artistice şi să ne strângem forţele”

ActualitateCulturăRecomandarea redacțieiby Kristina Reştea- iul. 15, 2015 0 1540

Uneori, atunci când e bine făcut, dansul poate să îți spună povești. Invers – să spui povești despre dans – poate că pare mai puțin posibil. Dar pentru o balerină e altfel. Așa că Actualdecluj.ro a invitat-o la o poveste pe Simona Noja, balerină și dascăl de balerine. Simona Noja e fostă prim-balerină a Operei de Stat din Viena, în prezent director executiv al Şcolii de balet din cadrul aceleiaşi Opere și primul ambasador al Clujului în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Deși e plecată în Austria, legătura cu orașul transilvănean e vie și întreținută: se fac ore de balet la Studiourile care îi poartă numele, ea însăși face lecții aici, colaborează cu Liceul de Coregrafie de la Cluj și cu Opera Română.

În acest week-end, pe scena Casei de Cultură a Studenților s-a dansat: balet și nu doar balet, cu tineri dansatori din Cluj și de prin țară, după ore ținute cu profesori de aici, din Japonia, din Austria. A fost demonstrație cu dans, pusă în scenă sâmbătă seara la Cluj de fundația balerinei Simona Noja, care tocmai a încheiat două săptămâni de masterclass-uri pentru tinere balerine și balerini. S-a dansat pe „punțile” pe care Simona Noja le invocă des: avem nevoie de legături, spune ea. Legături între cei foarte tineri și cei cu experiență, între România și „afară”, între coregrafi, între artiști și public, între arte și alte arte, între noi.

Vezi și

Cum arată “cutia muzicală” cu balerinele şcolii Simonei Noja

După spectacolul care a închis seria de masterclass-uri de vară 2015, Simona Noja ne introduce în lumea dansului, a artei și a școlilor de dans, ne povestește despre educație și planuri noi, despre legătura Cluj-Viena și despre șansele Clujului în competiția pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.

Cum au apărut Studiourile Simona Noja?

Studiourile de balet s-au născut ca o întregire, ca o complementaritate a conceptului de Balet Transilvania. Fundația există din 2002 și începând cu 2014 am pornit proiectul cu Balet Transilvania împreună cu un grup de profesioniști din Cluj, cu profesori de specialitate pentru a da această șansă tinerilor balerini, după ce termină studiile, pentru ca ei să aibă această platformă de lansare, în care să întâlnească coregrafi, unde să aibă loc spectacole și întâlniri între ei și dansatori din străinătate, între ei și coregrafi din străinătate. Acesta este conceptul acestei platforme, acestei companii de balet. Cu Balet Transilvania am avut și norocul și șansa să fim sprijiniți, într-o mică măsură, dar sprijiniți, de primăria orașului. Însă ca să finanțăm toate proiectele pe care noi le planificăm cu Balet Transilvania aveam nevoie și de alt suport material. Și atunci s-a născut ideea Studiourile de Balet. Toate veniturile de aici sunt destinate ca să întregească proiectele necesare pentru Balet Transilvania.

Exista interes pentru așa ceva în Cluj…

Da, era interes și exista o necesitate. E, dacă vreți, o „win-win” situation. Fundația susține Balet Transilvania și din fondurile proprii, dar la un moment dat mai trebuie niște bani, iar studiourile vin ca o susținere. Legătura cu Clujul a existat dintotdeauna, această legătură nu a fost ruptă niciodată, dar o implicare consecventă și intensă în viața artistică a Clujulu a fost foarte mult reactivată de nașterea acestei platforme, Balet Transilvania.

De ce vi-ați dorit asta? De ce a rămas legătura cu orașul, în această formulă?

Pentru că au fost niște întâlniri extrem de constructive cu niște oameni de aici care și-au dorit acest lucru. Una dintre persoanele de cel mai mare ajutor este Marius Loga, directorul Liceului de Coregrafie, un om entuziast care și-a dedicat întreaga viață învățământului. Faptul că au venit dorința și ideile, că au venit cunoștințele lui în materie de învățământ românesc, în materie de învățământ vocațional românesc au contribuit la conturarea proiectului. Asta pe de-o parte. Au mai fost însă și alte sugestii, care au venit din partea maestrului Vasile Solomon, care este o mare pesonalitate a Clujului în lumea baletului, unul dintre cei foarte puțini mari pedagogi ai baletului clasic încă în viață. Și s-au născut aceste idei, în urma acestui brainstorming în trei, la care apoi s-au raliat și alții. Suntem o echipă. Fundația Simona Noja a început ca un „one man show” sau, de fapt, o „one woman show”, în 2002, și acum suntem o echipă foarte bine sudată.

Echipa a crescut, așadar, s-au alăturat și alții demersului. Proiectul a confirmat și financiar? funcționează? Există interes pentru acest domeniu? Fiindcă să fii artist în România poate să fie greu.

La nivel instituțional lucrurile nu sunt ușoare. Dar nu sunt ușoare nicăieri, nici în Austria. Important este să lucrezi cu niște oameni care se pricep la ceea ce fac. Lucrurile au șanse mari să reușească în momentul în care îi aduni pe cei foarte pricepuți la contabilitate, pe cei mai buni în predarea baletului, când vin foarte buni coregrafi, foarte buni creatori de spectacole. Noi lucrăm cu oameni de o foarte mare calitate profesională și umană, pentru a atinge idealurile fundației. Pentru mine acesta este cel mai mare câștig aici în România. E un singut lucru, un scop fundamental: să creez aici o mișcare, o acțiune în direcția baletului și a coregrafiei de înaltă calitate profesională, care atrage după ea și interesul copiilor, al părinților, al tinerei generații pentru această profesie.

Cum arată interesul lor în acest moment?

Eu cred că atunci când se întâmplă o acțiune de calitate, când se naște o școală care cultivă baletul la nivel înalt și cu seriozitate, acestea sunt motive foarte puternice pentru un părinte să sprijine un copil în această direcție. Asta dacă, sigur, dorința copilului este de a se dedica baletului. Și eu ca mamă gândesc în acest fel, dacă copilului meu îi place baletul și își dorește să îl practice, la nivel de hobby sau profesionist. Datoria noastră este de a sprijini copilul pe drumul pe care și-l dorește. Și atunci cu experiența de om adult cauți care sunt alternativele, posibilitățile ideale de a integra copilul în cea mai bună colectivitate posibilă pentru a-și urma drumul. Despre asta e vorba. Noi asta încercăm să facem.

Cum vedeți că evoluează lucrurile de la an la an?

Noi suntem abia în al doilea an cu această desfășurare intensă, cu Balet Transilvania, cu Studiourile de Balet, cu colaborarea cu Opera Română, cu Academia de Balet de la Opera din Viena, cu Opera de Stat din Viena, cu școli private, cu profesori din străinătate. Mergem cumva în progresie geometrică. Suntem foarte tineri în acest proiect, însă sunt foarte mulțumită de cum merg lucrurile. Cu conștiința mea profesională, pot să spun că suntem pe drumul cel bun. Lucrurile merg poate mai bine decât mă așteptam. Dacă faci un proiect care funcționează, de la an la an îl extinzi. De exemplu, cursul de măiestrie l-am început anul trecut de una singură pentru că am zis: ok, sunt eu, mă organizez eu, comunic eu cu părinții; eu am fost singura responsabilă de aceste masterclass-uri în 2014. De ce? Am considerat că este o chestiune de responsabilitate, față de copii, față de părinți și față de ceilalți profesori. Nu știam încă cum poate funcționa, cum este dorit la Cluj, cum e acceptat aici. Funcționând foarte bine anul trecut ne-am putut extinde și, în 2015, lângă mine au mai fost cinci profesori. Am mers în front desfășurat și anul viitor vreau să extind programul – cu și mai mulți profesori, cu și mai multe domenii de specialitate. Anul acesta au fost dansul clasic, variațiile clasice, poante, jazz. Anul viitor vreau să ne extindem și pe linie contemporană.

