In the Loving Memory of Peter Rapos
Peter Rapos, dancer, teacher, methodologist
In Loving Memory of Uncle Peter Rapos
On What Would Have Been His 93rd Birthday
Today, we pause to remember and celebrate the life of our beloved Uncle Peter Rapos, who would have turned 93 years old. Though he may no longer be with us in person, his spirit continues to live on in our hearts, in the stories we tell, and in the countless cherished memories he left behind.
Uncle Peter was more than just an uncle; he was a source of wisdom, humor, and unwavering love. Whether it was his kind smile that brightened the room, his stories that connected generations, or his quiet strength that provided comfort, he made each of us feel special and seen.
His life was a testament to perseverance, compassion, and joy. He taught us the value of hard work, the importance of arts in our lives, and the beauty of life’s simple moments. Whether it was sitting around the table sharing meals, watching him share his ballet knowledge, or hearing his laughter echo during a family gathering, Uncle Peter had a way of making every moment meaningful.
As we reflect on his 93rd birthday, let us honor him by carrying forward the lessons he taught us: to be kind, to cherish beauty, and to live with purpose and gratitude. Though we miss him deeply, his legacy continues in every act of kindness, in every shared laugh, and in the bonds that keep us together.
Uncle Peter, today we celebrate you with love, remembrance, and gratitude. Your presence may be missed, but your love and light remain eternal. We raise a glass to you, dear Uncle, and smile as we think of you watching over us, forever in our hearts.
With all our love and fondest memories,
Your Family
Elevating Grace: The EBGP Journey to Vienna
Preparing for the International Ballet Competition
The European Ballet Grand Prix in Vienna
Dear Aspiring Ballet Dancer,
The road to success is paved with hard work, discipline, and passion—and you have already shown these qualities by setting your sights on the prestigious European Ballet Grand Prix in Vienna. This incredible competition is not only a chance to showcase your artistry but also a vital audition where the world’s stage opens up to those who dare to dream big. It is a remarkable opportunity to present your talent, dedication, and unique style before an audience that includes some of the most influential figures in ballet.
With the right preparation, you’ll not only compete but also thrive, leaving a lasting impression on judges, coaches, and fellow artists. This guide is designed to help you prepare for every aspect of the competition and audition process, ensuring you are mentally, physically, and artistically ready to shine on this international platform.
Preparing for the Competition and Q&A Session
This edition of the EBGP competition often includes a unique Q&A session with the jury—an invaluable chance to learn from industry experts, gain feedback, and deepen your understanding of what it takes to succeed in the world of professional ballet. Your preparation should also include thoughtful questions for the jury that showcase your curiosity, respect for their expertise, and desire to grow as an artist.
Here’s a comprehensive preparation guide that also incorporates strategies for excelling in the Q&A session:
1. Set Clear Goals
Define what you aim to achieve in this competition and audition: whether it’s mastering a technically demanding variation, standing out in the audition process, or making connections with key professionals.
Write these goals down and remind yourself of them daily. Each practice session should bring you closer to them.
2. Perfect Your Technique
Dedicate focused time to polishing your selected variations or audition routines. Pay attention to precision, timing, and fluidity.
Work closely with your coach to refine even the smallest details. Nuances often set apart a strong audition performance from the rest.
Schedule daily drills for core techniques like pirouettes, jumps, and extensions to ensure you are technically sharp.
3. Develop Emotional Expression
Ballet and dance is not just about technique; it’s about storytelling. Dive deep into the narrative of your chosen piece and bring out its essence. Become the character you play!
Practice emoting through movement—every gesture, glance, and line should communicate with your audience and the judges.
Remember, the judges are looking for performers who can convey passion and connect emotionally with their work.
4. Prioritize Physical Conditioning
Cross-training enhances strength, flexibility, and stamina. To build core strength and prevent injuries, consider the Alexander Technique, Body-Mind Centering, Girokinesis, Pilates, yoga, etc.
Don’t underestimate the importance of rest and recovery—your body needs time to repair and recharge.
Maintain a balanced diet to fuel your rigorous training regimen. Proper nutrition supports peak performance during auditions and competitions.
5. Perfect Your Costume and Presentation
Choose costumes that complement your routine and fit the professional tone of an audition and competition setting. Attention to detail shows your readiness and professionalism.
Test your costume during rehearsals to ensure comfort, fit, and freedom of movement under performance conditions.
6. Mental Preparation is Key
Cultivate a positive mindset. Visualization techniques can help you imagine yourself succeeding during both the competition and audition stages.
Practice mindfulness or meditation to calm your nerves and channel your focus.
Embrace critiques and challenges as stepping stones toward greatness. Each rehearsal is an opportunity to improve.
7. Research the Competition and Prepare Questions for the Jury
Familiarize yourself with the format, judging criteria, and expectations of the EBGP in Vienna.
Study previous competitors and winners to understand what made them stand out.
Prepare thoughtful questions to ask the jury during the Q&A session. These questions can help you gain insight into the competition and your potential career path.
Suggested Questions for the Jury
Technique & Performance:
What qualities do you look for in a winning performance?
How do you balance technical precision with artistic expression in your evaluations?
Can you share an example of a dancer whose performance stood out and why?
Feedback for Growth:
What is one piece of advice you would give to dancers who want to grow as performers?
If a dancer doesn’t win a prize, what key lessons should they take away from the competition?
Career Development:
What do you believe is the most critical skill or quality for a dancer entering the professional world?
