developed by Dr. Simona Noja-Nebyla 12/17/24 developed by Dr. Simona Noja-Nebyla 12/17/24

Elevating Grace: The EBGP Journey to Vienna

Preparing for the International Ballet Competition
The European Ballet Grand Prix in Vienna

Elevating Grace

Dear Aspiring Ballet Dancer,

The road to success is paved with hard work, discipline, and passion—and you have already shown these qualities by setting your sights on the prestigious European Ballet Grand Prix in Vienna. This incredible competition is not only a chance to showcase your artistry but also a vital audition where the world’s stage opens up to those who dare to dream big. It is a remarkable opportunity to present your talent, dedication, and unique style before an audience that includes some of the most influential figures in ballet.

With the right preparation, you’ll not only compete but also thrive, leaving a lasting impression on judges, coaches, and fellow artists. This guide is designed to help you prepare for every aspect of the competition and audition process, ensuring you are mentally, physically, and artistically ready to shine on this international platform.

Preparing for the Competition and Q&A Session

This edition of the EBGP competition often includes a unique Q&A session with the jury—an invaluable chance to learn from industry experts, gain feedback, and deepen your understanding of what it takes to succeed in the world of professional ballet. Your preparation should also include thoughtful questions for the jury that showcase your curiosity, respect for their expertise, and desire to grow as an artist.

Here’s a comprehensive preparation guide that also incorporates strategies for excelling in the Q&A session:

1. Set Clear Goals

Define what you aim to achieve in this competition and audition: whether it’s mastering a technically demanding variation, standing out in the audition process, or making connections with key professionals.
Write these goals down and remind yourself of them daily. Each practice session should bring you closer to them.

2. Perfect Your Technique

Dedicate focused time to polishing your selected variations or audition routines. Pay attention to precision, timing, and fluidity.
Work closely with your coach to refine even the smallest details. Nuances often set apart a strong audition performance from the rest.
Schedule daily drills for core techniques like pirouettes, jumps, and extensions to ensure you are technically sharp.

3. Develop Emotional Expression

Ballet and dance is not just about technique; it’s about storytelling. Dive deep into the narrative of your chosen piece and bring out its essence. Become the character you play!
Practice emoting through movement—every gesture, glance, and line should communicate with your audience and the judges.
Remember, the judges are looking for performers who can convey passion and connect emotionally with their work.

4. Prioritize Physical Conditioning

Cross-training enhances strength, flexibility, and stamina. To build core strength and prevent injuries, consider the Alexander Technique, Body-Mind Centering, Girokinesis, Pilates, yoga, etc.
Don’t underestimate the importance of rest and recovery—your body needs time to repair and recharge.
Maintain a balanced diet to fuel your rigorous training regimen. Proper nutrition supports peak performance during auditions and competitions.

5. Perfect Your Costume and Presentation

Choose costumes that complement your routine and fit the professional tone of an audition and competition setting. Attention to detail shows your readiness and professionalism.
Test your costume during rehearsals to ensure comfort, fit, and freedom of movement under performance conditions.

6. Mental Preparation is Key

Cultivate a positive mindset. Visualization techniques can help you imagine yourself succeeding during both the competition and audition stages.
Practice mindfulness or meditation to calm your nerves and channel your focus.
Embrace critiques and challenges as stepping stones toward greatness. Each rehearsal is an opportunity to improve.

7. Research the Competition and Prepare Questions for the Jury

Familiarize yourself with the format, judging criteria, and expectations of the EBGP in Vienna.
Study previous competitors and winners to understand what made them stand out.
Prepare thoughtful questions to ask the jury during the Q&A session. These questions can help you gain insight into the competition and your potential career path.

8. Schedule Regular Mock Performances

Perform your routine in front of friends, family, or mentors to simulate both the competition and audition conditions.
Accept feedback with an open mind and incorporate constructive criticism into your practice.

9. Take Care of Your Well-Being

The journey to Vienna is as much about the process as it is about the performance. Celebrate milestones, no matter how small.
Surround yourself with a supportive community that uplifts you and shares in your dreams.

10. Remember Why You Dance

At the heart of all your preparation, never lose sight of the joy that brought you to ballet. Dance with your heart, let your soul shine, and connect with the music and the audience.
Auditions and competitions are not just tests; they are opportunities to share your passion and tell your story.

This competition and audition are a testament to your years of dedication, discipline, and passion. It is a stage that will challenge you, transform you, and inspire you to reach new heights. Remember, the journey is just as important as the destination. Each step, leap, and pirouette brings you closer to your dream.

Vienna awaits your artistry, grace, and brilliance. Believe in yourself—you have what it takes to captivate the world.