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Vorbeați încă de la spectacol despre legătura baletului clasic cu alte arte, cu alte domenii, despre importanța de a avea acces și la alte lucruri decât la „clasic”. În ce fel gândiți extinderea pe această linie?

Cred că în educația unui viitor balerin profesionist, competitiv la nivel internațional, e necesar un spectru mai larg de educație. Nu ne putem axa strict doar pe dansul clasic. Acesta rămâne în continuare materia principală, punctul central al atenției și aici este, evident, cea mai mare intensitate a materiei. Dar există și alte materii care sunt absolut necesare în pregătire. Cum ar fi jazz-ul, dansul contemporan și, la un moment dat, și alte direcții de dans, de mișcare. Poate să fie vorba de cursuri de pilates, de gyrotonic.

În ce măsură se întâmplă asta acum, în școli, la Cluj și internațional?

Este o necesitate acum. Conduc Academia de balet de la Viena de 5 ani și am schimbat foarte mult programa, am introdus materii noi tocmai pentru a veni și a susține, pentru a da fundament solid tipului de educație de care balerinul clasic are nevoie.

Cum arată școala de la Cluj?

Liceul de coregrafie are un potențial foarte mare, are infrastructură care funcționează foarte bine, are un sistem de 60 de ani foarte bine pus la punct și are acest sistem de specialitate cu partea de cultură generală. Când intră la Liceul de Coregrafie din Cluj, copilul are șansa să se specializeze în domeniul baletului, dar are și șansa să aibă examenul de maturitate, de balacalaureat. E formula ideală pe care un părinte și-o poate dori pentru copil.

Ce lipsește? Ce ar trebui adăugat?

În sistemul de învățământ e nevoie să te actualizezi și la nivel de specialitate. Să faci „update”-uri, ca la computere și la programe. Trebuie să faci actualizări în permanență. Asta încerc și eu să fac. Cu Liceul de Coregrafie am un contact de colaborare, e o închirere de spații pe care o realizăm, dar vrem să facem mai mult, încet-încet. Dacă se dorește, Fundația se poate implica și în a actualiza conținutul învățământului. Eu m-am declarat doritoare în acest sens. Asta dacă se dorește și din partea liceului de Coregrafie. Și se dorește. Și dacă se vrea și din partea inspectoratului. E o rețea mai largă, la nivel instituțional, implicată aici.

Ce mai face fundația în timpul anului, în afară de această colaborare și pe lângă masterclass-uri?

Noi suntem foarte tineri în acest nou proiect, dar am făcut demonstrațiile de balet, am deschis studiourile, fundația se ocupă de colaborarea cu Opera. Am propus, prin fundație, un proiect datorită căruia ajung aici trei balerini de la Viena să colaboreze cu Opera Română în proiectul Lacul Lebedelor Shanghai. Dintre cei trei balerini din străinătate unul este chiar român. De asemenea, sprijinim concursuri internaționale.

Care sunt ideile noi? Ce plănuiți să mai faceți?

Există ideea de a mă implica într-un proiect nou, care începe să se cristalizeze, cu noul director al Operei Române din Cluj, Florin Estefan. Am și acest proiect de consultanță cu Opera Română în privința baletului, pentru Opera Română din Cluj, care va începe în septembrie.

Ce se va întâmpla? Ce vă doriți să iasă din această colaborare?

Ceva bun! Cu siguranță ceva bun. Este vorba despre repertoriu, despre mijlocire de coregrafi, de balerini, de susținere a ideilor pe care Opera și Baletul le au, de producții noi, turnee, contacte cu străinătatea.

Vorbiți foarte mult de aceste legături cu lumea internațională. Cât de important este să fii conectat în acest domeniu?

Cred că în ziua de azi cel mai important este să fii conectat. Import este să te conectezi la nivel înalt și la o mișcare internațională, europeană de un anume nivel. A te conecta e una, dar foarte important este să te conectezi la acel nivel benefic pentru întreaga comunitate, pentru institut, pentru fiecare membru al ansamblului.

Cât de complicat e asta acum? Pentru un tânăr dansator, să zicem, cât de greu este pentru el să ajungă în afară, să fie văzut în alte părți? Există acum aceste conexiuni?

Da. E importantă această conectare la diverse nivele. E una să conectezi copiii care încept baletul, cei care încep inițierea în dansul clasic, cu altă inițiere din alte țări. Un alt nivel este cel al elevilor și un altul al profesioniștilor. Vorbim de diverse nivele și de legături transversale. De exemplu, demonstrația de balet III și celelate au ca scop exact această conectare și ideea de crearea a punților de legătură. La diverse nivele: între balerinii profesioniști și cei care inițiază, între cei din străinătate și România. În cazul acestor masterclass-uri ceea ce a fost nou la ultima demonstrație a mers foarte bine și feedback-ul a fost pozitiv. Publicul celor trei spectacole de până acum vede o îmbunătățire și reacționează foarte bine. Au văzut evoluții și nu doar individuale, ci și de grup și de ansambluri. Au fost impresionați de introducerea altor tipuri de dans. Toatea astea fac parte din educația unui balerin profesionist în ziua de azi. Trebuie să știi să dansezi la un moment dat și jazz, hip hop, break dance, tot ce înseamnă dans de masă. La un moment dat, un balerin profesionist trebuie să știe să danseze tot. Invers nu merge (râde). Și dacă luăm și reacția rețelelor sociale, să ai pe undeva o atât de mare comunitate, atât de mulți fani e un semn foarte bun.

Legătura cu alte tipuri de dans e și o modalitate să ajungi și la alte genuri de public decât la publicul clasic de balet?

Da! Aici e o muncă sistematică în această direcție. Ceea ce îmi doresc cu fiecare eveniment este să ajungem la un public mai numeros, să ridicăm calitatea spectacolului, aș vrea pentru copii ca ei să aibă parte de și mai multe cunoștințe, să aibă parte de conectare la alt nivel, la alte culturi, la alte mentalități. E important pentru copii să facă asta la o vârstă fragedă. Îi influențează. Cu cât cunoști mai devreme toate aceste lucruri cu atât mai mult te ajută ele să îți cunoști propriul drum și propria vocație în viață. În plus, și cunoașterea baletului clasic, în orice formă de intensitate, și ca hobby și la nivel profesionist, îi ajută pe copii să își dezvolte propria personalitate. Eu îi îndemn pe copii să facă balet și dacă nu urmează apoi baletul ca profesie. De ce? Au fost făcute niște studii, în Statele Unite și Elveția, privind inteligența balerinului între 35 și 40 de ani. Și s-a constatat că un balerin la această vârstă face parte ca inteligență din primii 10% oameni, din populație. Pentru mine a fost surpriză. Cunoșteam balerini foarte inteligenți, dar nu am realizat raportul acesta. Și atunci te întrebi – de ce? Baletul îi formează! Baletul înseamnă permanentă disciplinare, e o confruntare cu foarte multe aspecte care sunt importante pentru dezvoltarea personalității. Când vorbim de balet, primul lucru la care toată lumea se gândește este cultura corpului. Da! Absolut! Dar sunt și principiile coordonării – vorbim de multi-tasking, de alte activități, de aptitudini pe care un tânăr din ziua de astăzi trebuie să le aibă. Toate astea se formează prin balet, pentru că ai nevoie să te gândești la propriul corp, să îți coordonezi propriul corp, se leagă spațiul interior de spațiul exterior, sunt toate gândurile și emoțiile care trebuie conectate. Trebuie să și socializezi, trebuie să dansezi în colectivitate, pe o anumită scenă, pe o anumită muzică, cu un anume dirijor, într-un anume ritm și să ai o anumită pasiune emoțională. Toate aceste lucruri formează! Și formează nu doar corpul, ci și spiritul, formează viteza. Formează și caracterul viitorului om rațional. Când copilul cunoaște toate aceste lucruri la o vârstă fragedă are șanse să devină om rațional.