How important are competitions like EBGP for a dancer’s career trajectory?
Cultural Connection:
How can dancers draw inspiration from Vienna’s rich artistic heritage and incorporate it into their performances?
Overcoming Challenges:
What are common mistakes dancers make during auditions, and how can we avoid them?
How can dancers overcome stage fright or performance anxiety in high-pressure settings?
8. Schedule Regular Mock Performances
Perform your routine in front of friends, family, or mentors to simulate both the competition and audition conditions.
Accept feedback with an open mind and incorporate constructive criticism into your practice.
9. Take Care of Your Well-Being
The journey to Vienna is as much about the process as it is about the performance. Celebrate milestones, no matter how small.
Surround yourself with a supportive community that uplifts you and shares in your dreams.
10. Remember Why You Dance
At the heart of all your preparation, never lose sight of the joy that brought you to ballet. Dance with your heart, let your soul shine, and connect with the music and the audience.
Auditions and competitions are not just tests; they are opportunities to share your passion and tell your story.
This competition and audition are a testament to your years of dedication, discipline, and passion. It is a stage that will challenge you, transform you, and inspire you to reach new heights. Remember, the journey is just as important as the destination. Each step, leap, and pirouette brings you closer to your dream.
Vienna awaits your artistry, grace, and brilliance. Believe in yourself—you have what it takes to captivate the world.
With all my admiration and best wishes,
Simona Noja-Nebyla (former principal dancer, director, and dance researcher)
Ion NOJA: Filatelia - deschidere spre lume
RAFTUL CU CĂRŢI 128 „ORAȘUL” revistă de cultură urbană | ANUL XIX (2024), Nr. 1-2 (63-64)
Ion NOJA Filatelia - deschidere spre lume
Apărută recent la Editura Școala Ardeleană, sub coordonarea lui Ioan Constantinescu, lucrarea Filatelia Clujeană.
Istorie, pasiune, valoare, dedicată filateliei clujene de la începuturi și până în prezent, învederează sub multiple aspecte un volum de excepţie pentru scrierile de acest fel apărute în cultura noastră. Înainte de toate, cartea este expresia unei pasiuni materializate în fapte, ce presupune, în egală măsură, documentare, cunoaștere, consecvenţă, evaluări adecvate și, nu în ultimul rând, un efort financiar predictibil pe timp îndelungat; adică tot ce trebuie să aibă un colecţionar de produse filatelice pentru a se ridica la standardele de natură să viabilizeze această preocupare. În același timp, cartea reconfirmă un adevăr bine-cunoscut, dar insuficient luat ca argument pentru activitatea de perspectivă: faptul că filatelia este și rămâne un câmp al pasiunii cultivate generaţii la rând; un fenomen cu atractivă deschidere socială. Iar filatelia clujeană atestă pe deplin această realitate. Aici, aspiraţia spre frumos a atras oameni din toate categoriile socio-profesionale, de toate vârstele și credinţele. Este surprinzător numărul mare de personalităţi arhicunoscute pe plan local și naţional prezente în mod constant la toate activităţile filatelice. Academicieni, savanţi, cadre universitare, economiști, medici, juriști, oameni din domeniul literaturii, artei și culturii au cultivat cu ardoare și rezultate remarcabile această pasiune socializantă, generatoare de bună colegialitate. Multe dintre activităţile filatelice de amploare – expoziţii, concursuri, conferinţe, colaborări cu organizaţii similare din ţară și străinătate – au rămas în memoria celor prezenţi și datorită prestigiului personal cu care aceste personalităţi s-au implicat nemijlocit în derularea evenimentelor. Cartea dovedește că mișcarea filatelică clujeană a beneficiat, încă de la începuturile sale, de oameni care mereu au întrunit și pus în practica de organizare, valorizare și promovare a activităţilor filatelice pasiune, pricepere și prestigiu. Iar acest potenţial s-a regăsit în cuprinderea, conţinutul și finalitatea acţiunilor organizate, contribuind astfel într-o măsură unanim apreciată la dezvoltarea filateliei românești în general. Retrospectiva filatelică oferită de cartea recent apărută dovedește, o dată în plus, că Asociaţia clujeană a fost mereu caracterizată, în cei peste o sută de ani de existenţă, de rigoarea colecţionarului atent la amănuntele ce dau farmec și inedite surprize pasiunii sale. Semnificativă și mereu prioritară a fost atenţia acordată în timp respectării tradiţiei. Acest stil de lucru a fost definitoriu pentru președinţii Asociaţiei, din rândul cărora Ioan Constantinescu, coordonatorul lucrării, s-a remarcat deopotrivă prin durata activităţii, amploarea și calitatea iniţiativelor luate. Fiecare etapă istorică a devenirii spre România de astăzi se reflectă cu fidelitate și în mișcarea noastră filatelică. Și asta în condiţiile în care filatelia clujeană continuă să fie recunoscută pe plan intern și extern pentru spiritul inovator pe care l-a impregnat preocupărilor sale. Prin mijloacele sale specifice, individuale și de grup – colecţii, expoziţii, schimburi de experienţă, concursuri – filatelia clujeană a întreţinut o stare afectivă benefică în preajma evenimentelor judeţene și naţionale, cum au fost cele privitoare la: Istoria naţională evocată prin acţiuni filatelice clujene, Napoca-Cluj 1850, Independenţa României, Medici români în Războiul de Independenţă, Unirea cea Mare și filatelia etc. Este bine știut faptul că numai pasiunile puternice, constante și de durată au șanse să devină tradiţii pentru o colectivitate. Numai după ce și-au dovedit importanţa lor ca valori identitare pentru cei care le practică, obiceiurile ajung dorite, asumate