With all my admiration and best wishes,

Simona Noja-Nebyla (former principal dancer, director, and dance researcher)

Amintindu-mi-l pe Béla Karoly sau despre gimnastica de performanță și înțelegerea depășirii de sine

În toamna târzie a lui 1977, la un concurs național de gimnastică, antrenorul Echipei olimpice de gimnastică sportivă a României, nimeni altul decât Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci, în căutare de talente, m-a remarcat în concursul de la sol, unde, uitând coregrafia, am improvizat toată evoluția. Cu atât mai mare a fost surpriza mea, când am aflat că în urma concursului au fost selecționate doar două gimnaste să intre în Echipa olimpică de la Onești. Una dintre ele eram eu. Aveam 9 ani.

Cantonamentul de două săptămâni la Oradea în ianuarie 1978 cu echipa olimpică, din care între timp Nadia Comăneci plecase, urmat de călătoria la București, de stagiul de la Onești și perioada de tranziție a întregii echipe la Deva în Transilvania, la noul centru specializat de antrenament sportiv, sunt primele mele întâlniri cu marea performanță.

Aveam două antrenamente pe zi: între orele 8-11 și după amiaza între orele 17-20. Între timp luam masa de amiază și aveam scoală. Cred că eram în totalitate nu mai mult de 10 gimnaste, care ne antrenam cu Béla Károly, cu soția lui, Márta Károlyi și profesorul de dans, Geza Pozsar. Aveam un medic specializat și o guvernantă. Prietena mea era Lelia Cristina Itu, gimnastă și ea, mai mare decât mine, tot din Cluj.

Pentru cei dinafară sportului de performanță, a te antrena 6 ore pe zi, a te cântari săptămânal și a-ți dedica în întregime timpul în ceea ce crezi înseamnă sacrificiu. Pentru mine, copilul de atunci a fost pasiune și bucurie, stare sufletească pe care din fericire am trăit-o apoi și ca adult.

Desigur că nu au fost doar momente fericite. Într-o după-amiază trebuia să execut un salt complicat pe bârnă, aparatul preferat al Mártei Károlyi și i-am mărturisit că îmi era frică. Mi-a spus să fac genoflexiuni în locul exercițiului. Am făcut. Am ajuns la 1000 de repetiții când mi-a dat voie să mă opresc. În mod ciudat, nu am avut nicio febră musculară. Doar la discuția telefonică cu părinții mei, aflând vestea pe care le-am dat-o cu seninătate, amândoi au intrat în panică. Ei mă vedeau încă foarte fragilă… Bănuiam eu că ceva era poate ușor exagerat… dar nu știam cu exactitate dacă era de bine sau de rău…

Am ales să cred că era de bine. Mă gândeam că experiența îmi va servi cândva. Așteptam cu nerăbdare viitorul...

Aventura mea în Lotul olimpic avea să se încheie înainte de olimpiadă. Dincolo de grija părinților mei față de fragilitatea mea, mai era o cauză, ce ținea de concepția lor față de prioritatea pe care cultura generală trebuie să o ocupe în educația copilului lor. Și aici lucrurile nu erau chiar în ordine din punctul lor de vedere. În Lotul olimpic eram fete între clasa a IV și clasa a XII-a, iar cursurile se țineau în același spatiu, în același timp, cu aceeași profesori. Era cert că în Lotul Olimpic performanta gimnasticii sportive devansa performanța intelectuală. Perspectiva de a avea o fiică mai mult sau mai puțin analfabetă, nu intra deloc în planurile familiei Noja.

Era de bine? Era de rău?

Aveam 10 ani. După o carantină provocată de îmbolnăvirea cu rujeola, în care am fost îngrijită de bunica mea maternă, Buna, venită de la Mănăstireni la internatul din Deva special pentru a mă îngriji, zarurile destinului meu au fost aruncate. La începutul verii anului 1978 am fost retrasă cu acordul meu tacit din Lotul olimpic de gimnastică. Și totuși, în adâncul sufletului, credeam că orice șansă de a deveni celebră (doar doream să devin o noua Nadia Comăneci!) mi-a fost spulberată. Dacă nu voi deveni celebră în gimnastica sportivă, în ce direcție mă vă purta oare destinul?

Probabil că atunci s-a născut ideea mea de a deveni bibliotecară. În percepția mea de copil la 10 ani, căruia îi placea să citească, consideram bibliotecarii ca pe niște privilegiați ai sorții. Se află atât de aproape de înțelepciune…O pot atinge cu mâna. Oricând. A medita în liniștea unei biblioteci, a trăi în vecinătatea cărților, departe de tumultul lumii, a citi la liberă alegere texte plină de inspirație și a avea libertatea de a ignora textele “neprietenoase” au fost atunci, și au rămas până în ziua de azi, dorințe profunde.