E greu să fii balerin, să ajungi la nivel de balet profesionist…

Doar cei aleși pot să facă lucrul ăsta.

Dar din afară pare o lume frumoasă, probabil orice fetiță își dorește, la un moment dat, să fie balerină. Totuși, câți dintre cei care vin ajung la nivel profesionist?

Poți să iubești doar ceea ce cunoști. Ca atare, trebuie să cunoști baletul, trebuie să știi cum te îmbraci la orele de dans, cum te comporți la orele de dans. De aici se poate naște ceva mai mult decât hobby-ul sau dorința de a merge o dată pe săptămână la ora de balet. Apoi apare spectacolul. Copilul simte magia scenei, simte luminile, simte emoția, simte publicul, începe să cunoască o nouă dimensiune a existenței. Poate să lege propria persoană, propriul univers la ceva. Și acel ceva înseamnă pentru unii copii alegerea unei profesii.

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Cum arată tânăra generație de artiști? Îi vedeți în România, în Cluj?

Îi văd pe drumul bun. Sunt talente. Talentul își găsește până la urmă oricum drumul. Indiferent de școală, de părinte, de țară. Asta e concepția mea fundamentală. Depinde ce putem să facem noi să îi sprijinim pe acești oameni. Eu veau să sprijin tânăra generație să își găsească drumul. Ei singuri trebuie să ajungă la concluzia privind ceea ce doresc să facă. Datoria mea, așa cum o văd eu, este de a crea aceste șanse ca ei să se conecteze la ce doresc. Să se autocunoască, să vadă direcția în care vor să meargă.

Viața de artist: „Cine nu riscă nu bea șampanie”

Ce este cel mai dificl și cel mai frumos în viața de balerin?

Depinde. Ce e dificil pentru dumneavoastră poate să fie ușor pentru mine și invers. Pentru copiii, pentru tinerii din ziua de azi, balerini sau nu, cred că cel mai greu e să aleagă, să facă selecția. E acum așa o mare, un ocean de informație… poți să alegi orice, poți să alegi cum vrei, dar trebuie să alegi. Aici intervine de fapt ajutorul adulților, al specialiștilor: în a-i ajuta pe tineri să facă selecția corectă. În timpul meu era cu totul și cu totul alt tip de educație. Noi căutam informația, căutam să aflăm cât mai multă informație, căutam accesul către informație, pe care nu îl aveam. Acum dificultatea este nu să cauți, ci să alegi. Cum îi educi pe copil? Către ce? Datoria noastră, a pedagogilor, a părinților, a educatorilor este de a fi acolo când ei au nevoie de suportul nostru și atât. Să le oferim spectrul opțiunilor, să îi punem în contact cu ele. Poate contribui cu un sfat, cu o sugestie, poate doar trebuie să fii acolo. Acesta este, după mine, rolul educatorului în ziua de azi și nu acela de a-i manipula pe tineri în alegerile pe care le fac. Cred de asemenea că prin exemplul personal putem să construim foarte mult, cred în acest rol de model. Rolul meu a fi un sprijin, a fi un model, a fi poate și o aspirație.

Sursa foto: Studiourile de Balet Simona Noja

Ca părinte cum faceți asta? Vedeți baletul ca viitor în familie?

Procedez la fel. La fel văd lucrurile pentru copiii mei și pentru copiii cu care lucrez – cred că ei trebuie să cunoască cât mai multe lucruri, cât mai multe profesii, oameni de bine din toate domeniile, oameni raționali, sensibili, niște oameni care ar putea, prin universul lor, să le facă tinerilor mai ușor accesul către o anumită profesie. Modelul în ziua de azi e foarte important, pentru că îi ajută pe tineri să se identifice cu el până când își găsesc personalitatea lor. Greșeala cea mai mare pe care putem să o facem este aceea de a influența deciziile copiilor. Nu cred că e de bun augur. Mai devreme sau mai târziu copilul trebuie să facă ce își dorește. Sunt multe cazuri – copii care încep o facultate și apoi își dau seama că nu acela e drumul lor. Cu cât mai devreme îți lași copilul să facă ceea ce își dorește, să fie independent și să fie responsabil pentru propriul drum e cu atât mai bine. Normal că trebuie să îl ferești de pericole, de deziluzii, de drame. E normal! Dar există și acolo o linie extrem de delicată între a sprijini, a susține un copil și a manipula dorința lui. E o limită foarte fină.

E mai complicat să fii artist în România față de alte locuri?

Probabil că este mai complicat în România, trebie să fii mai rezistent, mai conştient că pericolele sunt mai mari, dar… cine nu riscă nu bea şampanie.

Mai mari în ce sens? E vorba de infrastructură, de aspectul financiar?

De toate la un loc. Este mai dificil de a realiza profesia aici decât în străinătate. Pentru că acolo sunt aceste infrastructuri foarte bine puse la punct. Dacă faci parte din Ansamblul de Balet al Operei din Paris, să zicem, ai un anume sistem şi te bazezi pe acest sistem. În România, acest sistem care există în mod normal şi aici poate este mai puţin bine definit. Nu are de-a face cu a fi mai bun sau mai rău. Este mai puţin clar definit. Acolo ai un sistem, ai dimineaţa, ai zilele libere, ai vacanţe, ai spectacole, producţii pe care le ştii cu un an înainte. Aici, la o companie de producţie din România, nu ştii exact. Lipseşte o claritate a ceea ce instituţia doreşte de la tine. Aici graniţele sunt un pic evazive. Când începem? Păi începem cândva. În acelaşi timp este şi o şansă în toată povestea asta, o şansă de a fi capabil să introduci noul în cel mai scurt timp posibil.

Uneori poate să iasă bine când improvizezi.

Da, exact! Calitatea e una foarte ridicată. Într-un sistem foarte bine pus la punct şi clarificat nu poţi să vii cu noul atât de uşor. Planul e făcut pe cinci ani. E greu să introduci ceva nou într-un plan pe cinci ani. Într-un sistem cu graniţe evazive, cu mare mişcare şi dinamism poţi implementa o idee nouă, un spectacol nou, artişti noi. E şi benefică treaba asta.

Există în Cluj, în România public pentru balet şi pentru artă?

În Cluj, cu atâţia studenţi, există un public extrem de activ şi ahtiat după spectacole.

Deci vedeţi tineri la spectacole.

Probabil vedem numai tineri. Majoritatea sunt tineri. Normal că fiecare instituţie are publicul de bază, care îmbătrâneşte în timp. Dar există interes foarte mare din partea tinerilor. Şi există interes din partea acestor instituţii de a oferi acestor tineri exact spectacolele de înaltă calitate artistică, pentru a-l educa, pentru a-l stimula, pentru a face din acest public, care e extrem de tânăr, şi public de bază, care în viitor o să îmbătrânească. Și îți rămâne fidel 50 de ani. 

În pași de dans, în competiția de Capitală Culturală: „Keep the best and leave the rest”

Cât de des veniţi la Cluj?

De cinci ori pe an. O dată vin şi stau două luni, cam toată vacanţa. Mă ocup de fundaţie, am familie, am prieteni, dar e extrem de viu colorat timpul petrecut aici.

S-a schimbat oraşul în timpul acesta?

S-a schimbat extrem de mult. Nu mai recunosc nimic. Vin de cinci ori pe an şi de fiecare dată e altfel. Totul se schimbă: altă stradă, alţi oameni, alte magazine, alt tip de scris, încă un festival, încă un spectacol.