și cultivate de urmași. Astăzi, vorbind de tradiţiile filateliei clujene nu facem decât să reafirmăm convingerea că această activitate are un trecut bine conturat în contextul social, că este în continuare generatoare de pasiune, pentru toate categoriile socio-profesionale și de vârstă, reușind să-și păstreze locul ei distinct și inepuizabil ca sursă de satisfacţie pentru cei care o cultivă. Este o realitate atestată convingător de conţinutul acestei cărţi. Din paginile ei se desprind fapte autentice de cultură, rezultate în urma unor eforturi organizatorice exemplare și ale unor concepţii legate nemijlocit de viaţa reală. O bună parte din manifestările filatelice au fost centrate, de-a lungul anilor, pe prezentarea marilor noastre personalităţi, fie ele istorice – Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara; din domeniul știinţei și tehnicii – Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă; din literatura clasică – Eminescu, Creangă, Macedonski, Rebreanu; din domeniul picturii – Nicolae Grigorescu; sculpturii – Constantin Brâncuși; sau din muzică: George Enescu, Ciprian Porumbescu. De un interes larg din partea membrilor Asociaţiei și a publicului s-au bucurat acţiunile prin care filatelia clujeană s-a integrat și armonizat cu tradiţiile culturale locale. Clujul universitar este un câmp vast, fertil și binecuvântat pentru roadele sale în domeniul cunoașterii teoretice și practice, al știinţei, învăţământului, culturii și artei. Motiv pentru care expoziţii precum cele organizate sub egida ideii tematice Studentfila au fost și au rămas însemne de pasiune durabilă în viaţa clujenilor. La fel se petrec lucrurile cu Toamna muzicală, „transpusă” filatelic cu grijă similară efortului și talentului necesare obţinerii bijuteriilor sonore caracteristice evenimentului, sau cu expoziţiile prin care imaginea filatelică este pusă în slujba protecţiei mediului și naturii. Ca să respecte tradiţia și standardele de calitate, cartea de referinţă trebuia să ofere o mostră convingătoare de bun gust editorial și să dea cititorilor șansa unui exerciţiu viabil de cultură vizuală. O face cu prisosinţă, adăugând valoare unui patrimoniu filatelic bogat, divers și mereu deschis primenirii.
Interviu cu Simona Noja-Nebyla în revista Orașul, 2024
Lacul lebedelor, coregrafia Nureyev, Vienna, 1996, Simona Noja cu Tamas Solimosy
Mulțumesc revistei Orașul, 2024! Pentru cei interesați, aveți aici interviul integral.
"The Holiday Trilogy" by Carlo Goldoni: A Theatrical Exploration of the Sacred and the Profane at the Theater in Josefstadt, Vienna
Essay by Simona Noja-Nebyla
On November 26, 2024, I attended Carlo Goldoni's Trilogia della villeggiatura (The Holiday Trilogy) at the Theater in Josefstadt, Vienna. This production provided a profound opportunity to reconnect with the theater as a space of transformative encounters, which can retrospectively be understood as sacred on multiple levels.
The Theater in Josefstadt, situated in Vienna's 8th district, was originally constructed in 1788 as a modest neighborhood theater. It was later redesigned in 1822 by architect Joseph Kornhäusel in the Biedermeier style, characterized by simplicity and elegance. In 1924, under the direction of Max Reinhardt, the theater underwent significant renovation by architect Carl Witzmann, who drew inspiration from the Teatro La Fenice in Venice. This renovation introduced neoclassical and Baroque influences, further enhancing the theater's aesthetic appeal.
While familiar with the preparation of the artistic act on stage and the creative process it entails, I was intrigued by the deliberate framing of the audience's role in this production. The spectator, much like the actor, undergoes a process of transformation—a necessary purification from the mundane, particularly relevant in today’s politically charged climate. This purification begins as one ascends the narrow staircases and navigates the low-ceilinged corridors of the theater, admiring the intricate designs of the box doors and feeling the tactile allure of the red velvet seating. Such sensory experiences create a liminal space, where one is drawn towards either the sacred or the profane.
As noted by Mircea Eliade, the sacred does not represent a homogeneous space but rather one punctuated by openings that allow for the manifestation of the sacred. Eliade posits that the homo religiosus "always believes in the existence of an absolute reality, the sacred, which transcends this world but manifests within it, sanctifying and making it real" (The Sacred and the Profane). Similarly, the homo creator, whether understood as homo faber (the artisan) or homo ludens (the playful being), requires a space where their creative essence can take root and bear fruit.
Recent advances in neuroscience corroborate the existence of a shared cognitive space between artist and audience—a dynamic interplay facilitated by mirror neurons. These neurons serve as intermediaries, creating a symbiotic relationship between action and observation, actor and spectator, and, by extension, the sacred and the profane. The "profane," in this context, denotes that which remains unexplored or unknown.
Goldoni's fictional Montemare—a symbol of the Venetian aristocracy's 18th-century desire to escape the urban environment for the rural idyll—becomes the site of this transformative journey. The trilogy, comprising Le smanie per la villeggiatura (The Fever of Vacation), Le avventure della villeggiatura (The Adventures of Vacation), and Il ritorno dalla villeggiatura (The Return from Vacation), marks a departure from the conventional masks of commedia dell'arte. While Goldoni retains the essence of character-driven storytelling, he deepens the psychological complexity of his figures.