Contactul meu cu echipa olimpică a fost primul meu pas spre extrema performanță. Trăind prin experiența imediată minunile de care corpul uman este în stare, într-un mediu benefic de stimulație și înțelegere profundă a fenomenului, antrenându-mă cu o echipă competentă de antrenori și medici, alături de alte gimnaste cu aceleași vise și aspirații ca și mine, am înțeles că totul este posibil.

Atunci și acolo am învățat că prin munca asiduă orice piedică poate fi depășită.

Faptul că toți cei trei antenori (Béla, Marta și Gesza) erau în fiecare zi în sală timp de 6 ore, fără cea mai mică urmă de oboseală sau plictiseală, faptul că în timpul său liber medicul echipei alegea să opereze pacienți în spital pentru a nu-i lasă să moară, au devenit etaloane de înaltă moralitate educațională. Acele memorii îndepărtate s-au făcut vizible instantaneu și cu mare exactitate în momentul când am început să devin eu însămi pedagog și mentor și au devenit făclii incandescente, deschizătoare de drumuri, în momentul teoretizării propriei mele experiențe. Chiar dacă profesia de balerin este diferită de cea de gimnast, modele umane de pedagogi avuți în copilărie și pe tot parcursul educațional, m-au influențat profund. Acum, decenii mai târziu, le sunt mai mult decât recunoscătoare tuturor antrenorilor din sport, care conștient sau nu, prin propriul model mi-au format caracterul și gustul mișcării performante.

În cazul meu, prin sport l-am înțeles pe Protagoras și dictonul său conform căruia “Omul este măsura lucrurilor”.

Oricum, gimnastica mi-a dat o rezistență fizica cu urmări benefice pentru condiția de balerină și mi-a sugerat convingerea că performanța începe odată cu concurența ta cu tine însăți, că de fapt, piedicile pe care viață ți le scoate în cale nu sunt decât măsurători oficiale ale unei permanente competiții cu tine însăți.

Și timpul mi-a dat dreptate. Nouă ani mai târziu, în 1987, la debutul meu în rolul principal “Kitri” din baletul “Don Quijote” tempo-ul fouétte-urilor din actul al treilea a fost atât de rar, încât în loc de 32 a trebuit să fac 64 de fouétte-uri. Având experiența celor 1000 de genoflexiuni făcute fără pauză, a te învârti cu viteza și cu o coordonare precisă pe un picior doar de 64 de ori, a fost doar o încercare neprietenoasă. Avusesem o inspirație de bun augur în urmă cu 9 ani să nu mă victimizez.

Performanța începe în momentul în care îți asumi destinul și decizi … fără a ști cu exactitate ce se va întâmpla după.

Acest crez mi s-a confirmat în cadrul aceluiași spectacol, când dirijorul a luat niște decizii stângace. Era o stare de maximă concentrare, o tensiune ridicată, ca de premieră, când în actul al treilea după ce variația mea a dirijat-o mai mult decât dezlânat, partea cea mai spectaculoasă din spectacol, coda cu fouétte-urile a ratat-o grandios cum am amintit mai sus...și cea de-a doua codă a mea, care ar fi trebuit să fie culminația apoteotică a unui pas de deux de mare temperament, în loc de allegro o începuse ca un adagio… Aveam 19 ani, era debutul meu într-un rol de bravură la care lucrasem cu dăruire de-a lungul mai multor luni, sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca plină ochi și eu ...pornisem deja furibund într-un manej de pique-uri...

Sunt momente în existența noastră, unde totul se joacă pe o carte. Diferența între a fi și a nu fi este la distanță de o membrană cum spunea Bainbridge Cohen, inițiatoarea disciplinei somatice numită Body-Mind-Centering… Spațiul devine câmp deschis, imponderabil, timpul se eliberează de ritm, devenind atemporal…. Este momentul în care o secundă poate fi o eternitate (Lewis Caroll)...Este momentul când rațiunea și-a epuizat resursele. Momentul prezent devine doar emoție… un câmp atemporal și aspațial…

În acel moment, îmi place să cred, că mișcarea mea a devenit cuvânt. Cuvânt eliberat de materie, cuvânt care prefera să-și poarte/ înțelesul pe dinafară (Ion Noja). Și l-am strigat din adâncul sufletului în plin manej:TEMPO! A fost cu totul neașteptat. Dirijorul l-a auzit, orchestra l-a auzit, o sală întreagă l-a auzit.,, și a început să aplaude frenetic; și eu, finalizând entuziast spectacolul... eliberată de prejudicii în căutarea adevărului, începeam să înțeleg menirea mea artistică... Nu doar gândul, ci și mișcarea putea deveni cuvânt. Era un început? Era un sfârșit? Era de bine? Era de rău?