E de bine sau de rău?

Pentru mine e de foarte foarte bine. Ce e acum? Târg de carte, Jazz in the Park.. Bun, mergem! E extrem de activă viaţa în Cluj. Clujul e Capitală Europeană a Tineretului, ceea ce este minunat pentru anul ăsta şi doresc şi sprijin şi mă străduiesc să îl transformăm în Capitală Culturală Europeană în 2021.

Ce face un ambasador al Capitalei Culturale?

Punţi de legătură, de comunicare.

Ce transmiteţi în afară?

Lucruri care să ne lege la diverse nivele, în diverse direcţii. E benefic deja faptul că aici este o mişcare artistică şi o mişcare culturală extrem de intensă

Există această mișcare sau aşa ne place nouă să credem?

Există, există! Şi există mulţi oameni, multe instituţii, extrem de mulţi oameni care se angajează în aceste contacte. Mai e un aspect aici. În momentul în care cineva venit din străinătate e fericit, e mulţumit aici şi descoperă un Cluj cultural din toate punctele de vedere – că e vorba de hotel, că e spectacol, că e contact uman, bibliotecă, revistă – el merge în străinătate şi are un spectru extrem de larg de comunicare. Acelaşi lucru se întâmplă şi când pleacă cineva din Cluj. Punţile de comunicare sunt foarte mari. Depinde de noi să le strângem într-un buchet constructiv şi să înţelegem că depinde de noi să facem acest lucru. De exemplu, la masterclass am avut invitaţi din străinătate – au fost din Japonia, din Italia, oameni care călătoresc în SUA, în Argentina, în China. Ei duc această experienţă şi o împărtăşesc în afară. Este foarte important să realizăm că tot ceea ce facem aici trebuie să aibă un anumit nivel de calitate şi să acţionăm ca o comunitate, pentru că asta se transmite în afară. Deci nu neaparat trebuie căutat în afară contactul cu exteriorul, ci căutat ca noi înşine să ne îmbunătăţim aici activitatea. Și atunci atragem prin această acţiune şi interesul celorlaţi din afară. Şi la un moment dat mergi înainte, lăsând la o parte toate orgoliile astea de instituţie – că tu aparţii de instituţia asta, eu de asta sau eu aparţin de etnia asta, tu de asta… tu eşti în domeniul artelor plastice, eu sunt în domeniul muzicii. Trebuie lăsate la o parte orgoliile instituţionale, etnice, religioase, orgoliile artistice şi să ne strângem forţele. Să zicem: ok, e foarte bine ce faci tu în domeniul tău, ce fac eu în domeniul meu. Hai să facem – domeniul tău şi domeniul meu – ceva împreună.

Aţi comunicat Clujul şi până acum. Ce aţi făcut de când aveţi această funcţie onorifică de ambasador?

Din 2012 am fost investită cu această funcţie de ambasador cultural, iar lucrul foarte bun este că mi s-a spus: faci ce consideri tu de cuviinţă că e bine.

Şi ce aţi considerat că e bine?

Eu am considerat de cuviinţă să contribui la crearea acestor contacte, între lumea de aici și lumea din exterior. Normal că eu, cunoscând lumea aceasta, mă axez pe zona baletului; lumea baletului e un punct central. Dar următorul proiect e şi la nivel interdisciplinar. Am făcut acțiuni pentru balet aici, dar și pentru a cultiva baletul în străinătate, am început colaborarea cu Opera Română, cu Liceul de Coregrafie, avem contacte la nivel de scenografie, de muzică, au fost multe contacte care s-au creat. Rezultatul nu se vede imediat, e de lungă bătaie.

Nu făceaţi oricum aceste acțiuni? Și fără Capitala Culturală…

Capitala Cuulturală a venit oarecum ca o întâmpinare a nevoilor mele. E una când fac acţiuni de capul meu, de care nu ştie nimeni sau de care ştiu 200 de oameni, şi e altceva când această acţiune are o foarte mare deschidere. La masterclass-ul din acest an au fost copii din Iaşi, Bucureşti, Reghin, din Satu-Mare; dintr-o dată se deschide publicul, nu mai e cel strict local. Şi prin acest proiect cu Shanghai-ul vom face la fel.

Şi un proiect interdisciplinar?

Există. Am pus bazele lui. E vorba și despre crearea acestei noi producţii, Dama cu Camelii. Sunt multe idei de colaborare şi cu Filarmonica, planuri de a veni muzicieni de la Viena aici la Cluj, există idei şi la nivel de arte plastice. Sunt mai multe lucruri pornite, dar doresc ca ele să se mai concretizeze un pic, înainte de a vorbi mai mult despre ele.

Ce îi lipseşte Clujului ca să fie Capitală Culturală? Are şanse reale la acest titlu?

Absolut! Şi nici nu ştiu dacă ne lipseşte ceva. Nu ne lipseşte nimic pentru a face acest lucru. Important este de a ne aduna forţele şi de a avea curaj. Keep the best and leave the rest!

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Vorbeați despre oameni și despre talente la Cluj. Cum considerați că stăm cu infrastuctura de cultură? Avem multe lipsuri, de la spaţii de expoziţii la săli de spectacole. Și mai e acest proiect de Centru Cultural Transilvania pe care ni-l dorim, dar pe care tot nu îl avem.

Cred că există în Cluj foarte mult. Trebuie să clădim pe ce avem. Asta e şi o viziune existenţială: de a clădi pe ce ai, nu de a căuta tot timpul ce nu ai. Mie îmi e mai uşor să fiu optimistă. Pentru că nu trăiesc zilnic aici, pentru că nu mă confrunt zilnic cu aceste probleme, pentru mine e uşor să fiu generoasă şi optimistă. Eu am în personalitatea mea o combinaţie de aptitudini care mă ajută să supravieţuiesc oricărei situaţii. În momentul în care e ceva de făcut şi trebuie făcut, eu nu am nicio problemă să îmi pun toată energia, toate cunoştinţele şi toată capacitatea mea de muncă, timp şi energie în scopul realizării acestui lucru. Nu am nicio problemă să conduc singură o maşină când trebuie să călătorim undeva, nicio problemă să predau orice stil de dans, să lucrez cu orice tip de copil. Eu mă pot adapta la orice situaţie. Ce fac eu în Cluj e onorific, nu aştept nicio răsplată pentru această muncă. Normal că îţi place când auzi: asta a ieşit foarte bine. Dar nu aştept recompensă materială. Şi atunci am această libertate de mişcare. Nu sunt condiţionată de un anumit buget, de anumite condiţii materiale, pentru că eu lucrez singură. Dacă nu am sală, îmi creez sala, nu am muzică – îmi creez muzica, nu am profesor – predau eu. Sunt un om care se adaptează extrem de rapid oricărei situaţii şi am o experienţă care îmi permite lucrul ăsta. Şi am şi norocul de a nu fi dependentă de partea materială şi atunci am toată libertatea de mişcare şi de gândire. Ceea ce e o situaţie ideală. Or, eu nu pot să transfer această situaţie a mea privilegiată către toată lumea.

Ca observator al acestui proces de pregătire de oraș-candidat: ce putem face să fie mai bine?

Eu nu îmi pun problema ce ar putea să facă alţii mai bine, eu încerc să văd ce pot eu să fac mai bine. Ce pot alţii ştiu alţii. Dar ce pot să transmit ca mesaj pentru noi, ca şi comunitate: trebuie să ne unim forţele, să ne asumăm responsabiltatea fiecărei acţiuni, să căutăm o moralitate a acţiunilor noastre.