Psychological Archetypes and Their Commedia dell'arte Parallels
Giacinta (Juliette Larat): An intelligent and independent young woman grappling with societal and familial pressures regarding marriage and social status, Giacinta recalls Isabella from commedia dell'arte, a character known for her beauty and wit.
Leonardo (Claudius von Stolzmann): A young aristocrat obsessed with appearances and social standing, Leonardo mirrors Flavio, the idealistic yet often naive lover.
Guglielmo (Alexander Absenger): Leonardo's rival, embroiled in romantic and social intrigues, Guglielmo aligns with Leandro, another archetype of the lover, often depicted as Flavio’s competitor.
Filippo (Marcus Bluhm): Giacinta's father, preoccupied with family reputation and advantageous matrimonial alliances, evokes Pantalone, the avaricious patriarch of commedia dell'arte.
Brigida (Katharina Klar): Giacinta’s practical and witty maid, Brigida parallels Colombina, the clever and loyal servant.
Themes of Transformation and Reflection
Goldoni’s characters, driven by their obsession with a summer retreat in Montemare—a vacation that symbolizes social prestige and the fulfillment of latent desires—undergo significant transformation throughout their journey. This process invites the audience to reflect on their own hidden aspirations. Do we, too, harbor a "Montemare" within ourselves? What are the social and economic consequences of striving to maintain appearances and social status? How do societal and familial pressures influence individual choices, particularly regarding relationships and marriage? What is the impact of escapism on interpersonal dynamics and personal identity?
The Staging: A Journey Through Purgatory
Director Janusz Kica and set designer Karin Fritz frame the trilogy as a journey akin to Dante’s Divine Comedy. The audience is metaphorically guided through seven terraces of Purgatory, faced with the choice of ascending to the paradisiacal or descending into infernal realms. Despite the minimalist staging of Goldoni’s Venetian terraces, the audience is invited to navigate these levels imaginatively, in accordance with their complicity in the theatrical act. The decision to pursue the sacred or the profane remains an open and deeply personal choice.
This production masterfully bridges the gap between Goldoni’s 18th-century context and contemporary questions of identity, societal expectation, and the transformative potential of art. Through its interplay of the sacred and the profane, it reaffirms theater's enduring power to illuminate and elevate.
"Trilogia vacanței la țară" de Carlo Goldoni: o călătorie teatrală între sacru și profan la Teatrul din Josefstadt, Viena
Eseu de Simona Noja-Nebyla
"Trilogia despre vacanța la țară" ("Trilogia della villeggiatura") de Carlo Goldoni, vizionată ieri, 26.11.2024 la Teatrul din Josefstadt, Viena, mi-a oferit șansa unei reîntâlniri cu teatrul ca loc al întâlnirilor magice, care, retrospectiv, pot fi considerate la mai multe niveluri, chiar sacre.
Teatrul din Josefstadt, situat în districtul 8 din Viena, a fost inițial construit în 1788 ca o structură simplă, specifică teatrelor de cartier ale acelei perioade. În 1822, arhitectul Joseph Kornhäusel a reconstruit teatrul, integrând elemente ale stilului Biedermeier, caracterizat prin simplitate și eleganță. În 1924, sub conducerea lui Max Reinhardt, teatrul a fost renovat de arhitectul Carl Witzmann, inspirându-se din designul Teatro La Fenice din Veneția, adăugând astfel influențe ale stilului neoclasic și baroc.
Obișnuită cu pregătirea actului artistic în sine, desfășurat pe scenă, familiară cu ceea ce ține de actul de creație sau de interpretare, am fost oarecum luată pe nepregătite de așezarea în cadru a publicului, de actul de intrare în rol al spectatorului. Fiindcă, da, și spectatorul trece printr-un proces de transformare, de purificare de cotidian (cu atât mai necesar cu cât acesta este unul politic, cum este cel din aceste zile, de alegere de președinți). Și, începând să înțeleg cum să-mi intru în rolul de spectator, am pășit atent pe scările înguste, prin coridoarele cu plafon coborât, admirând fiecare ușă de lojă cu desenul ei, simțind proximitatea spectatorilor, atingând catifeaua roșie a lojei, îmbietoare la perceperi senzuale... care te trimit fie spre sacru, fie spre profan.
Știm de la Eliade (dacă nu și de dinainte) că sacrul nu înseamnă pentru omul religios un spațiu omogen, ci dimpotrivă, unul cu goluri, sau mai degrabă cu deschideri mirabolante, în care sacrul să se poată manifesta. Homo religiosus "crede întotdeauna în existența unei realități absolute, sacrul, care transcende această lume, dar care se manifestă în ea și care o sfințește și o face reală" (Eliade, "Sacrul și profanul"). La fel ca homo religiosus, are nevoie și homo creator, fie că este homo faber (omul meșteșugar), fie că este homo ludens (omul care se joacă), de un spațiu în care propria sacralitate să prindă rădăcini și, eventual, să dea rod.
Mai știm, de asemenea, din neuroștiințele secolului XXI, de existența unui spațiu comun între artist și public, un spațiu al întâlnirii dinamice dintre mișcarea actorului și observarea spectatorului, un spațiu în care personajele principale devin neuronii-oglindă, care, într-un fel sau altul, preiau rolul mesagerilor divini. Ei țes o comuniune simbiotică între acțiune și observație, între actori și public, între sacru și profan (profanul însemnând în acest caz încă necunoaștere).