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

2015, 1.10. Ziarul de Cluj, Simona Noja aduce la Cluj un nou festival

Jos palaria scris de Florentina Tatar / 01 Octombrie 2015 / 0 comentarii / 135 vizualizari

Fundatia Culturala „Simona Noja” a anuntat primul Festival European al scolilor de balet „Grand Assemblé”, care va avea loc la Cluj-Napoca, in perioada 24 – 28 octombrie 2015, la care participa reprezentanti din Romania, Austria, Italia,  Danemarca si  Olanda si SUA. 

Participantii la Festival  vor  lua parte la lucrarile Simpozionului cu tema „Talent, creativitate & eficienta in scolile de balet”, care se deschide cu conferinta Dr. Oliver P.  Graber (Austria) ”Ballet and Brain”,  la  workshop-uri  destinate elevilor si profesorilor care doresc  sa se perfectioneze in tehnica predarii baletului, sustinute de John Bliekendaal (Olanda), Pedro Carneiro (Portugalia), Theo Constant (Canada), Simona Noja (Romania),  jazz–ului, de catre Gianpiero Tiranzoni (Italia) si dansului contemporan de Jed O’Grady Weiss din Australia si la Demonstratia de balet IV prezentatain data de 28 octombrie pe scena Operei Romane. 

Festivalul european al scolilor de balet „Grand Assemblé” isi propune sa devina un cadru privilegiat pentru stimularea comunicarii artistice, in care tinerii artisti si maestrii lor primesc sansa de a supune dezbaterii si atentiei publice propria lor creatie.

Pentru initiativa si efortul de a aduce un asemenea eveniment la Cluj, ii spunem Jos Palaria! Fundatiei Culturale “Simona Noja”. 

2015, 14.11. Adevarul, O româncă a revoluţionat Şcoala de Balet a Operei de Stat din Viena. Simona Noja: „Provocarea mea cea mai mare este să-i conving pe oameni că se poate“ 14 noiembrie 2015, 18:2 7de Remus Florescu

Simona Noja a organizat un masterclass vara aceasta, la Cluj, pentru elevii din România. FOTO: Arhivă personală Simona Noja (46 de ani) s-a născut şi a crescut în Huedin, judeţul Cluj, dar a reuşit să cucerească publicul din toată lumea ca prim-balerină la Opera de Stat din Viena, Scala din Milano şi Teatrul Bolşoi. Şi asta nu e tot: ea a crescut considerabil performanţele Academiei de Balet a Operei de Stat din Viena, pe care o conduce din 2010.

 „Niciodată nu am stat să găsesc motive pentru care nu se poate realiza un lucru. Trebuie întotdeauna să găseşti calea, să crezi că se poate.“ Aşa îşi începe povestea de succes Simona Noja (46 de ani), directoarea Academiei de Balet a Operei de Stat din Viena, născută în micul oraş ardelean Huedin, din judeţul Cluj, şi educată la Cluj-Napoca. Astfel se explică, probabil, cum fetiţa din Huedin a ajuns, ca prim-balerină, pe cele mai mari scene ale lumii în colaborare cu Scala din Milano, cu Teatrul Balşoi, cu Opera din Roma şi cu Opera de Stat din Viena. Ba, mai mult, în 2001, Simona Noja a fost desemnată cea mai bună balerină a anului la nivel mondial, de revista italiană „Danza e Danza“.   

VISA SĂ DEVINĂ O A DOUA NADIA COMĂNECI  

 Când era mică, Simona visa, la fel ca multe alte fetiţe, să ajungă o a doua Nadia Comăneci. A început durele antrenamente de gimnastică la vârsta de 7 ani şi a ajuns în echipa olimpică sub îndrumarea celebrului antrenor Béla Károlyi. „La un moment dat, am participat la un cantonament organizat la şcoala de coregrafie din Cluj. În sala de antrenament era şi maestrul Vasile Solomon, un cunoscut profesor de balet, care a zis: «Fata asta e bună pentru balet». Probabil că acest lucru a rămas în memoria pasivă a copilului care eram atunci şi în memoria părinţilor“, povesteşte clujeanca. Astfel, atunci când a renunţat la gimnastică din cauza fizicului prea fragil pentru acest sport, părinţii au înscris-o la şcoala de balet din Cluj. „Nu eram foarte hotărâtă la început că asta vreau să fac“, mărturiseşte artista subliniind că, după ce a făcut şapte ore de gimnastică de performanţă pe zi, o oră de balet i se părea de-a dreptul plictisitoare.  „Niciodată nu am stat să găsesc motive pentru care nu se poate realiza un lucru. Trebuie întotdeauna să găseşti calea, să crezi că se poate“  

Simona Noja, balerină FILOSOFIA STĂRII DE SPECTACOL   

Primul moment în care şi-a dat seama că aceasta este chemarea ei a fost acela în care a ieşit pe scenă. „Era în anul I sau II de balet, când am avut parte de mici apariţii în spectacole. Atunci am realizat pentru prima dată ce înseamnă să fii artist. Până atunci cunoscusem viaţa spartană de sportiv şi, dintr-o dată, a apărut această nouă perspectivă şi nouă conotaţie a întregii activităţi pe care o aveam. Momentul în care totul s-a schimbat a fost când am trăit acea stare de spectacol ce are de a face cu acea magie a scenei care ne fascinează pe noi toţi cei care lucrăm în arta spectacolului“, dezvăluie Simona Noja. Odată cuprinsă de această vrajă a spectacolului, balerina nu s-a mai despărţit de scenă până la 40 de ani.   „Această stare de vrajă te impulsionează aşa de tare, încât eşti în stare să rabzi orice. Nu contează că ai răni la picioare din cauza poantelor sau că trebuie să ţii o dietă strictă şi să faci zilnic antrenamente obositoare. Toate lucrurile pe care un om normal le consideră ca fiind sacrificii pentru un balerin sunt parte integrantă a unei existenţe subordonate dorinţei de a trăi starea de spectacol“, completează Simona Noja.

 „LACUL LEBEDELOR“, CU MĂNUŞI ŞI CĂCIULĂ   Simona a fost angajată la Opera Română din Cluj la 18 ani, pentru interpretarea rolului principal din „Lacul lebedelor“. Terminase liceul de coregrafie în iunie, iar în iulie a luat examenul de admitere la Facultatea de Filologie. După vacanţă, s-a întors la Operă pentru a pregăti „Lacul lebedelor“, spectacol programat pentru luna noiembrie şi care urma să fie un fel de interviu pentru angajare.    „O fostă prim-balerină, Larisa Şerban, şi-a luat responsabilitatea să lucreze cu mine. Începem să lucrăm pe la mijlocul lui septembrie şi în octombrie vine un frig, din ăla de îngheţau pietrele. Când era frig, conductele fiind stricate şi fiind gheaţă în calorifere, munca la Opera Română se oprea“, povesteşte Simona. Toate acestea în condiţiile în care rolul principal, Odette/Odill, pe care-l pregătea Simona, presupunea apariţii în toate cele trei acte, deci o cantitate foarte mare de muncă. „Premiera era planificată pe 26 noiembrie, partener nu aveam, pentru că urma să vină de la Bucureşti, vremea nu era bună... «Nu-i nimic, noi lucrăm. Îţi pui mănuşi, îţi pui căciulă, îţi pui şosete de lână peste poante şi lucrăm», mi-a spus Larisa Şerban şi aşa m-am pregătit pentru debut. E  o amintire din viaţa mea care mi-a dat apoi speranţă. Mi-am zis că dacă reuşesc asta, nimic nu poate să mi se mai pară greu“, îşi aminteşte Simona. Totul a mers foarte bine şi a fost angajată la Opera Română din Cluj.    

LA CONCURS ÎN SUA CU ECHIPAMENT DE ÎMPRUMUT   Simona Noja şi-a început cariera internaţională pe când avea 22 de ani. A pornit de la un concurs în SUA, la care a participat în iulie 1990. „După multe peripeţii, am ajuns în Jackson, statul Mississipi. Am făcut cinci zboruri, deşi în mod normal, trebuiau doar două. Am ajuns fericiţi că vedem America pentru prima dată în viaţa noastră, dar a urmat un şoc: nu ne-au mai găsit bagajele. Am rămas fără poante, fără costum, fără muzică. Am ajuns fără nimic, inclusiv fără bani, normal, aveam vreo 40 de dolari în buzunar“, povesteşte, amuzată, balerina. Bagajul a ajuns după trei-patru zile. „Era un bagaj tip turn, cu 3 compartimente. Din cele trei, a ajuns doar unul, în care erau o pereche de pantaloni şi o pereche de sandale.“    A fost nevoită să împrumute şi costumul, chiar şi muzica, dar tot a câştigat o medalie la concursul de balet din America. Din acel moment ofertele au început să curgă, medalia obţinută fiind paşaportul clujencei spre cariera internaţională. Cinci companii de balet de prim rang, trei din SUA şi două din Europa, i-au oferit atunci contracte. „Am preferat pentru primul an să fiu liber-profesionistă, adică să dansez la diferite gale fără să fiu angajată permanent. După un an, am optat pentru Deutsche Oper am Rhein, din Düsseldorf, Germania. Cred că am ales această variantă pentru că dintre toate era cea mai aproape de Cluj“, mărturiseşte clujeanca.    În 2006, Simona Noja a deschis, împreună cu soţul ei, o şcoală privată de balet în Viena. Era o experienţă cu totul nouă pentru ea, care a pus-o în faţa unei noi provocări. După patru ani în care şcoala ei a avut succes, a primit o ofertă de nerefuzat – să fie director al Şcolii de Balet a Operei de Stat din Viena.    "Când am venit eu, dintr-o clasă erau angajaţi doar 10%, acum am ajuns, după cinci ani, să fie angajaţi peste 90% din elevi“   

Simona Noja, balerină A TRANSFORMAT ŞCOALA DE BALET DIN VIENA   Acum, după o jumătate de deceniu la conducerea uneia dintre cele mai importante şcoli de balet din Europa, Simona Noja spune, modestă: „Probail că am rezultate bune, eu ştiu că întotdeauna mi-am fixat ştacheta foarte sus. Când antrenezi 120 de copii, la finalul anului culegi «recolta», adică vezi câţi absolvenţi sunt angajaţi când termină liceul. Când am venit eu, dintr-o clasă erau angajaţi doar 10%, acum am ajuns, după cinci ani, să fie angajaţi peste 90% din elevi“. Secretul performanţei: „extrem de multă muncă şi o viziune extrem de bine pusă la punct a întregii echipe“. „Am înfiinţat o companie de dans, am demarat o academie de vară, am ridicat numărul de spectacole la 154 pe an“, enumeră directoarea realizările de la Academia din Viena. De ceva timp, Simona Noja încearcă să aducă şi la Cluj o parte din experienţa pe care a dobândit-o: vara aceasta a organizat un master class, iar în toamnă a adus la Cluj dansatori şi profesori din şapte ţări, la un festival de balet unic în Europa. ;   Momentul în care a decis să renunţe la scenă   La cinci ani de la debutul pe scenele internaţionale, Simona Noja a ajuns, în 1995, prim-balerina Operei de Stat din Viena, după ce o perioadă a lucrat şi la Opera Germană din Berlin. Timp de 11 ani, clujeanca a fost în prim-planul baletului internaţional interpretând roluri principale în opere precum „Lacul lebedelor“, „Frumoasa din Pădurea Adormită“, „Carmen“, „Spărgătorul de nuci“, „Romeo şi Julieta“ şi „Visul unei nopţi de vară“.  A colaborat ca prim-balerină cu instituţii de cultură legendare precum Teatrul Balşoi din Moscova, Scala din Milano, Opera di Roma, Frankfurter Ballett, Baletul Naţional din Finlanda, Baletul Regal din Suedia, Opera San Carlo din Napoli etc.  William Forsythe şi matematicile superioare   Una dintre cele mai importante experienţe pentru cariera Simonei Noja s-a întâmplat pe când avea 25 de ani şi dansa la Opera din Düsseldorf. Lucra cu William Forsythe, coregraful despre care presa internaţională a relatat că este omul care a schimbat baletul: „Aveam de pregătit un balet de 30 de minute conceput pentru Opera din Paris, intitulat «In the Middle, Somewhat Elevated».  Spectacolul şi întâlnirea cu Forsythe au avut un impact atât de puternic, încât pot să-mi împart cariera în «înainte şi după» această experienţă“.    

Baletul era cu totul altceva decât era obişnută Simona. „Să atingi un nivel foarte ridicat la un dans pe care îl cunoşti şi pentru care ai studiat foarte mult timp este un lucru la care te aştepţi, dar să reuşeşti într-un timp extrem de scurt să faci un rol excepţional în ceva cu totul nou a fost pentru mine un mare şoc“, mărturiseşte Simona Noja. Dacă pentru a învăţa un rol, un balerin are nevoie uneori de două luni, alteori de trei ani, Simona a avut la dispoziţie trei săptămâni. „Din nimic a ieşit un monument, o capodoperă. Asta era starea mea atunci. Era ca şi cum dintr-o dată începi şi rezolvi probleme de matematici superioare, în condiţiile în care tu nu ai studiat matematici superioare. Am conştientizat că pot să fiu foarte bună şi am ajuns la concluzia că, dacă am putut face asta, pot face orice. Asta m-a dus foarte departe în carieră“.   Când vine vorba, însă, de public, balerina îşi aminteşte cu precizie şi cu emoţie reacţia pubicului la spectacolul „Lacul lebedelor“ interpretat cu Teatro alla Scala din Milano, în Mexico City: „A fost momentul în care am decis să renunţ la scenă. Am ieşit la aplauze şi am văzut publicul altfel. Mi-am zis: «Ce frumos ar fi să mă retrag acum, când sunt în plină glorie, să-şi să aducă oamenii aminte de mine aşa»“ . Avea aproape 40 de ani şi era în apogeul carierei. ;   „Au fost roluri pe care mi le-am asumat complet“    Întrebată dacă a avut un rol care îi este mai aproape de suflet, Simona răspunde: „Nu, pentru că am încercat să fiu cât mai onestă faţă de toate rolurile. Cu cât eşti mai onest şi fără prejudecăţi, cu atât ai şanse mai mari să te apropii de esenţa rolului. Odată ce găseşti esenţa rolului, ajungi să trăieşti un soi de identificare cu acesta. Nu pot să spun că un rol mi-a plăcut mai mult decât altul, dar pot să zic că au fost roluri cu care atât de mult m-am identificat, încât mi le-am asumat complet“.    În viaţa fiecărui balerin există doar câteva momente de graţie, crede clujeanca. „Aceste momente au de-a face nu numai cu mine, ci este o întreagă constelaţie de elemente: muzica să fie perfectă, scenografia, partnereul, plus starea mea fizică şi cea sufletească. Astfel de momente de graţie ai câteva într-o carieră. Asta nu înseamnă că eşti foarte bun numai în alea trei momente în decurs de 20 ani. Acea stare de graţie îţi dă sentimentrul că eşti un zeu, te înalţă, te transformă în aşa manieră încât după ce o trăieşti, devii o altă persoană. Un astfel de rol te schimbă, te desăvârşeşte“, explică artista.    