Odată deschis drumul spre nou, spre o posibilă cunoaștere, (de ce nu o posibilă sacralitate?), călătoria spre Montemare - locul fictiv unde personajele lui Goldoni vor să își petreacă vacanța de vară, simbol al dorinței aristocrației venețiene din secolul al XVIII-lea de a evada din viața cotidiană și de a se relaxa în mediul rural - poate începe.
În "Trilogia vacanței la țară" ("Trilogia della villeggiatura"), care include piesele "Le smanie per la villeggiatura" ("Febra vacanței"), "Le avventure della villeggiatura" ("Aventurile vacanței") și "Il ritorno dalla villeggiatura" ("Întoarcerea din vacanță"), Goldoni lasă măștile commediei dell'arte să cadă, păstrând însă mesajul caracterelor și aprofundându-le caracteristicile psihologice.
Giacinta, (interpretată de Juliette Larat), o tânără inteligentă și independentă, care se confruntă cu presiunile sociale și familiale legate de căsătorie și statut social, poate fi comparată cu Isabella, personajul feminin principal din commedia dell'arte, cunoscută pentru frumusețea și inteligența sa.
Leonardo, (interpretat de Claudius von Stolzmann), un tânăr din înalta societate, preocupat de aparențe și de menținerea unui statut social ridicat, adesea prin cheltuieli extravagante, reflectă trăsături ale lui Flavio, tânărul îndrăgostit și adesea naiv.
Guglielmo, (interpretat de Alexander Absenger), un alt tânăr din cercurile înalte, rival al lui Leonardo, implicat în intrigile amoroase și sociale ale grupului, poate fi asociat cu Leandro, un alt tip de îndrăgostit din commedia dell'arte, adesea rival al lui Flavio.
Filippo, (interpretat de Marcus Bluhm), tatăl Giacintei, preocupat de reputația familiei și de aranjamentele matrimoniale avantajoase, ne amintește de Pantalone, bătrânul avar și preocupat de statutul social.
Brigida, (interpretată de Katharina Klar,), servitoarea Giacintei, oferă perspective practice și comentarii asupra evenimentelor, fiind similară cu Colombina, servitoarea isteață și loială din commedia dell'arte.
Obsedate de ideea de a merge în vacanță la Montemare, într-o escapadă estivală considerată un simbol al statutului social și un posibil mod de împlinire a dorințelor ascunse, personajele lui Goldoni se transformă de-a lungul vacanței și, în același timp, ne transformă și pe noi. Avem și noi în adâncul sufletului un Montemare încă ascuns? Există consecințe (sociale și economice) ale dorinței de a menține aparențele și statutul social? Cum influențează presiunile sociale și familiale alegerile individuale, în special în ceea ce privește căsătoria și relațiile personale? Care este impactul dorinței de evadare din cotidian asupra relațiilor interpersonale și asupra identității individuale?
În spiritul "Divinei Comedii" a lui Dante, regizorul Janusz Kica și scenografa Karin Fritz ne ajută să traversăm cele șapte terase ale Purgatoriului, lăsându-ne opțiunea de a accede în cerurile Paradisului sau de a cădea în cercurile Infernului. Chiar dacă terasele venețiene ale lui Goldoni sunt redate minimalist, le putem urca (sau coborî) imaginar la o magnitudine corespunzătoare complicității noastre de spectatori cu actul actoricesc, în care opțiunea spre sacru sau spre profan ne rămâne mereu la liberă alegere.
FANNY FOREVER- Die Überwindung von Zeit und Raum
von Marianne Berlakovich
Am 27. November dieses Jahres jährt sich zum 140.Mal des Todestag der Fanny Elssler.
Dem Generalconsul des Ordo Equestris Vini Europae, Exzellenz Alfred. R. Tombor Tintera, wurde zu seinem 75. Geburtstag der bereits international anerkannte und begehrte Fanny Elssler Pokal von Marianne Berlakovich, der Vorsitzenden der Fanny Elssler Society, überreicht.
Nicht nur hochtalentierten Nachwuchstänzern wird dieser Preis verliehen, sondern auch herausragenden Persönlichkeiten, die mit ihrem Engagement der weltberühmten Ballerina Reverenz erweisen.
In Kooperation mit dem Ordo Equestris Vini Europae und der Fanny Elssler Society wurde gleich zwei Mal der Fanny Elssler Wein in Eisenstadt, ein Welschriesling vom Weingut Allacher aus Gols im Dezember 2023 in der Fanny Elssler Gasse und zum 75.Geburtstag des Herrn Generalconsuls Alfred R. Tombor Tintera im Juni 2024 in Hof des Cafe Central in Eisenstadt, eine Rosé vom Hammer Wein, Rust, gesegnet.
„Fanny – die tanzende Venus vom Galgenberg“, nach der weltberühmten Ballerina Fanny Elssler benannt, ist mit ihren 32.000 Jahren nicht nur das älteste Kunstwerk Österreichs, sondern zugleich auch weltweit die früheste steinerne Darstellung eines Menschen – einer Frau. Ein zierliches Persönchen ganze 7,2 cm groß, aus grünlichem Amphibolitschiefer kunstvoll geschnitzt.
Die Entdeckerin, die Archäologin Dr. Christine Neugebauer-Maresch, benannte sie nach Fanny Elssler, „Fanny“. Das Jahr der Auffindung der Fanny vom Galgenberg, 1988, war zeitlich noch nicht so weit weg von der eindrucksvollen Fanny-Elssler-Ausstellung, die 1984 in Wien und auch in New York und Eisenstadt gezeigt wurde.
Bei ihr könnte es sich um eine Schamanin gehandelt haben, die befähigt war, mit ihrem Bewegungsduktus (siehe Bild), zum Beispiel die Verbindung zu einer überirdischen Dimension herzustellen. Ihre Bedeutung reicht bis in unsere Zeit. Und sie ist, wie es auch die große Tänzerin Fanny Elssler war, eine „kulturelle Botschafterin Österreichs in der Welt“.
Auf diese Weise wird es möglich für eine Weltsensation des Biedermeier, die Fanny Elssler zweifellos gewesen ist, posthum in heutiger Zeit Pate zu stehen für eine kleine Schwester, von der in ihrer Zeit ebenfalls eine magische Wirkung ausgegangen sein mag, und die lediglich lässige 32.000 Jahre älter ist als sie selbst. In diesem Sinne: FANNY FOR EVER!
Embrace Your Future: Why the EBGP World Audition in Vienna is a must for young dancers
European Ballet Grand Prix, World Audition Vienna, 2025
As a young dancer, your journey is filled with countless hours of practice, unwavering dedication, and a burning passion for the art form you love. But what if you could take your aspirations to the next level? What if you could gain the exposure needed to turn your dreams into reality? This February 5-7, 2025, in the vibrant city of Vienna, Austria, the EBGP World Audition offers you the perfect platform to do just that.
Experience That Transforms
Participating in the EBGP World Audition is more than just an audition—it's an experience that will shape your future. For three days, you'll immerse yourself in an environment that pushes your boundaries, challenges your limits, and allows you to grow as an artist. You'll be performing on stage, not once but twice, in front of an elite panel of directors from renowned ballet and contemporary dance companies. This unique opportunity offers you invaluable skill development and a real taste of what it means to be a professional dancer.
Networking and Confidence Boost
One of the greatest aspects of the EBGP World Audition is the chance to engage in networking with industry professionals and fellow dancers. These connections could become pivotal in your career, opening doors you never knew existed. Performing in front of such an esteemed audience will also give you a confidence boost like no other, reinforcing your belief in your abilities and preparing you for the challenges ahead.
Feedback That Fuels Growth
Feedback is a critical component of any dancer's journey, and at the EBGP World Audition, you’ll receive multi-layered feedback that will help you refine your technique and artistry. From personalized written notes from directors to peer feedback and collective insights during Q&A sessions, you'll gain a comprehensive understanding of where you excel and where you can improve. This feedback isn't just about the present—it's a guide that will fuel your future opportunities and growth.
Building Your Portfolio and Advancing Your Career
Every performance, every audition is a step towards building a robust portfolio that showcases your talent. The EBGP World Audition is a golden opportunity to add to that portfolio, with the potential to secure a coveted position in one of the esteemed companies represented. Such an achievement not only marks significant career advancement but also signals your arrival on the global dance stage, earning you industry recognition that can propel you forward.
Personal Growth and Artistic Development
Beyond the tangible rewards, the EBGP World Audition is a platform for personal growth. It tests your self-discipline, creativity, and resilience—all essential qualities for any dancer aiming to make it to the top. Facing new challenges in a high-pressure environment will sharpen your skills and deepen your understanding of what it takes to succeed in the competitive world of dance.
Seize the Challenge
The path to success is rarely straightforward, and the EBGP World Audition is designed to be a challenge that brings out the best in you. It's an opportunity to push beyond your limits, explore new dimensions of your artistry, and prove to yourself and others that you have what it takes to make it in this demanding field.
🌟10 Reasons Why the EBGP World Audition in Vienna is Unmissable! 🌟
Extended Visibility: Enjoy enhanced time to be seen and acknowledged with our unique 3-Day Audition concept.
Open to All: No preselection needed—anyone can audition!
Double the Chances: Perform twice in front of the directors before final selections are made.
Comprehensive Feedback: Receive multi-layered feedback—personalized written notes, peer feedback, and a collective Q&A session.
Diverse Opportunities: Test how your skills fit into 7 different dance company visions.
Adaptability: Assess how well you take directions and adapt to changes.
Growth Insights: Discover how much of your potential still needs to develop and in which direction.
Career Advancement: Secure a coveted position in one of our esteemed companies.
Networking: Build connections with industry professionals and fellow dancers.
Global Exposure: Gain visibility, career development, personal growth, and countless networking opportunities.
🔥 Don’t miss this incredible chance to advance your dance career! Sign Up Now! 💫 EBGP World Audition
Fundatia Simona Noja provides a discount of 20% on the participation fee to the European Ballet Grand Prix World Audition 2025 for the most convincing motivational letters, sent to simonanoja@gmail.com until November 30th, 2024!
#EBGPWorldAudition #DanceOpportunities #Ballet #ContemporaryDance #ViennaAustria #DanceCareer #simonanoja #simonanojanebyla
Peter Appel: A Guiding Light of Elegance and Vision in Ballet
Peter Appel, foto@Eva Raduenzel
Peter Appel, it was an honor to work with you! The fact that you were awarded the Deutscher Tanzpreis in the final year of your life was not only a duty owed by the ballet community in Germany but one owed by all of Europe. The dancers you influenced over so many years of artistic and pedagogical activity continue to carry forward your refined vision of how ballet can and should be interpreted, spreading it throughout the world. I was fortunate enough to be one of them.