Consultant pentru dans al Ministerului Culturii din Austria   Simona Noja a terminat în 1986 Liceul de Artă-Coregrafie din Cluj, apoi Facultatea de filologie din Cluj, în 1994.   - A fost prim-balerină la Opera Română din Cluj, la Deutsche Oper am Rhein, Deutsche Oper Berlin, Wiener Staatsoper.  - A colaborat, ca prim-balerină, cu: Teatro Colon-Buenos Aires, Opera Română din Bucureşti, Staatstheater din Hanovra, Finnish National Ballet din Helsinki, Staatsballett din München, Opera di Roma, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Royal Swedish Ballet din Stockholm, Teatrul Bolşoi din Moscova, Frankfurter Ballett, Stuttgarter Ballett, Semperoper din Dresda, San Carlo di Napoli, La Scala din Milano.   - A lucrat cu coregrafi ca: Ray Barra, Nils Chiste, John Clifford, Boris Eifman, William Forsythe, Hans van Manen, John Neumeier, Heinz Spoerli, Sir Peter Wright, Renato Zanella.   - Printre cei mai importanţi parteneri de scenă: Roberto Bolle, Jose Manuel Carreno, Manuel Legris, Vladimir Malakhov, Sebastian Marcovici, Massimo Murru, Giuseppe Picone, Igor Zelenski.   - A fost consultant pentru dans al Ministerului Culturii din Austria (2009-2011).   - Este director al Academiei de Balet a Operei de Stat din Viena, Austria, din 2010.   - Distincţii: Medalia de argint la Concursul din Jackson, Missouri, SUA; „Cea mai bună balerină a anului 2001“, revista „Danza e Danza“, Milano; Crucea de Onoare a României în grad de Cavaler, „Crucea de Onoare pentru Ştiinţă şi cultură, clasa întâi“, acordată de statul austriac, Crucea de Onoare a României în grad de Ofiţer.   Citeşte şi   Spectacol de excepţie la Cluj. Directoarea şcolii de balet a Operei din Viena şi un fost coregraf al Madonei le-au pregătit clujenilor o surpriză   Clujeanca Simona Noja, „steaua“ Operei de Stat din Viena Simona Noja, artista care conduce Academia de Balet a Operei din Viena  

Citeste mai mult: adev.ro/pbe94a

2017, 27.06. Krone Zeitung, “Teamarbeit ist mir sehr wichtig!” - Ballettakademie: Geschäftsführende Direktorin Simona Noja-Nebyla zieht Bilanz, von Florian Krenstetter: “Die ehemalige Primaballerina Simona Noja-Nebyla verabschiedete sich auf dem Höhepunkt ihrer Karriere von der Wiener Staatsoper, eröffnete danach eine eigene Ballettschule (die nunmehr ihr Ehemann Boris Nebyla, ebenfalls ehemaliger Staatsopern-Solist, führt) und leitet seit 2010 gemeinsam mit Ballettdirektor Manuel Legris, dem künstlerischer Leiter, als Geschäftsführende Direktorin der Ballettakademie der Wiener Staatsoper.

21 Jahre tanzte sie als Erste Solotänzerin alle wichtigen Hauptrollen an der Wiener Staatsoper, bevor sie sich entschloss, Ihr Wissen an die nächsten Tänzer-Generationen weiterzugeben.

In der mittlerweile sieben Jahren als Geschäftsführende Direktorin der Ballettakademie hat Simona Noja einige Neuerungen durchgesetzt und die Ballettakademie international fit gemacht: “Wir haben in der Saison 2016/17 130 Schüler aus 22 Ländern, die bei internationalen Wettbewerben bislang insgesamt 30 Preise gewonnen haben. Für mich eine Bestätigung, dass es richtig war, die Türen zu internationalen Wettbewerben zu öffnen. Auch konnten wir vier Neuengagements in das Wiener Staatsballett (eines an die Wiener Staatsoper und drei an die Volksoper Wien) vermitteln. Von den 103 Tänzer des Wiener Staatsballetts wurden 36 an der Ballettakademie, der früheren Ballettschule der Wiener Staatsoper bzw. der Ballettschule der Österreichischen Bundestheater, ausgebildet - das heißt, rund 35% der Tänzer sind Absolventen der an die Wiener Staatsoper angegliederten Ausbildung!”

Simona Noja-Nebyla ist stolz auf ihre Schüler, aber auch auf ihre Lehrer, denn “auf Teamarbeit mit dem Lehrkörper lege ich allergrößten Wert!” Und diese gemeinsame Arbeit kann sich sehen lassen:

So haben sie zusammen ein “Programm für alle” ins Leben gerufen, um die Selbstständigkeit ihrer Schützlinge zu fördern, oder haben gemeinsam ein kostenloses Ausbildungsprogramm gestaltet: Workshops für Volksschulen und Werkeinführungen, um die Brücke zwischen Schule und Compagnie zu schaffen, sowie die “Tanzwerkstatt” in der Schüler fünfmal im Jahr ihre neuen Choreographien zeigen.

In der Saison 2017/18 stehen einige Höhepunkte auf dem Programm: Neben der Mitwirkung bei den Abendvorstellungen des Wiener Staatsballetts gibt es am 23.November den “Tag der offener Tür”.

Von 16. bis 20. Dezember finden - ausgehend von der Idee mehrmals auftreten zu können - “Tanzdemonstrationen” statt. Dabei zeigen die Studenten Ausschnitte aus ihrem - eigentlich harten- Tanzalltag. Eine einmalige Gelegenheit, um hautnah zu erleben, was es heißt “zu tanzen”! Und das nicht nur für die Eltern.

Das bereits zum fünften Mal stattfindende “Summer Program” präsentiert sich vom 18. bis 28. Juni 2018.

Für die Zukunft hat Simona Noja-Nebyla drei besondere Wünsche: Viel mehr Nachwuchs möchte sie aus Österreich bekommen, noch mehr Aufnahmen in die Compagnie der Wiener Staatsoper ermöglichen und die Gelegenheit, zwei Matineen auf der Staatsopernbühne ausrichten zu können!”

(traducere: „Munca în echipă este foarte importantă pentru mine!” - Academia de balet: Directorul executiv Simona Noja-Nebyla face bilanț, de Florian Krenstetter: „Fosta primbalerină Simona Noja-Nebyla și-a luat rămas bun de la Opera de Stat din Viena la apogeul carierei sale, apoi și-a deschis propria școală de balet (impreuna cu soțul ei, Boris Nebyla, fost solist al Operei de Stat) și conduce din 2010 împreună cu directorul baletului vienez Manuel Legris, Academiei de balet a Operei de Stat din Viena.

Ea a dansat toate rolurile principale importante la Opera de Stat din Viena ca primbalerina timp de 21 de ani, înainte de a decide să transmită cunoștințele următoarelor generații de dansatori.

Între timp, șapte ani ca director executiv al Academiei de balet, Simona Noja a implementat câteva inovații și a ridicat Academia de balet la nivel internațional: „În sezonul 2016/17 avem 130 de studenți din 22 de țări care au câștigat un total de 30 de premii în competiții internaționale. Pentru mine o confirmare că a fost corect să deschidem ușile competițiilor internaționale. De asemenea, am putut aranja patru noi angajamente cu Baletul de Stat din Viena (unul la Opera de Stat din Viena și trei la Viena Volksoper). Dintre cei 103 dansatori ai Baletului de Stat din Viena, 36 au fost educati la Academia de Balet, adică aproximativ 35% dintre dansatori sunt absolvenți Academiei de balet a Operei de Stat din Viena! "

Simona Noja-Nebyla este mândră de elevii ei, dar și de profesorii săi, pentru că „pun mare preț pe munca în echipă cu personalul didactic!” Și această lucrare comună este impresionantă:

Împreună au lansat un „program pentru toti”  un program de formare gratuită: ateliere de balet pentru școlile elementare și crearea de punti de legătură între școală și companie, precum și „atelierul de dans ”În care studenții își arată noile coregrafii de cinci ori pe an.

În sezonul 2017/18 există câteva puncte culminante ale programului: pe lângă participarea la spectacolele de seară ale baletului de stat din Viena, va avea loc o „zi a portilor deschise” pe 23 noiembrie.

În perioada 16 - 20 decembrie, vor avea loc „demonstrații de dans”. Studenții arată fragmente din antranamentul lor - de fapt dur - de zi cu zi. O ocazie unică de a experimenta direct ce înseamnă „a dansa profesionist”! Și nu doar pentru părinți.

„Programul de vară”, care are loc pentru a cincea oară, va avea loc în perioada 18-28 iunie 2018.

Simona Noja-Nebyla are trei dorințe speciale pentru viitor: ar dori să aibă mult mai mulți elevi din Austria, mai multe contracte pentru absolventi în compania Operei de Stat din Viena și posibilitatea de a găzdui două matinee pe scena Operei de Stat! ")

2018, Die Bühne, Nr. 8 “Die Zukunft des Balletts, Simona Noja. Die ehemalige Erste Solotänzerin führt als geschäftsführende Direktorin der Ballettakademie der Wiener Staatsoper auf neue Wege”, von Silvia Kargl: “Bis ins Jahr 1771 reichen die Wurzeln der Ballettausbildung in Wien zurück. Neben Paris und St. Petersburg zählt die Wiener Ballettschule zu den ältesten der Welt. 2013 wurde sie von Ballettschule in Ballettakademie der Wiener Staatsoper unbenannt. Künstlerischer Leiter ist Ballettdirektor Manuel Legris, geschäftsführende Direktorin die ehemalige Erste Solotänzerin Simona Noja, die eindrucksvolle Zahlen vorweisen kann, was den Stellenwert und die Qualität der Ausbildung betrifft: “2017/18 gibt es 123 Studierende aus 24 Nationen, vier der 15 Absolventen der Abschlussklasse wurden von Legris in das Wiener Staatsballett übernommen. 41 Mitglieder des Wiener Staatsballetts haben ihre Tanzausbildung an der Ballettakademie abgeschlossen.”

...Früher konnte auf die Tanzausbildung mehr Rücksicht genommen werden, nun entscheiden sich viele der Fortgeschrittenen statt der Weiterverfolgung zweier Ausbildungsschienen nun mehr für eine, und das ist meist die Schule. Ein System, das 30 Jahre funktioniert hat, führt uns ins Ungewisse.

Ein Problem der letzten Jahre gibt es jedoch nicht mehr. Waren früher oft nur zehn Buben in vier Oberstufenklassen, so sind es jetzt 45, und das Interesse am Tanz ist gleich groß wie bei den Mädchen…”Ich fördere von Anfang an das Selbstbewusstsein der Kinder. Selbstständigkeit ist wichtig für die Ausbildung und erst recht für den Beruf. Im internationalen Vergleich habe ich gesehen, dass es da in Wien Aufholbedarf gab!”

Für ein weiteres großes Ziel leistet Simona Noja seit Jahren Pionierarbeit: ein anerkanntes Diplom als Abschluss der Ausbildung, wofür es neben interner Änderungen auch der Unterstützung der zuständigen Politik bedarf: “Der Beruf Balletttänzer ist in Österreich im Unterschied zum Beispiel zu Frankreich, Rumänien und Russland immer noch nicht anerkannt. Wir sind in Österreich die erste Adresse für Ballett, ich finde, da müssen wir eine Vorreiterrolle   übernehmen...Ein weiteres Alleinstellungsmerkmal übernimmt die Ballettakademie mit einem Sommerprogramm…”Dabei haben wir schon Talente entdeckt, die zu uns kamen...Wichtig ist, dass sich unser Ruf national und international weiter festigt”, setzt Noja wichtige Akzente für die Zukunft des Balletts.”

(traducere: „Viitorul baletului, Simona Noja. Fosta primbalerina conduce in calitatea de director executiv Academia de balet din Opera de Stat din Viena ”, de  Silvia Kargl:„ Traditia scolii de balet din Viena datează din 1771. Pe lângă Paris și Sankt Petersburg, Școala de balet din Viena este una dintre cele mai vechi din lume. În 2013 a fost redenumită din Școala de balet in Academia de balet a Operei de Stat din Viena. Directorul artistic al scolii este directorul de balet Manuel Legris, directorul executiv este fosta primbalerina Simona Noja, care poate face vizibe cifre impresionante în ceea ce privește semnificația și calitatea educației: „În 2017/18 sunt 123 de studenți din 24 de națiuni, patru dintre cei 15 absolvenți ai clasei finale au fost preluați de Legris în Baletul de Stat din Viena. 41 de membri ai baletului de stat din Viena și-au finalizat pregătirea de dans la Academia de balet. "

... În trecut, se putea acorda mai multă atenție formării prin dans, acum mulți dintre cursanții avansați aleg doar o cale educationala, iar aceasta este de obicei școala de cultura generala. Un sistem care a funcționat de 30 de ani merge spre necunoscut.

Cu toate acestea, o problemă acuta din ultimii ani a fost rezolvata. În trecut erau doar zece băieți în patru clase de școală superioară, acum sunt 45, iar interesul pentru dans este la fel de mare ca al fetelor ... ”De la început, încurajez încrederea în sine a copiilor. Independența este importantă pentru formare și mai ales pentru locul de muncă. Într-o comparație internațională, am văzut că sunt multe de recuperat în Viena! "

Simona Noja desfășoară de ani buni o activitate de pionierat pentru un alt obiectiv major: o diplomă recunoscută ca finalizare a pregătirii, care necesită nu doar schimbări interne, ci și sprijinul politicii relevante: „Profesia de balerin în Austria spre deosebire de Franța, România și Rusia, de exemplu, încă nu este recunoscută. Suntem adresa de top pentru balet în Austria, cred că trebuie să preluăm un rol de pionierat ... Academia de balet puncteaza printr-un program de vară unic ... ”Am descoperit deja talente care au venit la noi. .. Este important ca reputația noastră să se consolideze la nivel național și internațional ”, Noja pune accente importante pentru viitorul baletului.”)

2019  Dancers´s  Martin Schläpfer, Designierter Ballettdirektor und Chefchoreograph des Wiener Staatsballetts,:

“I consider Simona Noja-Nebyla to be an artist and not only a manager. Therefore, I´m looking to find a way to give something back to her, if only in the form of a title. After all, she was one of the leading ballerinas of her generation.”

(traducere: „Consider că Simona Noja-Nebyla este si o artistă și nu doar un manager. Prin urmare, caut să găsesc o modalitate de a-i da ceva înapoi, chiar dacă ar fi sub forma unui titlu. La urma urmei, ea a fost una dintre cele mai importante balerine din generația ei. ”)

2020, 15.11. Dance Magazine Romania, Manuel Legris INTERVIU: „Toate companiile de balet au propria lor istorie și identitate!” de  Angie Voicu:

“Ați fost director la Baletul de Stat din Viena timp de 10 ani. Recent, revista noastră a stat de vorbă și cu Simona Noja. Aceasta ne-a spus că școala a trecut prin schimbări pozitive, chiar revoluționare. Care sunt realizările de care ați fost cel mai mândru?

Simona Noja a făcut o treabă excepțională. În colaborare cu ea, în toți acești ani, am pregătit o nouă generație de dansatori care au ajuns în topul ierarhiei. Doi balerini austrieci, Natascha Mair și Jakob Feyferlik sunt acum prim-soliști. Am avut o echipă competentă de profesori și am lucrat într-un mediu frumos, plin de respect. Pentru ce care nu au avut posibilitatea să facă parte din această companie la sfârșitul studiilor, le-am găsit și lor contracte cu alte companii internaționale.”