Artistically, without the classes and support you provided as a ballet master, I might not have been able to withstand the challenges of "adapting to the West." Everything I have read about you is undeniably true. Even though I arrived at the Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf-Duisburg already familiar with the concept of high performance (having recently won a medal at the International Ballet Competition in Jackson, Mississippi, USA), it would have been impossible for me to understand Heinz Spoerli's vision without your guidance.
Like Voltaire, who refined and beautified his own models, you had an exceptional ability to uncover the hidden beauty in every ballet. Through rehearsals with you in the studio, my roles transformed into little gems on stage. Thus, my interpretation of the "Black Swan" became that of "the refined yet malevolent woman," Giselle acquired "a seraphic transcendence," the Firebird belonged more to the animal kingdom than to the human realm, and "Verklärte Nacht" embodied the blue revelation of a profound choice.
Your constant encouragement to read and to cultivate ourselves left a subtle but lasting impression—like the roots of a tree, growing stronger over the years. It is indeed true, as others have said, that you were a mentor not just in art but in life itself. Discreet yet benevolent, I never once heard you express a negative opinion about anyone. Even the most challenging partners could not provoke you; you always found the most elegant way to address the most unpleasant issues. This, without a doubt, is something I learned from you!
Life has since given me opportunities to apply your refined, decent, and intelligent approach to problem-solving, and, like you, to bring an inner light to any situation. Even in Switzerland, where you used to tell me the rain would fall incessantly and monotonously, you always managed to bring your sunshine. I hope you continue to do so wherever you are, and I hope that someday, somewhere, I might see you again. And don't worry—I will recognize you!
Amintindu-mi-l pe Béla Karoly sau despre gimnastica de performanță și înțelegerea depășirii de sine
În toamna târzie a lui 1977, la un concurs național de gimnastică, antrenorul Echipei olimpice de gimnastică sportivă a României, nimeni altul decât Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci, în căutare de talente, m-a remarcat în concursul de la sol, unde, uitând coregrafia, am improvizat toată evoluția. Cu atât mai mare a fost surpriza mea, când am aflat că în urma concursului au fost selecționate doar două gimnaste să intre în Echipa olimpică de la Onești. Una dintre ele eram eu. Aveam 9 ani.
Cantonamentul de două săptămâni la Oradea în ianuarie 1978 cu echipa olimpică, din care între timp Nadia Comăneci plecase, urmat de călătoria la București, de stagiul de la Onești și perioada de tranziție a întregii echipe la Deva în Transilvania, la noul centru specializat de antrenament sportiv, sunt primele mele întâlniri cu marea performanță.
Aveam două antrenamente pe zi: între orele 8-11 și după amiaza între orele 17-20. Între timp luam masa de amiază și aveam scoală. Cred că eram în totalitate nu mai mult de 10 gimnaste, care ne antrenam cu Béla Károly, cu soția lui, Márta Károlyi și profesorul de dans, Geza Pozsar. Aveam un medic specializat și o guvernantă. Prietena mea era Lelia Cristina Itu, gimnastă și ea, mai mare decât mine, tot din Cluj.
Pentru cei dinafară sportului de performanță, a te antrena 6 ore pe zi, a te cântari săptămânal și a-ți dedica în întregime timpul în ceea ce crezi înseamnă sacrificiu. Pentru mine, copilul de atunci a fost pasiune și bucurie, stare sufletească pe care din fericire am trăit-o apoi și ca adult.
Desigur că nu au fost doar momente fericite. Într-o după-amiază trebuia să execut un salt complicat pe bârnă, aparatul preferat al Mártei Károlyi și i-am mărturisit că îmi era frică. Mi-a spus să fac genoflexiuni în locul exercițiului. Am făcut. Am ajuns la 1000 de repetiții când mi-a dat voie să mă opresc. În mod ciudat, nu am avut nicio febră musculară. Doar la discuția telefonică cu părinții mei, aflând vestea pe care le-am dat-o cu seninătate, amândoi au intrat în panică. Ei mă vedeau încă foarte fragilă… Bănuiam eu că ceva era poate ușor exagerat… dar nu știam cu exactitate dacă era de bine sau de rău…
Am ales să cred că era de bine. Mă gândeam că experiența îmi va servi cândva. Așteptam cu nerăbdare viitorul...
Aventura mea în Lotul olimpic avea să se încheie înainte de olimpiadă. Dincolo de grija părinților mei față de fragilitatea mea, mai era o cauză, ce ținea de concepția lor față de prioritatea pe care cultura generală trebuie să o ocupe în educația copilului lor. Și aici lucrurile nu erau chiar în ordine din punctul lor de vedere. În Lotul olimpic eram fete între clasa a IV și clasa a XII-a, iar cursurile se țineau în același spatiu, în același timp, cu aceeași profesori. Era cert că în Lotul Olimpic performanta gimnasticii sportive devansa performanța intelectuală. Perspectiva de a avea o fiică mai mult sau mai puțin analfabetă, nu intra deloc în planurile familiei Noja.
Era de bine? Era de rău?
Aveam 10 ani. După o carantină provocată de îmbolnăvirea cu rujeola, în care am fost îngrijită de bunica mea maternă, Buna, venită de la Mănăstireni la internatul din Deva special pentru a mă îngriji, zarurile destinului meu au fost aruncate. La începutul verii anului 1978 am fost retrasă cu acordul meu tacit din Lotul olimpic de gimnastică. Și totuși, în adâncul sufletului, credeam că orice șansă de a deveni celebră (doar doream să devin o noua Nadia Comăneci!) mi-a fost spulberată. Dacă nu voi deveni celebră în gimnastica sportivă, în ce direcție mă vă purta oare destinul?
Probabil că atunci s-a născut ideea mea de a deveni bibliotecară. În percepția mea de copil la 10 ani, căruia îi placea să citească, consideram bibliotecarii ca pe niște privilegiați ai sorții. Se află atât de aproape de înțelepciune…O pot atinge cu mâna. Oricând. A medita în liniștea unei biblioteci, a trăi în vecinătatea cărților, departe de tumultul lumii, a citi la liberă alegere texte plină de inspirație și a avea libertatea de a ignora textele “neprietenoase” au fost atunci, și au rămas până în ziua de azi, dorințe profunde.
Contactul meu cu echipa olimpică a fost primul meu pas spre extrema performanță. Trăind prin experiența imediată minunile de care corpul uman este în stare, într-un mediu benefic de stimulație și înțelegere profundă a fenomenului, antrenându-mă cu o echipă competentă de antrenori și medici, alături de alte gimnaste cu aceleași vise și aspirații ca și mine, am înțeles că totul este posibil.
Atunci și acolo am învățat că prin munca asiduă orice piedică poate fi depășită.
Faptul că toți cei trei antenori (Béla, Marta și Gesza) erau în fiecare zi în sală timp de 6 ore, fără cea mai mică urmă de oboseală sau plictiseală, faptul că în timpul său liber medicul echipei alegea să opereze pacienți în spital pentru a nu-i lasă să moară, au devenit etaloane de înaltă moralitate educațională. Acele memorii îndepărtate s-au făcut vizible instantaneu și cu mare exactitate în momentul când am început să devin eu însămi pedagog și mentor și au devenit făclii incandescente, deschizătoare de drumuri, în momentul teoretizării propriei mele experiențe. Chiar dacă profesia de balerin este diferită de cea de gimnast, modele umane de pedagogi avuți în copilărie și pe tot parcursul educațional, m-au influențat profund. Acum, decenii mai târziu, le sunt mai mult decât recunoscătoare tuturor antrenorilor din sport, care conștient sau nu, prin propriul model mi-au format caracterul și gustul mișcării performante.
În cazul meu, prin sport l-am înțeles pe Protagoras și dictonul său conform căruia “Omul este măsura lucrurilor”.
Oricum, gimnastica mi-a dat o rezistență fizica cu urmări benefice pentru condiția de balerină și mi-a sugerat convingerea că performanța începe odată cu concurența ta cu tine însăți, că de fapt, piedicile pe care viață ți le scoate în cale nu sunt decât măsurători oficiale ale unei permanente competiții cu tine însăți.
Și timpul mi-a dat dreptate. Nouă ani mai târziu, în 1987, la debutul meu în rolul principal “Kitri” din baletul “Don Quijote” tempo-ul fouétte-urilor din actul al treilea a fost atât de rar, încât în loc de 32 a trebuit să fac 64 de fouétte-uri. Având experiența celor 1000 de genoflexiuni făcute fără pauză, a te învârti cu viteza și cu o coordonare precisă pe un picior doar de 64 de ori, a fost doar o încercare neprietenoasă. Avusesem o inspirație de bun augur în urmă cu 9 ani să nu mă victimizez.
Performanța începe în momentul în care îți asumi destinul și decizi … fără a ști cu exactitate ce se va întâmpla după.
Acest crez mi s-a confirmat în cadrul aceluiași spectacol, când dirijorul a luat niște decizii stângace. Era o stare de maximă concentrare, o tensiune ridicată, ca de premieră, când în actul al treilea după ce variația mea a dirijat-o mai mult decât dezlânat, partea cea mai spectaculoasă din spectacol, coda cu fouétte-urile a ratat-o grandios cum am amintit mai sus...și cea de-a doua codă a mea, care ar fi trebuit să fie culminația apoteotică a unui pas de deux de mare temperament, în loc de allegro o începuse ca un adagio… Aveam 19 ani, era debutul meu într-un rol de bravură la care lucrasem cu dăruire de-a lungul mai multor luni, sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca plină ochi și eu ...pornisem deja furibund într-un manej de pique-uri...
Sunt momente în existența noastră, unde totul se joacă pe o carte. Diferența între a fi și a nu fi este la distanță de o membrană cum spunea Bainbridge Cohen, inițiatoarea disciplinei somatice numită Body-Mind-Centering… Spațiul devine câmp deschis, imponderabil, timpul se eliberează de ritm, devenind atemporal…. Este momentul în care o secundă poate fi o eternitate (Lewis Caroll)...Este momentul când rațiunea și-a epuizat resursele. Momentul prezent devine doar emoție… un câmp atemporal și aspațial…
În acel moment, îmi place să cred, că mișcarea mea a devenit cuvânt. Cuvânt eliberat de materie, cuvânt care prefera să-și poarte/ înțelesul pe dinafară (Ion Noja). Și l-am strigat din adâncul sufletului în plin manej:TEMPO! A fost cu totul neașteptat. Dirijorul l-a auzit, orchestra l-a auzit, o sală întreagă l-a auzit.,, și a început să aplaude frenetic; și eu, finalizând entuziast spectacolul... eliberată de prejudicii în căutarea adevărului, începeam să înțeleg menirea mea artistică... Nu doar gândul, ci și mișcarea putea deveni cuvânt. Era un început? Era un sfârșit? Era de bine? Era de rău?